EDITORI:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

REDACTARE:

Irina Tudor Dumitrescu

Design și ilustrație copertă:

Andrei Gamarț

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Cristian Haba

CORECTURĂ:

Dorina Lipan

Cristina Teodorescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: The First-Time Mom’s Handbook for Raising Toddlers: Essential Q&A for Parenting Little Ones

Autor: Kristin Pleines

First Published in English by Rockridge Press, an imprint of Callisto Media, Inc.

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3292-8

ISBN (EPUB): 978-606-40-3362-8

Introducere

Cum să faci faţă meseriei de părinte al unui copil mic? Greu de răspuns… Tocmai când credeai că ai înţeles cum stau lucrurile, apare o nouă provocare şi te simţi din nou pierdută.

Nu este cazul să vă descurajaţi, totuşi. Vă pot spune, în calitate de psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii, că, de fapt, chiar ştiţi ce să faceţi.

Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu copiii mici în psihoterapie, însă ştiu şi cât de dificili pot fi. O mamă aflată la primul ei copil se confruntă cu o serie întreagă de întrebări: copilul mănâncă oare suficient? Doarme suficient? Doarme prea mult? De ce oare ceilalţi copii de vârsta lui par să aibă mai multă coordonare motrică? De ce este atât de greu să-l înţeleg când vorbeşte? Are o întârziere de limbaj? Dacă da, oare am făcut eu ceva greşit? Dar dacă nu reuşesc să aleg bine creşa sau grădiniţa pentru copil? Oare am răbdare suficientă cu el? Oare îl traumatizez pe viaţă dacă nu-l las să mănânce prăjitura aceea?

Dat fiind că există atâtea informaţii disponibile la primul click pe internet, poţi să cazi uşor pradă tentaţiei de a căuta la nesfârşit răspunsurile la întrebările de mai sus. Sau să te uiţi obsesiv la fotografiile şi videoclipurile postate de diverse cunoştinţe pe social media, transformându-le într-un standard de comparaţie. În zilele noastre, părinţii au la dispoziţie surse nesfârşite de informaţie, însă este greu să-ţi dai seama care sunt de încredere.

Din experienţa mea, ştiu că toţi părinţii vor ca propriilor copii să le fie mai bine decât le-a fost lor în copilărie. O temă importantă pentru modul în care lucrez eu cu părinţii este tema „mamei suficient de bune“. Această temă, denumită astfel de către Donald Winnicott, pediatru şi specialist în psihoterapia copilului, se referă la ideea conform căreia un părinte ideal îşi susţine copilul şi îi oferă afecţiunea sa și, totodată, îi permite copilului să mai şi greşească. Winnicott era de părere că părintele ideal este acordat la bebelușul său, hrănindu-l, ţinându-l în braţe şi asigurându-se că toate nevoile sale fundamentale sunt împlinite. Însă, pe măsură ce copilul creşte, părintele ideal trebuie uneori să mai şi dea greş. Scopul nu este să fie un părinte perfect, ci un părinte „suficient de bun“. Acest lucru îi permite copilului să se pregătească pentru o lume care îl va mai şi dezamăgi. Partea mai complicată este să hotărăşti cât de tare să-ţi protejezi copilul de lumea din jur şi cât de des să-l laşi să greşească pe cont propriu.

Ca să crească şi să aibă o viaţă bună, copiii nu au nevoie să fie protejaţi de orice posibilă problemă; au nevoie, de fapt, de siguranţa oferită de legătura cu persoana care are grijă de el. Siguranţa emoţională este, din multe puncte de vedere, la fel de importantă precum siguranţa fizică. Importanţa legăturii puternice dintre părinte şi copil reprezintă unul dintre motivele principale pentru care am vrut să scriu această carte şi reprezintă fundamentul tuturor sfaturilor pe care le ofer. Aceste legături creează harta viitoarelor relaţii şi comportamente ale copilului, un lucru pe cât de minunat, pe atât de înfricoşător pentru părinţi. Desigur, copilul mic aduce cu sine multe provocări, iar anii primei copilării sunt formativi, dar şi foarte distractivi.

Să fii părintele unui copil mic înseamnă o aventură la cote maxime, mai ales când este vorba de primul tău copil. În fiecare zi se întâmplă ceva nou, uneori drăguț, adorabil sau amuzant. Alteori, te vei simţi confuză, anxioasă sau uluită. Scriu această carte ca să te ajut să traversezi această perioadă, să găseşti cea mai bună abordare atât pentru tine, cât şi pentru copilul tău şi să vii în contact cu propria ta intuiţie de mamă. Îţi spun sincer: chiar te vei descurca!

Modul de folosire a cărții

Scopul meu, scriind această carte, este să-ți ofer o resursă pe care să o poți folosi de câte ori ai nevoie. În loc să citești cartea pagină cu pagină (cine să aibă timp pentru aşa ceva cu un copil mic care aleargă peste tot?), te invit să consulți cuprinsul cărţii pentru a găsi o anumită temă şi pentru a descoperi rapid răspunsurile la chestiunile cele mai urgente. Dacă vei reuşi să citești capitolele în întregime, vei găsi o serie de strategii de bază în mai multe situaţii, dar dacă nu, nu te simți vinovată. Găsește în carte răspunsurile de care ai nevoie, apoi continuă-ți activitatea!

