EDITORI:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

REDACTARE:

Loreta Budin

Design și ilustrație copertă:

Andrei Gamarț

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Cristian Haba

CORECTURĂ:

Irina Botezatu

Adina Preda

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: SOYEZ GENTIL, MAIS PAS TROP

Autor: François LELORD

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3280-5

ISBN (EPUB): 978-606-40-3363-5

INTRODUCERE

Ideea acestei cărți mi-a venit ascultând destăinuirile multor oameni amabili1 de-a lungul întregii mele vieți profesionale și personale.

Am cunoscut în locurile cele mai diverse astfel de oameni, provenind din medii și culturi diferite și de aproape toate vârstele.

Și adesea i-am auzit mărturisindu-mi dezamăgirile lor. Situații în care s-au arătat încrezători prea devreme, prea modești, în timp ce alții se puneau într-o lumină bună, în care au spus „da“ prea repede, ca apoi să regrete, ori s-au lăsat tulburați de sensibilitatea și tendința lor spre compasiune, uitându-se pe sine pe parcurs.

Am vrut să scriu această carte pentru a ajuta astfel de persoane să-și controleze amabilitatea, în loc să fie imediat subjugate de ea.

Căci știm că amabilitatea este departe de a fi mereu răsplătită. Poate fi exploatată și chiar disprețuită, considerată o slăbiciune, o formă de naivitate înrudită cu prostia, care expune riscului unor sancțiuni pe viață.

Totuși nu este ea oare o virtute, atât de apropiată de verișoarele sale bunăvoința, generozitatea sau blândețea?

„Fericiți cei blânzi, căci aceia vor moșteni pământul“, vestește Iisus Hristos în Predica de pe Munte, revelând astfel că îi socotea pe cei amabili demni de o compensație pe măsură, pentru ceea ce li se întâmplă să îndure în această lume…

În psihologie, sub numele de agreeableness, amabilitatea este una dintre cele cinci dimensiuni ale personalității, descrisă în modelul Big Five2. Ea însăși reunește mai multe componente, pe care le vom analiza în capitolele următoare, regăsindu-le mai mult sau mai puțin marcate în cazul tuturor persoanelor amabile când li se întâmplă să se arate prea modeste, prea sincere, prea încrezătoare, prea conciliante sau prea sensibile, chiar și prea altruiste, cu toate că acest ultim aspect merită o analiză serioasă.

Nu toate persoanele amabile seamănă între ele, fiecare are propriul mod de a fi amabil, uneori prea amabil.

Poate ar fi util să descoperi modul tău de-a fi amabil, înainte de a încerca să te perfecționezi, așa cum un antrenor sportiv te îndeamnă să lucrezi anumiți mușchi mai mult decât alții, conform aptitudinilor și nevoilor tale.

Este tocmai proiectul acestei cărți, acela de a te ajuta să-ți identifici profilul de amabilitate și de a-l tempera de fiecare dată când riscă să-ți dăuneze.

Nu pentru a deveni „rău“, ceea ce ar fi a contrar propriului temperament, ci pentru a nu mai fi prea amabil.

Să nu mai fii niciodată prea amabil? În orice caz, tot mai rar, și tot mai des mulțumit de tine însuți. Să fii amabil, da, dar când ai decis tu asta, și nu dintr-un reflex de amabilitate prost controlat, care i-ar lăsa pe ceilalți să aibă mereu un avantaj asupra ta.

Bucură-te, totuși: persoanele amabile leagă relații durabile, au o speranță de viață mai mare3, divorțează mai rar, au parte adesea de satisfacția de a fi în armonie cu alte persoane amabile și, uneori, de dulceața lacrimilor de fericire.

Totuși este timpul să înveți să-ți stăpânești amabilitatea, în loc să te lași prea repede atras de ea.

1 Vom folosi formele de masculin, indiferent de genul persoanei. (N.t.)
2 McCrae R.R., Costa P.T., Personality in Adulthood, The Guildford Press, 1990.
3 Weiss A., Costa P.T. Jr., „Domain and facet personality predictors of all-cause mortality among Medicare patients aged 65 to 100“, în Psychosom. Med., 2005, 67(5), pp. 724-733.

Capitolul 1

PREA MODEST

„Lelord, ca să fii luat în serios, trebuie

mai întâi să pari că te iei tu însuți în serios.“

Un mentor experimentat către tatăl meu,

pe atunci tânăr medic rezident.

Ai avut vreodată impresia că persoane mai puțin merituoase sau mai puțin competente decât tine se pricep să se pună mai bine în valoare?

Să o ascultăm mai întâi pe Léa, grafician la o mare editură.

Una dintre sarcinile echipei noastre este de a concepe supracoperte pentru cărțile noi sau edițiile de buzunar. Fiecare grafician se ocupă de cărțile care îi sunt repartizate, dar, când nu se ajunge la niciun rezultat satisfăcător, oricine poate face propuneri șefei noastre de departament. Uneori e un fel de încăierare, fiecare luând apărarea supracopertei „sale“, și deseori eu nu spun mare lucru, mi se pare că ideile celorlalți sunt mai bune decât ale mele. Șefa nu ia o decizie în timpul ședinței, reține două sau trei variante, apoi îi comunică persoanei respective că a fost aleasă propunerea sa. Într-o zi, uitându-mă la publicațiile trimestriale, o colegă mi-a atras atenția că sunt unul dintre graficienii ale căror supracoperte au fost alese de cele mai multe ori. Am fost surprinsă, nu mi-am dat seama.

