EDITORI:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

REDACTARE:

Vlad Vedeanu

Design și ilustrație copertă:

Andrei Gamarț

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Gabriela Anghel

CORECTURĂ:

Irina Botezatu

Lorina Chițan

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: Fight Right. How Happy Couples Turn Conflict into Connection

Autori: Julie Schwartz Gottman, PhD and John Gottman, PhD

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2756-6

ISBN (EPUB): 978-606-40-3174-7

Introducere:

Pentru ce ne certăm?

Se potriveau perfect în atât de multe privințe. Ea era o tânără avocată (drept de utilizare a terenurilor), la fel ca el (drepturile mass-media). Amândoi s-au mutat din Midwest în Seattle. Erau persoane foarte active și ambițioase și le plăcea să își umple timpul liber cu experiențe noi. Când s-au cunoscut, se aventurau într-un loc nou în fiecare weekend. Se urcau în mașină și mergeau la Vancouver la sfârșit de săptămână pentru a se plimba prin piață în aer liber sau pentru un sushi târziu în noapte. Plecau la munte pentru o noapte cu cortul. Sau își luau bilete în ultimul moment la o piesă de teatru. Amândoi lucrau mult, dar le plăcea să fie spontani în timpul liber.

Exista doar o mică problemă. Ea își dorea un cățeluș. El nu.

Un an mai târziu, a apărut într-adevăr un cățeluș, care a crescut și s-a transformat într-un câine mare, fericit și jucăuș. Dar căsnicia se încheia. S-au semnat actele de divorț. Cei doi s-au mutat din casa pe care o cumpăraseră împreună înainte de a se căsători, cea în care s-au întors în noaptea nunții, încă scuturând râzând confetti sclipitoare aruncate de invitați din părul și hainele lor. Și-au împărțit toată mobila, cărțile, oalele și tigăile. Ea, evident, a luat câinele.

Cum a reușit un cățeluș să destrame această căsnicie?

Cearta a început simplu: cu o diferență de opinie. El considera că un câine înseamnă prea multă responsabilitate, prea multă muncă, prea mult angajament. Nu puteai lăsa un câine acasă pentru foarte mult timp — nu puteai pleca nici măcar pentru o zi. Iar câinii pot deveni costisitori. Nu era mai bine să își folosească banii în plus în alte moduri? Nu vorbiseră ei despre călătorii?

Dar serviciul lui presupunea călătorii de afaceri frecvente, iar el era plecat foarte des, lăsând-o singură acasă, de unde lucra ore în șir. Se simțea singură, iar, când el era plecat peste noapte, îi era teamă. Nu prea călătoreau așa cum plănuiseră cândva — de ce să nu-și ia un cățeluș, un prieten care să-i țină companie? Ea își imagina cum câinele îi însoțea în drumețiile de weekend, cu capul pe fereastră în mașina lor. Îi plăcea imaginea cu ei trei: un cuplu cu câinele lor.

Nu ajungeau nicăieri. Se tot învârteau în jurul acelorași argumente, fără nicio rezolvare. Preocupările lui legate de timp, bani și angajament păreau atât de exagerate — dacă ar fi încercat, era sigură că ar fi văzut că nu era chiar așa de greu! Așadar a decis: va lua pur și simplu un cățeluș pe care i-l va face cadou. De îndată ce avea în brațe un ghem adorabil de blană, cum putea să îi reziste? Sigur se va răzgândi.

Nu s-a răzgândit.

Conflictul a luat amploare. Era supărat pentru că ea l-a ignorat și a făcut tot ce a vrut ea. Ea era supărată că el continua să se împotrivească, chiar și după ce îi spusese cât de important era acest lucru pentru ea. Pentru el, cățelul din casă era o amintire constantă a modului în care ea ignorase complet ceea ce simțea el și ceea ce era important pentru el.

Pentru ea, refuzul lui de a accepta câinele a fost resimțit ca o respingere a ei și a nevoilor ei. Orice lucru mărunt legat de câine stârnea o ceartă: cine să îl scoată afară. Cheltuielile la veterinar. Mâncarea câinelui pe lista de cumpărături. Mai rău, acum se certau și pentru alte lucruri — mai mult decât o făcuseră vreodată înainte.

Ea a început să observe cât de puțin făcea el prin casă. Bun, în regulă, se gândea ea, o să facă ea majoritatea lucrurilor care țin de câine — fusese ideea ei până la urmă. Dar el părea să lase și restul treburilor casnice în seama ei. Ori nu-i păsa, ori pur și simplu așa era el — oare ar fi fost la fel situația dacă ar fi avut un copil? se întreba ea. În ceea ce-l privește, felul în care aducea ea lucrurile în discuție îl enerva. Ea nu cerea niciodată ajutor pur și simplu. Spunea: „Se pare că tot eu voi spăla vasele și în seara asta“, iar o mică scânteie de furie din interiorul lui îl făcea să spună: „Da, așa se pare“. Apoi, simțindu-se prost, el încerca să facă mai mult — mai spăla câteva rufe, făcea curat în baie —, dar ea nu observa niciodată aceste lucruri.

Petreceau din ce în ce mai puțin timp împreună. Iar într-o după-amiază de vineri, când el i-a amintit că pleacă în weekend într-o excursie cu cortul cu un vechi coleg de liceu, ea s-a simțit copleșită de furie și tristețe.

— Aha, deci ai de gând să pleci pur și simplu, a spus ea, brusc în pragul lacrimilor. Și eu pot să rămân acasă cu câinele pe care nu ți l-ai dorit niciodată.

