Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactare:

Domnica Drumea

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Crenguța Rontea

Corectură:

Irina Botezatu

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Keep It Together, Keiko Carter

Autor: Debbi Michiko Florence

Published by arrangement with Rights People, London

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0967-8

ISBN (epub): 978-606-40-1319-4

Unu

Unii oameni cred că toată ciocolata e la fel, dar se înșală. Ciocolata poate fi untoasă sau dulce-amăruie, sfărâmicioasă sau cremoasă. Unele ciocolate au note aromatice de cireșe, cafea sau vanilie. Relația mea cu prietenele mele cele mai bune era precum cea mai sofisticată ciocolată — dulce și fină. Sau cel puțin așa fusese. Acum nu mai eram așa sigură de asta și nu-mi doream decât ca lucrurile să revină la normal.

Pusesem la cale un plan. Speram să reușim să ne adunăm toate trei într-un loc care ne plăcea. Voiam să vorbim despre lucrurile bune care se întâmplaseră vara asta. Îmi și imaginam cum am fi sporovăit ca niște prietene apropiate, cum ne-am fi tachinat ca niște prietene adevărate. După aceea, ne-am fi entuziasmat de începutul clasei a șaptea.

— Audrey, hai odată!

Am bătut încetișor în rama de metal a plasei de țânțari de la ușa din față a prietenei mele celei mai bune. Știam că dacă intru în casă îmi va fi și mai greu să o conving să vină cu mine. Am mâncat repede câteva M&M. Umerii mi s-au relaxat când am strivit învelișul tare al bomboanelor cu dinții și dulceața lor puternică mi s-a topit pe limbă.

Peste câteva minute am auzit tropăitul pașilor ei. M-am dat la o parte când Audrey a deschis ușa și a ieșit în sfârșit afară.

— Ce-i cu graba asta, Keiko?

Audrey și-a îndreptat bluza albă cu palmele, apoi și-a pipăit buzunarul din spate al pantalonilor scurți roz ca să verifice dacă și-a luat telefonul.

— Nu te bucuri că o s-o vezi pe Jenna?

Jenna Sakai era cealaltă prietenă a noastră. Părinții ei divorțaseră anul trecut și tatăl ei se mutase în Texas, așa că pentru prima dată în trei ani, Jenna petrecuse vara departe de noi.

Părul lui Audrey era de culoarea ciocolatei cu lapte și îi cădea în valuri moi peste umeri. Nu-l mai purta în coadă de luna trecută.

— Ne-a ignorat toată vara, a zis Audrey.

— Nu chiar toată, am răspuns.

Toate trei am avut cele mai bune intenții, ne-am tot trimis mesaje, dar a devenit dificil să ținem pasul. Mă simțeam prost să-i spun Jennei de-a fir a păr toate lucrurile pe care le făceam fără ea. Probabil că petrecuse vara singură, în apartamentul tatălui ei, în timp ce el era plecat la muncă.

— Nu ne-a mai scris niciun mesaj, a remarcat Audrey în timp ce se dădea cu luciul de buze ce înlocuise balsamul pe care-l folosise toată vara.

Buzele ei străluceau și miroseau a căpșuni.

— Nici noi nu i-am mai scris.

Audrey a dat din mână.

— Jenna s-a oprit prima.

— Audrey, nu fi supărată.

Ceea ce voiam de fapt să zic era Nu ne strica reîntâlnirea.

Am coborât primele câteva trepte sperând că asta o va face pe Audrey să mă urmeze. În timpul verii, ea a decis că e copilăresc să ieșim împreună cu bicicletele. Urma să împlinim treisprezece ani — Audrey în noiembrie, eu în februarie. După două săptămâni în care am rămas blocate în casă, ne-am implorat părinții să ne dea voie să luăm autobuzul. Au fost de acord, dar numai în timpul zilei, cu permisiunea lor, până și de la Courtyard, supersofisticatul centru comercial în aer liber. Prima plimbare cu autobuzul a fost specială. Audrey a documentat fiecare etapă a călătoriei, de la așteptatul în stație până la statul împreună pe scaunele tari, și ne-am făcut câte un selfie în fața fiecărui magazin pe care l-am vizitat. După aceea, a printat fotografiile și mi-a făcut un colaj al acelei zile. Îl țineam lipit pe perete în dormitor.

Acum autobuzul urma să vină în cincisprezece minute și îmi era teamă că ea voia să-l rateze înadins.

La început, a fost ciudat să nu o avem pe Jenna cu noi. Eram obișnuite să fim mereu împreună, toate trei, fie că ne plimbam cu bicicletele prin cartier, mergeam în parc după înghețată, jucam jocuri de societate sau ne uitam la un film la Audrey acasă. În primele săptămâni ale vacanței de vară, Audrey și cu mine i-am trimis SMS-uri Jennei ca să încercăm să o includem. Audrey mărise o poză cu chipul prietenei noastre și o lipise de un băț; ne făceam poze cu ea oriunde mergeam, de parcă ar fi fost cu noi. Era tipic din partea lui Audrey să găsească o soluție atât de înduioșătoare și isteață pentru a o include pe Jenna. În schimb, răspunsurile primite de la ea erau întotdeauna scurte, iar prin iulie deja îi lua ceva timp să ne scrie înapoi. Apoi, în august, a încetat pur și simplu să ne mai scrie. Și Audrey s-a oprit. Spunea că Jenna e egoistă și că nu-i pasă de noi, dar eu nu credeam deloc asta. Jennei nu-i plăcuse niciodată să scrie mesaje în mod constant — chiar și înainte de vara asta — și n-o interesau deloc rețelele sociale. Era pur și simplu foarte diferită de Audrey. Audrey era Hershey’s Kisses, iar Jenna era mai degrabă o tabletă de ciocolată neagră în ediție limitată.