Léa are deci idei foarte bune pentru supracoperte, dar nu le susține cu tărie. Din fericire, șefa sa este mai receptivă la ceea ce vede decât la argumentele colegilor săi. Lăudăroșenia poate fi exasperantă, însă modestia te poate împiedica să revendici ceea ce totuși ai merita.

Bilal este consultant IT.

Vreme de mai multe luni, am avut de îndeplinit o misiune la o întreprindere și, la sfârșit, mi s-a propus să fiu angajat. M-am mirat și, în același timp, eram mulțumit, căci mă săturasem de incertitudinea meseriei de consultant. Înainte de interviul cu directoarea generală, mă gândisem serios la salariul pe care voiam să îl cer, pregătindu-mă pentru o negociere dificilă, situație în care nu m-am simțit niciodată în largul meu. Surpriză: a acceptat cererea mea imediat. Apoi a încheiat interviul, elogiind munca depusă pentru firmă, spunându-mi că aportul meu fusese esențial și că se bucura că mă voi alătura celorlalți. Am realizat că ar fi fost dispusă să mă plătească și mai mult! Și că această contribuție a mea fusese importantă pentru ei, mai consistentă decât cea a consultanților care m-au precedat. De fapt, m-am subestimat. Și nu este prima oară…

Comparându-se cu alte persoane, cei modești consideră fie că au un merit deosebit, fie că trebuie să facă un efort, uneori ajutați de ceilalți, ca să își amintescă de realizările sau aptitudinile lor. Poate că așa se explică de ce Bilal nu avea prea mare succes în calitate de consultant independent, neștiind cum să se vândă cu adevărat în relația cu noii clienți.

Trebuie să remarcăm că directoarea care îl recrutează era o persoană sinceră; altcineva, mai priceput în disimulare, ar fi evitat orice compliment, astfel încât lui Bilal să nu îi vină ideea de a cere mai târziu o creștere salarială… Uneori, un „amabil“ se întâlnește cu o „amabilă“ și totul merge bine.

Totuși, în lumea profesională, trebuie să știi și cum „să te vinzi“ în interiorul organizației, așa cum ne explică Chloé, o tânără avocată.

Am intrat în acest cabinet de avocatură pe post de colaboratoare, ceea ce înseamnă că, în loc să îmi împlinesc visul de a deveni într-o zi asociată, muncesc mult pentru un salariu mic. Am o colegă în aceeași situație, dar avem stiluri diferite. În timp ce eu sunt copleșită de rezolvarea unui dosar, îmi dau seama că ea are grijă să fie adesea în contact cu asociații. Din când în când, ne-am trezit că participăm amândouă la aceeași ședință și am constatat atunci că ia cuvântul mai des decât mine, că pune într-o lumină favorabilă contribuția sa, ceea ce eu nu sunt în stare să fac. În schimb, pleacă mai devreme și chiar a trebuit uneori să preiau dosare pe care ea le încheiase prea repede. Altfel, îmi mulțumește, dar niciodată nu amintește de contribuția mea în fața asociaților și constat, cu un gust amar, că ei o invită mai des decât pe mine la ședințele cu clienții.

Chloé constată că modestia sa nativă nu inspiră încredere, experiență adesea trăită și constatată de cei care trag tare și care sunt conștiincioși și prea modești.

În Au cœur des cabinets d’audit et de conseil. De la distinction à la soumission4 („În inima firmelor de audit și consultanță. De la distincție la supunere“), Sébastien Stenger descrie un fenomen similar în marile cabinete de consultanță (Big Five, care a devenit apoi Big Four sau Big Fat5, cum spun gurile rele) între consultanții gri — care lucrează mult, cu grija de a face totul bine — și consultanții roz — care știu să dea rasol când se poate și care caută contactul direct cu șefii și cu clienții.

După câțiva ani, care dintre aceștia credeți că au avansat cel mai mult în carieră?

Modestie, umilință, reținere, discreție, despre ce este vorba?

Cuvântul latin modestus are sensul general de „măsurat“, „reținut“, „fără excese“, pe care îl regăsim în expresii precum o contribuție modestă, adică puțin importantă, sau o ținută modestă, care nu atrage atenția asupra bogăției, spre deosebire de un lanț masiv de aur la gât (am renunțat la asta), sau asupra atuurilor fizice, ca o minijupă aurie cu logoul unei mărci de lux (într-o altă viață, poate).

Dintre componentele amabilității, modestia desemnează manifestarea vizibilă a umilinței tale, care este sentimentul de a nu fi superior — ba chiar de a fi inferior — celorlalți.

În toate religiile, umilința este o virtute, o prelungire a celei pe care credinciosul trebuie să o dovedească în fața lui Dumnezeu. Umilința provine de la cuvântul humus, „pământul“ pe care o prosternare smerită va exprima umilința credinciosului.

Contrariul său este trufia, care face parte din cele șapte păcate capitale, putând să ne facă să uităm că suntem țărână și ne vom întoarce în țărână.

Uităm de modestie, dedându-ne la cheltuieli ostentative (ostendere, din latină, „a arăta“), menite să ne afișeze statutul prin achiziții, sau prin intermediul unor anumite mărci de lux mai discrete și uneori mai costisitoare, să fim recunoscuți de inițiații care le-au adoptat și ei. (Nu vom face plasare de produse în această carte.)