Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial

Magdalena Mărculescu

redactArE

Manuela Sofia Nicolae

Design și ilustrație copertă

Andrei Gamarț

Director producţie

Cristian Claudiu Coban

Dtp

Mihaela Gavriloiu

Corectură

Irina Botezatu

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consințământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: It's All in Your Head: Stories from the Frontline of Psychosomatic Illness

Autor: Suzanne O'Sullivan

First published as It's All in Your Head: True Stories of Imaginary Illness by Chatto & Windus, an imprint of Vintage. Vintage is a part of the Penguin Random House group of companies.

Suzanne O'Sullivan has asserted her right to be identified as the author of this Work.

pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0817-6

ISBN (epub): 978-606-40-1259-3

1. Lacrimi

Eram deja convins că femeia nu era afectată de o boală fizică, ci de o oarecare problemă emoțională și întâmplarea a făcut ca exact în momentul în care o examinam să mi se confirme ideea. Cineva care tocmai se întorcea de la teatru a menționat că îl văzuse pe Pilade dansând. În acea clipă, expresia și culoarea feței pacientei s-au modificat dramatic. Atent, mi-am așezat mâna pe încheietura femeii și am remarcat că pulsul îi devenise brusc neregulat și extrem de agitat, ceea ce indică o minte tulburată.

Galen, circa 150 d.Hr.

Am devenit medic în 1991. Prima mare dilemă a unui medic începător este alegerea specialității. Unele părți ale deciziei sunt ușoare. Ori vrei să operezi, ori nu vrei. Ori reacționezi rapid în urgențe, ori nu. Unii vor să fie oameni de știință în laborator. Alții preferă să petreacă timp cu pacienții. În medicină e loc pentru orice tip de om. Uneori este mai greu să iei deciziile mai subtile care urmează. Știi că vrei să fii chirurg, dar ce părticică a corpului vrei să operezi? Ești fascinat de inimă, care poate pune viața în pericol printr-o singură bătaie sărită? Sau vrei să trăiești suișurile și coborâșurile luptei împotriva cancerului?

În ciuda tuturor posibilităților, am luat decizia devreme în cursul pregătirii mele. Voiam să fiu neurolog. Când am luat acea decizie credeam că știu ce înseamnă și încotro avea să mă ducă. Voiam să-i imit pe oamenii de la care învățasem, pe cei care mă inspiraseră. Îmi plăcea munca de detectiv pe care o implica această specialitate, îmi plăcea să deslușesc căile misterioase prin care sistemul nervos își transmite mesajele și să învăț toate modurile în care lucrurile pot merge prost. Imaginați-vă un om care nu își poate mișca piciorul drept și nu își poate simți piciorul stâng — unde e leziunea? Care e boala? Sau o femeie care pare în regulă, dar deodată nu mai poate scrie și nu-și mai poate identifica degetele. Întrebați-o care este degetul arătător și nu va putea răspunde corect. Lezarea cărei părți a creierului are acest efect? Bolile neurologice se manifestă în moduri ciudate și înșelătoare. Există un tip de criză epileptică declanșată de perierea dinților. Există afecțiuni paralitice temporare care apar după ce pacientul mănâncă sărat.

Mi-am început pregătirea de specialitate în neurologie în 1995. Mă așteptam să tratez oameni cu boli ale creierului, nervilor și mușchilor; boli ca scleroza multiplă, accidentul cerebral, migrena și epilepsia. Nu aș fi putut ști atunci cât de mult aveam să fiu atrasă de acei pacienți a căror boală pornea nu din corp, ci din minte.

Vedem peste tot exemple care ne arată cum mintea influențează corpul. Unele sunt atât de obișnuite, încât nici nu le observăm. Lacrimile sunt doar apă sărată produsă de niște canalicule din ochi. Sunt un răspuns fiziologic la un sentiment. Plângem când suntem triști, dar putem plânge și când suntem fericiți. Uneori lacrimile sunt declanșate de o amintire sau de o melodie sau de o pictură. Apar ca răspuns la furie sau la râs. M-a uluit dintotdeauna instantaneitatea acestui fenomen.

Corpul are o multitudine de moduri în care își poate exprima emoțiile. Înroșirea feței apare atunci când vasele de sânge din cap și din gât se dilată și se umplu cu sânge. Este o modificare fizică instantanee observată la suprafața corpului, ce reflectă un sentiment de rușine sau de bucurie. Nu putem controla acest fenomen. Acesta este un aspect important. Când roșesc, mi se trădează un sentiment; și, chiar dacă roșeața mă rușinează și mai tare, n-o pot opri.

Uneori, reacțiile corpului sunt mai dramatice decât o roșeață sau o lacrimă. Chiar și unele răspunsuri fizice exagerate la emoție sunt acceptabile în circumstanțele potrivite. La începutul secolului al XIX-lea, în „Napoli și Florența: O călătorie de la Milano la Reggio“, romancierul francez Stendhal a descris cum s-a simțit când a văzut pentru prima dată marile fresce din Florența: „Am fost cuprins de o puternică palpitație a inimii, izvorul vieții a secat înăuntrul meu și am început să pășesc cu teama continuă că mă voi prăbuși“1. Poate că ceea ce a descris Stendhal pare extrem pentru unii dintre noi, dar pentru alții pare absolut evident că unui om care vede pentru prima dată frescele lui Giotto i se înmoaie picioarele și inima îi ratează o bătaie.

