Pentru fetele de culoare care s-au minunat mereu de frumusețea întunecată a vampirilor.

Nemuritorii arată ca noi în această poveste.

&

Pentru fetele mele habesha1 care îndrăznesc să ocupe spații noi și minunate.

Țineți-vă capul sus și lăsați-i să vă vadă!

Avertisment: Immortal Dark explorează lumea brutală a vampirilor și a oamenilor care încearcă să-i supraviețuiască. Conține teme dure, cum ar fi abuz parental, consum de sânge, moarte, violență sângeroasă, crimă, scene de sex, limbaj vulgar, sinucidere și violență. Cititori, vă rog să luați aminte înainte de a accepta această invitație. Porțile Universității Uxlay sunt acum deschise.

„ጨለማ ደርባባነት ያለው እንግዳ ሲሆን ቀስ

ብሎ ነው የሚበላህ“

ÎNTUNERICUL ESTE UN OASPETE BINEVOITOR.

TE MĂNÂNCĂ ÎNCET.

Tradus din texte amharice distruse în incendiile din Abyss

Țara de origine: Etiopia

PROLOG

Dincolo de fereastra dezvăluită de flacăra lu-mânării a Universității Uxlay, un campus la fel de vechi precum creaturile pe care le adă-postea, puteau fi văzuți decana și vampirul ei stând de vorbă feriți de urechile celorlalți.

Studiau o bucată de pergament pe care era detaliat planul orașului și, în special, picătura de sânge care se estompa lângă catedrală. Această hartă era una dintre comorile preferate ale decanei, transmisă pe linie genea-logică familiei sale, înainte ca toate obiectele de acest fel să fie distruse. Era o pierdere pe care ea n-o putea ierta.

Înainte ca sângele să dispară în pagina îngălbenită, se răspândi sub forma a trei litere, compunând cuvântul „mot“. Moarte.

— Silia Adane este moartă, zise decana, la exact o oră după ce se așezaseră la masă.

Vampirul ei își lipi palmele și răspunse în aarac. Pentru o limbă moartă, aceasta poseda o cantitate nefi-rească de viață, dansând pe limbă ca un șarpe agitat.

— Atunci este adevărat. Testamentul este în vigoare.

Decana își împinse scaunul înapoi și se duse la fereas-tră. Noaptea înainta dinspre pădure, înfășurându-și dege-tele lungi în jurul Turnurilor Arat și al statuetelor ascuțite și triste. Lumina aurie se revărsa din statuile leilor cu guri deschise, cocoțate pe pereții de piatră. Fiecare animal se trezea pentru a ilumina holurile de acces și coridoarele.

— Au mai rămas doi Adane, zise ea.

— Ți-ai încălca promisiunea față de ea? Credeam că e prietena ta dragă.

Sprâncenele groase ale decanei se uniră. Vampirului îi plăcea ca sinceritatea lui să aibă o măsură egală de cru-zime. Chiar și când era mai tânără, asta îi displăcuse cel mai mult la el.

Bineînțeles că nu dorea să-și încalce promisiunea. De mai multe săptămâni, sângele Siliei se subțiase pe hartă. Ea se molipsise de o boală rară, pe care nici mă-car Uxlay-ul nu o putea vindeca. Decana o îndemnase pe Silia să-și cheme cele două nepoate de unde erau ascunse și să-i încredințeze uneia dintre fete moștenirea familiei, înainte să fie prea târziu. Dar încăpățânarea era o boală a tuturor celor din familia Adane.

Silia Adane căutase libertatea cu un preț incredibil, cu egoism, chiar dacă nu pentru ea însăși. Ca atare, în urmă cu paisprezece ani, după moartea surorii și a cum-natului ei, Silia dispăruse în toiul nopții împreună cu ti-nerele ei nepoate gemene. Decana iertase această trădare a responsabilității dintr-un singur motiv: doliul.

