Ziua întâi

Capitolul 1

— Darren, te implor…

Cuvintele i-au scăpat, sufocate, sincere, disperate.

— Nu face asta, te rog…

Naomi avea degetele înfășurate pe brațul iubitului ei și se ruga de el să se oprească, s-o asculte, să se răzgândească. Dar cuvintele ei n-au avut niciun efect, iar tânărul musculos și-a smuls brațul din strânsoare și a mers hotărât mai departe. Era seara târziu, iar Marlands Shopping Centre era plin de cumpărători dintre care mulți le aruncau priviri piezișe, dar Naomi nu-i băga în seamă și se grăbea după iubitul ei. Oricum, Darren luase foc și mergea într-un ritm implacabil. Computer Exchange a trecut pe lângă ei, apoi amanetul, apoi Rock Bottom Toys. Ieșirea spre Portland Terrace era la doar 50 de metri, iar Darren avansa serios în direcția aceea. Dacă avea să-l oprească, trebuia să-l oprească acum.

S-a aruncat spre el, l-a prins pe umăr și i-a oprit înaintarea răsucindu-l spre ea. Imediat, trăsăturile lui Darren s-au schimonosit de furie și gura i s-a deschis într-un blestem mârâit, dar fata de 15 ani a reușit să vorbească prima.

— Te rog, spune-mi doar ce vrei de la mine. Dacă am gre…

— Absolut nimic nu vreau de la tine, a mârâit drogatul, străduindu-se să-și smucească brațul din strânsoare.

— Dar mă iubeai, a insistat Naomi. Ai zis de 100 de ori. Nu înțeleg ce s-a schimbat.

— Aia era atunci, acum e acum.

Supărat, băiatul de 22 de ani a încercat să se întoarcă, dar Naomi nu i-a dat drumul.

— Nu, nu, a insistat ea, luptându-se cu lacrimile. Nu poți să-mi întorci spatele. Am renunțat la tot pentru tine. La familie, la prieteni. Îmi ești dator.

— Nu-ți datorez nimic! a șuierat el. Știai foarte bine în ce te bagi.

— Și atunci despre ce a fost vorba? Toată nenorocirea asta?

Vocea lui Naomi era ascuțită, pițigăiată, acum îi curgeau și lacrimi pe obraji, dar nu-i păsa. Parcă restul lumii nu exista, nefericirea ei izolând-o cu totul.

— Dacă nu ții la mine, de ce mi-ai zis altceva?

Darren n-a răspuns și a clătinat din cap scârbit, plictisit de întrebările ei. Cu fiecare clipă care trecea, Naomi se simțea mai rușinată, mai umilită, dar tot nu putea renunța la el.

Era tot ce avea pe lume.

— Te rog, Daz, sunt eu… s-a rugat ea, îmblânzindu-și tonul.

A riscat să facă un pas în față, apoi încă unul. Încurajată de tăcerea bărbatului, și-a strecurat mâinile subțiri în haina lui, lăsându-le să se odihnească pe șolduri.

— Cea mai bună fată a ta.

S-a ridicat pe vârfuri și și-a apropiat gura de el, sărutându-l.

— O să mă port frumos cu tine, iubi, promit, i-a șoptit. Ești totul pentru mine, așa a fost din prima clipă când te-am văzut…

Iubitul ei a privit-o un moment, surprins de mărturisirea sinceră.

— Nu însemni nimic pentru mine, curvă! Scoate-ți asta din capul ăla tâmpit!

Naomi l-a privit, rămasă fără cuvinte. Apoi, înainte ca ea să reacționeze, Darren i-a pus o mână cărnoasă în piept și a împins cu toată forța. Luată pe nepregătite, Naomi s-a împleticit în spate și a căzut pe podeaua lustruită. Durerea a străfulgerat-o într-un cot, în timp ce din plămâni i-a ieșit tot aerul. Înainte să-și revină, Darren era din nou în fața ei.

— Mi-ai fost utilă o vreme, acum nu-mi mai ești. Ai priceput?

