Lui Lucy Malagoni

Îți mulțumesc că mi-ai dat o șansă

Fără Condamnare

Sezonul 4 este acum disponibil

Voi ați cerut... iar noi ne-am conformat! Noul sezon al podcastului Fără Condamnare a fost în sfârșit lansat și avem dezvăluiri incen­diare! Cu toții am sărbătorit grațierea postumă a lui Karl Munson, dar povestea nu se termină aici. Sezonul 4 al podcastului Fără Condamnare dezvăluie ancheta defectuoasă a poliției în cazul crimelor Carmichael, care au avut loc de Sf. Valentin, în 2014. Am transmis poliției toate informațiile pe care le-am descoperit, în speranța că, de data aceasta, își va face treaba cum trebuie.

Acum 10 ani, Peter și Stephanie Carmichael au fost uciși în propria casă. Iar ucigașul este în continuare în libertate.

Abonați-vă acum pe Spotify

Prolog

Duminică

Peste noapte, vremea s-a stricat brusc, ploaia răpăind pe pământul uscat și curgând șuvoaie pe tro­tuare. Puțini au fost treji să vadă, iar până dimineață vara a revenit. Acum soarele e sus pe cer și dogorește, în ciuda orei matinale. Apa s-a scurs în rigole și s-a infiltrat în pământul crăpat și tot ce a rămas din furtuna neașteptată de peste noapte este o prospețime binevenită în aer și nivelul crescut al râului Awen. Râul curge năvalnic spre lac, peste pietre și rădăcini de copaci, într-un torent de spumă albă. Din când în când, forța apei desprinde o creangă sau o mână de mușchi de pe mal și le aruncă în aval, prea repede ca ochiul să le poată urmări.

Ed Clough, care are 15 ani, merge de-a lungul malului sudic, îndepărtându-se de centrul de rafting. A fost trimis să caute un caiac dispărut și nu se grăbește. Ed ar trebui să fie la bucătărie în această dimineață, dar seara trecută a petrecut-o la un miting al Tinerilor Fermieri și gândul la tigăile unsuroase de la slănină îi provoacă greață. Inspiră adânc aerul curat și se întreabă cât timp poate prelungi căutarea.

Majoritatea plutelor și canoelor sunt încuiate peste noapte într-un depozit, dar în spatele centrului este un suport cu câteva caiace vechi, galbene, care mai dispar din când în când. Sunt luate de indivizii care se îmbată la vreo petrecere a burlacilor și sunt abandonate pe drum, după ce distracția s-a terminat, sau sunt lansate pe râu de puști plictisiți. Înainte să înceapă să lucreze la centrul de rafting, Ed făcuse și el asta odată, împreună cu cel mai bun prieten al lui, amândoi alergând pe maluri și încercând să ajungă în dreptul lacului înaintea ambarcațiunii goale. Pierduseră la o distanță considerabilă, așa cum se așteptau. Apele repezi nu pot fi învinse.

Tocmai când se pregătește să se întoarcă, Ed vede o sclipire galbenă printre copaci. Fața i se luminează. Donna n-o să-l ia la rost pentru că a lipsit așa mult din bucătărie, dacă găsește caiacul dispărut. S-ar putea chiar să-l scutească de prăjit șunca.

Ambarcațiunea este răsturnată între pietroaie, cu pupa sub apă și prova în aer. Ed încearcă să tragă de ea, dar îi este greu să apuce carena din rășină. Malul este abrupt și alunecos, așa că se prinde de o rădăcină de copac cu mâna stângă, ca să nu cadă în apă. Împinge cu piciorul caiacul, dar tot nu se urnește. Ed oftează, își dă jos adidașii și se dezbracă până la chiloți. Donna ar face bine să-i pună ceva în plus la următorul salariu; treaba asta depășește cu mult un job de weekend plătit cu salariul minim.

În ciuda caniculei, apa râului este rece ca gheața. Noroiul îi plescăie sub degete; ceva mic și rapid îi trece printre picioare. Ed țipă involuntar și se uită imediat în jur, ușurat că nu l-a auzit nimeni. Cu apa până la brâu, se întinde peste caiac să-l apuce de partea opusă, astfel încât să-și poată folosi toată forța ca să-l smulgă dintre pietre și să-l întoarcă. Este înțepenit bine, iar Ed trage și trage, apoi, brusc, acesta se desprinde. Acum caiacul este în poziție normală și Ed este cel cu capul în jos, dezechilibrat și agățat de el, zbătându-se să-și găsească un punct de sprijin.

Trece doar o secundă (deși pare mai mult) până când reușește să iasă din nou la suprafață, înjurând slujba asta stupidă, pe șefa lui tâmpită, pe copiii cretini care au furat un caiac și l-au lăsat să plutească în josul râului până s-a blocat între pietrele astea și... și...

Ed încetează să gândească. Încetează să respire. Începe să tremure și i se face pielea de găină pe tot trupul lui firav, de la picioarele reci ca gheața până la mâinile cu articulații albe care încă strâng caiacul. Acesta fusese atât de greu de răsturnat nu numai pentru că era blocat, ci și pentru că era greu.

Pentru că era cineva în el.

Ed simte în stomac un spasm puternic și dureros. Caia­cistul este mort, asta este evident, și totuși, fața lui... fața lui se mișcă. Ed strigă, și de data asta nu-i pasă cine îl aude.

E doar apa râului, își spune el, de aceea pare că pielea alunecă de pe craniu. Apa râului se scurge din ochi și nări. Apa râului se scurge din colțurile buzelor albăstrui...

