Cover of Exit Party by Emily St John Mandel

Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Redactare:

Alexandra Niculescu

Design copertă: Moesha Parirenyatwa, Picador Art Department

Ilustrații copertă: ©Shutterstock

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Ofelia Coșman

Corectură:

Adina Preda

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Exit Party

Autor: Emily St. John Mandel

Copyright © 2026 by Emily St. John Mandel

Copyright © Editura Trei, 2026
pentru prezenta edi
ție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3310-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-3491-5

Pentru Cassia și Laura

PARTEA 1. FAȚA A

1. Țara natală

1

În cea dintâi primăvară de după prăbușirea Statelor Unite, florile arborilor de jacaranda i se păreau lui Ari o adevărată milostivire. Copacii au înflorit exact în săptămâna în care trupele de menținere a păcii s-au retras din Los Angeles, iar prezența florilor și absența soldaților aduceau cu ele o speranță aproape delirantă. În primăvara anului 2031, toată lumea știa că orașul se afla la un atac terorist distanță de dezastru, însă pericolul nu făcea decât să sporească vitalitatea anotimpului.

După aproape douăzeci de ani, era cea dintâi primă­vară pe care Ari și-o petrecea afară din închisoare, așa că a mers pe străzi ore întregi. Închisoarea e un tărâm al deprivării senzoriale și acum orașul i se părea copleșitor. Se tot aștepta ca detaliile lumii să înceteze să fie extraordinare, însă lucrul acesta continua să nu se întâmple. Nimeni din jurul ei nu părea să observe arborii de jacaranda, pentru că în Los Angeles e plin de flori pe tot parcursul anului, însă ea mergea pe străzile luminate de inflorescențe de un albastru-purpuriu și își spunea: Dumnezeule! Locul ăsta. Avea patruzeci și opt de ani, dar se simțea mai tânără, pentru că o parte atât de importantă a lumii era nouă.

Statele Unite se destrămaseră în urma unei lovituri de stat. Mai multe state se separaseră deja o săptămână mai târziu, rămânând autonome sau stabilind alianțe cu vecinii, iar după o lună izbucnise războiul. Acum luptele luaseră sfârșit în cea mai mare parte a teritoriilor, și Ari fusese eliberată în mijlocul urmărilor dificile ale războiului.

— Mă gândesc la cum arăta orașul ăsta cu un an în urmă, a zis Gloria.

Gloria era colega cu care Ari împărțea un mic apartament din Echo Park. Era cu vreo zece ani mai tânără decât Ari, o refugiată care se adăpostise din calea luptelor dintre două miliții rivale din Tennessee. Gloria se instalase în dormitor. Ari dormea în sufragerie, cu un cearșaf capsat de toc, care servea pe post de ușă improvizată, așa că se întâlneau în bucătăria minusculă. Gloria părea că-și petrece cea mai mare parte a timpului citind știrile online, cu ochi mari și inexpresivi în lumina albastră a ecranului laptopului. Cum arătase orașul cu un an în urmă era subiectul de conversație preferat al Gloriei.

— Știu, a zis Ari pe un ton blând, chiar dacă nu știa.

Experiențele lor erau diferite. Cu un an în urmă, Ari era închisă într-o țară care părea acum complet diferită, iar Gloria se ascundea în apartamentul ăsta împreună cu o altă colegă de cameră.

Dar interdicția de circulație fusese ridicată în seara aceea, iar când Ari ieșise la plimbare mai devreme, avusese impresia, ascultând conversațiile celor din jurul ei, că toți oamenii din Los Angeles aveau să iasă în oraș în acea noapte. Gloria mergea la petrecerea prietenului ei, Kareem, într-un cartier vecin, și o invitase pe Ari s-o însoțească. Doar că acum, când soarele se pregătea să apună, se instalase în poziția ei obișnuită, în fața lap­topului așezat pe masa din bucătărie, fără a da semne că avea de gând să se pregătească.

— La ce oră plecăm la petrecere? a întrebat Ari.

— Oh, nu știu.

Gloria devenea oarecum evazivă când apărea în discuție părăsirea spațiului apartamentului, însă Ari sperase că în seara aceea lucrurile aveau să stea diferit. Privirea Gloriei a devenit pierdută, iar Ari știa că asculta sunetul imaginar al unor sirene care anunțau intrarea în vigoare a interdicției de circulație.

— Ai putea să te duci doar tu. Îi scriu lui Kareem și-i spun că mergi numai tu.

— Eu nu-i cunosc pe prietenii tăi, a zis Ari. Va fi stânjenitor dacă nu vii și tu.

Lucrul acesta nu era tocmai adevărat — după ce-și petrecuse aproape întreaga viață de adult în închisoare, Ari nu era prea intimidată de subtilitățile unei petreceri din Silver Lake —, dar ea fusese asaltată întreaga viață de premoniții, iar acum se simțea trasă spre petrecere de un fir invizibil. Trebuiau să plece la petrecere pentru că urmau să fie la petrecere mai târziu, dar sigur că își dădea seama că nu avea niciun rost să încerce să explice asta. Ba mai mult, Gloria avea o privire pierdută, aerul cuiva care a stat prea mult timp în casă. Dacă i se întâmpla ceva Gloriei — dacă avea o cădere nervoasă, să zicem, sau dacă se contopea cu fundalul de pe ecranul laptopului ei asemenea unei fantome din desenele animate —, atunci Ari nu mai avea unde să locuiască.

