Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ;

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3136-5

ISBN (EPUB): 978-606-40-3196-9

EDITORI: Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL NONFICTION: Victor Popescu

REDACTARE: Carmen Eberhat

DESIGN: Alexe Popescu

IMAGINE COPERTĂ: © Andrei Câmpan

DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

DTP: Dan Crăciun

CORECTURĂ: Rodica Crețu

Avertisment

Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide, biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi? Iată întrebări cît se poate de concrete, care țin de acea înțelepciune practică atît de necesară unei existențe cît de cît fericite sau cel puțin senine. Să învățăm a gestiona prostia noastră și a altora are o importanță vitală.

În plus, prostia generează cele mai multe catastrofe istorice din cauza cărora ajung să pătimească societăți întregi — masacre, războaie, tiranii, persecuții. Acestea sînt adesea rezultatul unui concurs de împrejurări stupide, în care liderii și actorii acționează prostește, uneori accidental, alteori ca expresie a unei stări permanente. Se produc, de asemenea, adevărate epidemii de prostie, care cuprind mulțimile sub forma unor violente pasiuni populare. În sfîrșit, există regimuri politice ale prostiei instituționalizate, în care inteligența însăși este persecutată și condamnată la clandestinitate.

Dar, desigur, prostia e o temă care irită. Cînd vorbești despre prostie, întotdeauna se supără cîte cineva. Doar cîte cineva? Bine ar fi! Unii se simt vizați. Alții îți vor reproșa aroganța, elitismul, disprețul față de ceilalți. Cînd am anunțat un curs pe această temă într-o postare pe Facebook, un domn m-a comparat cu Goebbels, argumentînd că naziștii împărțeau umanitatea în categorii superioare și inferioare. Un altul a declarat că sînt eu însumi „prost făcut grămadă“, mirîndu-se că se găsesc atîția proști care să dea bani pentru a mă asculta. Mai numeroși sînt de bună seamă cei care se îmbufnează în tăcere.

Dacă ați deschis, așadar, această carte, vă mulțumesc din start pentru bunăvoință. Și, totodată, vă felicit pentru deschiderea intelectuală de care ați dat dovadă. Dar există riscul unei neînțelegeri pe care consider că trebuie să o lămuresc dintru început. S-ar putea să credeți că proști sînt ceilalți și că nu vă privește nici una dintre considerațiile despre prostie care vor urma. Greșit! Proști sîntem cu toții în unele momente ale vieții și în orice clipă se găsește cineva care să spună despre dumneavoastră că sînteți prost sau proastă. Il faut vivre avec1, cum s-ar spune în franceză: On est toujours le con de quelqu’un2. Dacă această clarificare nu v-a făcut să închideți cartea înseamnă că nu faceți parte din categoria proștilor supărăcioși. Putem începe împreună o călătorie plină de surprize și delicii în pădurea amazoniană a prostiei omenești.

De fapt, expresia „prostie omenească“ este un pleonasm, pentru că doar omul are privilegiul prostiei. „Omul e prost, fenomenal de prost“, observa Dostoievski în Însemnări din subterană. Cuvinte precum „bête“ în franceză, „bou“, „vacă“ sau „dobitoc“ în română presupun ideea falsă că prostia se situează la nivelul animalității. În realitate prostia decurge din folosirea defectuoasă a facultății noastre de a gîndi, uneori fiind vorba de o adevărată abdicare de la această însușire proprie umanității.

De altminteri toate cuvintele din cîmpul lexical al prostiei sînt defectuoase sau insuficiente, desemnînd doar cîte un aspect al acestui fenomen proteic care se derobează oricărei definiții atotcuprinzătoare. Însuși termenul de „prost“ desemnează la origine omul sărac, simplu, ignorant și naiv. Or, după cum vom vedea, tipurile cele mai periculoase de proști se manifestă cu aplomb și agresivitate, cu un puternic sentiment de superioritate și cu un arsenal complex de stratageme, idei și teorii. Aceștia reușesc adesea să-i îmbobineze, să-i manipuleze și să-i îmbrobodească pe proștii din prima categorie, pe cei simpli, ignoranți și naivi, care ar rămîne altminteri relativ inofensivi. „Prostovan“, „prostănac“ și „prostălău“ se referă, cu indulgență și chiar cu un iz de simpatie, la asemenea specimene credule și neajutorate.

Termenii de „imbecil“, „debil“ și „nătărău“ provin din cuvinte care înseamnă, în latină și slavonă, „slab“, „fără vlagă“ și desemnează slăbiciunea intelectuală, lipsa de fermitate, vigoare și rigoare în gîndire. Imbecilul poate avea pretenții, se poate crede deștept și poate fi chiar extrem de veninos, în timp ce nătărăul intră și el în categoria celor naivi, deși există nătărăi sofisticați și instruiți, iar debilul, bietul de el, reprezintă o categorie clinică de subdezvoltare mintală. La origine și termenul de „cretin“ are un sens medical și se referea la cazuri de cretinism endemic din regiuni alpine izolate, marcate de un grad ridicat de consangvinitate, dar a căpătat în timp o accepțiune mult mai largă. La fel și „oligofren“ — are un sens medical, însă etimologia greacă permite o extensie semantică pentru a califica puținătatea minții.

