EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Victor Popescu

DESIGN COPERTĂ: Faber Studio

FOTO COPERTĂ: Guliver/Getty Images/©Wojciech Kozielczyk

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Dan Crăciun

CORECTURĂ:

Irina Mușătoiu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The Emotionally Absent Mother: How to Recognize and Heal the Invisible Effects of Childhood Emotional Neglect - Updated and Expanded Second Edition

Autor: Jasmin Lee Cori

Originally published in the U.S. in 2010 by The Experiment, LLC.

This edition published by arrangement with The Experiment, LLC.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1092-6

ISBN (epub): 978-606-40-1297-5

Mami, tu unde erai atunci?

Când am făcut primii pași,

am rămas tremurând pe loc, plin de mândrie,

fericit ca un pui de pasăre ce realizează că poate să zboare.

Când m-am uitat în spate, cu fața numai zâmbet,

nu te-am văzut acolo.

Mami, tu unde erai atunci?

În prima zi de școală,

m-am urcat în autobuzul zgomotos și plin,

mergând într-un loc străin.

Copiii se înghesuiau, oamenii mari se uitau,

lumea toată-mi era nouă, ca un bâlci.

Mami, tu unde erai atunci?

Prima dată când am venit acasă plângând,

râsul copiilor în urma mea crescând,

cuvintele lor în mintea mea arzând,

mi-ar fi plăcut să mă alini.

Dar tu tăceai profund.

Te văd în fotografii învechite,

dar în amintirea mea nu ești de găsit.

Nu-mi amintesc îmbrățișări sau alinări,

niciun moment special, doar noi doi,

nu-mi amintesc cum miroseai sau cum era când mă-mbrățișai.

Îmi amintesc culoarea ochilor tăi

și suferința din spatele lor —

ascunsă, de-obicei, ca toate celelalte,

în spatele măștii pe care n-am putut să ți-o dau jos.

Mă priveai, dar nu mă vedeai.

Căldura ta n-a ajuns niciodată în inima mea.

Mamă, de ce n-am reușit să ne-ntâlnim?

Unde erai?

A fost din vina mea?

— JC

Introducere la a doua ediție în limba engleză

Puține experiențe au un impact la fel de profund asupra vieții noastre precum cele pe care le trăim în relația cu mama. Rădăcinile unora dintre aceste experiențe se pierd în cotloanele întunecate ale stadiului preverbal. Ramurile însă se întind în toate direcțiile, unele poartă momente glorioase, scăldate în lumină, pe când altele sunt rupte, cioturile lor având vârfuri ascuțite în care ne putem agăța. Mama nu este deloc un subiect simplu de abordat.

Atât din punct de vedere cultural, cât și psihologic, sentimentele noastre legate de mame sunt de regulă inconsecvente și încurcate. Mama și plăcinta de mere sunt simboluri puternice, venerate în mentalul americanilor, dar neglijate în cadrul politicii naționale, așa cum o reflectă, spre exemplu, insuficiența politicilor din SUA legate de concediul familial, comparativ cu politicile altor state dezvoltate. Dacă am fi într-adevăr dedicați maternității, am oferi mai mult ajutor mamelor (la domiciliu, dar și financiar), cât și o mai bună educație parentală. Așa cum se prezintă situația în momentul actual, mamele sunt plasate pe un piedestal care nu are prea multă susținere sub el.

Ca adulți, suntem conștienți de acest lucru. Majoritatea avem sentimentul că mamele trebuie respectate și știm că mamele sunt de prea multe ori considerate drept un bun care ni se cuvine în mod automat și că sacrificiile lor sunt prea puțin apreciate. Și totuși, mulți dintre noi suntem în secret (sau nu atât de în secret) nemulțumiți cu ceea ce am primit de la mamele noastre și revoltați că — fie din vina lor, fie din alte motive — ele nu ne-au asigurat unele lucruri importante din ceea ce am fi avut nevoie. Și avem de suferit din această cauză.

Acestea sunt probleme delicate — delicate pentru mame și pentru noi, toți, deopotrivă. Dintr-o nevoie de a proteja mamele de judecățile critice, unii ajung să-i învinovățească pe cei nemulțumiți de faptul că își culpabilizează mamele, deci că le atribuie, în mod incorect, responsabilitatea pentru propria suferință. Deși nu neg faptul că unii dintre noi se folosesc de culpabilizare ca mijloc de distragere (pentru că nu reușesc să-și asume responsabilitatea pentru sarcina grea a vindecării), ceea ce văd mult mai des în activitatea mea de terapeut sunt vinovăția enormă și rezistența pe care clienții mei trebuie să și le proceseze pentru a renunța să-și mai protejeze mamele. Este ca și cum, chiar și în intimitatea propriei minți, ne este frică să o criticăm. Apărăm imaginea mamei în interiorul nostru, protejând relația fragilă pe care o avem cu ea și negând orice aspecte care ar putea-o destabiliza. În acest fel, ne protejăm pe noi înșine de dezamăgirea, furia și durerea pe care le-am ținut până acum departe de conștient. Așa cum urmează să arăt în capitolele următoare, mulți nu îndrăznesc să descopere adevărul dureros legat de ceea ce le-a lipsit în relația cu mama, pentru că nu sunt pregătiți să accepte semnificația acestui fapt.

