1.png

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Victor Popescu

DESIGN COPERTĂ: Faber Studio

FOTO COPERTĂ: Guliver/Getty Images/©Peter Cade

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Dan Crăciun

CORECTURĂ:

Irina Mușătoiu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Copyright © Editura Trei, 2021, pentru prezenta ediție

Titlul original: The Seven-Day Soul

Autor: Susannah Healy

Copyright © Susannah Healy, 2019

The right of Susannah Healy to be identified as the Author of the Work has been asserted.

First published in 2019 in the English language by Hachette Books Ireland.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1154-1

ISBN (epub): 978-606-40-1405-4

Părinților mei, John și Miriam, soțului meu, Arthur,

și celor trei fii ai noștri: Arthur, Oliver și Chester.

Voi sunteți sensul meu și bucuria mea.

Vă iubesc,

Vă mulțumesc.

1. Mai mult decât o simplă emoție

Natura spiritualității

Cu mulți ani în urmă, am participat la un atelier de mindfulness într-un centru de meditație din Dublin. Evenimentul s-a desfășurat într-o încăpere confortabilă și primitoare, cu pereții căptușiți cu o mulțime de cărți de mindfulness, de înțelepciune budistă sau aparținând altor tradiții spirituale ale lumii.

Acest așezământ de reculegere era condus de o călugăriță catolică, despre care auzisem că și-a dedicat viața ajutorării celor săraci, în special a persoanelor fără adăpost. Cunoscând toate acestea și ajungând la finalul atelierului, am rămas oarecum surprinsă că această măicuță nu făcuse nici măcar o singură referire la practica introspecției și a reflectării din cadrul tradiției Bisericii Romano-Catolice. Sinceră să fiu, m-am simțit ușor iritată de faptul că tocmai confesiunea căreia îi aparțin nu fusese așezată în prim-planul prezentării.

Pe când participanții începuseră să plece, am abordat-o pe călugăriță în particular și am întrebat-o care era motivul pentru care nu simțise nevoia să menționeze istoria misticismului din cadrul Bisericii Romano-Catolice, mai ales că ea își dedicase viața punerii în practică a învățăturilor acestei biserici. Răspunsul ei a fost pe cât de simplu, pe atât de profund. Întorcându-se spre mine, mi-a zis: „Există multe căi către Domnul“.

Din acel moment, aceste cuvinte m-au însoțit peste tot. Iată că această femeie, care își consacrase întreaga viață lui Dumnezeu, în sânul Bisericii Romano-Catolice, era capabilă să renunțe la nevoia egoistă de a se convinge pe sine și de a-i convinge pe ceilalți că drumul pe care pășea ea ar fi fost singura cale dreaptă către desăvârșirea spirituală. Mesajul ei puternic dovedea o maturitate spirituală caracterizată prin iubire și deschidere față de oameni; o maturitate care nu căuta aprobarea altora, ci care conștientiza esența spiritului care ne înconjoară — căci acesta e punctul nostru de referință și suflarea noastră vitală de zi cu zi.

Dimensiunea spirituală se regăsește mereu pretutindeni. Prezența ei nu depinde de implicarea noastră, iar manifestarea ei nu rezultă din fluctuația credințelor noastre. Ea este Ființa însăși — acel „este“ prezent în toate lucrurile —, ea e viața interioară a lumii vizibile, care ni se dăruiește pentru ca noi să ajungem să o cunoaștem și să o trăim.

Dimensiunea spirituală a universului nostru nu este nicidecum o stare de detașare sau un sentiment al plutirii în afara lumii „reale“; adică nu este un spațiu suspendat pe care trebuie să-l părăsești pentru a te întoarce la „realitate“. Dimpotrivă, este chiar esența realității, cea mai exactă și mai profundă cunoaștere a acesteia, realitate care, datorită unui plan divin sau din cauza limitelor percepției umane, pare atât de dificil de pătruns.

Mulți dintre voi veți fi avut clipe de luciditate maximă în care ați trăit probabil experiența acestei profunzimi a lumii, a acestei perspective diferite asupra lucrurilor. Pentru cei mai mulți însă astfel de momente sunt rare și fugitive, pierzându-se în vâltoarea sarcinilor ce trebuie rezolvate. Atunci când privim spiritualitatea doar ca pe o emoție, ritmul accelerat al vieții poate fi considerat drept inamicul experiențelor spirituale. Cu siguranță, un ritm mai domolit ne-ar ajuta pe toți să ne simțim conectați la energia noastră interioară. Totuși, atunci când reușim să vedem spiritualitatea ca pe un mod de viață, ajungem să privim orice clipă ca pe-o șansă de a trăi o existență mai profundă din punct de vedere spiritual. În cartea de față vom explora profunzimea sinelui nostru spiritual în viața și acțiunile noastre cotidiene.

Spiritualitatea este acea dimensiune prin care tindem să deslușim marile întrebări ale vieții, precum: „De ce ne aflăm aici?“ Sau: „Care este sensul și scopul vieții mele?“ Spiritualitatea este acea parte a vieții în care ne transcendem pe noi înșine. Este ceva ce depășește limitele corpului fizic; ceva care privește contextul mai larg al existenței, raportându-se la lucruri și realități aflate în exteriorul nostru, cum ar fi conexiunea noastră cu semenii sau locul nostru în univers; în cazul unora dintre noi, spiritualitatea se referă la conexiunea cu o realitate transcendentă, precum Dumnezeu, Allah sau Misterul Suprem.