Doliul avea un fel de a smulge datoria din rădăcini. Era motivul pentru care decana îl alesese drept primul

dușman pe care trebuia să-l stăpânească. De aceea se afla acolo, plănuind următorul șir de evenimente, în loc să fie alături de regretata ei prietenă. Acum nu mai avea nicio ezitare. Tocmai această măiestrie o făcea să conducă un campus ce păstra pacea între acei dușmani naturali. Și pacea nu avea să dureze dacă testamentul familiei Adane intra în vigoare.

Decana alese să nu-i spună vampirului că regreta promisiunea. La momentul respectiv, păruse justificată. Ce conta dacă fetele nu aveau să fie contactate niciodată? Decana fusese sigură că Silia se va împăca cu iubitul ei și va naște un copil, iar linia de sânge a marii Case Adane va continua. Cât de mult se înșelase! Moartea urmărea Casa Adane cu ardoare, iar ea nu avea de ales, trebuia să aducă o nouă viață în ea.

Privi cu atenție întunericul crescând.

— O vom recupera pe fata din Green Heights într-o săptămână.

— Și cealaltă?

— Mă tem că nu știu unde este. Se spune că a fugit din casa lor adoptivă în ziua când a împlinit optsprezece ani.

Se uită la el. Să vadă dacă era informat asupra acestei chestiuni. Obișnuia să o tulbure cât de puțin se mișcau mușchii feței lor, cum ochii lor negri priveau fix și nu cli-peau niciodată.

— Poate că una e de ajuns, zise vampirul și rămase im-pasibil. Prezența lor va provoca unele neplăceri.

Decana se întoarse spre fereastră.

— Așa cum fac toate lucrurile înstrăinate.

— Adevărat, medită el. Mi-ar face plăcere să le am la mine în clasă. Mama lor a fost una dintre cele mai stră-lucite studente ale mele.

Povestea părinților fetelor era o legendă, dar legenda avea felul ei de a da naștere tragediei.

— Vrei să o iau eu? întrebă el.

— Nu, mă duc eu.

În reflexia ferestrei, o cută strica netezimea pielii lui de mahon.

— Tu nu pleci niciodată din Uxlay.

— Mă tem că e necesar.

— De ce?

Decana își reluă locul, calmă, în timp ce dădea ur-mătoarea veste.

— Întrucât Kidan Adane a fost reținută pentru crimă, acum douăzeci și patru de ore.

În ochii negri ai vampirului ei străluciră niște puncte luminoase.

— Cui i-a luat viața?

— Nu știu încă. Este destul de ciudat, dar Kidan Adane crede că sora ei nu a fugit. În schimb, e convinsă că un vampir a luat-o pe June Adane. Că a adus-o aici, la uni-versitate, împotriva voinței ei.

Cu sprâncenele coborâte, ea îl studie din nou. Nu era încruntat. Ea se minuna de felul cum se acomodase în vechea lui piele, chipeș și rece ca în ziua în care îl cunos-cuse. Ea, nouăsprezece ani. El, cinci secole. Ea își frecă mâna ridată. Timpul era un lucru înfricoșător.

— Aș ști dacă June Adane ar fi aici, zise el simplu.

— Așa m-am gândit și eu. Cu siguranță, dacă ar fi avut loc o astfel de infracțiune, te-ai fi ocupat de ea în mod corespunzător.

— Desigur.

El nu arătă niciun semn de ofensă cu privire la cer-cetarea ei. Aprecia această trăsătură la el. Rareori lua lu-crurile personal. Nici nu mințea vreodată. Dar acelea erau vremuri ciudate, iar loialitatea era prima victimă a schimbării.

— De unde știi toate astea? o întrebă. Cu siguranță, fap-tul că fetele sunt urmărite și supravegheate contravine promisiunii.

Mulțumită că el trecuse de întrebări, decana gesti-culă către teancul de scrisori de lângă o figurină în formă de animal, o mică impala cu două coarne magnifice.

— Kidan Adane scrie destul de mult, implorând me-reu Uxlay-ul să-i înapoieze sora. Am încercat s-o găsesc pe June, dar fata a dispărut. Din păcate pentru Kidan, mătușa ei Silia a făcut din Uxlay locul de naștere al tutu-ror coșmarurilor ei.

