Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The High 5 Habit: Take Control of Your Life with One Simple Habit

Autor: Mel Robbins

Autorul cărții nu oferă sfaturi medicale și nu prescrie utilizarea niciunei tehnici ca formă de tratament al afecțiunilor fizice, emoționale sau medicale fără recomandarea directă sau indirectă a unui medic. Intenția autorului este doar de a oferi informații generale pentru a vă ajuta în căutarea unei stări de bine emoționale, fizice și spirituale. În cazul în care utilizați vreo informație din această carte pentru propria persoană, autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru acțiunile dumneavoastră.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2919-5

ISBN (epub): 978-606-40-3081-8

 EDITORI: Silviu Dragomir, Magdalena Mărculescu, Vasile Dem. Zamfirescu

 DIRECTOR EDITORIAL NONFICȚIUNE: Victor Popescu

 REDACTARE: Raluca Hurduc

 DESIGN: Alexe Popescu

 DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

 DTP: Dan Crăciun

 CORECTURĂ: Dana Anghelescu, Dușa Udrea-Boborel

Capitolul 1

Meriți o viață High 5

Hai să-ți povestesc despre o zi, nu cu mult timp în urmă, când am făcut o descoperire simplă. O numesc The High 5 Habit — obiceiul de a da high 5 — și te va ajuta să-ți îmbunătățești cea mai importantă relație din viața ta, cea pe care o ai cu tine. Îți voi împărtăși povestea, cercetările și cum poți folosi acest obicei pentru a-ți schimba și tu viața.

Totul a început într-o dimineață când eram în baie, mă spălam pe dinți, mi-am surprins imaginea în oglindă și mi-am zis:

Îh.

Am început să mă gândesc la toate lucrurile care nu-mi plac la mine — cearcănele vinete de sub ochi, bărbia ascuțită, faptul că sânul meu drept este mai mic decât stângul și pielea lăsată de pe burtă. Mintea mea a început să o ia la vale: Arăt oribil. Trebuie să fac mai multe exerciții. Îmi urăsc gâtul. Fiecare gând pe care îl aveam mă făcea să mă simt și mai rău față de felul în care arăt.

M-am uitat la ceas — primul apel Zoom începea în 15 minute. Trebuie să mă trezesc mai devreme. M-am gândit la termenul de predare pe care îl aveam. La acordul pe care încercam să-l obțin. La e-mailurile și mesajele la care nu răspunsesem. La câinele care nu fusese plimbat încă. La rezultatul biopsiei tatei. Și la toate lucrurile de care aveau nevoie copiii mei în acea zi. Mă simțeam complet copleșită și nici măcar nu-mi pusesem sutienul și nu-mi băusem cafeaua.

Îh.

Tot ce voiam să fac în acea dimineață era să-mi torn o cană de cafea, să mă prăbușesc în fața televizorului și să uit de toate lucrurile care mă deranjau… dar știam că nu asta trebuie să fac. Știam că nimeni nu va sări în ajutorul meu să-mi rezolve problemele, nu-mi va termina proiectele pe care le aveam pe listă, nu-mi va face exercițiile fizice și nu va gestiona conversația dificilă pe care trebuia să o port la serviciu.

Nu voiam decât o… amărâtă de pauză… de la viața mea

Trecuseră câteva luni de foc pentru mine. Stresul era continuu. Fusesem foarte ocupată încercând să am grijă de toți și de toate, dar cine avea grijă de mine? Sunt sigură că și tu te-ai simțit așa la un moment dat. În astfel de perioade, când solicitările vieții se aglomerează și moralul tău este la pământ, poți intra într-o spirală descendentă.

Aveam nevoie ca cineva să îmi spună: Ai dreptate, este greu. Nu meriți asta. Nu este drept… și, dacă cineva poate face față acestei situații, TU ești acel cineva. Asta voiam să aud. Aveam nevoie să mă consoleze și să mă încurajeze cineva. Și, chiar dacă sunt unul dintre cei mai de succes speakeri motivaționali din lume, nu mă puteam gândi nici măcar la un singur lucru pe care mi l-aș fi putut spune.

Nu știu ce m-a apucat. Sau de ce am făcut asta. Dar, din cine știe ce motiv, stând acolo în baie, doar în lenjerie intimă, am ridicat mâna înspre reflexia obosită din oglindă, într-un fel de salut. Te văd este tot ce am vrut să spun. Te văd și te iubesc. Haide, Mel! Te descurci tu.

Mi-am dat seama în mijlocul acestui gest că salutul meu față de mine era un simplu high 5. Recognoscibil, de neconfundat și la fel de comun cum este gestul de a strânge mâna cuiva. Cu toții am dat high 5 cu cineva de nenumărate ori în viață. Poate chiar e un gest de prost gust. Dar stăteam acolo, fără sutien și necafeinizată, aplecată peste chiuveta de la baie și dădeam high 5 cu propria mea reflexie în oglindă.

Fără să zic vreun cuvânt, îmi spuneam ceva ce aveam nevoie disperată să aud. Mă asiguram că o pot face, orice ar fi presupus acel „o“. Mă susțineam și încurajam femeia pe care o vedeam în oglindă să ridice capul sus și să continue. Când mâna a atins oglinda și reflexia, am simțit cum mi se îmbunătățește dispoziția. Nu eram singură. Mă aveam PE MINE. Era un gest simplu, un act de bunătate față de mine însămi. Ceva de care aveam nevoie și ceva ce meritam.

