Editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

Fondator:

Ion Mărculescu, 1994

Director editorial:

Virginia Lupulescu

Redactare:

Carmen Botoșaru

Design copertă: Trisha Previte

Foto autoare: Justin Conway

Elemente grafice interior: Adobe Stock

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Lorina Chițan

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: WHEN WE WERE MONSTERS

Autor: Jennifer Niven

All rights reserved including the right of reproduction in whole or in part in any form. No part of this book may be used or reproduced in any manner for the purpose of training artificial intelligence technologies or systems.

This work is reserved from text and data mining (Article 4(3) Directive (EU) 2019/790).

This edition published by arrangement with Random House Children’s Books, a division of Penguin Random House LLC

Poezia „Visătoarea” de Penelope Niven a fost tradusă cu permisiunea fiicei sale, Jennifer Niven.

Poeziile lui Ness au fost traduse cu permisiunea autoarei acestora, Vanessa Cato (VCPoetry).

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-978-904-9

ISBN (EPUB): 978-606-978-939-1

Ziua de dinainte s-o ucidem pe Meredith Graffam este calmă și senină. Ca Massachusetts vara, după ploaie. Cu miros de pământ, de flori și aer curat, proaspăt. O zi perfectă, însorită.

La lăsarea serii, niciunul dintre noi nu va merge în pădure cu gândul de a comite o crimă. Când te înconjoară atâta frumusețe, atâta opulență și hectare de privilegii, când ești tânăr și ai în față o mulțime de posibilități, e simplu să te convingi pe tine însuți că viața va fi mereu roz ca acum și nu se poate întâmpla nimic rău.

Campusul liceului „Brighton and Hove“ se găsește la capătul unei alei lungi și late, mărginite de copaci înalți până la cer, înconjurate de pădure și de marea care sclipește undeva, în depărtare. Colectivul de elevi este alcătuit în cea mai mare parte — persoanele de față se exclud — din vlăstarele celor foarte bogați și de succes, care-și permit să le trimită oriunde în lume, dar au ales să le expedieze aici, în pădurile din nord-estul statului Massachusetts.

Însă, ca fiecare loc preaminunat, și aici adastă pe la granițe întunericul. Vrăjitorul de după perdea. Tabloul din mansardă. Ascunsul. Îl simți prezent aici, în hărțuirea elevilor din clasa a noua, nelipsită în fiecare toamnă. În competiția feroce dintre elevi. În pădurile din împrejurimi unde, în fiecare an, în ianuarie, timp de șaisprezece zile, opt dintre cei mai buni și mai străluciți elevi ai școlii sunt aleși pe sprânceană să locuiască și să studieze alături de o personalitate celebră, faimoasă în întreaga lume, la conacul Moss, casa mare și veche a lui Moss Hove, fondatorul școlii.

La „Brighton and Hove“ nu avem societăți secrete. Avem, în schimb, Stagiul de Ianuarie cu propria elită, o organizație de foști și actuali elevi cam tocilari — echivalentul nostru pentru desemnarea celor aleși. Toată lumea e dornică să-și facă relații puternice cu personaje ilustre, pe care stagiul ni le promite, în afara acestor ziduri. În viețile noastre reale. În viețile noastre viitoare.

Construit în 1916, campusul Moss este înconjurat de zece mii de acri de pădure virgină — cunoscută oficial drept Pădurea Murton și neoficial drept Pădurea Morții — cu porțiuni întinse de copaci seculari și cărări de pământ, toată în proprietatea școlii. Dacă nu sunt îndeajuns de norocoși încât să fie aleși pentru Stagiul de Ianuarie, cei mai mulți dintre elevi nu se avântă prea departe în Pădurea Murton. În 1995 a fost ucisă acolo o elevă de șaptesprezece ani, o tragedie — o pată — pe care școala n-a uitat-o niciodată.

Asta dovedește că oriunde se pot întâmpla lucruri rele, chiar și într-un campus atât de frumos precum cel de la „Brighton and Hove“. Chiar și într-o seară răcoroasă și înstelată de ianuarie. Chiar și nouă, celor patru.

Effy, orfana care nu crede în fantome, dar este bântuită de ele.

Isaac, moștenitorul care duce lumea pe umerii săi.

Vanessa, mimoza sensibilă care nu s-a simțit niciodată aparținând acestui loc.

Și Arlo, fiul rătăcitor care s-a întors la școala pe care-o părăsise cu doi ani în urmă.

Înainte ca Meredith Graffam, acea Meredith Graffam, să sosească la „Brighton and Hove“, eram doar patru persoane ca oricare altele. Ea a fost cea care ne-a adus laolaltă. Și cea care a încercat să ne despartă.

Iar mâine va muri.

O să-mi fie dor de ziua de azi — ziua de dinainte —, de această zi însorită, liniștită și senină ca albastrul cerului, precum Massachusetts vara, după ploaie. Sau, și mai bine, o să tânjesc după cum eram acum trei săptămâni. După începutul unui nou an, pe când Graffam încă trăia, iar eu nu știam despre ce să scriu, fiindcă singurul lucru care mi se întâmplase vreodată era prea dureros. Aveam o nevoie disperată de material creativ, de o poveste doar a mea. Și acum o am.