Luat prin surprindere, a izbucnit:

— Care este problema ta? Am plănuit excursia asta de luni întregi! Nu are nicio legătură cu câinele ăsta idiot!

Cearta era alimentată, chiar sub suprafață, precum petrolul din subteran care alimentează un foc: fiecare dintre ei avea o intenție ascunsă.

Intenția lui ascunsă: voia libertate și aventură.

Intenția ei ascunsă: își dorea o familie.

Dar abia dacă recunoșteau aceste adevăruri mai profunde față de ei înșiși, cu atât mai puțin unul față de celălalt.

S-au îndepărtat din ce în ce mai mult unul de celălalt, fiecare săpând în propria vizuină, din care aruncau acuzații și critici ca niște grenade. Într-o zi, ea era foarte răcită și nu a putut să scoată câinele la plimbare — a trebuit să o facă el. Era plin de resentimente de fiecare dată când trebuia să se oprească din ceva important pentru a pune lesa — nu se angajase la așa ceva! Într-o altă zi, cățelul a lăsat în semn de protest un rahat chiar sub biroul soțului, unde lucra când era acasă.

El a spus că nu el va curăța.

Ea a spus că nu ea va curăța.

Acea mică grămadă de rahat a marcat linia pe care nimeni nu voia să o treacă, ar fi însemnat să se recunoască învins, să lase cealaltă parte să câștige.

Când au vândut casa după divorț, au chemat un serviciu de curățenie. Cei de la curățenie au trecut prin fiecare cameră, spălând toate dovezile vieții împreună a acestui cuplu — amprentele lor și mirodeniile folosite la gătit, praful și hârtiile lăsate în urmă — pentru a face spațiul impecabil pentru potențialii cumpărători care urmau să treacă pe acolo, imaginându-se locuind în locul lor. Apoi au ajuns la birou.

Știi ce se întâmplă când lași rahatul de câine pentru o perioadă lungă?

Se transformă într-o bucată albă și tare.

Da, finalul acestei povești este... rahatul de câine mumificat. Și ne pare rău! Dar vă spunem această poveste pentru că este universală: fiecare cuplu are o mică neînțelegere care nu vrea să dispară, escaladează și se transformă într-un blocaj uriaș. Și pare atât de banal! Este ușor să auzi această poveste și să te gândești: Ce motiv îngrozitor pentru a destrăma o căsnicie bună — din cauza unui cățeluș?

Ei bine, cearta nu era chiar despre cățeluș. Sau despre rahat. Cățelul reprezenta principiile de viață ale fiecărei persoane. Când se certau din cauza plimbării câinelui sau a facturii de la veterinar sau a cumpărăturilor pentru hrana câinelui, nu se certau cu adevărat pentru aceste lucruri. Se certau pentru valorile lor, pentru visurile lor, pentru viziunea lor asupra a ceea ce își doreau de la căsătorie și de la viață. Se certau din cauza unor lucruri cu adevărat fundamentale — lucruri pe care ar fi fost bine să le aprofundeze și care ar fi putut chiar să le salveze căsnicia. Dar nu au ajuns niciodată acolo. Nu și-au dat niciodată seama de fapt de motivul pentru care se certau sau cum să vorbească unul cu celălalt despre asta. Certurile lor au devenit distructive și, în final, acea relație puternică pe care o avuseseră cândva s-a destrămat.

Acest lucru s-a întâmplat cu mult timp în urmă, înainte ca John să înceapă să studieze cuplurile. El nu a înțeles pe deplin profunzimea conflictului lor decât mult mai târziu, când cercetările sale l-au învățat mai multe despre știința relațiilor. În sfârșit, nu a fost în măsură să îi ajute. Din nefericire, s-au despărțit. Dar, de atunci, am ajutat mii de alte cupluri care erau la fel de blocate, la fel de paralizate, la fel de disperat de desincronizate.

Când am scris această carte, ne-am gândit mult la acel cuplu de demult. Ne-am fi dorit să fi știut atunci ceea ce știm acum, cu cincizeci de ani de cercetare la activ. Dacă am putea să ne întoarcem în timp, aceasta este cartea pe care am scrie-o pentru ei.

Trebuie să reparăm modul în care ne certăm

Nu a fost niciodată ușor să faci echipă cu cineva pe termen lung și să treci cu grație prin toate suișurile și coborâșurile care vin odată cu acest tip de angajament. Lucrăm cu cupluri de zeci de ani și vă spunem următorul lucru: oamenii au căutat întotdeauna ajutor în acest domeniu. Dar ultimii câțiva ani au fost neobișnuit de anevoioși pentru multe dintre cele pe care le întâlnim.

Cuplurile se confruntă cu niveluri enorme de stres și intensitate. Pentru o lungă perioadă din pandemia de COVID-19, mulți oameni au fost nevoiți să stea acasă sau, chiar dacă nu constrânși să stea în casă, au fost rupți de rutină, de activitățile recreative și de legăturile sociale care îi susțineau cândva. Delimitarea dintre locul de muncă și casă a dispărut pe măsură ce dormitorul a devenit locul de muncă. Am studiat îndelung modul în care cuplurile veneau acasă cu stresul de la muncă — acum aveau o distanță mult mai mică de parcurs. Totul era acolo, suprapus în același spațiu. Cuplurile se străduiau să se gândească la finanțe, la îngrijirea copiilor, la programul de lucru. Mulți au intrat în conflict cu privire la modul în care trebuie tratate recomandările de siguranță în caz de pandemie.