O relație atât de complexă cum este cea dintre o mamă și copilul său va include deopotrivă iubire și ură. Majoritatea copiilor mici simt ura atunci când le sunt frustrate nevoile sau dorințele, deși mulți copii nu îndrăznesc să exprime acest lucru, atașamentul față de mamă fiind mult prea fragil. De asemenea, toți copiii simt, practic, iubire pentru mamă, chiar și atunci când această iubire este îngropată. Așa cum Robert Karen descrie foarte elocvent în cadrul cercetărilor sale în privința atașamentului:

Practic toți copiii, chiar și cei abuzați, își iubesc părinții. Face parte din natura copiilor. Aceștia ar putea fi răniți, dezamăgiți sau prinși în tipare distructive care îndepărtează orice posibilitate de a obține iubirea după care tânjesc; dar a fi atașat, chiar și într-un mod anxios, înseamnă a iubi. Cu fiecare an, iubirea poate deveni mai dificil de accesat; cu fiecare an, copilul își poate nega mai ferm dorința de conectare; el poate chiar să-și abandoneze părinții și să nege orice iubire pentru ei; dar iubirea este acolo, la fel și dorința de a o exprima în mod activ și de a o primi înapoi — toate acestea pot fi ascunse, dar nu amuțite.1

Cuvintele lui Karen relevă o parte din complexitatea acestei relații. Nimeni nu poate evita dorința de a primi iubirea mamei.

Maternajul este un subiect delicat și pentru mame. Când am început să lucrez la această carte, am observat un grad de vinovăție și defensivitate atunci când împărtășeam mamelor lucrurile despre care scriam. Acestea voiau să-mi spună: „Nu mă învestiți cu atât de multă putere! Există multe influențe în viața unui copil. Nu sunt complet responsabilă pentru dezvoltarea lui“. Foarte adevărat. Venim pe lume cu diferențe individuale uimitoare. Suntem expuși, de asemenea, și altor influențe în copilărie, incluzând ordinea nașterii, legătura cu tatăl și capacitatea acestuia de a-și juca rolul de părinte, influențele genetice și cele ce țin de mediu, care au un impact asupra fiziologiei copilului, dinamicile din familie și evenimentele importante din cadrul acesteia, cum ar fi apariția unor boli grave și, în fine, diverșii factori de stres din mediul cultural mai larg.

În ciuda acestor numeroși factori, impactul mamei este de neegalat. O mamă atentă, capabilă și grijulie poate compensa multe handicapuri, iar absența unui astfel de maternaj reprezintă cel mai mare handicap, deoarece, atunci când mama nu își îndeplinește rolul vital așa cum trebuie, copiii rămân cu deficite majore în structura lor psihică.

Mă concentrez pe mame nu pentru că ar fi nevoie să le învinovățim sau responsabilizăm în plus, ci deoarece calitatea maternajului pe care îl primim ne modelează extrem de puternic dezvoltarea. Speranța mea este că, înțelegând aceste influențe, ne vom putea înțelege mai bine pe noi înșine și, cel mai important, vom putea să ne vedem mai bine de dezvoltarea proprie și să ne vindecăm rănile rezultate dintr-un maternaj insuficient.

Pentru cititoarele care sunt mame sau pe cale să devină mame, speranța mea este ca analizarea rolurilor maternajului și evidențierea importanței centrale a căldurii afective le va ajuta să-și concentreze atenția într-o direcție eficientă. Deși unele aspecte ale maternității sunt instinctive și transmise din generație în generație de către femei care au avut parte de un bun maternaj, pentru multe femei, maternitatea trebuie învățată la modul conștient. Dacă ați avut parte de un maternaj inadecvat, sarcina dumneavoastră va fi dublă: de a vă vindeca propriile răni și de a descoperi un nou mod de a fi cu copiii dumneavoastră, într-un alt mod decât cel în care ați relaționat cu mama dumneavoastră.

Când am început să lucrez ca psiholog, am vrut să-mi completez înțelegerea pe care o aveam despre adulții care avuseseră parte de un maternaj insuficient cu date din afara propriului cerc social și a practicii mele psihoterapeutice. Așa se face că am dat un anunț în care căutam adulți care au avut parte de un maternaj insuficient, cu dorința de a-i intervieva. Am primit răspunsuri foarte prompte. Deși, este adevărat, am avut acces mai ușor la publicul feminin, așa cum era de așteptat. Foarte puțini bărbați au fost dispuși să-i împărtășească unei necunoscute propriile experiențe. Deși niciun aspect din experiment nu a fost controlat științific — deci nu pot pretinde că datele sunt relevante demografic sau sociologic —, cred totuși că mărturiile curajoase și adeseori revelatorii ale respondenților pot fi valoroase pentru noi toți. Câteva dintre descoperirile mele sunt inserate de-a lungul capitolelor, dar majoritatea se găsesc în capitolul 6, „Traiul împreună cu o mamă absentă emoțional“, unde descriu atât circumstanțele copilăriei intervievaților mei, cât și greutățile întâmpinate de aceștia la vârsta adultă.

Prima ediție a acestei cărți a fost dedicată efectelor copilăriei trăite alături de o mamă neimplicată emoțional.