Editori

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Copertă

Andrei Gamarț

Director producţie

Cristian Claudiu Coban

Corectură

Lorina Chițan

DTP

Dan Crăciun

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Copyright © Editura Trei, 2025,
pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2852-5

ISBN (EPUB): 978-606-40-3013-9

CUVÂNT-ÎNAINTE LA EDIȚIA A DOUA

Interesul cititorilor pentru prezentul volum, care a dus la epuizarea primei ediții cu tirajele sale, nu este singurul motiv care a condus la o a doua ediție. Nevoia de a clarifica mai mult conceptul de „nevroză balcanică“, nevoie stimulată și de o discuție avută cu ani în urmă cu regretatul coleg Alfred Dumitrescu, a alimentat la rândul său noua ediție.

Principala modificare vizează „Introducerea“, care a fost rescrisă pentru a preciza mai bine distincția și interacțiunea dintre deficit și conflict ca surse de psihopatologie, distincție uneori prea tranșantă, alteori prea fluidă în prima ediție. Noutatea constă în evidențierea clară a interacțiunii dintre linia narcisică și cea pulsională a dezvoltării psihice, interacțiune care în anumite situații socioculturale produce fenomene hibride, cum este „nevroza balcanică“, unde deficitul și conflictul se intercondiționează, devenind alternativ cauză și efect unul pentru celălalt.

25 iulie 2025

CE ESTE NEVROZA BALCANICĂ?

Am preluat sintagma diagnostică din titlul cărții, sintagmă neacreditată încă în vreun tratat de specialitate, de la un medic german care a consultat în perioada comunistă (anii '80) o româncă aparținând păturilor privilegiate, pentru că putea călători în Vest oricând dorea. Stările ei de rău psihic supărător — oboseală cronică fără motiv decelabil, tensiuni vagi, lipsa bucuriei de a trăi — nu-și găsiseră explicația la medicii din țară. Am considerat că „nevroza balcanică“ exprimă foarte bine problemele psihice cotidiene ale multor români.

Din punctul de vedere al psihanalizei, nevroza sau personalitatea nevrotică reprezintă rezultatul prelucrării defectuoase a unui conflict psihic.* Dincolo de acest adevăr acceptat de majoritatea orientărilor psihanalitice, există diferențe în funcție de școală. Psihanaliza de inspirație freudiană subliniază faptul că toate conflictele particulare au în spate conflictul dintre natură și cultură structurat pentru om, singura ființă care trăiește simultan în două lumi — în lumea naturii, dar și în lumea culturii. Din aceeași perspectivă, conflictul principal pentru cristalizarea nevrozei sau a unei personalități nevrotice este conflictul oedipian, care se dezvoltă și declină între 3 și 6 ani, conflict care poate fi rezolvat defectuos, lăsând diferite reziduuri în inconștient (fixațiile patogene).

Cel de-al doilea element al diagnosticului de la care am pornit — „balcanică“ — ne situează pe terenul etnopsihanalizei. Antropologii-psihanaliști sau psihanaliștii-antropologi consideră că inconștientul cunoaște diferențieri în ce privește conținutul în funcție de cultură. Un Georges Devereux sau Geza Roheim susțin pe bază de cercetări de teren că conflictul universal dintre natură și cultură primește rezolvări specifice în funcție de necesitățile culturale.** Astfel, în culturile pacifice este reprimat un quantum mai mare de agresivitate decât în culturile războinice.

De asemenea, din punctul de vedere al pulsiunii sexuale există diferențe substanțiale între culturi. După Roheim, la populația arhaică din Australia Centrală nu există frustrare orală la sugar și înțărcare, nu sunt impuse restricții funcțiilor anale și uretrale, masturbarea infantilă este tolerată, nu există perioadă de latență și se practică nuditatea totală. Dimpotrivă, la populațiile din Normanby copiii sunt pedepsiți când nu respectă regulile legate de defecare și urinare, masturbarea infantilă este cenzurată, există perioadă de latență, iar nuditatea produce rușine.

De modul în care culturile se raportează la pulsiuni depinde și predispoziția la nevroză. Este de presupus că, în insulele Normanby, intervențiile asupra pulsiunilor fiind extrem de timpurii, riscul de prelucrare deficitară a conflictelor psihice este crescut, creându-se premise favorabile pentru depresii și nevroză obsesională. În Australia Centrală, unde intervenția culturală asupra pulsiunilor se concentrează doar asupra etapei oedipiene, băștinașii vor fi predispuși la isterie și fobii.

Deoarece în cultura română nu există cercetări de child rearing, sunt disponibile doar ipoteze speculative, fără un fundament empiric asigurat despre nevroza etnică. Versiunea cea mai cunoscută constă în ideea că fondul latin al poporului român ar crea predispoziția pentru nevroza de tip isteric. ***

Ipoteza pe care o avansez se bazează pe mai multe surse: jurnale, romane, nuvele, pe care le-am analizat cu mijloacele psihanalizei aplicate pentru rubrica „Scriitori pe divan“ a revistei Dilemateca****, cărțile unui Dumitru Drăghicescu sau Emil Cioran, pe de o parte, și, pe de altă parte, experiența proprie de 35 de ani din cabinetul de psihanaliză, expusă fragmentar în cartea Jurnal de psihanaliză (Editura Trei, 2025). Din toate aceste surse a reieșit că una dintre trăsăturile psihice proeminente ale românilor este deficitul narcisic.

