Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Redactare:

Mihaela Stan

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Ofelia Coșman

Corectură:

Irina Botezatu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: LA NUIT AU COEUR

Autor: Nathacha Appanah

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3350-5

ISBN (EPUB): 978-606-40-3445-8

Camera imaginară

Nu sunt complet răi.

Dacă ar exista o modalitate de a-i presa pentru a extrage suc, acel suc nu ar fi cu totul imposibil de băut, nu, uneori, sub amărăciunea lui otrăvitoare, s-ar menține o rămășiță de gust dulce. Dacă ar exista o modalitate să-i treci printre două rulouri compresoare, astfel încât să fie transformați în foi plate, aceste foi nu ar fi total opace și neliniștitoare precum fundul mării, nu, ar avea transparențe și vene fine ici și colo, care le-ar da o aparență de vulnerabilitate. Dacă ar exista o modalitate de a-i măcina într-o pulbere fină, această pulbere nu ar fi în întregime toxică, nu, unele particule ar pluti în razele soarelui și, privindu-le, le-ai putea confunda cu un balet inocent.

MB este zidar. S-a născut în Algeria, lângă un mic port unde bărcile descarcă sardine cu palanul. La soare, în plasele lor, peștii strălucesc și se mișcă precum o singură bucată de metal topit. MB este mezinul unei familii numeroase, iar această poziție îl plasează sub protecția și indulgența tuturor fraților săi mai mari. I s-a spus că e un copil foarte frumos. Avea părul lung și mătăsos, fața ca a unui heruvim. Stârnea invidie și gelozie printre colegii săi. MB își adoră mama, o femeie remarcabilă, care îl răsfață și îl încurajează să fie conștiincios la școală, să fie ascultător și să urmeze studii superioare. Îi mărturisește cât de dotată a fost ea la școală, dar ce poți să faci? Nu s-a născut la momentul potrivit sau în țara potrivită. Respectă și se supune tradițiilor patriarhale — căsătoria aranjată, întreruperea bruscă a școlii, nașterea a opt copii într-un ritm regulat, supunerea față de un soț autoritar, uneori violent și adesea îmbibat în alcool. În ciuda întregii iubiri și a respectului pe care le nutrește pentru mama lui, MB îi ignoră sfaturile și abandonează școala la paisprezece ani. Poate că vrea să se elibereze de jugul familiei, să fie independent, să facă precum frații lui mai mari, care deja muncesc. Lângă plaja și portul comunei natale, începe să vândă alune, țigări și uneori sardine la debarcader. În acei ani, când încă are un corp de adolescent și un aer nepăsător, asta se numește a te descurca. MB flirtează puțin cu fetele, dar nimic serios. La douăzeci și trei de ani, își părăsește țara natală și pleacă în Franța, unde se stabiliseră câțiva membri ai familiei sale. Își găsește de lucru ca muncitor necalificat în construcții. Zilele sunt lungi și grele. Pregătește mortarul, taie lemnul în bucăți, cară materiale, face curățenie, învață o meserie adevărată. Se supune. Este gata să facă aceste lucruri; nu se dă înapoi de la muncă. Fă asta, du-te acolo, du asta înapoi, adu din nou aia. Întregul său corp lucrează, devine mai solid, mai musculos, se afirmă, devine profesionist. Când ajunge zidar, este mândru. Poate, la rândul său, să le arate tinerilor muncitori cum să facă îmbinările, să instaleze armături, să toarne o mică structură de beton. Le explică, îi ceartă așa cum el însuși a fost certat. Le spune: Fă asta, du-te acolo, du asta înapoi, adu din nou aia. În diminețile de sâmbătă, MB se trezește deșelat, dar fericit că a muncit fără oprire din zori și până seara în primele cinci zile ale săptămânii, că a făcut din viața lui ceva util, că are un contract pe o perioadă nedeterminată cu o mare companie de construcții, că își câștigă existența fără să datoreze nimic nimănui. Acest sentiment este important, este poate ceea ce îl face să se simtă în sfârșit bărbat, ca tatăl său, ca frații săi. MB are un început de chelie, lucru pe care încearcă să-l ascundă tunzându-se până la piele. Oare își trece din când în când mâna peste cap, imaginându-și părul lung pe care îl avea în copilărie? Îi plac pantofii eleganți, bine lustruiți, paltoanele de lână pe talie și ochelarii de soare la modă, în special cei numiți „aviator“. Îi place să seducă, să ofere cadouri și știe cum să farmece femeile, este un bun vorbitor. Când este rugat să se descrie în două cuvinte, alege: adorabil și muncitor. În unele sâmbete seara, MB se dezlănțuie. Petrece, bea, fumează și dansează. Văzându-l așa, vesel, liber și mândru, nu ți-ai imagina.