— Și dacă mersul la petrecere aduce ghinion? a întrebat Gloria. Ultima dată când am mers la o petrecere a fost în noaptea în care s-a semnat Acordul de la Sacramento.

Acordul de la Sacramento recunoscuse oficial înfi­ințarea Republicii California, dar aceea fusese și noaptea în care avusese loc atentatul din Highland Park, când un loialist al Statelor Unite se detonase în mijlocul unei sufragerii în care oamenii erau adunați la o petrecere. Știrea începuse să se răspândească în timp ce Gloria se afla la altă petrecere, la o oarecare distanță. Gloria pomenise și în trecut despre seara aceea, iar acum, ca și atunci, Ari era sigură că mințea în legătură cu ceva.

— Nu poți gândi așa, a zis Ari. Asta e gândire magică. Spuneai că ai mai fost și la alte petreceri organizate acasă la Kareem, nu-i așa? Petreceri în care nu s-a întâmplat nimic rău în aceeași noapte?

— Mda. Știu că ai dreptate.

Gloria a tăcut pentru o secundă.

— Doar că atunci când mă gândesc la petreceri mă gândesc la bombe.


Până la locul petrecerii se putea merge pe jos. Ziua caniculară lăsase loc unei seri umede. Au coborât dealul până la Sunset Boulevard, unde soldații Republicii California, însoțiți de câini specializați în detectarea de bombe, înființaseră un punct de control. Din când în când aveau încă loc atentate teroriste — unele revendicate de loialiștii Statelor Unite, care încercau să destabilizeze republicile separatiste, iar altele, de agenți ai Protectoratului Shasta County, care încercau să aducă războiul de la graniță în orașe —, însă ultimul astfel de atac avusese loc cu multe luni în urmă. Ari și Gloria au stat nemișcate în timp ce câinii le adulmecau.

— E în regulă, a zis unul dintre soldați după câteva secunde.

O briză răcoroasă străbătea căldura, iar bulevardul părea să forfotească de viață. Au trecut prin fața farmaciei Walgreens, care fusese ocupată de Crucea Roșie pentru a adăposti persoane strămutate, fugite din calea luptelor, pe lângă familiile adunate în parcare, ascultând muzică și jucând cărți, alături de copii aproape sălbatici, jucându-se de-a prinselea și bătându-se pe jucării. Antreprenorii instalaseră acolo standuri cu taco. Un grup de adolescenți organizaseră un fel de concurs de dans, iar Ari și Gloria s-au oprit pentru o clipă să-i privească, înainte de a-și continua drumul spre vest.

Se aflau acum pe o prelungire a bulevardului, despre care Gloria o avertizase că avea să fie pustie, însă lui Ari i se părea că prietena ei îi descrisese o altă versi­une a orașului. Erau mult mai mulți oameni în Los Angeles acum. Mahalale răsăriseră pe orice bucată liberă de pământ. Pe acoperișurile mallurilor goale de pe Sunset încolțiseră corturi, iar scări de placaj conectau magazinele între ele. După un timp, au urcat o colină și au ajuns într-un cartier mai liniștit, cu case mari, cu grădini terasate îngrijite, însă chiar și aici erau mai mulți oameni decât înainte. Cei mai bogați dintre americani fugiseră în străinătate sau se adăpostiseră în Mexic ori Canada, însă populația orașului crescuse de câteva ori între timp, fiind înlocuită de refugiații care plecaseră din locuri mult mai violente, aflate în interiorul fostului stat. Începuse să cadă o ploaie măruntă. Părea că pe fiecare alee se afla câte un cort, iar străzile erau înțesate de mașini parcate. Ari auzea voci de copii din interiorul celor mai multe corturi. Câțiva oameni găteau pe sobe de campanie sau pe grătare.

Ari și Gloria mergeau încet, urmând ruta pe care o indica telefonul acesteia din urmă, părăsind trotuarul și urcând o alee alcătuită din trepte. Când au ajuns sus, Gloria respira gâfâit.

— Ar trebui să ieși mai des din casă, a zis Ari.

— Îmi place să stau înăuntru.

Ploaia era foarte măruntă, însă cădea de ceva timp, iar fâșii de lumină căptușeau fiecare suprafață — mașinile și străzile și corturile Crucii Roșii. Dintre toate frumusețile care îi lipsiseră lui Ari în închisoare, ploaia pe străzile orașului îi lipsise cel mai mult. Gloria își pusese în păr ceva ce-l făcea să strălucească precum lacul. Și glossul de pe buzele ei sclipea, iar paietele de pe bluză reflectau luminile felinarelor, așa încât era ca și cum ar fi mers prin orașul strălucitor cu o parte animată a orașului strălucitor însuși.

— Zău așa, a zis Ari, îți face bine să fii din nou printre oameni.

Dar era oare adevărat? Când fusese pentru Ari un lucru bun să stea printre oameni? Și-a alungat acest gând.

Gloria a încuviințat. Și-a privit ecranul telefonului, l-a pus deoparte, apoi l-a privit din nou. Ari s-a gândit că o persoană bună ar fi sugerat să renunțe la petrecere și să se întoarcă acasă, dar voia să meargă la petrecerea aceea și voia ca Gloria s-o însoțească.

— Să sperăm că nu va fi ca în visele mele, a spus Gloria cu un hohot de râs scurt, care ar fi trebuit să fie vesel, dar care n-a fost absolut deloc așa.

Gloria avea vise în care vorbea cu cineva într-o ca­meră slab luminată, foarte aproape unul de celălalt, doar ei doi.