Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Redactare:

Carmen Botoșaru

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Mihaela Gavriloiu

Corectură:

Rodica Crețu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The Last Sunrise

Autor: Anna Todd

Copyright © 2025 The Last Sunrise by Anna Todd. Published by
arrangement with Bookcase Literary Agency and Corto Literary.

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2809-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-3344-4

Playlist

„Where’s My Love“, SYML

„It’s Always Been You“, Caleb Hearn

„Here’s Your Perfect“, Jamie Miller

„Those Eyes“, New West

„Drunk Text“, Henry Moodie

„everything, everywhere, always“, Elijah Woods

„The 1“, Taylor Swift

„Bleed“, The Kid LAROI

„Satellite“, Harry Styles

„Cinnamon Girl“, Lana Del Ray

„Yes or No“, Jungkook

„Pluto Projector“, Rex Orange County

„Closure“, Henry Moodie

„We Can’t Be Friends“, Ariana Grande

„Ready for Love“, India.Arie

„Memory Lane“, Haley Joelle

„Oceans & Engines“, NIKI

„The Truth Untold“, BTS

„Sunday Morning“, Maroon 5

„I Don’t Know You Anymore“, sombr

„Give Me Your Forever“, Zac Tabudlo

„Off My Face“, Justin Bieber

„My You“, Jungkook

„U Got It Bad“, Usher

„Only“, LeeHi

„Let it Go (acoustic)“, James Bay

„Invisible String“, Taylor Swift

„Pick Up the Phone“, Henry Moodie

„Dancing with Your Ghost“, Sasha Alex Sloan

„Blames on Me“, Alexander Stewart

„Fallin’“, Isaac Hong

„Atlantis“, Seafret

„Good Graces“, Sabrina Carpenter

„Sunset“, DAVICHI

„Infinitely Falling“, Fly by Midnight

„Big Girls Don’t Cry“, Fergie

Pentru aceia care au apucat-o pe calea întortocheată și complicată a iertării — fie să găsiți speranță în paginile acestei povești! Pentru inimile singuratice care-și doresc să interacționeze cu cei din jur și să fie înțelese — fie să găsiți dragostea și acceptarea pe care le râvniți și pe care le meritați! Fie ca această carte să vă reamintească de puterea vindecării, a iubirii de sine și de frumusețea incontestabilă a celei de-a doua șanse, să puteți renunța la așteptările impuse de alții și, mai important, de voi înșivă!

Prolog

Închid ochii în timp ce plutesc, ușoară ca un fulg, devenind una cu valurile. Las apa caldă și sărată să-mi spele de pe piele frica și destinul, să preia controlul asupra tristeții și durerii mele. Corpul meu mi-a devenit dușman, poate că întotdeauna a fost așa, dar acum l-am acceptat. Balanța dreptății s-a înclinat și abia mai suport injustețea, resentimentele. Singurul loc în care sunt doar o altă mână de țărână este aici, în apă. Oceanului nu-i pasă că ești bolnav sau sănătos, nu-i pasă de viață sau de moarte, de dragoste sau de ură. Este echilibrat, în continuă schimbare, nu tânjește niciodată după mai mult sau mai puțin decât are, nu stă niciodată pe loc. Continuă să vuiască, să ne țină plutind.

Dacă nu aș fi atât de cinică, m-aș lăsa inspirată de forța iertării sale, dar sunt plină de amărăciune și mi-e greu să apreciez ceva atât de grațios, atât de onest, atât de naiv, de care poți profita cu atâta ușurință. Apa nu are nimic extravagant sau luxos și, chiar dacă supraviețuirea noastră depinde de ea, o tratăm prost, o secăm, o poluăm, dar, chiar și așa, ea se întoarce la noi, întotdeauna, pentru a ne hrăni și a ne menține în viață, deși noi ne străduim s-o distrugem. Dacă aș fi marea, aș distruge cu forța mea fiecare centimetru din această lume, fără regrete.

Capitolul unu

Semnalul sonor din avion, care anunță pasagerii să-și pună centurile de siguranță, mă trezește din somn. Ochii mi se deschid încet, întâmpinând lumina soarelui care pătrunde prin micul hublou al avionului. Însoțitoarea de zbor se apropie zâmbind cald, iar tocurile ei înalte țăcăne când ea se apleacă spre mine să-mi vorbească. Miroase a nucă-de-cocos și a raze de soare, deși suntem în avion de peste douăsprezece ore.

— Mai aveți nevoie de ceva înainte să aterizăm, domnișoară Oriah? întreabă ea.

Scutur din cap, mulțumindu-i în tăcere.

Accentul ei e plăcut, italian, poate? Am dormit în cea mai mare parte a zborului, așa că nu am interacționat aproape deloc cu ea în timpul cursei noastre peste Atlanticul de Nord. Sper că asta i-a făcut ziua mai ușoară și că mama nu a deranjat-o prea mult pe parcursul călătoriei noastre private. Când mama mi-a spus că vom zbura — ceea ce nu am făcut prea des și nici nu-mi mai amintesc de acele excursii — am fost încântată de agitația din aeroportul aglomerat, de faptul că voi trage cu urechea la conversațiile străinilor și că-i voi putea studia pe toți acei oameni. Chiar și de cozile și pasagerii stresați care au plecat prea târziu de-acasă, gâfâind și răsuflând din greu în timp ce-și croiau drum dincolo de punctul de securitate. Haosul mi se părea entuziasmant, însă compania mamei mele, SetCorp, ne-a oferit cu amabilitate unul dintre numeroasele sale avioane private pentru a ajunge în Spania, lucru de care nu m-aș plânge nimănui în afară de mama mea, dar care mi s-a părut un pic excesiv. Călătoria a fost perfectă, liniștită, într-un lux desăvârșit, așa cum îi place mamei mele să se desfășoare călătoriile ei de afaceri.