— Oh, grozav, a mormăit Audrey în timp ce cobora scările în urma mea.

Înainte să o pot întreba ce vrea să spună, am auzit un sunet îngrozitor.

— Ei, sunt chiar Gemenele Clătită! a urlat Conner Lassiter, fratele lui Audrey, în timp ce el și prietenii lui idioți, Doug Nolan și Teddy Chen, veneau agale pe stradă.

Erau cu un an mai mari decât noi, dar se purtau de parcă aveau cinci ani.

Mi-am încrucișat brațele deasupra pieptului, ceva ce făceam destul de des în perioada asta. Audrey m-a depășit în viteză, iar eu am urmat-o pe ruta mai lungă către stația de autobuz. Nu voiam să fim nevoite să trecem pe lângă băieți.

— Doamne, ce mucoși! a zis Audrey. Nu pot să cred că o să fim nevoite să-i vedem la școală!

Clasa a șaptea începea în două zile. La școala generală Pacific Vista, cei din clasa a șasea învățau într-o clădire separată și luau masa la o altă oră, așa că nu fuseserăm nevoite să dăm ochii cu Connor și Cretinii lui anul trecut. De acum încolo însă, aveam să învățăm în aceeași clădire.

— Campusul e destul de mare. Șansele să ne întâlnim cu Conner sunt mici, mai ales dacă ne dăm seama pe unde stă și îl evităm.

Mi-am lăsat mâinile să cadă de la piept, balansându-le ca să pot ține pasul cu Audrey. Măcar n-aveam să pierdem autobuzul. Mă dureau genunchii de la cât de apăsat pășeam pe asfalt, imaginându-mi că e fața lui Conner. Ai crede că băieții de clasa a opta au învățat să fie mai maturi. Anul trecut, Doug ne pusese porecla Marele Zid Chinezesc mie, lui Audrey și Jennei, o insultă destul de slabă, pentru că niciuna dintre noi nu era chinezoaică. Jenna e japoneză și americancă, eu sunt pe jumătate japoneză și americancă, iar Audrey e o combinație de englezoaică, irlandeză și franțuzoaică.

Când ne-am urcat în autobuz, Audrey a început să-i scrie preocupată verișoarei ei Sylvia din San Francisco; ea mergea deja la liceu. În perioada asta, Sylvia devenise expertul în toate, de la modă la dragoste.

După trei stații, Audrey și cu mine am coborât la The Courtyard. Ne plăcea să venim aici ca să facem cumpărături și să ne plimbăm pentru că toate magazinele erau afară, printre palmieri și plante înflorite, fântâni arteziene și alei din cărămidă. Singura problemă era că nu exista niciun magazin dedicat ciocolatei.

Ne-am dus la punctul de întâlnire obișnuit, lângă camioneta cu grătar coreean Heart & Seoul, în timp ce Audrey continua să scrie. De când primise propriul telefon mobil la începutul clasei a șasea, îl folosea mereu, trimițând SMS-uri tuturor și verificând site-urile cu bârfe despre vedete. La început mă agasa, pentru că eu trebuia să aștept să primesc un telefon de ziua mea, peste câteva luni, dar acum mă obișnuisem. Mi-am întins gâtul încercând să privesc pe lângă familiile care făceau cumpărăturile pentru întoarcerea la școală și adolescenții care se îmbulzeau pe trotuare, făcând slalom printre pungi de cumpărături și genți uriașe.

— Iat-o! am zis și i-am dat un ghiont lui Audrey.

Jenna stătea în picioare lângă o băncuță de metal din apropierea camionetei cu mâncare, iar părul ei până la umeri era acum de un albastru-electric, nu negru cu o șuviță roz cum îl purta în iunie. În rest, arăta la fel — blugii prespălați și tricoul pe care scria Micuță Asiatică Furioasă.

Când ne-am apropiat, am fost atât de entuziasmată, încât m-am aruncat la gâtul ei. Dar mi-am potolit elanul, fiindcă Jenna nu se dădea în vânt după gesturile sentimentale.

— O îmbrățișare, ne-a zis.

Apoi m-a surprins punându-și brațele în jurul meu și al lui Audrey și strângându-ne. S-a terminat înainte să pot clipi, dar era un semn bun.

— Of, am zis, cu inima plină de ușurare și fericire. Cred că ți-a fost tare dor de noi.

Audrey n-a spus nimic. I-am privit gura închisă cu încăpățânare în timp ce se uita în jos la ecranul telefonului și mi s-a strâns stomacul. Jenna era fericită să fie alături de noi, dar Audrey se purta de parcă ar fi preferat să se afle în altă parte.

— Cum a fost în Texas? am întrebat ca să umplu tăcerea. Pun pariu că e foarte diferit față de California.

Jenna s-a așezat pe bancă și a dat din umeri.

— Diferit. Da.

A căutat în geanta verde-camuflaj.

— Am adus cadouri.

Audrey s-a înseninat auzind asta.

— Chiar așa?

Zâmbind, s-a așezat lângă Jenna și și-a pus telefonul deoparte.

— Asta e pentru Keiko.

Jenna mi-a întins un baton de ciocolată.

— Ciocolată neagră dintr-un singur soi de cacao, am spus, citind eticheta. Din Madagascar! Uau! Mulțumesc!

Jenna a zâmbit.

— Nu-i greu deloc să-ți fac pe plac.

Audrey s-a foit; îi tremurau mâinile în timp ce încerca să-și ascundă nerăbdarea.

Jenna i-a întins o cutie.