O lectură, fie ea și superficială, a istoriei românilor, indiferent de sursă, pune în evidență urmările la nivelul psihicului colectiv ale unui adevărat traumatism al nașterii, geneza echivalând cu înfrângerea dacilor și colonizarea regiunii de către romani. Acest traumatism narcisic s-a repetat mereu de-a lungul secolelor în relația cu vecinii mai puternici. Fiecare nouă generație a preluat, în virtutea transmiterii transgeneraționale, efectele traumei originare, pe care istoria s-a încăpățânat să o mențină vie.

Iată motivul pentru care nu pot împărtăși poziția lui Emil Cioran care, în Schimbarea la față a României, consideră că istoria nu a influențat destinul istoric al poporului român: „Deficiențele actuale ale poporului român nu sunt produsul «istoriei sale»; ci istoria aceasta este produsul unor deficiențe psihologice structurale“.***** În mod evident, Cioran a avut în minte întrebarea inevitabilă referitoare la sursele psihologiei românilor, întrebarea la care nu pot exista decât două răspunsuri: unul nietzschean — psihologia provine din biologic, celălalt banal — mediul, adică istoria produce psihologia, ambele refuzate programatic. Astfel, întrebarea rămâne fără răspuns: „În potențialul psihic al poporului român trebuie să existe o inadecvare, care ia contur de deficiență substanțială“.

Cercetări recente de psihologie socială inițiate de Daniel David, care și-au propus definirea liniilor principale ale psihologiei poporului român, au constatat că: „În general, stima de sine la români este scăzută“ sau: „Așadar, probabil că în populația largă a românilor găsim în procente mari (1) o populație cu stimă de sine scăzută (complex de inferioritate) și (2) o populație cu stimă de sine compensată (complex de superioritate — populație cu sănătate mentală iluzorie) și în procente mai scăzute populație cu stimă de sine pozitivă“.****** Aceste cercetări susțin prin date empirice ipoteza pe care am formulat-o mai sus. În același timp, Daniel David subliniază corelația dintre stima de sine scăzută și „suferința psihologică“.

Nevroza balcanică tocmai cu această dimensiune importantă, dacă nu esențială, a psihicului românesc are legătură. Numita legătură se realizează în două variante. Prima dintre ele se referă la conflictul oedipian. În ultima sa carte, intitulată Cum vindecă psihanaliza,******* psihanalistul american Heinz Kohut demonstrează importanța deficitului narcisic pentru modul concret în care este prelucrat conflictul oedipian. Ca etapă firească în dezvoltarea psihosexuală a oricărui copil, oedipul este asociat cu sentimente pozitive, cum ar fi tonus vital crescut, bucurie și mândrie existențială. În această formulă, oedipul este discret și nu lasă sechele psihice în inconștient. Formele turbulente, patogene, cunoscute și studiate de psihanaliza clasică, sunt cauzate de părinți cu deficit narcisic care reacționează la oedipul copilului fie seductiv, fie agresiv, malformându-i desfășurarea.

Un tată cu deficit narcisic va reacționa cu agresivitate la exhibiționismul falic al fiului, după cum o mamă cu deficit narcisic va răspunde seductiv la aceleași manifestări ale fiului. Efectul psihic poate fi, în primul caz, adoptarea unei poziții feminine ca mijloc de apărare, ceea ce înseamnă dezvoltarea unor tendințe homosexuale pasive inconștiente, sursă permanentă de conflict inconștient și nevrotism în viața adultă. În al doilea caz se poate ajunge la o fixare la mamă, tot inconștientă, la rândul său sursă permanentă de conflicte nevrotice.

Închizând silogismul dechis mai sus, pot afirma concluziv că, în măsura în care deficitul narcisic reprezintă o trăsătură definitorie pentru psihicul românilor, oedipul copiilor acestora va fi influențat de deficitul părinților, în sensul creării în proporții de masă de conflicte inconștiente, pe care le putem subsuma nevrozei balcanice. Capitolul al doilea, intitulat „Conflicte clasice“, conține eseuri dedicate temei oedipiene, mai mult sau mai puțin apropiate de registrul nevrozei balcanice.

O a doua fațetă a nevrozei balcanice rezidă în conflictele inconștiente din chiar cuprinsul narcisismului, studiate de psihanalistul Alfred Adler, discipolul și disidentul lui Freud, care le subsumează termenului generic de autoestimație. Principalul conflict are loc între nevoia de autoafirmare, constitutivă omului ca ființă socială, și simțul social, respectiv suma normelor culturale reglatoare. Sentimentul de inferioritate reprezintă barometrul reușitei sau nereușitei găsirii de soluții acceptabile cultural pentru satisfacerea nevoii de autoafirmare. Nevroza rezultă din incapacitatea de a găsi soluții acceptabile social pentru dorința de autoafirmare. În cazul nevrozei, sentimentul de inferioritate se fixează, devine complexual.