Editori:

SILVIU DRAGOMIR

MAGDALENA MĂRCULESCU

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Redactare:

Sofia-Manuela Nicolae

Design și ilustrație copertă:

FABER STUDIO (ADELINA BUTNARU)

Director producție:

CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:

Crenguța Rontea

Corectură:

Cristina Teodorescu

Lorina Chițan

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: 15 cas de thérapies psychosomatiques

Autor: Jean Benjamin Stora

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2632-3

ISBN (EPUB): 978-606-40-3059-7

Introducere

Un cuvânt misterios: psihosomatica

Din 1993 până în 2015, am lucrat ca psihosomatician la Spitalul Pitié-Salpêtrière din Paris. Datorită relației de prietenie cu profesorul Jean-François Allilaire, șeful Serviciului de Psihiatrie, am putut crea acest cabinet de consultații, localizat mai întâi în Secția de Reumatologie, apoi în Secția de Endocrinologie. Puteți observa că psihosomatica nu ține nici de endocrinologie, nici de reumatologie, ci este o disciplină care se ocupă mai degrabă de relația dintre spirit și corp. De aceea toate secțiile medicale din spital aveau acces la cabinetul meu de consultații, iar unele dintre ele îmi trimiteau pacienți și paciente.

Pentru ca șeful secției și medicii să se simtă în largul lor, purtam o bluză medicală identică, având un ecuson roșu cu inscripția „Psihosomatician“. Medicii care vedeau acest ecuson pentru prima oară căscau ochii ca să înțeleagă despre ce era vorba și cu cine aveau de-a face! În toți acești ani, am cunoscut și examinat aproximativ 4 500 de pacienți suferind de tot felul de patologii. Aveau încredere în mine și am avut relații foarte cordiale cu ei timp de mai mulți ani. Îi îngrijeam, iar această carte li se datorează în mare măsură, ca și medicilor, colegilor mei cu care lucram și împărtășeam aceleași preocupări. Mă veți întreba, atunci: „Cum îi îngrijeați? Cum procedați?“ Veți găsi răspunsul la întrebările dumneavoastră în această carte. Dar rețineți întâi de toate că psihosomatica se referă la toate patologiile și că nu este o boală imaginară. După părerea mea, toate bolile sunt psihosomatice, de vreme ce ființa umană este o unitate psihosomatică.

În țara noastră, medicii îngrijesc corpul, iar formarea lor se realizează în facultăți de medicină pentru a trata funcțiile și organele somatice, pe care trebuie să le cunoască perfect pentru a deveni medici. Acum au la dispoziție tehnici impresionante și aparatură de explorare extraordinară. Așa cum spunea unul dintre colegii mei, profesor la Facultatea de Medicină, cu care eram prieten: „Aici, tehnica domină relația de îngrijire“. Declarația sa era reală întru totul, așa cum s-a dovedit a fi în relația mea cu medicii cărora voiam să le comunic rezultatele observațiilor mele. Nu mă ascultau, erau prea ocupați și aveau prea mult de lucru, ceea ce am înțeles dintotdeauna. Așa că mi-am petrecut timpul cu elaborarea unei metode de observare a pacienților pentru a o face cunoscută studenților mei care urmau să obțină diploma universitară la Facultatea de Medicină. Redactam astfel, datorită acestei metode, un rezumat al observațiilor mele, care se alătura rezumatelor medicilor în dosarul medical al pacienților. În fond, singurii colegi cu care puteam discuta despre aceste observații erau asistentele medicale și un medic generalist afiliat spitalului, cu care am devenit bun prieten, acest dialog continuând și în prezent. Cum nu aveam un birou în secția de spitalizare, unde se aflau asistentele medicale, iar cabinetul meu de consultații era situat în altă clădire, acestea mă primeau cu bunăvoință în biroul lor și puteam discuta îndelung despre rezultatele investigațiilor mele. Deși am plecat din spital acum mulți ani, păstrez o relație de prietenie cu fostele mele colege.

În practica medicală obișnuită, după investigația realizată de medic, nu există nicio interogație în ce privește istoricul vieții pacientului sau pacientei și nici referitor la relaționarea acestuia/acesteia cu tulburările somatice din prima copilărie până în zilele noastre. Medicii îngrijesc corpul pacienților în timpul prezent: în aici și acum, cum spun psihanaliștii. Dar cine sunt acești pacienți și aceste paciente? Cum s-au îmbolnăvit? Ar dura prea mult timp, iar medicii nu au nicio formare pentru a dialoga cu aceștia. Când investigațiile ajung într-un impas, nu mai permit stabilirea unui diagnostic. Medicii ajung atunci la limita cunoștințelor și declară adesea că este vorba despre o tulburare psihosomatică, adică o tulburare imaginară, din mintea pacientului sau pacientei.