Există multe exemple moderne ale tendinței de colaps ca răspuns la entuziasm. Gândiți-vă, de exemplu, la tinerii care leșină la concerte pop. Desigur, multe dintre aceste episoade de colaps pot fi explicate ușor prin fiziologia organismului. O tânără este îngrămădită în public, în căldură; vasele de sânge i se dilată pentru a-i scădea temperatura corpului, sângele se deplasează dinspre cap spre partea inferioară a corpului, stagnează în vene și, pentru un moment, creierul ei este privat de oxigen. Fata se prăbușește și își pierde cunoștința. Explicația pentru leșinul său nu este mai complexă decât răspunsul fizic al organismului la un stimul fizic.

Totuși, atunci când cercetătorii au investigat exact acest fenomen, au demonstrat că aceasta nu este explicația pentru fiecare adolescent amețit care leșină. În 1995, „New England Journal of Medicine“ a publicat un articol ce cuprindea interviuri cu tinerii care leșinaseră la un concert. Dintre cei 400 de tineri care au fost aduși în atenția echipei medicale, patruzeci au fost examinați. Șaisprezece dintre aceștia și-au pierdut cunoștința într-un mod explicabil integral prin declanșatori fizici — căldura și deshidratarea au dus la scăderea presiunii sanguine, circulația a fost deviată dinspre creier și a survenit colapsul. Alții s-au panicat când s-au trezit blocați în mulțime, ceea ce a dus la hiperventilație, care a determinat vasoconstricția vaselor ce irigă creierul, urmată de un leșin de scurtă durată. Dar doctorii au observat că nu toate leșinurile puteau fi atribuite căldurii sau deshidratării sau strivirii de către mulțime; unele apăruseră în contextul unui singur declanșator: o explozie copleșitoare de emoție. Un colaps emoțional, fără cauză fizică.

Majoritatea dintre noi acceptă fără probleme aceste fenomene obișnuite. Suntem familiarizați cu tremuratul mâinii când luăm pixul ca să semnăm în registrul de stare civilă sau cu transpirația de pe frunte când ne ridicăm să susținem prezentarea pe care nu vrem s-o susținem. Acestea sunt răspunsurile fiziologice ale corpului la stres. Ele au un scop, chiar dacă scopul nu e mereu evident. Aceste răspunsuri țin de impulsul care făcea ca inima omului din peșteră să bată mai repede, astfel încât el să poată fugi de mamutul lânos. Dar ce se întâmplă dacă acest tip de răspuns fizic normal la emoții nu mai funcționează corespunzător? Până la urmă, orice funcție a organismului nostru se poate transforma în disfuncție. Orice celulă vie se poate înmulți excesiv și poate forma tumori. Sau poate înceta să se înmulțească, cum se întâmplă în cazul căderii părului. Orice substanță chimică produsă de organism poate fi produsă în plus sau în minus, ceea ce se întâmplă în cazul hipertiroidismului sau hipotiroidismului. În același mod, răspunsurile fizice ale organelor noastre la stres pot merge prea departe. Atunci când are loc acest lucru, un răspuns normal devine anormal și apare boala.

Cuvântul „psihosomatic“ se referă la simptome fizice care apar din cauza unor cauze psihologice. Lacrimile și înroșirea feței sunt exemple de astfel de fenomene, dar ele reprezintă doar răspunsuri normale, nu boli. Boala apare numai atunci când simptomele psihosomatice depășesc limita normalului și ne afectează abilitatea de a funcționa sau ne pun în pericol sănătatea. Societății moderne îi place ideea că putem să ne îmbunătățim starea de sănătate prin forța voinței. Când nu ne simțim bine, ne spunem că dacă adoptăm o atitudine mentală pozitivă avem șanse mai mari de recuperare. Sunt convinsă că este corect. Dar societatea nu este încă pe deplin conștientă de cât de des oamenii își înrăutățesc starea de sănătate prin forța voinței — își cauzează inconștient boli. În mod cert, există anumite tulburări medicale asociate în mod obișnuit cu stresul. Majoritatea dintre noi știu că stresul ne crește tensiunea și ne face mai susceptibili la ulcerul gastric. Dar câți dintre noi știu cât de des emoțiile ne pot produce dizabilități grave fără nicio cauză fizică?

Bolile psihosomatice sunt afecțiuni în care o persoană suferă de simptome fizice semnificative — care îi cauzează o suferință și o dizabilitate reale — și disproporționate față de rezultatele testelor de laborator sau ale examinărilor fizice. Sunt boli ca nicio alta. Nu ascultă de nicio regulă. Pot afecta oricare parte a corpului. Unor oameni le pot cauza durere. Gândiți-vă la un copil pe care îl doare stomacul când este agresat la școală. Altor oameni, emoțiile le pot afecta inima. Nu este neobișnuit ca o persoană aflată într-o perioadă stresantă să sufere de palpitații. Acest tip de simptome apare relativ frecvent, însă bolile psihosomatice se pot manifesta și în moduri extreme: ca paralizie sau convulsii sau aproape orice fel de dizabilitate. Sunt boli ale imaginației care se opresc doar la limitele imaginației. Gândiți-vă la orice simptom fizic; la un moment dat, mintea unui om l-a reprodus.