El se deplasă cu rapiditatea unei umbre prinse în lu-mină, având grijă să nu atingă figurina de impala din sti-clă, și luă scrisorile. Mișcarea lui o făcu pe decană să-și curbeze ușor buzele. Superstiția îi determina pe majori-tatea dranaicilor să evite frumoasa antilopă, la fel cum îi convingea pe studenți că frecarea statuii unui leu le dă-dea putere. În timp ce citea, vampirului îi apăru o cută pe frunte.

— N-ai răspuns niciodată? întrebă el curios.

— M-am ținut de cuvânt.

El îi fusese alături timp de aproape patruzeci de ani și încă nu-i înțelegea promisiunile, și nici cum făcea im-posibilul ca să și le țină. Evitarea jurămintelor ei le făcuse viața foarte dificilă.

— Ce este diferit acum? întrebă el.

Ea studie una dintre scrisori. Cuvintele lui Kidan alunecau într-un tandem de furie și implorare, soarele și luna unei pierderi oribile.

— Mot sewi yelkal, răspunse ea în aarac.

Moartea ne eliberează de sinele nostru anterior.

Vampirul ei zâmbi pieziș — ceea ce se întâmpla foarte rar. Întotdeauna se amuza când studenții lui îl ci-tau chiar pe el când i se adresau. Mai ales când trăiau su-ficient de mult încât să înțeleagă adevărata semnificație a citatelor.

1

Kidan Adane își dădu opt luni pentru a muri.

Termenul era destul de generos, dacă era să fie sinceră. Două luni ar fi fost suficiente pentru actul violent. Prelungirea era o încercare slabă de a îndeplini un vis. Un vis pe care nu l-ar fi avut dacă nu ar fi fost în prezent deshidratată și nu ar fi leșinat din când în când, în camera ei.

Își dorea să locuiască din nou cu sora ei în căsuța aceea ciudată. Să trăiască vremuri în care nevinovăția nu trebuia dovedită la fiecare pas. Acest ultim gând o scoase din negura minții ei și o făcu să chicotească. Se simțea nedreptățită și, dacă îndrăznea să se gândească la asta, o victimă.

Râsul ei răsună din nou ca un coș de fum înfundat în pieptul ei, dureros și aspru. Cât timp trecuse de când nu mai vorbise? Draperiile rămăseseră trase din cauza camerelor foto, așa că singura ei sursă de lumină era un bec. Ca orice soare artificial, se supraîncălzea și încingea

aerul din jurul lui, obligând-o să lucreze aproape goală pe podeaua apartamentului.

Transpirația i se aduna acum pe fruntea întunecată, picurând pe dosarul pe care-l citea, cu piciorul îndoit în-gropat undeva în mulțimea de hârtii. Nu-și putea permite să stingă lumina. Nu când avea atât de multe de făcut. Nu când era atât de aproape. În mintea ei, era prinsă într-o noapte fără sfârșit, iar iadul nu era deloc diferit de asta.

Mișcare, avea nevoie de mișcare. Se ridică prea re-pede, împleticindu-se, și sângele îi năvăli spre piciorul îndoit, paralizând-o. Se scutură de amorțeală și porni spre bucătăria mică.

Ucigașa.

Cuvântul îi sări în ochi din articolul de ziar lipit pe frigider, deasupra imaginii unei fete de culoare.

Kidan Adane era o ucigașă. Așteptă junghiul de remușcare pe care ar fi trebuit să-l simtă la cuvintele ace-lea. Chiar își mușcă buzele și-și trase nasul, încercând să se elibereze de emoții. Dar, la fel ca în acea noapte in-cendiară, nu reuși să plângă. Așteptă să se manifeste o fărâmă de umanitate. Era complet pustiită. O statuie cio-plită din obsidian.

Kidan își turnă ceva de băut. Se auziră clicurile obtu-ratorului unui aparat foto, însoțite de mici sclipiri de lu-mină. Se îndreptă brusc spre fereastră, aproape scăpând din mână băutura. Draperiile rămăseseră trase peste fe-restre, dar reporterii se agățau de crăpăturile dintre ele ca pescărușii care râcâie după pâine.

Fii răbdătoare! își zise.