În memoria tatălui meu, Xhafer Ypi (Zafo),
1943-2005

„În regatul scopurilor, totul are ori un preț,
ori o demnitate.“

Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor1

„Nu este, prin urmare, numai poetic îngăduit,
dar și filosofic just să numim frumusețea a doua noastră creatoare.“

Friedrich Schiller, Scrisori privind educația estetică
a omului 2

---

Lista personajelor

Acestea sunt principalele personaje care apar în carte și, mai jos, găsiți două note despre titulaturile pe care le foloseau și despre pronunția în limba albaneză. Constantinopol și-a schimbat oficial numele în Istanbul în 1930; Salonic și Thessalonic sunt mai mult sau mai puțin interșanjabile. Am folosit Salonic când m-am referit la evenimentele istorice din perioada otomană și imediat după, și Thessalonic pentru orașul contemporan.

Familia Leskoviku și cercul lor de cunoștințe
din Constantinopol și Salonic

Leman Ypi (nume de fată Leskoviku), născută în Salonic, bunica autoarei

Avni Bei Leskoviku, tatăl lui Leman

Ismet Hanim, mama lui Leman

Mediha Hanim, bunica lui Leman din partea tatălui

Ibrahim Pașa, bunicul lui Leman din partea tatălui

Selma Hanim, mătușa lui Leman, sora lui Avni Bei

Gustav Heym, om de afaceri german

Cocotte, verișoara lui Leman din partea tatălui și cea mai bună prietenă a ei

Doctorul Elias Levy, medicul de familie

Dafne, dădaca lui Leman și fată în casă

Familia Ypi și cercul lor de cunoștințe
din Tirana

Asllan Ypi, soțul lui Leman, bunicul autoarei

Xhafer Bei Ypi, tatăl lui Asllan, al zecelea prim-ministru al Albaniei (1922-3), președinte și ministru plenipotențiar al Justiției în Comitetul de guvernare provizorie (aprilie 1939)

Zafo (Xhafer) Ypi, fiul lui Leman și al lui Asllan, tatăl autoarei

Enver Hodja, prietenul din școală al lui Asllan, fondatorul Partidului Comunist Albanez (1941), prim-secretar al Partidului Muncii din Albania (fostul Partid Comunist) până la moartea sa în 1985

Ahmet, vărul lui Asllan, prieten cu Enver Hodja și membru al Partidului Comunist Albanez

Vandeleur Robinson, prieten al lui Asllan, scriitor și militar britanic, având legături cu operațiunile Serviciilor Secrete Britanice desfășurate în Albania în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial

Eliot Watrous, prieten al lui Asllan, maior în trupele armate britanice, șef al secției albaneze din cadrul Special Operations Executive (SOE) [Executivul Operațiunilor Speciale], organizație a Serviciilor Secrete Britanice activă în Balcani în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial

Brigadier Edward Hodgson, prieten al lui Asllan, șef al Misiunii Militare Britanice în Albania în 1945

Notă despre titulaturi

În societatea otomană, Pașă era un titlu înalt, militar sau civil, adesea acordat guvernatorilor, generalilor, amiralilor sau altor figuri care jucau un rol important în birocrația Imperiului. Bei era titulatura folosită pentru nobilimea de rang mai mic sau conducătorii provinciali, iar Hanim, un titlu onorific utilizat în adresarea directă sau referirea la o femeie din clasa superioară, indicând respect, similar cu „lady“.

Notă despre pronunția în limba albaneză

Ç (de exemplu din Çim) se pronunță ci

Ë (de exemplu din Shkëlqim) este o vocală scurtă pronunțată ca ă

J (de exemplu din Sulejman) se pronunță ca i

Xh (de exemplu din Xhafer) se pronunță ca dj din Hodja

Y (de exemplu din Ypi) se pronunță ca un u lung ca în cuvântul francez „tu“ sau ca ü-ul din limba germană (vezi „über“)