Imediat am simțit cum mi se relaxează pieptul, mi-am îndreptat umerii și am zâmbit gândindu-mă cât de penibil mi se părea gestul de a da high 5 cu reflexia mea din oglindă, dar dintr-odată nu am mai părut atât de obosită, nu m-am mai simțit atât de singură și acea listă cu treburi pe care le aveam de făcut nu mai părea atât de copleșitoare. Mi-am continuat ziua.

A doua zi dimineață a sunat alarma. Aceleași probleme și aceeași senzație de copleșire. M-am trezit. Am făcut patul. Am intrat în baie și am dat din nou de reflexia mea: Bună, Mel! Fără să mă gândesc, am zâmbit și am constatat că dau iarăși high 5 cu imaginea mea din oglindă.

În cea de-a treia dimineață, m-am trezit și mi-am dat seama că aștept cu nerăbdare să ajung la oglindă și să dau high 5 cu mine. Știu cât de penibil sună, dar acesta este adevărul. Am făcut patul puțin mai repede decât de obicei și am intrat în baie cu un entuziasm puțin obișnuit pentru ora 6:05 dimineața. Singurul fel în care aș putea descrie asta este:

Simțeam că urmează să mă întâlnesc cu o prietenă

Mai târziu pe parcursul zilei, m-am gândit la momentele din viață când am dat high 5 cu cineva. Evident, m-am gândit la momentele în care jucam sporturi de echipă, în tinerețe. Mi-am amintit de întrecerile de stradă pe care le făceam cu prietenele mele. Sau cum urmăream meciuri de baseball la Fenway Park și erupea stadionul într-o frenezie high 5 atunci când punctau cei de la Red Sox. Sau cum dădeam high 5 cu o prietenă atunci când primea o promovare la locul de muncă sau se despărțea de prăpăditul ăla de iubit, sau juca mâna câștigătoare la cărți.

Și apoi mi-am amintit unul dintre evenimentele importante din viața mea: când am participat la maratonul orașului New York în 2001, la numai două luni după atacurile teroriste din 11 septembrie, în care au murit 2 977 de oameni și au fost distruse Turnurile Gemene.

Pe o distanță de 42 de kilometri, spectatorii erau înțesați pe trotuare și, cât vedeai cu ochii, steaguri americane atârnau de la ferestre în fiecare clădire de pe traseu, prin toate cele cinci municipalități ale orașului New York.

Dacă nu ar fi fost oamenii de pe margine care să ne urmărească și care, pe o distanță de 42 de kilometri, să se îngrămădească pe ambele părți ale traseului, să dea high 5 cu mine și să mă încurajeze, nu aș fi avut nicio șansă să termin maratonul. De una singură, pur și simplu nu am această rezistență pe care o au trupele speciale din marina militară americană. Rămân fără aer atunci când car cumpărăturile două etaje pe scări. La momentul respectiv, abia născusem, lucram cu normă întreagă, aveam doi copii mai mici de trei ani și nu mă antrenasem corespunzător pentru o astfel de cursă. La naiba, abia dacă purtasem puțin adidașii noi, dar fusese întotdeauna pe lista mea de dorințe să termin această cursă, așa că, atunci când am avut șansa să particip la ea, am fost hotărâtă să o fac. Au fost atât de multe momente în care am simțit că mă lasă genunchii, că am scăpări de urină și că mintea îmi spune: Nu se poate! Nu pot face asta! Uneori, încetineam până la un mers șchiopătat. De ce nu m-am antrenat mai serios? De ce am cumpărat adidași noi acum două săptămâni? Aproape de kilometrul 21, îi imploram pe voluntarii de la stația de apă să fie de acord cu mine că ar trebui să renunț. Nici măcar nu voiau să audă de asta. Să renunți? Acum? Dar ai ajuns atât de departe! Încurajările lor au reușit să-mi amuțească îndoielile, așa că am continuat.

Ești mult mai puternic decât crezi

Singurul motiv pentru care am ajuns la capătul acelui maraton au fost încurajările constante și ovațiile pe care le-am primit pe parcurs. Dacă aș fi ascultat vocile din capul meu, probabil m-aș fi oprit din alergat după zece kilometri, când bășicile de la picioare s-au spart și fiecare pas era însoțit de o durere nebună. Mă simțeam atât de bine când lumea îmi scanda numele — asta mi-a menținut mintea concentrată și corpul în mișcare. Faptul că dădeam high 5 cu oamenii de pe margine era un adevărat combustibil pentru convingerea că voi reuși să fac ceva ce nu mai făcusem niciodată până atunci.

Când m-am simțit descurajată pentru că atât de mulți alți alergători treceau pe lângă mine, faptul că am dat high 5 cu un străin m-a convins să nu renunț. Și asta este ideea: o palmă bătută cu cineva este mult mai mult decât un simplu gest. Este un transfer de energie și încredere de la o persoană la alta. Trezește ceva în tine. Îți amintește ceva ce ai uitat. Fiecare gest high 5 îmi spunea cred în tine, ceea ce mă făcea să am încredere în mine și în capacitatea mea de a merge înainte, pas cu pas, timp de șase ore, până când am trecut linia de finiș și mi-am atins țelul.

Dacă ne gândim puțin la puterea remarcabilă a gestului de a da high 5 cu un străin, este ușor să facem paralele între viață și alergarea unui maraton. Ambele sunt lungi, ne oferă plăcere și recompense, dar și durere uneori. Imaginează-ți că te-ai trezi în fiecare dimineață și ai putea folosi energia oferită de gestul high 5, care te susține în timp ce alergi maratonul vieții tale de zi cu zi.

Oprește-te puțin și gândește-te la asta.