Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial

Magdalena Mărculescu

redactArE

Manuela Sofia Nicolae

Design și ilustrație copertă

Andrei Gamarț

Director producţie

Cristian Claudiu Coban

Dtp

Mihaela Gavriloiu

Corectură

Irina Mușătoiu

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consințământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Never Enough: The Neuroscience and Experience of Addiction

Autor: Judith Grisel

pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-1104-6

ISBN (epub): 978-606-40-1258-6

Introducere

Aveam douăzeci și doi de ani. Scăpasem basma curată dintr-o tranzacție cu droguri nu tocmai fericită. În orele mici ale unei dimineți de la sfârșitul anului 1985, în spatele unui restaurant oarecare din sudul Floridei, un dealer ne-a dat, mie și unui prieten, punga greșită. Eram „fericita câștigătoare“ a acestei tranzacții și mă alesesem cu mai mult drog decât eram obligată să pasez unui prieten al unui prieten, undeva în Midwest.

Neavând locuință la vremea respectivă, eu și compatriotul meu ne-am cazat într-un motel ieftin, în Deerfield Beach. Cum era de așteptat, pe lângă cantitatea care deja ne aparținea, am folosit și surplusul. Spre sfârșitul ospățului, amândoi fiind epuizați și cu nervii întinși la maximum, cu provizia golită cu recunoștință, prietenul meu a decretat, în mod neașteptat, că pentru noi nu va exista niciodată destulă cocaină. Deși profeția m-a izbit cu adevărul ei chiar și în starea aceea, când eram copleșită de situație, știam, totuși, și că este irelevantă. La fel ca în cazul fiecărui dependent, zilele în care ajungeam la obținerea unei stări de conștiință modificată trecuseră de mult. Eu mă drogam compulsiv și urmăream mai mult să evadez din realitate, decât să ating extazul. Mă dădusem suficient cu capul de pereți, ca să-mi dau seama că nu se va întâmpla nimic nou, poate cu excepția evadării ultime, moartea, care nici nu mi se mai părea cine știe ce.

Cam șase luni mai târziu, mai curând printr-un concurs de împrejurări decât printr-o conștientizare personală sau prin tăria de caracter, pentru prima dată de câțiva ani, eram abstinentă, nu mă mai drogam și deci nu mai eram atât de amorțită. Îmi dădeam seama că am de făcut o alegere între viață și moarte. Puteam continua să realizez o coluziune cu boala mea psihică în timp ce mă consuma inexorabil sau puteam găsi un alt mod de viață.

Din experiența mea, foarte puțini dintre cei care au de ales, aleg viața. La început, am procedat la fel ca majoritatea. Costul abstinenței părea prea ridicat: fără droguri, pentru ce să trăiesc? Cu toate acestea, într-o demonstrație de tenacitate aproape tipică pentru un dependent activ, mi-am dat seama că aș putea totuși găsi o altă cale. Până la urmă, am trecut prin multe situații dificile: afaceri proaste în clădiri părăsite sau în secții de poliție, cu sau fără arme încărcate, la kilometri distanță de ceva prietenos sau familiar. Pentru prima oară conștientă de modelul medical de dependență, am înțeles că boala mea era o problemă biologică, care putea fi rezolvată. Am decis să-mi vindec dependența, ca să pot apoi elimina cumva problemele cauzate de consum.

Cu ajutorul a ceea ce pentru unii poate părea un noroc extraordinar, având în vedere că până în acel moment fusesem dată afară din trei școli, mi-am continuat studiile pentru a obține un doctorat în neuroștiințe comportamentale și pentru a deveni expert în neurobiologia, chimia și genetica comportamentului adictiv. Această realizare le-ar putea părea aproape nesemnificativă celor mai mulți dintre dependenți, care știu din experiență directă că nu există nimic ce n-am fi dispuși să facem sau să sacrificăm, ca să putem consuma droguri. Până la urmă, am avut nevoie de șapte ani ca să absolv facultatea, incluzând aproape un an de schimbare radicală începută într-un centru de tratament, plus încă șapte ani de studii postuniversitare, pentru a dobândi titlul de doctor.

Această carte reprezintă rezumatul a ceea ce am învățat în ultimii douăzeci de ani, ca cercetător care a studiat neuroștiința dependenței. Deși am primit fonduri de la Institutul Național de Sănătate și dețin un certificat pentru prescrierea substanțelor controlate de la Administrația de Reglementare a Drogurilor (DEA), recunosc, cu regret, că nu am rezolvat problema. Am învățat totuși foarte multe despre modul în care oamenii ca mine sunt diferiți încă dinainte de a lua primul drog și despre ce efect au substanțele adictive asupra creierului nostru. Speranța mea este că difuzarea acestor informații ar putea ajuta cadrele medicale, factorii legislativi, pe cei dragi nouă, să facă alegeri mai informate. Poate că înțelegerea lor i-ar putea ajuta chiar pe cei afectați, pentru că este foarte clar pentru mine că soluția nu se află în interiorul unei pastile.