Uitându-mă la mama mea, care stă vizavi de mine, aplicându-și cu grijă un strat de ruj vișiniu-închis, nu sunt deloc surprinsă. Și-a umplut bagajul de mână cu produse de înfrumusețare pentru a se asigura că nu sare peste ritualul ei de îngrijire a pielii. Respect disciplina și știu că dă roade, însă dimineața, pentru mine, câțiva pași de îngrijire sunt suficienți, întrucât nu am energia necesară pentru mai mult de-atât. Îmi place să mă uit la alte persoane pe internet cum se îngrijesc de obicei seara, în amănunt, dar pentru viața mea nu e ceva realist.

Mă aplec și apuc de toartă geanta Dior a mamei mele, personalizată cu numele ei, un alt cadou de la șefa sa, și o trag spre mine. Iau pachetul de șervețele de machiaj ca să-mi curăț fața, scot unul din pachet și mi-l trec peste piele. Mirosul de castravete îmi invadează nările, provocându-mi un strănut, ceea ce o face pe mama să intre în panică preț de o clipă. Sensibilul meu simț olfactiv ar trebui să fie cea mai mică dintre grijile ei, însă chiar și un mic strănut o face să reacționeze.

— Am văzut un filmuleț în care se spune că șervețelele sunt dăunătoare pentru bariera pielii noastre, noua modă e demachierea cu ulei, spune mama, iar ochii ei negri se mută de la șervețele la chipul meu.

Se menține la curent cu toate tendințele în materie de frumusețe, urmându-le cu religiozitate. Mie-mi place mai mult să mă uit la videoclipuri cu pisici și oameni care cad de la diverse înălțimi, dar fiecare cu ale lui.

Zâmbesc, smulgând un șervețel demachiant din suportul mic și creponat.

— Nu am ulei de demachiere la îndemână, dar voi ține minte pe viitor.

Ea zâmbește, dându-și ușor ochii peste cap la replica mea sarcastică. Suntem ca două fețe ale aceleiași monede, întotdeauna am fost, întotdeauna vom fi așa. Existăm în liniște una în lumea celeilalte, dar nu suntem cu adevărat conectate emoțional. În sinea mea nutresc speranța că faptul că voi ajunge în orașul ei natal va schimba acest lucru. Că o mică parte din zidurile care o protejează vor cădea.

— Ți-ai luat medicamentele?

Vocea ei este un pic mai istovită decât de obicei, pentru că a lucrat pe tot parcursul zborului. Întotdeauna vorbește la telefon, pe Zoom sau își face memouri vocale, așa că am învățat să-i ignor vocea în nouăzeci și nouă la sută din timp.

Încuviințez, alungând ușor sentimentul de vinovăție. Ochii ei se îndreaptă spre însoțitoarea de bord, iar aceasta încuviințează și ea, devenindu-mi complice la minciună. Îi zâmbesc.

— Ai dormit vreun pic? o întreb pe mama.

Ea închide tubul de ruj și pocnește ușor din buze.

— O să dorm la noapte, după întâlniri. N-am vrut să-mi stric ciclul de somn.

Care somn? Ea nu doarme niciodată, asta știu cu siguranță. Îmi dau ochii peste cap și mă uit direct la ea, ca să afle că nu o cred. Nu pare deloc tulburată și începe să-și aplice rimelul pe genele lungi. Mânuiește pensula de jos în sus, colorându-și genele la coada ochiului cu lichidul negru. Îmi pun metodic lentilele de contact, vrând să evit comentariile insistente despre ochii mei, chiar și în celălalt colț al lumii.

Mă las pe spate și oftez, uitându-mă pe hubloul avionului privat la marea adâncă de sub noi, calmantă și vibrantă. Mai avem cam zece minute până la aterizare și nu-mi pot stăpâni zâmbetul de pe buze. În sfârșit a sosit vara libertății mele, marea mea bucurie. Povestea maturizării mele începe la douăzeci și trei de ani și n-am fost niciodată mai pregătită decât acum. La fel cum i s-a întâmplat personajului principal al unui film din anii 1990, această călătorie îmi va schimba viața. În sfârșit, voi descoperi cine sunt, care este scopul existenței... poate chiar mă voi îndrăgosti. Râd încet, acoperindu-mi gura, la un gând atât de absurd. Cât de inutil ar fi acest fapt!

— Nu-i așa că e uimitor? mă întreabă încet însoțitoarea de zbor.

Încuviințez dând din cap, atentă la priveliștea senzațională. Și nici măcar nu am atins solul.

— Este prima dată când merg în Europa. Prima dată când plec din SUA, de fapt, îi spun.

Se holbează la mine cu ochii ei căprui.

— Serios? întreabă ea, nevenindu-i să creadă.

— Da, știu, poate părea că aș călători mai frecvent, având în vedere avionul ăsta privat care dăunează stratului de ozon și strică rutina de îngrijire a pielii mamei mele în timpul zborului, dar am urcat în foarte puține avioane și niciodată pentru distracție și, sincer, nici nu prea-mi mai amintesc ce și cum.

Nu-i spun de ce. Ultimul lucru de care am nevoie este și mai multă compătimire din partea ei.

Izbucnește în râs și ne uităm amândouă la mama, în toată splendoarea ei. Acum își pune o pereche de cercei masivi de aur. Este cu adevărat uluitoare, într-un fel înfricoșător, seamănă cu o regină malefică, dar este una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată, iar ea știe asta.