Cronologie

1362	Cucerirea orașului Adrianopol (azi Edirne, în Turcia) de către otomani marchează începutul colonizării otomane a Peninsulei Balcanice, inclusiv a unor teritorii din Grecia continentală (1460) și Albania (1468).
1821-32	Revoluția greacă și războiul de independență față de Imperiul Otoman s-au încheiat cu Tratatul de la Constantinopol și recunoașterea Regatului Greciei.
1839-76	Edictul de la Gülhane (1839) dă startul reformelor Tanzimât („de reorganizare“) care vizau modernizarea Imperiului Otoman.
1876	Prima Constituție otomană și primul Parlament.
1877-8	Războiul ruso-turc.
1878	Sfârșitul Primei perioade constituționale a Imperiului Otoman.
1908	Revoluția Junilor Turci.
1909	Sultanul Abdul Hamid al II-lea este înlăturat și exilat la Salonic.
1912-13	Războaiele balcanice: Imperiul Otoman pierde stăpânirea asupra teritoriilor sale europene.
1912	Declararea independenței Albaniei.
	Imperiul Otoman pierde stăpânirea asupra Salo­nicului și orașul este anexat Regatului Greciei.
1913	Marile Puteri recunosc independența Albaniei la Conferința de la Londra.
1914-18	Primul Război Mondial.
1917	Marele incendiu din Salonic.
1920	Albania devine membră a Ligii Națiunilor.
1922	Căderea Imperiului Otoman și înființarea Republicii Turcia cu Mustafa Kemal Atatürk ca prim președinte (începând din 1923).
	Xhafer Ypi este ales al zecelea prim-ministru al Albaniei, avându-l ca ministru de interne pe Ahmet Bei Zogolli (cunoscut și ca Ahmet Zogu și, mai târziu, Zog I).
	Zog îl înlocuiește pe Ypi în calitate de prim-ministru în decursul aceluiași an.
1923	Tratatul de la Lausanne, ultimul tratat, care pune capăt Primului Război Mondial, recu­noaște granițele actuale ale Turciei și impune un schimb obligatoriu de populație între Grecia și Turcia prin care li se cere grecilor ortodocși din Turcia să se mute în Grecia și musulmanilor ce trăiau în Grecia să se mute în Turcia, cu reglementări legale speciale privitoare la schimbul de proprietate.
1924	Abolirea monarhiei grecești și proclamarea celei de-a Doua Republici Elene.
	Termenul-limită pentru schimbul de populație.
	Revoluția democratică (Revoluția din Iunie) din Albania îl forțează pe Ahmet Zogu să plece în exil.
	Eșecul Revoluției din Iunie în decembrie și întoarcerea lui Ahmet Zogu ca prim-ministru.
1927	Acordurile de comerț liber de la Geneva, sub egida Ligii Națiunilor, reduc taxele și barierele comerțului internațional.
1928	Ahmet Zogu, președintele Albaniei, se autoproclamă Regele Zog I al albanezilor.
1929	Crahul de pe Wall Street din America duce la declanșarea Marii crize economice.
1935-6	Restaurarea monarhiei în Grecia, cu numirea lui Ioannis Metaxas în calitate de prim-ministru.
1936-9	Războiul Civil Spaniol.
1936	Victoria Frontului Popular în Franța și alegerea lui Léon Blum ca prim-ministru.
1938	Hitler invadează Austria.
	Căsătoria Regelui Zog I cu Géraldine Apponyi de Nagyappony.
1939-45	Al Doilea Război Mondial.
1939	Italia invadează Albania.
	Xhafer Ypi este ales în fruntea Adunării Consti­tuante Albaneze Provizorii, care îl proclamă pe Victor Emmanuel de Savoia Rege al Italiei și Albaniei prin deținerea cumulată a celor două coroane.
1940	Italia invadează Grecia.
	Marea Britanie înființează SOE pentru a veni în sprijinul mișcărilor de rezistență din teritoriile aflate sub ocupație germană.
1941-3	Ocupația germană a Salonicului se soldează cu înființarea unui ghetou evreiesc și deportarea evreilor din oraș în lagărele de concentrare de la Bergen-Belsen și Auschwitz.
1941	Este înființat Partidul Comunist Albanez sub conducerea lui Enver Hodja.
1943	Aliații invadează Sicilia.
	După destituirea lui Mussolini, mareșalul Badoglio semnează armistițiul Italiei cu Aliații.
	Sfârșitul stăpânirii Albaniei de către italieni și începutul controlului nazist.
	Conferința de la Mukje, organizată cu ajutorul forțelor serviciilor secrete britanice, duce la încheierea unui acord între naționaliștii, progresiștii și comuniștii albanezi în vederea creării unui comitet comun de eliberare pentru organizarea rezistenței albaneze împotriva Puterilor Axei.
	Conferința de la Labinot a comuniștilor albanezi pune capăt acordului de la Mukje.
1944	Albania este eliberată de sub naziști odată cu retragerea acestora din Balcani.
1945	Are loc Conferința de la Ialta prin care Roosevelt, Stalin și Churchill trasează viitorul Europei postbelice.
1946	Înființarea Republicii Populare Socialiste Albania. Epurarea comunistă a adversarilor, colectivizarea proprietății și începutul reformei agrare.

Hărți

PARTEA ÎNTÂI

Prolog
Fotografia

— Caut arhiva serviciilor secrete, spun când ajung în dreptul primului taxi parcat pe Comuna din Paris, una dintre străzile aglomerate ale Tiranei, care leagă centrul orașului de șoseaua de centură. Ezit s-o numesc strada mea, chiar dacă aici am locuit în Albania timp de mai bine de douăzeci de ani. Încă de pe vremea când ne mutaserăm în capitală în anii ’90, întrebarea „Nu ești de pe aici, nu-i așa?“ survenea cu o regularitate sâcâitoare de fiecare dată când începeam una dintre acele conversații banale cu necunoscuți, ce păreau inițial inofensive, dar care apoi luau o turnură penibilă.

Mulți dintre cei care se întorc la Tirana vorbesc despre cât de mult s-a schimbat: acum sunt mai multe clădiri-turn, străzi pavate, cafenele, baruri și piste pentru bicicliști. Însă pentru mine este un loc al durerii, al vinovăției și al nesfârșitelor cum-ar-fi-fost-dacă. Nu am nicio amintire fericită de aici – în cel mai bun caz, asocieri detașate pe care le fac cu articolele de presă, filmele comuniste și, mai nou, blocajele în trafic. Cea mai lungă perioadă pe care am reușit s-o petrec cu mari eforturi în oraș a fost când a murit bunica și m-am întors de la studii, din Italia, ca să-i organizez înmormântarea. Singură în bucătăria noastră pe parcursul celor patruzeci de zile obligatorii de doliu, m-am străduit să accept că, după zeci de ani în care m-a învățat importanța respectării regulilor, dispăruse din viața mea fără niciun avertisment. Îi spusesem la un moment dat că o să mă întorc să am grijă de ea, așa cum avusese ea grijă de mine în anii copilăriei. Acum era prea târziu – nu mai puteam să-mi țin promisiunea.