Am conceput această carte în ideea că ai căutat deja informaţiile esenţiale şi în alte locuri, deci nu am inclus întrebări specifice, pentru care ai putea găsi cu uşurinţă răspunsurile altundeva, de genul: „Pot să-i dau copilului Tylenol dacă face febră?“ Aici vom avea în vedere întrebări cu relevanță pe termen mai lung, precum: „Doctorul mi-a spus să-i dau Tylenol copilului, dar copilul nu vrea. Ce să fac?“ Vei vedea că mă refer cu precauţie la chestiuni medicale: întrucât sunt psihoterapeut, nu medic pediatru, te voi sfătui să apelezi la medicul specialist în privinţa lucrurilor care depăşesc sfera specializării mele.

Pe tot parcursul acestei cărţi vei găsi informaţii generale cu privire la etapele de dezvoltare ale copilului mic, alături de strategii de abordare a tipicelor dileme ce apar în viaţa unui părinte în aceste perioade. Am în vedere nu doar rezolvarea unor probleme specifice, ci şi îmbogăţirea strategiilor de parenting, pe care deja le cunoști, cu nişte trucuri în plus la care să recurgi când copilul refuză să lase din mână jucăriile sau să se aşeze la masă. În această carte, definiţia copilului mic este una mai largă, sfaturile fiind aplicabile copiilor de la 18 luni până în jurul vârstei de cinci ani. În anumite cazuri voi avea recomandări diferite pentru copiii mai mici şi mai mari, în cadrul acestui interval de vârstă.

Vreau să-ți prezint şi unele idei mai noi — pe care le-am văzut funcționând în cabinetul meu, precum şi în viaţa prietenilor mei şi a familiei mele. Dacă vei încerca să le pui în practică în viaţa ta, să ştii că va dura ceva timp până vei descoperi ce funcţionează pentru copilul tău. Dacă o anumită abordare nu dă rezultate imediate, nu te impacienta! Citește în continuare răspunsurile la întrebările tale şi vei găsi şi alte sugestii, care poate ți se vor părea mai potrivite. Așteaptă un timp, rezultatele nu se văd imediat, şi asigură-te că modelezi comportamentul dorit și că impui în mod consecvent consecinţele (vom vorbi pe larg despre aceste două principii). Nimeni nu ar avea nevoie de o carte precum cea de faţă dacă ar fi suficient să-i explice copilului o singură dată consecinţele pentru ca el să şi înţeleagă!

Înainte să începem partea de întrebări şi răspunsuri, vreau să-ți vorbesc despre intuiţia parentală. În activitatea mea de psihoterapeut, îi ajut pe părinţi să-şi asculte intuiţia şi să aibă încredere în ea. Uneori este greu să faci diferenţa între anxietate şi intuiţie, iar eu sper ca această carte să te ajute să înţelegi această diferenţă. Uneori, pe părinţi îi ajută să ştie că nu sunt singurii care trăiesc anumite situaţii (şi că nu sunt singurii care se confruntă cu o criză de nervi a copilului lor pe tema modului greşit în care au fost tăiate feliile de caşcaval). Nu îi este uşor nimănui să se descurce cu un copil mic! În anumite situaţii, sfaturile din această carte nu vor fi suficiente şi va fi util lucrul cu un specialist. Vă încurajez să-i comunicaţi medicului pediatru orice probleme apar, astfel încât să vă îndrume spre o evaluare sau un tratament specializat, la nevoie. Niciun părinte nu ar trebui să se simtă jenat să solicite ajutor.

Aspecte fundamentale

În acest prim capitol, vom vorbi despre câteva dintre subiectele cel mai adesea aduse în discuţie de proaspetele mămici. Voi răspunde acestor întrebări aici, normalizând astfel şi unele dintre provocările cu care proaspetele mămici se confruntă. Voi discuta şi despre utilitatea noţiunii de „repere de dezvoltare“ şi despre cum ne putem raporta la ele fără să resimţim o presiune excesivă. După cum spuneam şi în introducere, este vorba de a păstra echilibrul fragil a ceea ce este „suficient de bun“: monitorizarea acelor lucruri care te îngrijorează, păstrarea încrederii în abilităţile tale ca părinte şi solicitarea ajutorului când este necesar.

Este cazul să-mi fac griji privind modul în care se dezvoltă copilul meu?

„E normal aşa?“ Aceasta este o întrebare pe care o aud extrem de des, în calitatea mea de psihoterapeut. Adevărul, după cum vei tot auzi, este că, de fapt, copiii cresc şi se dezvoltă fiecare în ritmul lui, întrucât fiecare copil are puncte forte și puncte slabe.

Desigur, există unele repere de dezvoltare în funcţie de care vă puteţi orienta. De exemplu, Academia Americană de Pediatrie sugerează că, în general, un copil la vârsta de trei ani poate să joace un joc în care trebuie să-şi aştepte rândul. Dar unii copii fac acest lucru înainte să împlinească trei ani, iar la alţii durează un pic mai mult. La fel ca adulţii, copiii au personalități și preferințe diferite, astfel că există o mare zonă de nuanțe și variații între ei. Dacă, de exemplu, copilul meu poate să joace uneori un joc în care este nevoit să-şi aştepte rândul, însă alteori se supără că trebuie să aştepte, ce înseamnă acest lucru? Unii copii pot fi mai comunicativi, de exemplu, şi de aceea mai puţin interesaţi de activităţile fizice.