Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena Mărculescu
Redactare:
Domnica Drumea
Design copertă: Faber Studio
Foto copertă: Guliver/Getty Images/©Ming H2 Wu
Director producţie:
Cristian Claudiu Coban
Dtp:
Eugenia Ursu
Corectură:
Rodica Creţu
Irina Mușătoiu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Titlu original: Se mig falla
Autor: Mons Kallentoft
Copyright © Mons Kallentoft 2019
Published by agreement with Ahlander Agency
Copyright © Editura Trei, 2020 pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-0801-5
ISBN (epub) : 978-606-40-1314-9
Primeşte mesajul chiar în momentul în care se pregăteşte să iasă din apartament, ca să meargă să-şi cumpere rezerve pentru aparatul de ras. Închide uşa după el, se opreşte în capul scărilor şi-l citeşte, în timp ce ecoul paşilor uşori ai Rebeckăi se aude din ce în ce mai încet.
Emme, conectată:
„N-o să fac sărituri în piscină de la balcon, tată, promit“.
În selfie-ul pe care i l-a trimis, zâmbeşte la cameră. Pozează în faţa unei balustrade metalice subţiri, pe balconul camerei de hotel. Poartă un maiou alb şi e arsă de soare pe umeri şi pe piept, iar ochii îi sunt înconjuraţi de două cercuri albe, lăsate de ochelarii ei Ray Ban negri. Ochii verzi, înroşiţi, îi strălucesc.
Pe o masă din fundal se află o sticlă de Cola light şi pahare de băutură cu cuburi de gheaţă care s-au topit de la căldură. Sticlele de votcă şi celelalte băuturi care s-ar fi putut afla acolo au fost îndepărtate, dar se pot întrezări câteva mucuri de ţigară într-o scrumieră, în partea de jos a fotografiei.
Într-o parte se vede Marea Mediterană, ca o linie subţire şi întunecată, pe cerul care, în pragul înserării, şi-a pierdut culoarea albastră, scăpărând acum în nuanţe de roz, pe un fundal portocaliu, mat.
Măreşte imaginea.
Se vede o piscină în depărtare, sub balcon. Gresia albă face ca apa să pară îngheţată. Un colac de înot solitar stă ancorat în mijlocul piscinei, iar pe terasa de beton doarme un bărbat tânăr. Tatuaje cu motive tribale îi acoperă braţele musculoase, desprinse parcă dintr-un film din seria Alien. Lângă el, un câine de Mallorca de talie mică se bălăceşte într-o baltă care pare să fie de vomă.
Fotografia este bine realizată.
Îi scrie un răspuns:
„Ha, ha. Să îndrăzneşti numai. Distracţie plăcută!“
Ea îi răspunde:
„U watch me dad. me do da jump“.2
Următoarea fotografie pe care i-o trimite conţine nenumărate dâre de culoare aflate în mişcare, ca şi cum persoana care ţine telefonul în mână s-ar rostogoli prin aer.
Emme, ultima activitate la ora 20:37.
A fost odată o plajă, iar acea plajă încă există şi azi.
Tim Blanck merge încet, înconjurat de întunericul nopţii de la Marea Mediterană.
Valurile cenuşii mângâie ţărmul. Luminile trenuleţului turistic care urmează traseul cluburilor de noapte din Tivoli ajung până aici, jos, şi, timp de câteva secunde, poţi zări în nisip un cuplu care face dragoste, cu corpurile luminate într-un verde-albăstrui. Apoi muşchii lor, îmbrăţişările şi minţile lor înflăcărate şi drogate dispar din nou, în întuneric. Ei rămân pierduţi în clipele care le aparţin numai lor, iar lumina trenuleţului se îndreaptă în sus, către munţii care se întrevăd, o clipă, în zare. Se răsfrânge în geamurile camerelor de hotel, cu balcoanele pe care atârnă prosoapele la uscat, ca nişte steaguri care marchează victoria.
Traversează The Strip3. Oamenii se plimbă în grupuri aici, pe faleză. Se simt copii şi adulţi, deopotrivă. Vede femei cu bikini şi stele peste sfârcuri, cu maiouri cu decolteuri adânci şi rochii. Vede bărbaţi cu pantaloni de surf până la genunchi, cu blugi albi şi cămăşi. Cu mâinile ridicate în aer, înspre tavanul cluburilor, mişcându-se în ritmul muzicii, iar aici şi acum toţi vor să se îmbete şi să se distreze, să râdă, să strige şi să danseze, să adoarmă în staţiile de autobuz şi pe alei, toate în acelaşi timp.
Sunt toţi aici, împreună. Se înţeleg unul pe celălalt, se simt în centrul atenţiei, parcă renasc iar şi iar.
Cineva te-a văzut şi pe tine, Emme. E imposibil să nu te fi văzut.
La început, în primul an, Tim purta mereu cu el fotografia, le-o arăta tuturor, împărţea copii ale ei şi, în scurt timp, oamenii au început să-l recunoască şi să-i spună s-o şteargă de acolo. Între timp au plecat unii şi au venit alţii. Puţinii care îl recunosc nu-l mai bagă în seamă, iar cei noi fie nici nu ştiu că există, fie se enervează şi-i spun să plece.
Trece pe lângă cluburile City Lights, Taboo, Pure Lounge, pe lângă salonul Sorry Mom Tattoo, pe lângă barurile Chaplin, Bad Girlz, The Secret, Red Lion, Crystal, Coco Bongo şi Benny Hill, aflate toate pe THE STRIP.
