editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

fondator:

Ion Mărculescu, 1994

director editorial:

Bogdan-Alexandru Stănescu

redactare:

Ruxandra Câmpeanu

design:

Andrei Gamarț

director producție:

Cristian Claudiu Coban

dtp:

Mihaela Gavriloiu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: La Storia

Autor: Elsa Morante

La storia © Elsa Morante Estate

Published by arrangement with The Italian Literary Agency

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

www.pandoram.ro

ISBN (print): 978-606-978-896-7

ISBN (EPUB): 978-606-978-902-5

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

1. Versul care apare aici ca dedicație este dintr-o poezie de César Vallejo (n.a.) [Traducere în română: „pentru analfabetul căruia eu îi scriu“, César Vallejo, „Imn pentru voluntarii Republicii“, în A murit eternitatea mea. Opera poetică, trad. de Dinu Flămând, Pandora M, București, 2022, p. 517].

„…să-mi faci rost de un catalog, o broșură, pentru că aici jos, mamă, nu ajung noutățile din lumea mare…“

(din Scrisori siberiene)

…1900-1905

Ultimele descoperiri științifice despre structura materiei marchează începutul secolului atomic.

1906-1913

Nu sunt prea multe noutăți în lumea mare. La fel ca toate secolele și mileniile care l-au precedat pe fața pământului, și noul secol se conduce după cunoscutul și invariabilul principiu al dinamicii istorice: unora, puterea, iar celorlalți, servitutea. Iar în conformitate cu acest principiu se fondează atât organizarea internă a societăților (stăpânite la momentul actual de „Potentați“ zis „capitaliști“), cât și cea externă internațională (numită „imperialism“), dominată de unele State numite „Puteri“, care-și împart practic întreaga suprafață a pământului în posesiuni sau Imperii. Printre acestea, ultima venită este Italia, care aspiră la rangul de Mare Putere și, pentru a-l merita, s-a înstăpânit deja, pe calea armelor, peste câteva țări străine — mai puțin puternice decât ea —, constituindu-și astfel o mică posesiune colonială, dar nu și un Imperiu, încă.

Deși se află mereu într-o concurență amenințătoare și armată unele cu altele, din când în când, aceste Puteri se asociază în alianțe, ca să-și apere împreună propriile interese (care, în interior, sunt înțelese drept interesele „Potentaților“. Celorlalți, supușilor servituții, care nu participă la câștiguri, dar de care e totuși nevoie, asemenea interese le sunt prezentate în termeni de idealuri abstracte, care pot varia în funcție de practica publicitară. În aceste prime decenii ale secolului, termenul preferat este „patria“).

La momentul actual, în Europa, puterea cea mai mare este disputată între două alianțe: Tripla Înțelegere, dintre Franța, Anglia și Rusia Țaristă; și Tripla Alianță, dintre Germania, Austro-Ungaria și Italia. (Italia va trece ulterior de partea Antantei.)

În centrul tuturor mișcărilor sociale și politice se află marile industrii, devenite de ceva timp, datorită dezvoltării lor uriașe și tot mai susținute, adevărate sisteme industriale de masă (care reduc muncitorul la „un simplu accesoriu al mașinii“). Pentru buna lor funcționare și pentru consum, industriile au nevoie de mase și viceversa. Și dat fiind că activitatea industriei se află mereu în serviciul Celor Puternici și al Puterilor, primul loc între produsele sale este în mod necesar rezervat armelor (cursa înarmării), care, în baza economiei de consum de masă, își găsesc piața de desfacere în războiul de masă.

1914

Izbucnește Primul Război Mondial, între cele două alianțe opuse de Puteri, la care aderă în etape succesive și alți aliați sau state-sateliți. Intră în acțiune produsele cele noi (sau perfecționate) ale industriei de armament, printre care tancurile și gazele toxice.

1915-1917

Cu toate că majoritatea cetățenilor se opun războiului (și, tocmai de aceea, sunt numiți „defetiști“), se impun regele, naționaliștii și diverși potentați interesați, ceea ce duce la intrarea în război a Italiei — de partea Antantei. Printre alții, Antantei i se va alătura mai apoi și Super-Puterea Statelor Unite.

În Rusia încetează războiul împotriva Puterilor Centrale, ca urmare a uriașei revoluții marxiste pentru socialism-comunismul internațional, condusă de Lenin și Troțki („Muncitorii nu au patrie“, „Să declarăm război războiului“, „Să transformăm războiul imperialist în război civil“).

1918

Primul Război Mondial se încheie cu victoria Antantei și a tuturor aliaților săi din acel moment (27 de națiuni învingătoare, printre care și Imperiul Japonez). Zece milioane de morți.