În prezent, dependența a atins proporții epidemice și catastrofale. Dacă nu suntem noi înșine victime, cu toții cunoaștem pe cineva care se luptă cu o compulsie nemiloasă de remodelare a experienței prin modificarea funcționării cerebrale. Consecințele personale și sociale ale acestei nevoi neobosite și larg răspândite sunt aproape prea mari pentru a fi evaluate. În Statele Unite, cam șaisprezece procente din populația de la douăsprezece ani în sus întrunește criteriile unei tulburări de uz de substanțe și cam un sfert din numărul de decese este atribuit consumului excesiv de droguri. În fiecare zi, zece mii de oameni de pe planetă mor în urma abuzului de substanțe. Drumul spre mormânt este presărat cu un șir impresionant de pierderi: a speranței, a demnității, a banilor, a capacității de a contribui la protejarea și ghidarea generațiilor viitoare, a familiei, a structurii societății și a resurselor comunității.

Peste tot în lume, dependența ar putea fi cea mai importantă problemă de sănătate care afectează o persoană din cinci cu vârsta peste 14 ani. În termeni pur financiari, costă de cinci ori mai mult decât SIDA și de două ori mai mult decât cancerul. În Statele Unite, aceasta însemnă că aproape zece procente din totalul cheltuielilor de sănătate sunt direcționate spre prevenirea adicției, spre diagnosticarea și tratamentul celor care suferă de tulburări adictive. Statisticile sunt la fel de înfricoșătoare în majoritatea celorlalte culturi occidentale. În ciuda acestor sume și a efortului implicat, succesul vindecării nu este mai probabil decât era acum cincizeci de ani.

Sunt două motive principale pentru costurile incredibil de mari, de profunde și de persistente ale dependenței de droguri. Mai întâi, consumul excesiv este extrem de răspândit, trecând dincolo de granițele geografice, economice, etnice sau de gen, cu foarte puține variații. Este și extrem de rezistent la tratament. Deși estimările pertinente sunt greu de găsit, majoritatea experților sunt de acord că abia puțin peste zece procente dintre dependenții de substanțe pot sta departe de ele o perioadă mai lungă. În ceea ce privește bolile, acest nivel este ciudat de scăzut: o persoană are de două ori mai multe șanse să supraviețuiască cancerului la creier.

În ciuda statisticilor sumbre, există și motive de speranță. Unii dependenți care fuseseră cândva cazuri disperate chiar reușesc să rămână abstinenți și duc vieți productive și fericite. Deși neuroștiința n-a fost capabilă să analizeze în totalitate mecanismele din spatele acestei transformări, am învățat o grămadă despre cauzele problemei. Știm, de exemplu, că dependența rezultă dintr-o rețea complexă de factori, printre care predispoziția genetică, influențele din dezvoltare și un input din mediu. Spun complexă, pentru că fiecare dintre acești factori este foarte ramificat. Asta înseamnă că sunt implicate sute de gene și nenumărate contribuții ale mediului. Acești factori sunt și interdependenți. De exemplu, un anumit lanț al ADN-ului poate crește predispoziția spre dependență, dar numai în prezența (sau absența) altor gene specifice și împreună cu anumite experiențe din perioada de dezvoltare (ori pre-, ori postnatală) și în contexte specifice. Așadar, chiar dacă știm multe, complexitatea bolii înseamnă că suntem încă incapabili să prezicem dacă un anumit individ va dezvolta o dependență.

Dacă în cele din urmă ar putea exista tot atâtea căi spre dependență cât dependenți, există niște principii generale ale funcționării creierului, care stau la baza oricărui consum compulsiv. Scopul meu în scrierea acestei cărți este să împărtășesc aceste principii și astfel să fac lumină asupra fundăturii biologice care perpetuează uzul și abuzul de substanțe: respectiv, că drogul nu va fi niciodată de-ajuns, căci capacitatea creierului de-a învăța și de-a se adapta este în principiu, infinită. Ceea ce a fost cândva o stare normală, punctată de perioade de exaltare, s-a transformat inexorabil într-o stare de disperare care este doar temporar reprimată de drog. Înțelegerea mecanismelor din spatele experienței fiecărui dependent arată foarte clar că, în afară de moarte sau de abstinența pe termen lung, nu există altă metodă de a calma nevoia arzătoare de drog, care apare între momentele de consum. În momentul în care patologia ajunge să determine comportamentul, majoritatea dependenților mor încercând să-și satisfacă o sete insațiabilă.

Povestea mea

Prima oară când m-am îmbătat, la 13 ani, m-am simțit așa cum probabil s-o fi simțit Eva după ce-a gustat din măr. Sau așa cum o pasăre născută în cușcă s-ar simți dacă ar fi eliberată pe neașteptate. Drogul furniza o relaxare psihică și un antidot pentru neastâmpărul pe care eram incapabilă să-l identific sau să-l împărtășesc cuiva. O schimbare de perspectivă care se suprapunea cu datul pe gât a 2 litri de vin în subsolul prietenei mele mă asigura cumva că și eu, și viața mea vom fi în regulă. La fel cum lumina este revelată de întuneric și bucuria de către supărare, alcoolul îmi oferea puternica recunoaștere inconștientă a luptei mele disperate de a mă accepta, de a-mi găsi un scop în viață și-mi arăta propria inabilitate de a gestiona un univers complex de relații, frici și speranțe.