— Asta-i tot ce am fost pentru tine? a țipat Naomi înfuriată. O toantă care să fure pentru tine, să mintă pentru tine, doar ca să-ți mai iei tu o doză…

— Ei, acum începi să înțelegi, a răspuns Darren rânjind.

— Dar toate lucrurile pe care mi le-ai spus, promisiunile pe care le-ai făcut… a gemut ea.

Un zâmbet larg s-a întins pe fața lui Darren, amuzat de naivitatea fetei.

— Dumnezeule, tu chiar ești dusă! Chiar crezi că poate să spună cineva serios toate lucrurile alea despre tine?

Râdea nemilos și mulțumit de sine, iar aroganța și cinismul erau evidente. Cum de nu văzuse Naomi toate astea? Cum de se lăsase dusă de parazitul ăsta? Voia să-l facă de doi bani, să-și verse furia și dezamăgirea, dar nu-i veneau cuvintele; era complet devastată.

— Noroc, iubi, a tachinat-o fostul ei iubit ridicându-se. O să ai nevoie…

Și cu asta, a plecat, pășind degajat afară din centrul comercial și din viața ei. Naomi s-a ridicat în genunchi și l-a privit ieșind, părăsită, fără să-i vină să creadă. Toate speranțele, toate visurile se destrămaseră brusc și acum se uita îngrozită cum fostul ei iubit dispare. Și-a dat capul pe spate și și-a urlat agonia.

Capitolul 2

Sunetul care ieșea din el era aproape neomenesc; un țipăt îngrozit, animalic.

Detectivul-inspector Helen Grace se aplecase peste adolescentul rănit, cu mâinile peste rana însângerată din abdomenul lui. Se străduia din răsputeri să-l convingă că o să fie bine, dar el era evident îngrozit. În ciuda cuvintelor liniștitoare ale lui Helen, a urlat din nou, sălbatic și disperat, rugându-se de maică-sa, de Dumnezeu, de oricine să pună capăt chinului; atunci peste mâinile lui Helen a țâșnit un jet de sânge.

— Jason, vreau să te uiți la mine. Poți să te uiți la mine?

— Doare îngrozitor, a gemut adolescentul, cu ochii cercetând cerurile.

— Știu, dar sunt aici cu tine și o să mă asigur că ești bine. Sunt polițist. Știu ce fac. O să fii în regulă…

Spre surprinderea ei, băiatul a început să plângă. Fie din cauza durerii care-i sfâșia corpul, fie a faptului că-și dăduse seama că nu putea spera mai mult decât să fie arestat și pus sub acuzare. Helen nu era sigură, dar nu conta. În oricare dintre variante, era o priveliște demnă de milă. Băiatul ăsta, care n-avea mai mult de 17 ani, încercase să se joace de-a gangsterii, dar acum risca să sângereze de moarte pe o stradă rece și întunecată.

— Paramedicii sunt pe drum, a adăugat ea liniștitor. Cât de repede o să fii în drum spre spitalul South Hants. O să te peticească și o să fii pe picioare cât ai zice pește.

Și apoi? Știa că adolescentul avea să devină inutil în frăția criminală, chiar dacă reușea cumva să evite închisoarea. O dăduse în bară în stil mare, lăsându-se prins când ducea o geantă cu cash în cealaltă parte a orașului, și cu siguranță avea să plătească pentru eșec, fie prin exil, fie prin moarte. Helen spera sincer că avea să fie prima variantă.

S-a răsucit și și-a întins gâtul, încercând să vadă dincolo de mulțimea de gură-cască. În ciuda cuvintelor sale liniștitoare, adolescentul îi murea în brațe, așa că a fost ușurată când a auzit scârțâitul frânelor, zgomotul portierelor trântite și apoi a văzut doi paramedici apărând în fugă și făcându-și loc printre oameni. Au venit în goană și s-au lăsat pe vine lângă băiatul rănit, iar medicul și-a pus o pereche de mănuși de latex, eliberând-o pe Helen.