„Nătîng“ și „tembel“ vin de la cuvinte care înseamnă „leneș“ în slavonă și persană, lenea minții, lenea de gîndi, fiind una dintre sursele majore ale prostiei. Ea ne face să adoptăm fără discernămînt tot felul de superstiții, prejudecăți, idei luate de-a gata și mode intelectuale.

„Idiot“ desemnează în greacă omul fără opinii politice, individul apolitic și iresponsabil, care nu se implică în viața cetății, nu se preocupă decît de chestiuni strict personale și abdică astfel de la statutul de cetățean, adică de la o dimensiune esențială a condiției umane. Prin extensie, „idiot“ este individul abulic, deconectat, fără atașamente și interese, rupt de realitate și de lumea din jur. Asta explică de ce Nietzsche l-a descris pe Isus ca pe un idiot sublim și de ce Dostoievski a ales acest cuvînt în titlul marelui său roman despre o figură cristică de o inteligență cu adevărat superioară — prințul Mîșkin. În ambele cazuri, termenul este folosit într-o manieră voit paradoxală. Amîndoi — atît Isus, cît și Mîșkin — sînt percepuți ca idioți de către cei care rămîn captivi în logica intereselor și atașamentelor lumești.

„Tîmpit“ înseamnă, la origine, „bont, tocit“ și implică, așadar, obtuzitatea, absența de ascuțime și acuitate intelectuală. Mai interesantă este etimologia cuvîntului „stupid“, care vine de la verbul stupere — a se mira, a fi uimit. Stupidul se miră în permanență, pentru că nu pricepe de ce-ul lucrurilor din jur, nu stabilește legăturile de cauzalitate. La drept vorbind, în lumea modernă marcată de uluitoare progrese științifice și tehnice, cei mai mulți dintre noi sîntem reduși la o stare de permanentă neînțelegere a cauzelor care fac posibile variile „miracole“ tehnologice din viața noastră cotidiană. Înseamnă asta că am fi stupizi? Nu, cîtuși de puțin, căci știm că nu știm, sîntem conștienți de limitele noastre și putem rămîne apți să percepem raporturile de cauzalitate din sfera condiției propriu-zis umane. Există însă o formă de stupiditate tehnolatră și pretins științifică, una care conduce tocmai la o formă de obtuzitate față de condiția umană. În plus, mirarea pune în mișcare inteligența, forma ei supremă fiind mirarea filosofică. Absența capacității de a se mira este unul dintre chipurile prostiei.

În sfîrșit, vă invit să reflectăm asupra cîtorva cuvinte din alte limbi. Dumm în germană și dumb în engleză înseamnă la origine „mut, fără glas“, adică, în ultimă instanță, incapabil de a vorbi cu noimă, de a produce sens. Foolish și silly desemnează prostiile nebunatice. De altminteri în latină „prost“ se spune stultus, iar celebrul Elogium stultitiae al lui Erasmus este tradus ca Elogiul nebuniei3: există, într-adevăr, forme de nebunie care nu sînt la urma urmei decît expresii paroxistice ale prostiei. Și, pour la bonne bouche, con în franceză desemnează organul sexual feminin, ceea ce reprezintă cea mai absurdă etimologie din cîte am evocat pînă acum, semn că unii termeni din cîmpul lexical al prostiei sînt problematici — la fel și bête, „dobitoc“ și chiar „prost“.

Nu vreau să vă plictisesc cu o listă exhaustivă de termeni. Această rapidă incursiune este deja plină de învățăminte și putem reține o serie de trăsături ale prostiei: ignoranța, credulitatea, lenea minții, abdicarea de la raționalitate, obtuzitatea, iresponsabilitatea, conformismul intelectual. Asta nu înseamnă, firește, că un om ignorant sau credul este neapărat prost, dar există forme de ignoranță și credulitate care provin din lenea de a gîndi, ceea ce e mai grav și implică o responsabilitate etică. Simpla înșiruire a acestor caracteristici arată cît de largă este paleta manifestărilor prostiei și de aceea spuneam că ea nu poate fi cuprinsă într-o definiție unică. Orice definiție surprinde anumite aspecte, dar lasă deoparte altele.

1 „Trebuie să trăiești cu asta.“

2 „Ești mereu prostul cuiva.“

3 Vezi Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei sau cuvîntare spre lauda prostiei, traducere de Șt. Bezdechi, Editura Științifică, București, 1959.