Editori

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Redactare

Sofia-Manuela Nicolae

Design și ilustrație copertă:

Tudor-Gabriel Motroc

Director producție

Cristian Claudiu Coban

DTP

Mihaela Gavriloiu

Corectură

Adina Preda

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Confronting Death

Autor: Luis Moris

Romanian translation rights arranged with Chiron Publications LLC Asheville, NC.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3144-0

ISBN (EPUB): 978-606-40-3380-2

Confruntarea lui Jung cu moartea
Introducere

Luis Moris

Orice ai face, dacă o faci cu sinceritate, va deveni în cele
din urmă puntea către deplinătatea ta, o corabie destoinică
ce te poartă prin întunericul celei de-a doua nașteri care,
văzută din exterior, pare să fie moartea.

C. G. Jung, O scrisoare din 1945

Motivul principal pentru care am vrut să creez acest volum este lipsa vreunei alte cărți de felul acesta. În ciuda importanței centrale a morții în viața și în munca noastră ca analiști jungieni, există o lipsă surprinzătoare de materiale despre modul cum înțeleg jungienii moartea, despre felul cum lucrăm cu moartea și cum ne pregătim pentru aceasta, dacă o facem. Deși au fost publicate mai multe opere pe acest subiect după tipărirea Cărții Roșii a lui Jung în 2009,1 rămân multe lucruri de explorat despre subiectul morții de către noi — analiștii, oamenii de știință și studenții jungieni. Carl Gustav Jung (1875–1961) însuși spera ca analiștii să continue cercetările în acest domeniu. Atunci când a expus subiecte de cercetare suplimentară în discursul său de la înființarea Institutului C. G. Jung din Zurich, în 1948, a spus: „cercetarea fenomenelor psihice pre și post-mortem [...]sunt deosebit de importante datorită relativizării spațiului și timpului, survenită în momentele respective“ (Jung, 1948/2019, par. 1138). Sonu Shamdasani, editorul Cărții Roșii, scrie că Jung „ar fi fost dezamăgit“ (Shamdasani, 2008, p. 24) dacă ar fi văzut că institutul a abandonat cercetările adiționale pe această temă.

Pe tot parcursul vieții sale, Jung a fost consecvent în ideea că nu voia să se implice în subiecte metafizice, din moment ce era psiholog, om de știință. De fapt, „Jung se prezintă adesea ca un sceptic în ce privește metafizica“ (Main, 2022, p. 103), afirmând deseori, de exemplu, că „metafizic nu este nimic de priceput, dar este psihologic“ (Jung, 1929/2017, par. 73). Tipul de întrebări care survin în legătură cu moartea sunt inerent metafizice, astfel că o psihologie pur rațională nici măcar nu le poate aborda. Dar, mai ales odată cu progresele teoretice apărute după experiența sa la limita morții din 1944, Jung a elaborat o psihologie care ne permite nu doar să abordăm chestiunile metafizice, ci și să lucrăm cu acestea. De fapt, eu susțin că, datorită insistenței lui Jung de a interpreta experiențele interioare ca fapte psihologice, care pot indica uneori realitatea unei vieți de apoi (1963/1996, p. 307), analiza jungiană poate fi înțeleasă ca o abordare psihoterapeutică, una care nu doar primește cu brațele deschise moartea în spațiul analitic, ci are scopul de a o integra cu viața. Pentru Jung, „nu numai visele mele proprii, ci și cele ale altora îmi formară, revizuiră sau confirmară ocazional concepțiile despre o viață dincolo de moarte“ (p. 311). Inconștientul, care este „nelimitat, de nerecunoscut, fără spațiu și fără timp; la fel și așa-numita «lume de dincolo» este considerată nelimitată, de nerecunoscut, lipsită de spațiu și de timp“ (Jung și Jaffé, 2023/2025, p. 178), a fost înțeles de către Jung ca un posibil „stadiu preliminar al unei existențe dincolo de moarte“ (p. 178). Prin urmare el a afirmat că „Dacă eu, cu gândirea mea logică și cu rațiunea mea, nu pot gândi nimic demonstrabil despre o viață de dincolo de moarte, depind de și mă simt îndreptățit să iau mai mult sau mai puțin în serios intuițiile și aluziile inconștientului, deci inclusiv visele“. (p. 180).

Analiza jungiană este astăzi unul dintre puținele locuri unde individul post-secular, care nu poate adera la perspectivele pur religioase sau pur științifice asupra vieții, reușește să găsească un spațiu în care experiența vieții după moarte, fie ea printr-un vis, un eveniment sincronic, o fantezie sau o experiență la limita morții, poate fi luată în serios: retrăită, elaborată, contestată, testată. De fapt, din moment ce „morții par să se afle într-o existență cu care suntem uniți prin universul nostru interior de imagini“ (Jung și Jaffé, 2023/2025, p. 178), analiza poate fi văzută ca un portal pentru experimentarea morții. Jung a afirmat că „omul trebuie să poată dovedi că a făcut tot ce i-a stat în puteri spre a-și forma o concepție despre viața de după moarte“ (1963/1996, p. 308). După cum va arăta secțiunea următoare, confruntările lui Jung cu moartea au fost constante, din copilărie până la bătrânețe, atunci când el însuși s-a luptat cu „moștenirea străveche a omenirii, un arhetip bogat în viață secretă, care ar dori să se adauge vieții noastre, spre a o întregi“ (p. 308).