1919-1920

În prezența Puterilor învingătoare și a aliaților lor, la masa păcii se așază șaptezeci de personaje, care stabilesc între ele noua împărțire a lumii și trasează noua hartă a Europei. Odată cu sfârșitul și dezmembrarea Imperiilor Centrale înfrânte, se hotărăște trecerea coloniilor deținute de acestea în proprietatea Puterilor victorioase și, în baza principiului naționalității, se definesc noi State europene independente (Albania, Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia). Printre altele, Germaniei i se impune cedarea coridorului Danzig (permițând astfel accesul Poloniei la Marea Baltică), care taie în două teritoriul său național.

Termenii păcii, considerați nesatisfăcători și provizorii, sunt contestați de unele dintre părțile contractante, printre care și Italia (pace mutilată), și se dovedesc de neîndurat de către populațiile țărilor învinse, condamnate astfel la foame și la disperare (pace punitivă).

De la masa păcii, marea absentă este Rusia, la momentul respectiv încercuită și redusă la un câmp de bătălie internațională prin intervenția militară a Marilor Puteri (Franța, Anglia, Japonia și Statele Unite) în războiul civil dus împotriva Armatei Roșii. În acest moment de mare cumpănă, în ciuda masacrelor, a epidemiilor și a mizeriei, la Moscova se constituie Comintern (Internaționala Comunistă), care îi cheamă laolaltă pe toți muncitorii din lume, fără nicio deosebire de rasă, de limbă sau naționalitate, sub steagul comun al unității revoluționare și întru înfăptuirea Republicii Internaționale a proletariatului.

1922

După ani de război civil, încheiat cu victoria revoluționarilor, în Rusia ia naștere noul Stat URSS. Acesta va reprezenta simbolul speranței pentru toți „oropsiții vieții“ care de pe urma războiului — câștigat sau pierdut — nu obținuseră decât o agravare a propriilor neajunsuri; în schimb, pentru Marile Puteri, pentru latifundiari și patronii din industrie, cărora războiul, în cea mai mare parte, le servise drept prilej pentru uriașe speculații, va însemna, dimpotrivă, celebrul spectru al comunismului, amenințare planând de-acum inevitabil asupra Europei.

În Italia (sediul uneia dintre filialele lor cele mai sordide), aceștia se aliază cu servitorii celor din urmă și cu cei care, pe mai multe voci, acuză pacea mutilată, cu scopul unei revoluții dedicate până la capăt propriilor interese. Și nu întârzie să-și găsească campionul și mijlocul de realizare adecvat în persoana lui Benito Mussolini, un arivist mediocru și o întrupare a tot ce are mai rău Italia, care după ce a încercat să se lanseze sub stindardul socialismului, a găsit cu mult mai avantajos să treacă sub cel opus, al potentaților aflați deja la cârma țării (marii patroni, regele și, mai apoi, inclusiv papa). Adoptând drept unică bază a programului său un anticomunism categoric, amenințător și grosolan, acesta și-a fondat grupările de fasci (de unde și „fascism“), adunătură de vasali și călăi ai revoluției burgheze. Aflat într-o asemenea companie, urmărește interesele mandatarilor săi prin violență și teroare, semănate de niște nenorocite de grupuri de acțiune, tocmite și confuze. El este cel căruia regele Italiei (om lipsit de orice merit demn să fie menționat, în afară de titlul moștenit de rege) îi încredințează de bunăvoie guvernarea națiunii.

1924-1925

În Rusia, moare Lenin. Sub cârmuirea succesorului său, care și-a luat numele de Stalin (Oțel), exigențele interne naționale (colectivizarea, industrializarea, autoapărarea în fața Puterilor coalizate împotriva comunismului etc.) vor duce în mod fatal la înlăturarea idealurilor susținute de Comintern și de Troțki („revoluție permanentă“) în favoarea tezei staliniste („socialism într-o singură țară“). Până în punctul în care „dictatura proletariatului“, prevăzută de Marx, după ce se va fi redus la dictatura ierarhică a unui partid unic, se va degrada până se va preface în dictatura personală a lui Stalin.

În Italia, dictatura totalitară a fascistului Mussolini, care, între timp, a conceput o formulă demagogică prin care să-și întărească propria putere de la rădăcini. Ea acționează în special asupra claselor de mijloc, care își caută în aceste false idealuri (din pricina incapacității lor dureroase de a le îmbrățișa pe cele adevărate) o răscumpărare a propriei mediocrități, și constă în apelul la originea glorioasă a Italienilor, moștenitori legitimi ai Celei Mai Mari Puteri din istorie, Roma Imperială a Cezarilor. Datorită acesteia, dar și a altor directive naționale asemănătoare, Mussolini va fi înălțat la statutul de „idol al maselor“ și va lua titlul de Duce.

1927-1929

În China, începe războiul de gherilă al revoluționarilor comuniști, conduși de Mao Zedong, împotriva puterii centrale naționaliste.

În URSS, lichidarea opoziției. Troțki este exclus din Partid, iar apoi din Uniunea Sovietică.

La Roma, se semnează Tratatul de la Lateran între papalitate și fascism.

1933