978-606-40-3464-9
paginatitlu
paginagarda

Editori:Silviu Dragomir

MAGDALENA MĂRCULESCU

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Design și ilustrație copertă:Faber Studio (Adelina Butnaru)

Redactare:Vlad Vedeanu

Director producție:Cristian ClauDiu Coban

Dtp:Cristian haba

Corectură:DANA ANGHELESCU

Irina Mușătoiu


Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.


ISBN 978-606-40-3368-0

ISBN ePub 978-606-40-3464-9

Pentru copiii mei
— Daphne Simeon

Familiei și prietenilor care m-au sprijinit de-a lungul anilor
— Jeffrey Abugel

Prefață

Când Feeling Unreal: Depersonalization and the Loss of the Self/Depersonalizarea şi derealizarea: pierderea sinelui a apărut în 2006, a fost lăudată ca o lucrare fundamentală — prima carte care oferă o privire de ansamblu asupra afecțiunii ciudate cunoscute atunci sub numele de tulburare de depersonalizare. De atunci, lumea s-a schimbat enorm. Într-o oarecare măsură, ceea ce este cunoscut acum ca tulburare de depersonalizare/derealizare (TDD) iese din obscuritate printr-o cercetare științifică în plină expansiune, precum și printr-o explozie în rețelele de socializare. Articole importante despre TDD au apărut în presa scrisă în Washington Post, Atlantic Monthly, Elle și The Guardian. Lungmetrajul Numb, cu Matthew Perry în rolul principal, a introdus tulburarea în cultura generală. În unele cercuri, izolarea socială care a urmat carantinei impuse din timpul pandemiei de COVID-19 a adus depersonalizarea în prim-planul preocupărilor și discuțiilor. Cu toate acestea, obscuritatea TDD cu greu se estompează, iar afecțiunea rămâne relativ necunoscută sau nerecunoscută în comunitatea medicală și în alte comunități de sănătate mentală.

Indiferent dacă au fost consemnate ieri sau în urmă cu un secol, simptomele de bază ale TDD rămân neschimbate. Mulți oameni s-au simțit „ireali“ la un moment dat în viață, chiar dacă în mod pasager. Pentru persoanele cu TDD, lumea interioară sau lumea din jur este percepută ca fiind ciudată și ireală pentru perioade lungi. Se simt detașate de sentimentul de sine pe care îl considerau odată ca de la sine înțeles și se zbat, uneori ani întregi, în căutarea unor răspunsuri, care pot fi greu de găsit. Imaginați-vă că gândiți fără să simțiți, lipsiți de conexiune emoțională cu trecutul sau cu prezentul. Imaginați-vă o conștientizare crescută a gândurilor care defilează prin cap, sau imaginați-vă că vă simțiți mereu deconectați de propria persoană, cu izbucniri periodice ale unei singure emoții — teama reală de a vă pierde mințile. Faptul de a trăi în acest mod, ca într-un gol, amorțiți și pierduți, face ravagii în viața lăuntrică a indivizilor. În exterior, aceștia pot părea mai degrabă normali, chiar bine adaptați. Dar ei știu că este ceva în neregulă, deși poate nu știu ce anume, astfel că viețile lor devin adesea fațade ale normalității, măști pentru a acoperi irealitatea din interior.

A doua ediție a Feeling Unreal: Depersonalization and the Loss of the Self își propune să prezinte și să discute tot ce știm acum despre TDD, la aproape două decenii de la prima ediție. Intenția noastră este de a prezenta o perspectivă cuprinzătoare și imparțială a unei game tot mai largi de materiale științifice care au abordat depersonalizarea/derealizarea până în prezent, precum și de a examina numeroasele reflecții filosofice, literare, religioase și spirituale asupra stărilor de spirit de tipul depersonalizării. Senzaţia de irealitate este încununarea deceniilor de muncă în căutarea răspunsurilor la întrebări care au rămas fără răspuns sau nesintetizate pentru prea mult timp. Astfel, sperăm că această carte va fi o resursă valoroasă pentru cei care suferă şi pentru cei dragi lor, pentru clinicieni, pentru cei care studiază depersonalizarea indiferent de disciplină și pentru toți cei interesați de starea de spirit ce poate fi întâlnită atât în psihopatologie, cât și în existența cotidiană.

Capitolul 1

Străini de noi înșine

Noi nu vedem lucrurile așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi.
— Anaïs Nin

Ideea că realitatea este subiectivă, construită din propriile percepții, este un concept străvechi. „Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem are drept sursă gândurile noastre. Noi creăm lumea prin gândurile noastre“, a spus Buddha. În aceeași ordine de idei, observația de mai sus a lui Anaïs Nin își are originea în Talmud.

