Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial nonfiction:

Victor Popescu

Redactare:

Florin-Răzvan Mihai

Ilustrații copertă: © Stardust Design Studio/Minted (desenul mării);
© Getty Images; © Shutterstock

Forzaț: © Jesús Sotés

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Gabriela Anghel

Corectură:

Cristina Teodorescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Odyssey

Autor: Stephen Fry

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2619-4

ISBN (EPUB): 978-606-40-3038-2

ITHACA1

Când pentru Ithaca te vei porni pe cale,

dorește-ți ca drumul să fie lung,

plin de aventuri și bogat în descoperiri.

De Lestrigoni și de Ciclopi,

de mâniosul Poseidon – nu te teme;

căci din acestea în drumul tău nu se vor ivi,

dacă gândirea îți rămâne înaltă, și o aleasă

emoție îți prinde trupul și sufletul.

Pe Lestrigoni și pe Ciclopi, pe sălbaticul

Poseidon, nu-i vei întâlni,

dacă nu-i cari în propriul suflet,

dacă propriul suflet nu ți-i scoate înainte.

Dorește-ți ca drumul să fie lung. Ca

multe să fie diminețile de vară

când, preamulțumit, bucuros,

vei pătrunde în porturi nemaivăzute; la

târguri feniciene te oprește,

să cumperi marfa cea bună,

sidefuri și corali, chihlimbar și abanos,

și voluptuoase parfumuri, de tot soiul,

cât poți mai multe voluptuoase parfumuri;

mergi în multe orașe egiptene,

învață, învață de la cei învățați.

Căci Ithaca ți-a dăruit călătoria minunată:

fără ea, nicicând n-ai fi suit la bord.

Acum nimic nu mai are a-ți dărui.

Păstrează Ithaca mereu în gând;

s-ajungi acolo îți este țelul.

Dar nu te grăbi în această călătorie.

Mai bine să dureze ani mulți;

și, de-acum bătrân, să acostezi în insulă

bogat doar prin ce ai câștigat pe drum,

fără să mai aștepți ca Ithaca să-ți dea bogății.

Ithaca ți-a dat frumoasa călătorie.

Fără ea, nu te-ai fi pornit pe cale.

Altceva nimic nu-ți mai poate da.

Şi chiar săracă de-o vei găsi, Ithaca nu te-a înșelat.

Așa-nvățat cum ai ajuns, cu atâta experiență,

ai înțeles ce înseamnă o Ithacă.

C. Kavafis

1 Versiune preluată din Constantin Kavafis, Aşteptându-i pe barbari. Poeme, traduceri şi studiu introductiv de Aurel Rău, Cartier, Chișinău, 2022. (N.r.)

Introducere

Bine ați venit la Odiseea! Aceasta este a patra carte din seria celor în care repovestesc miturile grecești. Ca să înțelegeți și să savurați Odiseea, vă asigur că nu e nevoie să le fi citit pe precedentele trei — Mythos, Eroii și Troia. Firește, sper să vă îndreptați atenția și asupra lor sau s-o fi făcut deja, însă povestea Odiseei e de sine stătătoare din toate punctele de vedere.

Acestea fiind spuse, poate că merită să dăm o raită pe la hipodrom înainte să înceapă cursa, ca să ne familiarizăm cu lumea în care am intrat. Și poate că metoda cea mai bună este să ne gândim la cele trei „Epoci“ corespunzătoare primelor trei cărți ale seriei.

Epoca zeilor

Nașterea și ascensiunea zeilor formează prima parte a volumului Mythos. După acte violente de uzurpare, douăsprezece entități divine importante se stabilesc pe Muntele Olimp ca să conducă lumea și teritoriile ei. Regele lor este Zeus, tatăl cerului. Aveți o listă a principalilor zei, cu o scurtă prezentare a firii și a răspunderilor fiecăruia, în „Lista personajelor“ de la sfârșitul cărții.

Din capul locului, tărâmul de sub ei e populat doar de animale, monștri, nimfe și diverse zeități minore. Cu timpul totuși, Zeus și prietenul lui, titanul Prometeu, ne creează pe noi, oamenii, și nu peste multă vreme ne împrăștiem peste tot prin lume.

Zeus și ceilalți olimpieni nu se pot abține să-și bage nasul în problemele noastre, adeseori pedepsind ceea ce li se pare un hybris mortal și arogant, combinându-se la fel de des, la nivelul cel mai carnal, cu acele ființe omenești care li se par grațioase și atrăgătoare.

Epoca eroilor

Mulți dintre copiii născuți dintr-un părinte muritor și un altul nemuritor ajung să dobândească statutul de semizeu-erou — de exemplu, Perseu, Heracle, Tezeu și Iason. Despre ei se povestește în Eroii — figuri curajoase și adeseori complicate, proslăvite îndeosebi pentru expedițiile și duelurile cu monștrii care intimidează și amenință omenirea. Prin victoriile lor împotriva acestor creaturi, lumea devine mai sigură și mai stabilă pentru oameni. În aceeași epocă apar primele cetăți și porturi, comerțul și agricultura.

Pe măsură ce anii trec și civilizația umană se dezvoltă în continuare, relația ei cu nemuritorii se schimbă pe nesimțite. Oamenii își arată supunerea prin rugăciuni și sacrificii făcute zeilor, dar dedică tot mai mult timp și atenție propriilor preocupări. Zeii nu încetează să-și vâre nasul din când în când, însă devin mai prudenți (sau mai plictisiți?) în ceea ce privește reproducerea și intervențiile. Omenirea pare mai interesată de sine, de stabilirea și atingerea propriilor scopuri.

