editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial

anansi. world fiction:

Bogdan-Alexandru Stănescu

redactare:

Ruxandra Câmpeanu

design:

Andrei Gamarț

director producție:

Cristian Claudiu Coban

dtp:

Gabriela Anghel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The Heaven & Earth Grocery Store

Autor: James McBride

This edition published by arrangement with Riverhead Books,
an imprint of Penguin Publishing Group, adivision of Penguin Random House LLC

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2929-4

ISBN (EPUB): 978-606-40-3130-3

1. Concept din iudaism care se referă la diferite forme sau acțiuni de reparare sau de îmbunătățire a lumii.

Uraganul

În clădirea vechii sinagogi cocoțate pe Dealul Găinilor din Pottstown, Pennsylvania, trăia un evreu bătrân, iar când agenții de la poliția statală din Pennsylvania au găsit scheletul pe fundul unui puț abandonat de lângă Hayes Street, primul loc în care s-au dus a fost casa bătrânului evreu. Asta se întâmpla în iunie 1972, a doua zi după ce un dezvoltator imobiliar a distrus parcelarea Hayes Street ca să facă loc unui nou cartier rezidențial.

Am găsit în puț o cataramă de centură și un pandantiv, au zis polițiștii, și niște fibre textile vechi, de la un costum sau o jachetă roșie, asta arată analizele de laborator.

Au scos o bijuterie, i-au pus-o în mână și l-au întrebat ce e.

O mezuză, a zis bătrânul.

Seamănă cu cea de pe ușă, au zis polițiștii. Chestiile astea nu se pun pe uși?

Bătrânul a ridicat din umeri. Viața evreilor e la purtător, le-a spus.

Inscripția de pe spate zice: „Casa celui mai mare dansator din lume“. E-n ebraică. Vorbești ebraică?

Arăt ca și cum aș vorbi swahili?

Răspunde la întrebare! Vorbești ebraică sau nu?

Îmi mai bat capul cu ea din când în când.

Și tu ești Maleahi dansatorul, nu-i așa? Așa zice lumea pe aici, că ești un mare dansator.

Am fost. M-am lăsat acum patruzeci de ani.

Și despre mezuză ce știi? Se potrivește cu cea de aici. Ăsta n-a fost un templu evreiesc?

Ba a fost.

Al cui e acum?

D-apoi al cui e tot de pe-aici? a-ntrebat bătrânul, arătând cu capul spre clădirea imensă și strălucitoare a școlii private care se vedea prin fereastra slab luminată. Școala Tucker. Trona semeț în vârful dealului, îndărătul unor porți de fier forjat, cu peluze netede, terenuri de tenis și corpuri sclipitoare de săli de clasă, un bastion monstruos al eleganței arogante, scânteind ca o Pasăre Phoenix deasupra comunității părăginite din Dealul Găinilor.

De treizeci de ani tot încearcă să-mi răscumpere partea, a zis bătrânul.

Le-a zâmbit larg polițiștilor, dar gingiile-i era goale, mai avea doar un dinte îngălbenit care-i atârna ca un boț de unt din gingia de sus, făcându-l să arate ca un porc-furnicar.

Te numeri printre suspecți, i-au zis.

Suspect șuspect, a răspuns el, ridicând din umeri. Era trecut rău de optzeci de ani și purta o vestă gri învechită, o cămașă albă, mototolită, cu niște stilouri vechi în buzunarul de la piept, un talit2 șifonat peste umeri și niște pantaloni ponosiți la fel de mototoliți, însă când a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni, degetele noduroase i s-au mișcat cu o asemenea agilitate și viteză, încât polițiștii statali, care-și petreceau majoritatea zilelor dând amenzi de circulație șoferilor de tractoare cu remorcă pe autostrada 76 din apropiere și impresionându-le cu girofarurile și cu prelegeri severe despre siguranța publică pe gospodinele drăguțe oprite în trafic, s-au speriat și au făcut un pas înapoi, cu mâna pe arme. Dar tot ce a scos bătrânul din buzunar au fost niște stilouri. Le-a oferit unul polițiștilor.

Nu, mulțumim, au zis.