Misterul morții în viața lui Jung

Jung s-a preocupat permanent de misterul pe care îl aduce moartea în existența omului. Există viață după moarte? Fantomele sunt reale? Cum înțelegem vedeniile? Acestea sunt unele dintre întrebările la care Jung s-a străduit (chiar s-a străduit) să răspundă pe parcursul vieții sale. Nu este o exagerare să spunem că traiul lui Jung a fost, de la naștere până la moarte, înconjurat de tema morții. Nu doar că s-a născut într-o familie în care era ceva obișnuit să vorbești cu spiritele morților, așa cum susțineau că pot să facă mama și bunicul său matern (Ellenberger, 1970; Charet, 1993; Jaffé, 1997, printre alții), dar a și crescut într-un mediu în care „experiențele paranormale erau aproape banale în familia lui Jung“ (Main, 2004, p. 66). Crescând ca fiu al unui pastor, Jung a văzut cadavre aduse în casa lui și a fost martor la înmormântările oficiate de tatăl său în cimitirul din apropiere (Jung, 1963/1996, pp. 23-25). Și Jung avea vedenii. De exemplu, amintindu-și de copilăria sa, el scrie că „într-o noapte, am văzut pășind din ușa [mamei] o siluetă oarecum luminoasă, neclară, al cărei cap se detașă de gât, plutind înaintea lui în aer, ca o lună mică. Imediat se formă un cap nou, care se detașă iarăși. Acest proces se repetă de șase, șapte ori“ (p. 32).2 Acest tip de experiențe nu era considerat imposibil de către tânărul Jung, din moment ce scrie că „existau vise care indicau moartea anumitor persoane, ceasuri care se opreau în clipa morții, pahare care se spărgeau în momentul critic, tot felul de lucruri care erau de la sine înțelese în universul meu de până atunci“ (p. 114).

În adolescență, Jung a participat la ședințe de spiritism organizate de mama sa, unde verișoara lui, Helene Preiswerk, era medium. Shamdasani scrie că „din transcrieri reiese clar că [Jung] pare să fi acceptat inițial comunicările din partea figurilor precum bunicii lui materni și paterni, prin Helene Preiswerk, ca fiind veridice“ (2008, p. 15). Însă ședințele au încetat când s-a descoperit că aceasta încerca să inventeze aparițiile. Din observarea și analizarea acestor ședințe cu verișoara lui s-a născut teza de doctorat a lui Jung. În al doilea semestru la universitate, Jung a citit o carte despre începuturile mișcării de spiritism din secolul al XIX-lea, care l-a determinat să concluzioneze că „în principiu era vorba despre povestiri identice sau asemănătoare cu cele pe care le tot auzisem la țară încă din copilăria mea cea mai fragedă. Materialul era fără îndoială autentic“ (1963/1996, p. 113).

În a doua sa prelegere de la Zofingia, „Câteva gânduri despre psihologie“, susținută în anul 1897, Jung dorea „să stabilească nemurirea sufletului“ (Shamdasani, 2003, p. 200), din moment ce a afirmat că „sufletul nu reprezintă o forță în formă materială și [...] subzistă în afara conceptelor de spațiu și timp. Astfel, există motive pentru a pretinde nemurirea sufletului“ (Jung, 1897/1983, p. 32). În Amintiri, vise, reflecții (1963/1996), rememorând această perioadă din viața sa, a scris: „În definitiv, de ce să nu existe stafii? De unde știm noi de fapt că ceva era «imposibil»? [...] Eu însumi consideram astfel de posibilități extrem de interesante și atrăgătoare. Îmi înfrumusețau considerabil existența. Lumea câștigă în profunzime și își îmbogăți fundalul“ (p. 114). În anul 1905, fiind psihiatru la Clinica Burghölzli din Zürich, Jung a susținut că a studiat opt mediumuri (1905/2014, par. 724).

Mai târziu, în 1916, Jung a afirmat că propria lui casă era bântuită de spiritele morților care aveau nevoie de răspunsuri de la el (1963/1996, p. 198). Fără îndoială, unul dintre cele mai relevante fragmente din Cartea Roșie se găsește în Încercări, unde Philemon îi învață pe morți fiindcă „acești morți și-au sfârșit viața prea devreme. Sunt aceia care caută și de aceea încă mai plutesc deasupra mormintelor lor. Ei nu și-au încheiat viața [...] [așa că eu] trebuie să-i învăț, pentru ca viața lor să se împlinească și ei să poată intra în moarte“ (2009/2011, p. 348). Shamdasani susține că aceasta din urmă reprezintă baza pentru mitul morții al lui Jung, ceea ce numește „cosmologia personală“ a lui Jung (Shamdasani, 2008, p. 20), care constă parțial în răspunsurile oferite morților, fiindcă „părea că morții știau doar ceea ce știau în clipa când au murit“ (p. 20). Shamdasani afirmă că morții din Cartea Roșie sunt „strămoșii. Sunt morții. Nu este doar o metaforă. Nu este un nume de cod pentru inconștient sau ceva asemănător. Atunci când [Jung] vorbește despre morți, el se referă la oamenii morți“ (Hillman & Shamdasani, 2013, p. 2).3 Spre sfârșitul vieții sale, Jung a spus: „mi se pare sigur că procesul conștientizării continuă chiar și după moarte“ (Jung și Jaffé, 2023/2025, p. 175).