Gâtul lui Ed se umple de bilă. Se împleticește în spate, apoi se întoarce și vomită în apele înspumate ale râului Awen.

Unu

Duminică | DC1 Ffion Morgan

— Cum adică „i-a dat drumul“?

Cu cinci minute în urmă, detectiva Ffion Morgan fusese în starea aceea perfectă între somn și veghe, hotărâtă să mai doarmă puțin după ce îl scosese pe Dave afară, să-și facă nevoile. Însă apelul de la șeful ei i-a alungat somnul, mai ales că, de ceva vreme, Dave consideră tonul de apel al lui Ffion drept un semnal să latre furios. Sare pe pat, pune o labă grea pe stomacul lui Ffion și urlă la telefon.

— Adică i-a dat drumul, zice inspectorul Malik. Până să termine băiatul de vomitat, caiacul plutea vesel pe apă.

— Vrei să taci ODATĂ?

— Poftim?

— Scuze, șefule, vorbeam cu câinele.

Ffion își coboară picioarele din pat, îl apucă pe Dave de zgardă, îl scoate din dormitor și închide ușa. Cutii de carton formează stâlpi instabili de o parte și de alta a ușii, având pe ele etichete pe care scrie Haine, Cărți sau Diverse.

— Vrei să-mi spui că avem un cadavru dispărut într-un caiac?

— Cam așa ceva. Unitatea aeriană a început să-l caute și câteva echipaje locale sunt deja pe teren, dar aș vrea să fii și tu acolo când cadavrul va fi recuperat. Sună-mă când afli ce se întâmplă. Și anunță-i pe cei de la CID2 Cheshire, în caz că ajunge în apele lor.

— Dar este weekendul meu liber.

— Nu mai este.

Malik închide și Ffion se îndreaptă spre scări, dar Dave se repede după ea și o lovește în spatele genunchilor. Ea se prinde de balustradă la timp, ca să nu cadă.

— Ce nemernic ești! zice ea.

— Pentru că îți aduc ceaiul la pat?

La baza scărilor stă Leo, complet îmbrăcat și cu o cană în fiecare mână.

— Cam dur.

— Nu tu. Dar și tu poți fi nemernic.

Ffion zâmbește și ia o cană.

— Diolch.3

Coboară până pe ultima treaptă, astfel încât fața ei să fie la același nivel cu a lui Leo, și îl sărută, simțind că zâmbe­tul lui se împletește cu al ei. Mâna lui Leo îi alunecă peste șoldul gol; Ffion răspunde apăsându-și mâna pe zona lui intimă.

— Cred că ești prea îmbrăcat pentru acest moment, DS4 Brady, murmură ea.

— Unii dintre noi mai trebuie să meargă și la muncă.

— La naiba! se desprinde Ffion de el. Că bine zici, tre­buie să mă îmbrac. Se pare că și eu trebuie să merg, avem un cadavru care a luat-o la vale pe Awen într-un caiac.

Se strecoară pe lângă el, sorbind ceaiul din mers.

— Doamne, ce bun e ceaiul ăsta5!

— Un cadavru într-un caiac?

Leo o urmează în bucătărie, unde alte cutii așteaptă pe blat să fie umplute.

— Asta înseamnă că e un fel de cine-a-vâslit-o6?

Ffion geme.

— Mai bine vezi-ți de jobul tău.

Deschide uscătorul și trage pe podea tot ce e în el.

— Luna asta e a treia oară când Malik mă cheamă în ziua mea liberă. Parcă o face intenționat.

— Bine că nu aveai niciun plan, din câte știu.

Ffion îl privește fix.

— Aveam planuri.

— Ai spus că o să-ți petreci ziua în pat.

— Și de ce crezi că ăsta nu e un plan? Am o cutie de înghețată Ben & Jerry’s în congelator și noul sezon din Fără Condamnare, pe care să-l ascult.

— Ești obsedată.

— De înghețată sau de podcast?

— De amândouă, dar mai ales de ultimul.

Leo varsă restul de ceai în chiuvetă și pune cana în mașina de spălat vase.

— O spui de parcă ar fi ceva rău.

Ffion scormonește prin grămada de rufe.

— Oricum, nu aș avea nevoie să fiu obsedată de cazul Carmichael, dacă iubitul meu mi-ar da informațiile.

— Nu am nicio informație! Echipa care se ocupă de cazurile nerezolvate nici măcar nu e în aceeași clădire cu mine. Știu exact la fel de multe ca tine.

Leo reflectează câteva momente.

— Probabil chiar mai puțin.

Telefonul lui Leo e pe blatul de deasupra mașinii de spălat. Apare o notificare și Ffion se întinde să i-l dea, dar Leo ajunge primul. Aruncă o privire, apoi îl pune în buzunar.

— Aplicația BBC, zice el. Știri de ultimă oră.

— Ce s-a întâmplat?

— Adică?

Ffion se uită fix la el.

— Știrile?

— Oh. Nu le-am citit.

— Corect.

Ffion face o pauză.

— Poți să-i anunți pe ai tăi că avem un cadavru care se îndreaptă spre Llyn Drych? În caz că primesc un apel la 999.

— Sigur.

Llyn Drych (sau Mirror Lake, numele englezesc pe care Ffion acceptă să-l folosească ocazional) se află la granița dintre Anglia și Țara Galilor, ceea ce face ca apelurile primite de la martorii îngrijorați să ajungă fie la Poliția Cheshire, fie la Poliția din Țara Galilor de Nord.

Ffion își trage pe ea chiloții și se strâmbă.

— Sunt încă umezi.

— Pune-i înapoi în uscător.