Marile teme spirituale sunt, de fapt, întrebările referitoare la tabloul de ansamblu, cele care presupun o privire asupra vieții mai largă decât aceea pe care o întrebuințăm în viața noastră de zi cu zi; este vorba despre a vedea atât pădurea, cât și copacii. Convingerile la care ajungem în ceea ce privește această realitate absolută (acest context amplu al existenței noastre) devin mai apoi narațiunea explicativă care ne va ghida viața și moartea. Astfel, spiritualitatea reprezintă harta vieții, așa cum o regăsim în noi înșine.

„Înflorește chiar în locul în care ai fost sădit“

Asemenea majorității irlandezilor, și eu am fost crescută în credința catolică; și, în pofida rezervelor mele constante față de unele dintre învățăturile ei de bază, am o credință puternică în Dumnezeu.

Atunci când, matură fiind, am început să practic meditația de tip mindfulness, iar mai apoi am urmat diferite programe de formare pentru a deveni instructor de mindfulness, am rămas adesea contrariată de absența oricărei raportări la vreo putere superioară. Ceea ce se practică azi, acest mindfulness cât se poate de popular și de răspândit, este doar o versiune secularizată și simplificată a unei filosofii budiste bogate în spiritualitate.

Exerciții spirituale precum liniștea profundă, compasiunea și mirarea în fața lumii sunt învățături-cheie în cadrul oricărui program nereligios de formare în mindfulness. Însă eu am ajuns rapid să-mi doresc mai mult de atât. Aveam nevoie să-mi confirm mie însămi propria credință în ceva de ordin superior, pe care eu îl numesc „Dumnezeu“, dar căruia i s-au atribuit o mulțime de alte nume: Marea Zeiță, Principiul Iubirii, Misterul Suprem, Iahve, Brahman sau Mama-Natură.

Se povestește că odată un pelerin occidental a mers la Dalai Lama, rugându-l pe acesta să-l învețe despre Calea lui Buddha. Replica lui Dalai Lama a fost însă: „Înflorește chiar în locul în care ai fost sădit“.

În momentele în care începem să ne îndoim de propriile noastre tradiții, căutarea răspunsurilor existențiale în cadrul altor tradiții se poate dovedi un proces captivant și plin de învățăminte. Însă, așa cum spunea călugărița de la atelierul de mindfulness, aceste tradiții nu sunt decât variațiuni privind călătoria către descoperirea aceluiași adevăr absolut. Evident că nu pot fi substituite unele cu altele, însă fiecare tradiție particulară ne impune o anumită disciplină și vine cu anumite exigențe, așa încât să putem descoperi profunzimile lumii care ne înconjoară și fundamentele existenței înseși.

Pentru mine, a înflori în locul în care am fost sădită a însemnat să-mi îndrept privirea atât către tradiția mistică de tip creștin (inclusiv către meditație și contemplație), cât și spre alte tradiții spirituale. Practica meditației și felurite tipuri de concentrare asupra prezentului pot fi întâlnite în aproape toate marile religii ale lumii, dar și în spiritualitatea secularizată și atee. Ceea ce a reprezentat însă o revelație pentru mine au fost reprezentările diferite ale lui Dumnezeu din aceste învățături mistice. Sunt imagini ce trezesc un fior sacru, o recunoaștere a sacralității tuturor lucrurilor, ce ne oferă un mod alternativ (sau mai degrabă complementar) de a-l cunoaște pe Dumnezeu, cel pe care, în mod tradițional, ni-l imaginăm ca pe un bătrân care domnește din Ceruri și căruia am ajuns să-i atribuim toate toanele și slăbiciunile noastre.

Adâncindu-mă în studiul acestor texte mistice, mi s-a revelat ceea ce consider că ar putea fi o ipostază „mult mai sacră“ a lui Dumnezeu. Tăcerea, compasiunea și o viziune transfigurată a lumii sunt considerate elemente-cheie în cadrul rugăciunii sau a oricărui exercițiu de meditație, căpătând o însemnătate și mai mare odată ce recunoaștem existența unei forțe superioare.

Astfel de învățături mistice reprezintă o provocare la adresa reprezentărilor tradiționale ale lui Dumnezeu, care, pentru majoritatea oamenilor, cu greu mai reușesc să inspire o credință adevărată. Această nouă dimensiune a credinței mele creștine mi-a redefinit concepția despre meditație într-un mod autentic și personal. M-a motivat să rostesc rugăciuni care nu mai conțineau cuvintele seci și goale de sens ale altcuiva. M-a încurajat să continui exercițiile mele de mindfulness, reașezând această practică în contextul tradițiilor mele personale. Mi-a dăruit o nouă foaie de parcurs, plină de sensuri noi, menită să mă ajute în explorarea nou-descoperitelor teritorii ale vieții mele spirituale. Și, ceea ce e cu adevărat important, mi-a reamintit cum anume să privesc sarcinile și grijile cotidiene în raport cu această realitate spirituală.

Desigur că, în viața noastră de zi cu zi, ne vom apropia uneori foarte mult de această sacralitate, pentru ca alteori să fim târâți departe ea.