Epoca omului

Deși provocat de acțiuni divine și supus frecvent amestecului zeiesc, Războiul Troian e în mare măsură purtat, resimțit și îndurat de bărbați și de femei obișnuite. O parte dintre personajele lui principale au înaintași cu sânge divin — Ahile, Elena, Odiseu și Enea, de exemplu — și e limpede că unii zei manifestă un interes pătimaș față de conflict, dar, în esență, Războiul Troian rămâne o poveste între muritori.

Acum s-a terminat, iar flota grecilor, cu regii, prinții și comandanții ei, e nerăbdătoare să se întoarcă acasă.

Iată momentul în care începe Odiseea — o poveste profund omenească, în care totuși pot fi întâlniți o sumedenie de zei și de monștri. După Zeus, rolurile cele mai importante din poveste le revin celor trei zeițe, Hera, Afrodita și Atena, precum și zeului-mesager Hermes. Implicarea lor profundă are un motiv, provenit din episodul care a declanșat întregul Război Troian și urmările lui. Să ne (re)familiarizăm cu povestea în cauză…

Judecata lui Paris

Într-o zi importantă, pe Muntele Ida, în afara cetății Troia, Hermes a adus un tânăr păstor pe nume Paris în fața celor trei zeițe, Hera, Atena și Afrodita. Lui Paris i s-a cerut să-i dăruiască un măr de aur celei care i se părea cea mai frumoasă. El a ales-o pe Afrodita, zeița iubirii, care i-o promisese drept răsplată pe Elena, cea mai frumoasă dintre toate muritoarele. Celelalte două zeițe s-au făcut nevăzute într-un norișor de fum și supărare.

Afrodita s-a ținut de cuvânt, ajutându-l pe Paris s-o ia pe Elena de la casa ei din Sparta și s-o aducă pe mare la Troia.

Umilit, dezonorat și furios, Menelau, soțul Elenei, și Agamemnon, fratele lui și rege în Micene, au strâns o uriașă armată invadatoare din toată Grecia continentală și din insule, fiind hotărâți să o readucă acasă pe Elena și să-și spele onoarea pătată. Flota de ahei, danai, eleni și argieni — ar fi mai ușor să li se spună „greci“, deși, pe atunci, Grecia ca țară nu exista — a pornit pe mare spre est, către Troia, pe care a asediat-o vreme de zece ani, într-un război brutal și sângeros.

Afrodita a fost, firește, de partea Troiei, la fel ca iubitul ei, zeul războiului, Ares, și zeii-arcași gemeni Artemis și Apollo. Considerând că fuseseră disprețuite de Paris, Atena și Hera au sprijinit cauza grecilor. Îndurerat de toată povestea, Zeus a încercat să păstreze o anume neutralitate.

Calul de lemn

Impasului de zece ani i-a pus capăt cel mai viclean și cel mai isteț dintre principalii războinici greci, Odiseu din Itaca (ulterior cunoscut prin numele roman „Ulise“), care a urzit un plan extraordinar.

Într-o dimineață, troienii s-au uitat de pe metereze și au văzut că toate corăbiile și corturile forței expediționare grecești dispăruseră. Afară, pe câmpia Ilium, doar un uriaș cal de lemn putea fi zărit. Euforici și convinși că victoria era a lor și că grecii fugiseră, lăsând în urmă acest artefact pe post de cadou, au introdus drăcovenia în cetate. Noaptea, mai mulți soldați greci au ieșit printr-o trapă ascunsă în burta calului de lemn și au deschis porțile Troiei, dând drumul grosului armatei. Populația Troiei a fost măcelărită, iar cetății i s-a dat foc.

Războiul se încheiase. Căminul troienilor fusese distrus. Al grecilor le făcea semn că-i așteaptă.

Zeii se uită în jos

E un lucru obișnuit ca noi, oamenii, să fim descriși drept copii ai zeilor, dar, în realitate, chiar zeii sunt adevărații copii. Aidoma oamenilor, nu au răbdare. Aidoma lor, fac crize de nervi când nu li se îndeplinesc dorințele; iar când descoperă că dorințele acelea nu sunt ceea ce vor de fapt, bat din picior și țipă, pradă mâniei. Nicio furie nu este mai dezlănțuită și mai greu de suportat pentru muritori sau nemuritori decât cea îndreptată spre sine.

Privind cum se ridică fumul din cetatea distrusă a Troiei și auzind vaietele celor măcelăriți și ale supraviețuitorilor, ATENA s-a trezit copleșită de un sentiment de groază. Tot ceea ce pusese la cale se împlinise. Impertinentul PARIS, care îndrăznise să-i considere frumusețea mai prejos de atractivitatea ieftină a AFRODITEI, plătise pentru insolența lui, murind în chinuri în afara zidurilor orașului său adoptiv. ELENA, premiul pe care Afrodita îl ajutase pe Paris să-l fure, avea să se întoarcă în scurt timp acasă, în Sparta, în compania soțului ei legitim, regele MENELAU. O mare greșeală fusese îndreptată. Victoria forțelor aheene împotriva troienilor siliți să se apere era deplină.

În timp ce Troia cea măreață și aurită ardea și se prefăcea în ruine, Atena n-a simțit nicio senzație de triumf. Se uita cum femeile erau violate, iar bărbații transformați în sclavi sau hăcuiți într-o orgie frenetică și ucigașă cum nu se mai văzuse nicicând pe lume. În schimb, simțea — nu putea să-i spună rușine; de bună seamă că niciun olimpian nu cunoștea rușinea — un amestec de oroare și dezamăgire, ceva nou pentru ea. Oare era cu putință ca muritorii să fi început să-i molipsească pe zei de slăbiciunea perversă a sentimentelor lor lăuntrice? Zeii trebuiau să-i inspire pe muritori să imite divinitatea, nu muritorii să-i reducă pe zei la imagini imperfecte ale lor înșiși.