Pe podiumuri dansează femei care dau din fese. La tot pasul vezi bodyguarzi musculoşi în bluze negre, bărbaţi la bustul gol, cu spatele umflat de steroizi, escroci care vând imitaţii de Rolex, imitaţii de orice, apoi prostituatele nigeriene, care stau pe alei, aşteptând să-i jecmănească pe cei beţi şi disperaţi, pe cei pe care noaptea i-a înghiţit şi apoi i-a scuipat.
Poliţia veghează. Stă la pândă. Camerele supraveghează împrejurimile, dar filmările pot dispărea, iar camerele se pot strica. Tim se uită atent la tinerii din jur, parcă aşteptând s-o vadă printre ei.
Vor să facă baie în mare, noaptea, protejaţi de lumina neoanelor. Înoată în direcţia greşită, înghiţiţi de aceeaşi mare care a înghiţit flota romană, când se întorcea din Cartagina, după Primul Război Punic.
Beau, fumează, trag pe nas, nu le pasă. Cumpără iarbă de la câte un indian. Oare de la indianul de acolo?
Ziua de mâine e deja aici, iar ziua de ieri e uitată. Arabii vând kebab, chinezii vând cearşafuri de plajă ieftine, sud-americanii se ocupă de curăţenie, iar românii şi bulgarii fac muncă de întreţinere. Izul de urină şi de alcool îmbibat în mese, de bere rece şi proaspătă, de băuturi dulci şi de cidru împânzeşte aerul, înnebunind ţânţarii şi muştele, care tânjesc după sângele ce curge în venele adolescenţilor sau şiroieşte pe trotuare, după câte o bătaie în care scandalagiii s-au înjunghiat.
Cine te-a văzut, Emme?
— Recunoaşteţi această fată? Aţi văzut-o? Luaţi poza asta, arătaţi-o şi prietenilor.
— Whatever, man.
Tim s-a gândit adesea că nopţile de august din Magaluf sunt dovada atât a ruinării, cât şi a creaţiei, dar aici nu există conceptul de a şaptea zi pentru odihnă.
Pe plaja ce încă se întinde între mare şi munte s-au construit case care să găzduiască fericire şi visuri, să facă din vis realitate, iar apoi totul e permis, în măsura în care nu dăunează afacerilor, şi nici măcar atunci nu se oboseşte nimeni să se opună; căci şansa le-a surâs atât antreprenorilor, cât şi turiştilor. Eşti într-o ţară fără legi. Poţi fi altcineva decât cine eşti în realitate. Unul dintre fericiţi, dintre euforici, dintre cei care au ceea ce cu toţii îşi doresc cel mai tare: superputerile tinereţii, o ţară neexplorată. „Aşa va fi“, nu „aşa a fost“. Cineva a vrut asta de la tine, Emme.
— Ăsta are gust de dulciuri! De jeleuri. Aveţi vreuna cu gust de jeleuri acrişoare?
— One more, girls, try the green gummibears this time. I make that shot myself. It’s my favourite.4
Two for one.5
„La dracu’, tare mai este. La dracu’, simt că mă îmbăt, la dracu’, ce beată sunt, uite plaja, vreau să dansez, iu-huu.“
— Give me a drag of that.6
Tim îi priveşte. Priveşte cum încearcă să se stăpânească fiecare pe sine şi unul pe celălalt, ca nişte pistoale cu siguranţa trasă, al căror trăgaci e apăsat de degetul arătător. Plutesc pe valurile cenuşii ale asfaltului, neoanele sclipesc pe ţărm, iar luminile farurilor surprind din nou corpurile aflate în mijlocul partidei de sex. Firele de nisip se freacă de pielea lor, iar mâine vor avea mici iritaţii acolo unde doare cel mai tare, ca nişte cicatrici lăsate de război pe care le vor afişa într-un walk of shame7, în drumul spre micul dejun care constă în votcă, până când vor merge la plajă şi, cu pielea transpirată, vor lua totul de la capăt, pentru a cincea, a şasea sau a şaptea oară.
Mai târziu, vor lua toţi avionul înapoi spre casă, dar se vor întoarce aici anul viitor. „Aşa se trăieşte viaţa“, gândeşte Tim, în timp ce se îndreaptă înapoi către maşină, pe o alee întunecată. „Întâi stăm ascunşi, apoi ne năpustim către o dragoste despre care sperăm să dureze o veşnicie, către acea dragoste pe care sperăm atât de mult s-o găsim, în nesfârşitele noastre căutări.
Auzim oamenii cum forfotesc, în spatele uşilor închise. Aceia pe care îi auzim sunt oamenii pe care îi iubim. Ei se îndreaptă spre noi, dar noi refuzăm să ne trezim din visurile noastre despre dragoste, libertate şi renaştere. Magaluf — locul în care începe totul, locul în care orice se poate întâmpla. Magaluf. E imposibil ca totul să se fi sfârşit aici. Te vei întoarce la viaţa ta obişnuită, Emme.“ Tim priveşte cum firma luminată în roşu a barului Benny Hill se pierde în întunericul nopţii, transformându-se într-o imagine vagă, şi îşi dă seama că n-a văzut nimic atât de frumos în viaţa sa — că, acolo unde majoritatea oamenilor văd urâţenie, există totuşi frumuseţe. „Cu toţii am trecut prin asta odată“, gândeşte el, uitându-se la firma proiectată pe fundalul cerului. „Nu eşti nici adult, nici copil, ci un nou univers pe cale de a se naşte. Pornim la drum. Nu-mi mai pasă de nimic.“
U watch me dad
Whatever.
me do da jump
— Shot cu gust de lemn-dulce?
— Nu-mi place lemnul-dulce, ştiţi doar.
— Ştiu asta, Emme. Ştiu.
— Îi place cuiva cu adevărat lemnul-dulce? Pe bune? Mie daţi-mi jeleuri cu gust acrişor, la naiba.
„Tată.“
Tim conduce până sus, pe munte.