Iat-o!

Effy

Miercuri, 7 ianuarie

Arunc o privire în urmă, prin geamul din spate al microbuzului, dar nu mai văd strălucirea îndepărtată a campusului. Chiar și cu luminile aprinse, Pădurea Murton este locul cel mai întunecat din lume.

Prin contrast, casa Moss se ivește ca o siluetă caldă și primitoare proiectată pe fundalul cerului, cocoțată în vârful unei stânci aplecate peste mare. Cu cele patruzeci de camere și peste o mie trei sute de metri pătrați, frumusețea ei matură mă face să mă gândesc la toate casele celebre din romane. Manderley. Thornfield Hall. Wuthering Heights1.

Toți șapte ne-am petrecut drumul cu microbuzul cocoșați deasupra ecranelor telefoanelor mobile, încercând să profităm cât mai mult de rețea, cât timp o mai avem încă. Decanul Booker virează pe aleea de acces și pietrișul scrâșnește sub roțile microbuzului, apoi oprește motorul.

Preț de o clipă, rămânem cu toții nemișcați, uitând de telefoane, zgâindu-ne la casa din fața noastră. Ca orice elev respectabil din „Brighton and Hove“, auzisem și eu tot felul de povești din Stagiul de Ianuarie, acea râvnită experiență de care se bucură doar câțiva aleși. Stagiul de Ianuarie, care ne spune atât nouă, cât și tuturor celorlalți că suntem vizionarii generației noastre, cei meniți să schimbe lumea prin arta lor.

— Am ajuns, spune cineva, iar eu mai mult simt aceste cuvinte decât le aud.

Ușile microbuzului se deschid, lăsând să intre un val de aer rece. Ness începe să-și adune catrafusele care, în deplin stil Ness, au explodat pe toată bancheta.

— Asta nu-mi place mie la iarnă, spune ea. Treaba cu înăuntru și afară. Cald. Rece. Cald. Rece. Înfofolitul din cap până-n picioare, ca un pinguin.

Chiar și când se plânge, Ness pare veselă. Este unul dintre lucrurile care-mi plac cel mai mult la ea. Relaxarea. Bucuria.

Unul câte unul, colegii mei de clasă coboară din microbuz. Eu mai rămân puțin înăuntru, întrebându-mă brusc de ce-am venit, dorindu-mi mai degrabă să fiu acasă, cu Buni, prin minte trecându-mi o mie de lucruri:

Acesta e ultimul tău an la Brighton and Hove.

Ți-au mai rămas doar cinci luni de școală.

Dacă tu și Ness o să mergeți la facultăți diferite și n-o să mai fiți prietene?

De ce e viața plină de atâtea sfârșituri?

Aud un ciocănit în fereastră și tresar. Văd o față lipită de geam, șuvițe negre zburlite sălbatic, ochelari, o respirație care mă ascunde în ceață. Ness șterge aburul de pe geam. Apoi îl încețoșează iar. Îl șterge. Îl încețoșează. Scrie invers Hai! Toți ceilalți sunt deja pe alee, adunați într-un pâlc dezordonat în jurul decanului Booker, cunoscut drept Books, un om ca un urs, amabil și fără figuri.

Mă alătur și eu grupului în întunericul nopții, iar respirația mi se ridică în norișori. Ness, Isaac Williams, Ramon Santos, Joey Fiske, Peter Tobin și Leela Kim. Șapte, cu mine cu tot.

— Poate că nu știți, spune Books, dar tradiția Stagiului de Ianuarie a început în 1926. Însă abia după moartea lui Hove, în 1942, elevii au fost invitați să stea aici.

— Parcă trebuia să fim opt, îi șoptesc lui Ness, însă ea nu mă ascultă, fiindcă vedem venind dinspre casă o femeie doar un pic mai în vârstă decât noi.

Are un chip rotund și frumușel, încadrat de o cascadă de păr roșcat, și poartă o salopetă împestrițată cu pete de vopsea.

— Drea Garcia, se prezintă ea strângându-ne mâinile.

Are un ușor accent spaniol.

— Sunt asistenta lui Meredith.

Meredith. Adică Meredith Graffam. Unul dintre cele mai mari talente de la ora actuală din beletristică, teatru și film. Și una dintre cele mai controversate artiste. Aș fi fost în stare să călătoresc și pe alt continent ca să învăț de la ea, dar iată că a venit ea la noi.

Îi urmăm pe Books și Drea de-a lungul unei poteci ce se așterne între casă și stânci. Undeva jos, la picioarele noastre, oceanul se izbește de malul pietros și aproape că simt pe obraz bura fină a apei. Fac greșeala să privesc în jos. Prăpastia e abruptă — fără fund, doar beznă.

Mă grăbesc să prind grupul din urmă, traversăm o curte pavată cu dale, apoi ajungem pe veranda largă și, într-un final, intrăm pe ușile largi, arcuite în formă de ogivă, ale casei.

Ne trezim într-o încăpere uriașă, cu tapet auriu. Spre capătul îndepărtat se află un balcon poleit, iar în alcovul de sub el e instalat un pian masiv. Tavanul se înalță deasupra capetelor noastre ca într-o catedrală.