— Îl cheamă Jason Matthews și are 17 ani, a spus ea ștergându-și cheagurile de sânge de pe mâini. Pierdere semnificativă de sânge, provocată de două răni de glonț în abdomen. Nu există alte semne de leziuni. Atacatorii au dispărut de mult, deci puteți să-l mutați în siguranță oricând vreți.

— Hai s-o luăm din loc atunci, a șoptit paramedicul, mulțumindu-i lui Helen cu un semn din cap.

În timp ce vorbea, s-a apropiat un al treilea paramedic, care împingea o targă, așa că Helen s-a retras, făcând loc echipei să-și facă treaba. S-a întors și s-a îndreptat spre mopedul lovit al băiatului, care rămăsese într-o parte, cu motorul torcând. Helen și-a pus mănuși și s-a aplecat să oprească motorul, după care și-a îndreptat atenția asupra genții sfâșiate care zăcea în apropiere, acum golită de conținutul valoros. În timpul luptei se rătăciseră câteva bancnote de 20 de lire, care pluteau pe strada tăcută, luate de vânt. Le-a urmărit metodic, le-a strâns și le-a pus în pungi, în speranța că vor arunca ceva lumină asupra chipurilor ascunse în spatele vărsării de sânge din seara asta. Chiar atunci a observat un băiat care n-avea mai mult de 11 ani și care încerca să fure una dintre bancnote, aflată de cealaltă parte a străzii.

— În locul tău, m-aș abține… a mârâit ea.

Surprins, copilul s-a retras în grabă, dispărând în umbră și lăsând bancnota în urmă. Helen a ridicat-o repede, a închis punga și apoi s-a întors din nou să privească scena. Era o priveliște deprimant de familiară, pentru că înfruntările dintre bandele rivale de traficanți de droguri din oraș deveneau tot mai vizibile, tot mai îndrăznețe. Era al treilea astfel de incident în trei săptămâni, toate petrecute în zone rezidențiale aglomerate, toate implicând arme letale, fie cuțite cu lama zimțată, fie macete sau pistoale. Locuitorii erau disperați, apăsați de costurile de trai tot mai mari, rata crescândă a criminalității și dezmembrarea familiei, iar când oamenii sunt disperați, dealerii înfloresc. Drogurile erau o afacere marcantă în Southampton în momentul de față, iar concurența era acerbă, ceea ce nu însemna decât un singur lucru — vărsare de sânge. Helen avea sentimentul dezgustător că bandele din oraș se pregăteau pentru un război total, situație care avea să aibă consecințe grave pentru toată lumea și, nu în ultimul rând, pentru departamentul ei, care se trezea de multe ori urmărind huligani care întâi trăgeau și apoi puneau întrebări. Sosise rapid la locul faptei în seara asta, pentru că auzise focurile de armă în drum spre casă, însă atacatorii dispăruseră cu câteva clipe înainte să ajungă ea. Ce s-ar fi întâmplat dacă ajungea cu câteva secunde mai devreme? S-ar fi aflat și ea în bătaia focului?

A alungat gândurile și a revenit la paramedici, care-l ridicau cu blândețe pe targă pe adolescentul rănit. Acesta era costul omenesc al disperării semenilor, era prețul pentru dependența lor. Cu doi ani în urmă, copilul ăsta trebuie să fi fost la școală, pierzându-și vremea cu amicii, flirtând, purtându-se ca un adolescent obișnuit. Acum se lupta să trăiască, iar sângele i se scurgea din răni, în timp ce striga după maică-sa.

O să supraviețuiască suficient ca s-o mai vadă? Sau o să moară înainte să ajungă la spital? Helen n-avea de unde să știe. Făcuse tot ce putea pentru el, poate chiar îi salvase viața, dar era suficient? Era vreodată suficient? Situația se înrăutățea de la o zi la alta, fiecare nou scandal prezicea alte vărsări de sânge, iar Helen se simțea tot mai neajutorată și disperată, în timp ce orașul pe care-l cunoștea și pe care-l iubea se pregătea să plonjeze în abis.