Dar ce-ar fi dacă percepția noastră asupra propriilor gânduri sau asupra lumii din jurul nostru s-ar schimba într-un mod inexplicabil? Cum ar fi ca lumea să pară brusc ciudată și străină? Aceasta este povestea unei tulburări derutante, dar foarte reale, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Nu este depresie sau anxietate, deși uneori poate apărea ca un simptom al acestor afecțiuni mai cunoscute. Adesea apare cu o crudă ferocitate sub forma unei tulburări cronice întru totul de sine stătătoare. Impactul său distructiv asupra sentimentului de sine al unei persoane reiese chiar din numele său — depersonalizare.

Tulburarea de depersonalizare/derealizare (TDD) este o perturbare gravă în experiența de sine a unei persoane, care îi modifică întreaga lume. Să luăm cazul lui Ron, redactor al unei reviste, în vârstă de 39 de ani, care locuiește într-un oraș de coastă. Pentru colegii săi, viața lui Ron este practic raiul pe pământ. Este inteligent, amuzant și are succes în meseria sa. Are un apartament lângă plajă și o mulțime de prieteni, trăiește o viață invidiată de mulți. Dar Ron are o problemă. Și, în fiecare zi, când se întoarce în cartierul său de lux la timp pentru a vedea soarele apunând, se întreabă cât timp mai poate menține ceea ce are. Se întreabă dacă seara aceasta va fi acea seară în care va aluneca în sfârșit în iadul izolat al nebuniei.

Problema lui Ron este una mentală, iar el știe asta. Prins în limitele capcanei minții sale, este foarte conștient de fiecare gând care îi trece prin cap, ca și cum ar fi afară, privind înăuntru. Noaptea stă adesea treaz, ruminând la nesfârșit despre ce este în neregulă cu el, despre moarte și despre sensul existenței însăși. Uneori are senzația că brațele și picioarele sale nu fac parte din corpul său. Dar de cele mai multe ori simte că mintea lui funcționează separat de corpul care o conține.

Deși poate interacționa cu alții care habar nu au că este ceva în neregulă, Ron trăiește fără spontaneitate, îndeplinindu-şi îndatoririle, făcând ceea ce crede că oamenii se așteaptă de la el să facă, bucuros că este capabil să pară măcar normal pe tot parcursul zilei și să-și păstreze o slujbă. A studiat teatrul pentru scurt timp în timpul facultății și a rămas îndrăgostit de Shakespeare și de literatură, dar o timiditate emergentă i-a răpit în cele din urmă capacitatea de a juca. Acum se simte ca și cum toată viața sa ar fi un rol — doar o încercare de a menține aparențele.

Amintindu-și de literatura pe care a iubit-o cândva, se imaginează uneori ca Meursault al lui Camus, din Străinul, un personaj lipsit de emoții, care se târâie prin viață într-un univers lipsit de sens, cu apatie și indiferență. Este obosit să trăiască așa, însă e îngrozit de moarte. Astfel că s-a prins într-o rutină previzibilă, în care munca servește ca o distragere necesară, iar fericirea este o iluzie de mult apusă. Morții nu pot fi fericiți, crede el. Pentru a fi fericit, trebuie să simți, iar Ron nu a simțit de mult timp nimic altceva decât teamă, confuzie și disperare.

În relatarea autobiografică a luptei sale cu depresia debilitantă, Beznă vizibilă, William Styron scrie: „Depresia este o tulburare a dispoziției, atât de misterios de dureroasă și evazivă în modul în care devine cunoscută de sine — de intelectul mediator — încât se apropie de a fi imposibil de descris“.1 Abilitățile scriitorului sunt testate atunci când scrie despre ceea ce Styron numește „un naufragiu al minții“. Naufragiul cauzat de depersonalizare este la fel de indescriptibil pentru oricine nu a resimțit-o. Expresii precum „lucrurile îmi par ireale“, „mă simt detașat de mine însumi“ și „propria voce îmi sună diferit“ sunt enigmatice pentru oamenii normali, dar adesea destul de ușor de înțeles pentru persoanele depersonalizate.

Majoritatea oamenilor își pot imagina cea mai întunecată frică a lor, de exemplu, să fie îngropați de vii sau închiși într-o cameră plină de șobolani sau păianjeni. Cei mai mulți dintre noi își pot aminti momente de suferinţă insuportabilă sau de teroare nestăpânită, fie că au avut loc în starea de veghe sau în coșmaruri. Ne putem aminti că am fost incapabili să ne descotorosim de o senzație îngrozitoare în orele conștiente de după un vis deosebit de urât, sau că ne-am simțit „ireali“ în fața unei tragedii sau pierderi bruște. De fapt, în cea mai mare parte a timpului, persoanele depersonalizate trăiesc în fiecare zi cu teama și irealitatea unei stări onirice devenite realitate. Lumea interioară și cea exterioară par ciudate și străine, ceea ce duce la o modificare a sentimentului de sine care le domină viața mentală.