Acela este momentul când intervin eu pentru a continua explorarea interrelațiilor dintre suflet, adică funcționarea psihică, și tulburările somatice reale sau imaginare. Aș vrea să spun mai întâi că, pentru mine, nu există cauzalitate psihică a unei boli somatice, oricare ar fi ea. În disciplina pe care o dezvolt, spiritul sau sistemul psihic este implicat în toate bolile, fără a fi însă cauza lor. Resping astfel orice cauzalitate psihică, această idee putând da naștere unor declarații de tipul „sunteți singurul responsabil pentru boala dumneavoastră“. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de declarație, căci niciun individ nu este direct responsabil pentru boala sa! Este evident că numeroase comportamente alimentare, adicții și altele pot provoca, până la urmă, un dezechilibru homeostatic, care înlesnește apariția unor tulburări somatice. Corpul are sisteme de apărare care îi permit să facă față mulți ani, dar, după 10 sau 15 ani, dezechilibrele vor începe să se manifeste. În această privință, sunt absolut de acord cu medicina. Acestea fiind spuse, când bat la ușa unui salon din secția noastră pentru a-i vizita pe toți pacienții, nu doar pe cei prezentând tulburări care ar putea ține de psihiatrie, mă prezint fiecăruia, căci știți, cu siguranță, că, din cauza unor credințe false despre bolile psihice, prezența unui „psy“ îi neliniștește mult. Înlătur orice neînțelegere, declarând că, în calitate de psihosomatician, voi explora, cu ajutorul lor, istoricul lor de viață actuală și trecută în corelație cu toate tulburările somatice pe care le-au avut de-a lungul timpului. Odată ce s-a stabilit o relație de încredere la patul pacientului, este posibil să avem discuții foarte lungi, de patruzeci și cinci de minute, o oră sau chiar mai mult. Pacienții se destăinuie, vorbesc despre viața lor adesea dificilă și, pentru prima dată, dau peste cineva „cu care pot vorbi despre ei înșiși“. Mă veți întreba ce fac cu acel istoric. Așa cum veți descoperi în această carte, folosesc o metodă care îmi permite să înțeleg mai bine și să evaluez relația dintre spiritul lor sau funcționarea psihică și tulburările somatice pentru care vin să ne consulte. Pot atunci să le propun un suport terapeutic, o terapie psihosomatică sau, foarte punctual, un ajutor pentru perioada dificilă pe care o traversează. Aceste propuneri sunt complementare tratamentelor medicale și nu intră deloc în contradicție cu prescripțiile medicamentoase ale colegilor mei.

Pentru a înțelege mai bine noua abordare, pe care o numesc „Psihosomatică integrativă“, vă prezint în această carte desfășurarea terapeutică a cincisprezece cazuri de pacienți pe care i-am îngrijit în ultimii douăzeci de ani. Veți descoperi astfel cazurile lui Georges, care suferă de hiperlipidemie, Gilles, Ariane, Elvire, Emma etc. Veți înțelege deci mult mai bine demersul terapeutic complementar celui medical. În psihosomatica integrativă, trebuie să existe două persoane care îngrijesc pacienții: un psihosomatician terapeut și un medic.

Întotdeauna este puțin mai complicat decât se spune și este important să înțelegem că sistemul nervos central este fundamental în relația dintre spirit și corp. Este motivul pentru care recurg la neuroștiințe ca să completez această abordare globală. Veți afla astfel, împreună cu Emma, o pacientă cu leziuni cerebrale, cum putem modifica dispozitivul terapeutic pentru a ne adresa creierului pacienților datorită cunoștințelor din neuroștiințe. În zilele noastre, a apărut o nouă știință, și anume neuropsihanaliza.

Psihicul și creierul. În psihosomatica integrativă, ipoteza fundamentală este următoarea: toți ne confruntăm zi de zi cu excitații mai mult sau mai puțin importante. Psihicul sau sistemul psihic este, alături de cel imunitar, al doilea sistem de apărare. În confruntarea cu aceste excitații, psihicul, prin funcționarea sa, permite dispariția lor progresivă, astfel încât să nu ne perturbe viața. Este vorba, într-un fel, despre stresul cotidian și intensitatea acestuia. La fel ca în sistemul imunitar, în funcționarea psihică pot apărea perturbări majore, ceea ce îl face incapabil să trateze excitațiile. Acestea sunt atunci transmise sistemului nervos central, care are sarcina de a le gestiona la nivelul său. Excitațiile afectează diferite circuite neuronale, activând, de exemplu, sistemul nervos autonom, dar și pe cel imunitar, precum și alte sisteme somatice. Înțelegem deci că excitațiile sunt tratate la nivelul funcțiilor și organelor somatice cu propriile sisteme de apărare ale acestora. Când excitațiile persistă (de exemplu, evenimente traumatice, doliu etc.), homeostazia organelor și funcțiilor este perturbată și apar tulburările somatice. Veți găsi în această carte o descriere adesea detaliată a disfuncționalităților sufletului sau sistemului psihic și a apariției tulburărilor somatice.

A îngriji corpul fără a îngriji sufletul riscă să provoace, în cele din urmă, o deplasare a tulburărilor de la o boală către alta, spre marea mirare a medicilor. O boală o poate înlocui pe alta, adică pe cea pe care au vindecat-o.

Dacă primele patru capitole pot fi citite de marea majoritate a pacienților, de vreme ce prezint în ele cincisprezece cazuri clinice, deci cincisprezece povești, al cincilea și ultimul capitol se adresează îndeosebi terapeuților și medicilor dornici să înțeleagă practica terapiei psihosomatice.