S-au mai frăsuit o vreme pe-acolo și până la urmă au plecat, cu promisiunea că se vor întoarce după ce scot scheletul din puț și cercetează mai bine posibila scenă a crimei. Totuși, asta nu s-a mai întâmplat, pentru că, a doua zi, Dumnezeu Și-a împreunat mâinile în jurul Dealului Găinilor și a stors ultima picătură de dreptate divină din locul ăla prăpădit. A venit uraganul Agnes, care a lăsat fără curent nu mai puțin de patru districte. Râul Schuylkill din apropiere s-a umflat până a trecut de doi metri. În cuvintele negreselor bătrâne de pe Dealul Găinilor, sărea albii dă pă coperișurile dân Pottstown ca dă pă Titanic. Toate casele fățoase din vale au fost măturate ca nimica. Furtuna aia a omorât tot ce i-a ieșit în cale. A înecat toți bărbații, femeile și copiii care s-au apropiat de ea; a dărâmat poduri, a pus la pământ fabrici, a distrus ferme; treaba asta a cauzat pagube de milioane — milioane și milioane — așa zice albii, „milioane și milioane“. Ei bine, pentru noi, negrii de pe deal, n-a fost decât încă o zi în care ne-am adăpostit de relele omului alb. Cât despre evreul bătrân și stirpea lui care era pe dealul ăsta, și-au primit înapoi tot timpul furat de la ăia care le-a furat tot. Și doamna evreică față de care au greșit, Miss Chona, și ei i s-a făcut dreptate, pentru că Regele Regilor a avut grijă de ea, pentru toate faptele bune de le-a făcut, a ridicat-o și i-a îndeplinit visurile cât ai clipi, cum numai El poate face. Nătărăul ăla diavolesc, de-și zicea Fiul Omului, a plecat de mult de prin părțile astea. Și băiatul ăla, Dodo, surdul, uite că totuși trăiește. Datorită lui au ridicat acum evreii ditamai tabăra colo-șa, în districtul Montgomery. Era proprietari de teatre, Dumnezeu să-i binecuvânteze. Și ăștia, polițaii și fudulii lu’ pește prăjit care aleargă pe urmele evreilor din cauza la corpul găsit în puțul vechi, nu poa’ să-și dea nici cu ghicitul despre ei acuma, pentru că Domnul a luat toată dănănaia — puțul, rezervorul, fabrica de lactate, scheletul și orice mărunțiș cât de mic care-l puteau folosi împotriva evreilor — și le-a vărsat pe toate în pârâul Manatawny. Și de acolo, fiecare bucățică din tâmpenia asta cu cine a împușcat pe cine a fost zvârlită în Schuylkill și de acolo a dus-o apa în golful Chesapeake, hăt în Maryland, și de acolo, direct în Atlantic. Și acolo plutește până-n ziua de azi oasele nemernicului și mârșavului al cărui nume nici nu merită să-mi iasă pe gură. Pe fundul oceanului, cu peștii ciugulindu-i oasele și cu diavolul ținând răbojul.

Cât despre bătrânul Maleahi, polițaii nici că l-au mai găsit. S-au întors după el după ce s-a terminat treaba cu uraganul, dar dispăruse de mult. A lăsat una sau două fire de floarea-soarelui în curte și asta a fost. Bătrânul Mr. Maleahi a scăpat basma curată. A fost ultimul dintre ai lui. Ultimul evreu de pe aici. Omul ăsta era un vrăjitor. Era ceva ieșit din comun. Știa și să danseze… Doamne… Omul ăsta era fermecat, nu altceva…

Mazel tov, dragă!

2. Șal de rugăciune dreptunghiular, cu franjuri, purtat de evrei la anumite ceremonii religioase.

Un semn rău

Cu patruzeci și șapte de ani înainte ca muncitorii de pe șantier să descopere scheletul în vechiul puț de fermă de pe Dealul Găinilor, un director de teatru evreu din Pottstown, Pennsylvania, Moshe Ludlow pe numele lui, a avut o viziune despre Moise.

Moshe a avut viziunea asta într-o dimineață de luni din februarie, când strângea după un concert al lui Chick Webb, în locația minusculă a Teatrului și Sălii de Dans Neaoș Americane de pe Main Street, al cărei proprietar era. Webb și orchestra lui tumultoasă de douăsprezece instrumente făcuseră cel mai grozav eveniment muzical pe care-l văzuse Moshe în viața lui, cu excepția weekendului în care, cu două luni înainte, reușise să-l ademenească pe Mickey Katz, geniul idiș strălucit, dar plin de toane al muzicii klezmer, să vină din Cleveland ca să asigure un weekend întreg de distracție în familie și dănțuială idiș la Teatrul și Sala de Dans Neaoș Americane. Asta chiar că fusese de pomină! Ca să ajungă la concert, Katz, copilul-minune al clarinetului, și ansamblul lui nou format, cu șapte muzicieni, au înfruntat un viscol năprasnic de decembrie care a așternut un strat de zăpadă de treizeci și cinci de centimetri în munții din estul Pennsylvaniei și, mulțumită bunului D-zeu, au răzbit, pentru că Moshe a numărat 249 de evrei veniți la eveniment din cinci state diferite, inclusiv din nordul statului New York și din Maine: vânzători de pantofi, prăvăliași, croitori, fierari, vopsitori la căile ferate, proprietari de magazine de delicatese, plus soțiile lor. Au venit până și patru cupluri din Tennessee, care au condus prin munții Blue Ridge trei zile la rând, mâncând brânză și ouă și lipsindu-se de mâncare cușer în ziua de Șabat doar ca să fie cu frații lor jidani — și asta chiar înainte de Hanuca, pentru care ar fi trebuit să fie toți acasă, aprinzând lumânări vreme de opt zile. Unde mai pui că unul dintre bărbați era fanatic și considera că postul Tisha B’Av, care în mod normal se sărbătorește în iulie sau august, ar trebui ținut nu o dată, ci de două ori pe an, ceea ce însemna că stăteau acasă în fiecare decembrie, făcând foamea și decorând pereții cu poze cu flori vreme de trei săptămâni la rând, în semn de mulțumire închinat Creatorului pentru că s-a milostivit de evreii din Europa de Est ajutându-i să scape de pogromuri și să ajungă în pacea și relativa prosperitate a Tărâmului Făgăduinței din America. Mulțumită vremii și soțului cu pricina, toate cele patru cupluri au venit cu capsa pusă, după ce se înghesuiseră în două Packarduri vechi, dintre care unul n-avea încălzire, și conduseseră prin viscolul ăla dezlănțuit. Când au auzit că s-ar putea să ningă în continuare, și-au anunțat intenția de-a pleca pe loc, dar Moshe i-a făcut să se răzgândească. Ăsta era darul lui. Moshe era în stare să convingă până și coarnele diavolului să cadă de bunăvoie de pe capul diavolului.

— De câte ori în viață aveți ocazia să ascultați un tânăr geniu? le-a zis. O să fie cel mai mare eveniment al vieții voastre.