RD lucrează ca șofer pentru un minister important. De când se știe, i-au spus de nenumărate ori că este chipeș. Părinții lui, frații, verii, mătușile și unchii lui, vecinii. Ochii lui cafea cu lapte îl fac unic, iar în această țară în care oamenii au pielea tuciurie și ochii închiși la culoare, frumusețea rezidă adesea în paloarea trăsăturilor: piele albă, păr șaten, ochi deschiși la culoare. Îl numesc băiatul cu ochi căprui-căprui pentru a sublinia că nu este vorba de orice tip de căprui, ci de un căprui frumos, bogat, fertil și profund ca solul de aici. RD s-a născut într-un sat înconjurat de o natură luxuriantă. Frunzele copacilor sunt groase, pline de sevă, iar pământul este întotdeauna roditor. El și familia lui duc o viață modestă, uneori cumpătată. Adolescent fiind, crește repede, mult mai repede decât ceilalți băieți, ca și cum ar fi învățat să se hrănească din toate complimentele și privirile admirative primite, și în curând îi depășește pe toți cu un cap. Dar, deși știe că este chipeș, RD nu este nici arogant, nici pretențios. Are un zâmbet sincer, este curtenitor, simpatic, chiar fermecător. Fetele sunt îndrăgostite în secret de el. Este respectuos și serviabil cu cei mai în vârstă. Anii de școală trec fără probleme, iar el se numără printre sutele de elevi care termină liceul fără un proiect viabil, fără vreo pasiune autentică. Atunci când este angajat ca șofer la minister e norocul vieții lui. Acum este funcționar public și nimic sau aproape nimic nu i se poate întâmpla. Părinții lui sunt ușurați să afle că are această slujbă la care alții doar ar visa: siguranța unui loc de muncă de funcționar public fără plictiseala cenușie a unui birou. Lui RD îi place meseria de șofer. Îi duce cu mașina pe ministră și pe înalții funcționari, iar sedanul său negru strălucește sub soarele acestei țări. Nu e puțin lucru să fii la volanul acelor mașini, să fii alături de acei oameni, să le auzi conversațiile private, să cunoști ciudățeniile și obiceiurile celor puternici. E ceva, pentru un fiu de agricultor ca el, să poți descifra o înclinare a capului, o privire. Este apreciat de toată lumea și, trebuie spus, arată bine când conduce pe străzile mărginite de palmieri ale capitalei, când se avântă cu această mașină puternică pe autostradă. Își face treaba cu discreția necesară și, când, uneori, familia îi pune întrebări ușor indiscrete despre „viața reală“ a oamenilor politici, afișează un zâmbet timid, ochii lui căprui-căprui sclipesc, dar nu spune nimic, nu dezvăluie secrete. Este mândru să ocupe această funcție și este o mândrie care depășește simplul său parcurs personal. Uneori simte că poartă în spate mândria drumului familiei sale, a strămoșilor săi, a întregii sale clase sociale. Nu e puțin lucru să te simți păstrătorul acestei moșteniri și, prin urmare, RD se vede ca un om care a reușit, care și-a găsit locul. Dacă l-ai ruga să se descrie, ar spune: Sunt un om dedicat familiei. Din când în când, seara, merge la cazinouri și săli de jocuri de noroc, unde nu ar fi îndrăznit niciodată înainte să pună piciorul. Este o mică plăcere pe care și-o permite. El joacă având certitudinea iluzorie că nu va pierde niciodată controlul. Văzându-l așa, relaxat și zâmbitor, nu ți-ai imagina.

HC este jurnalist și poet. S-a născut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar pe această insulă britanică, departe de conflict, nu prea are sens să menționăm asta, fiindcă nu definește tăria de caracter, nu lasă nicio urmă de neșters. În această țară colonizată, a învățat alte limbi decât cea a mamei sale și a excelat la școală. Familia sa este foarte pioasă, foarte devotată, chiar bigotă, s-ar putea spune, dar asta nu împiedică existența secretelor, a violenței domestice și a sentimentelor atât de reprimate încât se înrăutățesc. Tatăl său o bate pe mama sa în mod regulat, iar într-o zi, când era adolescent, HC nu a mai suportat. A intervenit aruncându-se în brațele acestui om temut și respectat, ținându-l strâns. A izbucnit în lacrimi: De ce, tată, de ce? HC a uitat răspunsul tatălui său, dar spune că acesta nu a mai ridicat mâna asupra mamei lui după aceea. Sora lui s-a călugărit intrând într-un ordin strict și s-a retras din lume în spatele zidurilor înalte ale unei mănăstiri. Și-a schimbat numele, iar când el vorbește despre ea, folosește acest nume nou, fără a-i menționa vreodată numele din copilărie, respectând credința și angajamentul tinerei. Pentru a o vedea, trebuie să-i adresezi o cerere scrisă maicii starețe a acestui ordin. Lui HC îi place sportul, în special boxul și atletismul. Citește enorm, cu aviditate, cu un ochi critic și necruțător. De asemenea, scrie povestiri și poezii. Vorbește cu ușurință și inteligență. Ar putea fi unul dintre acei tineri din anii 1960 care discută cu orele despre Marx, Bourdieu, Fanon și Césaire, apoi ies în stradă și revendică dreptul la independență. Dar deja ceva îl împiedică să fie vesel, să fie complet liber. Există o umbră invizibilă a cărei greutate o simte, a cărei voce nazală o aude. Crede că este copilăria lui dificilă, tatăl său uneori brutal, mama sa tăcută, uneori crede că este țara însăși, viciată de inegalități, își spune că este istoria poporului său cea care îl apasă și scrie despre sclavii negri care stau pe vârful dealurilor din mijlocul câmpiei, gata să se arunce în gol. HC intră la seminar. Doi copii din aceeași familie care Îl slujesc pe Dumnezeu — aceasta este o onoare și o binecuvântare pentru unii părinți. O viață de contemplație și rugăciune, întorcând spatele lumii: poate asta își dorește el cu adevărat.