Editori

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

CONSULTANT ȘTIINȚIFIC:

Bogdan Ionuț Mera

redactArE

Sofia-Manuela Nicolae

Design și ilustrație copertă

Andrei Gamarț

Director producție

Cristian Claudiu Coban

Dtp

Cristian Haba

Corectură

Irina Mușătoiu

Dușa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: THE NEUROTIC PERSONALITY OF OUR TIME

Autor: Karen Horney, M.D.

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90;
Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2784-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-2938-6

INTRODUCERE

Scopul pe care l-am avut în vedere scriind această carte a fost acela de a oferi o imagine adecvată a persoanei nevrotice care trăiește printre noi, cu conflictele care o influențează realmente, cu anxietățile, suferințele și numeroasele dificultăți pe care le întâmpină în relațiile cu ceilalți și cu sine însăși. Nu sunt preocupată aici de vreun tip sau tipuri anumite de nevroze, ci m-am concentrat pe structura de caracter care se repetă la aproape toate persoanele nevrotice din vremea noastră într-o formă sau alta.

Accentul este pus pe conflictele care există în prezentul nevroticului și pe încercările lui de a le rezolva, pe anxietățile sale din prezent, și pe mecanismele de apărare pe care le-a construit împotriva acestora. Dacă pun accentul pe situația din prezent nu înseamnă că resping ideea conform căreia, în esență, nevrozele se dezvoltă în urma experiențelor din copilăria timpurie. Dar nu sunt de acord cu mulți autori din domeniul psihanalizei, deoarece nu consider justificat să ne concentrăm atenția asupra copilăriei cu un fel de fascinație unilaterală și să considerăm reacțiile din etapele ulterioare ale vieții ca fiind, în esență, repetări ale celor din copilărie. Doresc să arăt că relația dintre experiențele din copilărie și conflictele de mai târziu este mult mai complexă decât presupun acei psihanaliști care susțin o relație simplistă, de tip cauză-efect. Deși experiențele din copilărie oferă condiții determinante pentru dezvoltarea nevrozelor, ele nu reprezintă singura cauză a dificultăților ulterioare.

Când ne fixăm atenția asupra adevăratelor dificultăți cu care se confruntă persoanele nevrotice, recunoaștem că nevrozele nu sunt generate numai de experiențele individuale accidentale, ci și de condițiile culturale specifice în care trăim. De fapt, condițiile culturale nu numai că influențează și conturează experiențele individuale, dar, în ultimă instanță, determină forma specifică a acestora. Este un destin aparte, de exemplu, să ai o mamă dominatoare sau „care se sacrifică“, însă astfel de mame apar numai în condiții culturale bine definite și tot din cauza acestor condiții existente o astfel de experiență are impact asupra vieții ulterioare.

Când realizăm marea influență a condițiilor culturale asupra nevrozelor, condițiile biologice și fiziologice considerate de Freud ca fiind rădăcina nevrozelor rămân elemente de fundal. Influența acestor factori din urmă ar trebui luată în considerare numai pe baza unor dovezi bine fundamentate.

Această orientare a mea a condus la noi interpretări pentru o serie de probleme fundamentale în nevroze. Deși aceste interpretări se referă la probleme disparate, cum ar fi masochismul, implicațiile nevoii nevrotice de afecțiune și semnificația sentimentelor nevrotice de vinovăție, ele au un fundament comun: accentul pe rolul determinant jucat de anxietate în generarea înclinațiilor caracterului nevrotic.

Deoarece multe dintre interpretările mele diferă de cele ale lui Freud, unii cititori s-ar putea întreba dacă ceea ce prezint este, de asemenea, psihanaliză. Răspunsul depinde de ce considerăm esențial în psihanaliză. În cazul în care considerăm că psihanaliza constă exclusiv în totalitatea teoriilor propuse de Freud, atunci ce prezint eu aici nu este psihanaliză. Dacă însă considerăm că esențialul psihanalizei constă în anumite direcții fundamentale de gândire referitoare la rolul proceselor inconștiente și la modalitățile prin care acestea se exprimă precum și într-o formă de tratament psihoterapeutic care aduce aceste procese în conștient, atunci ceea ce prezint este psihanaliză. Cred că o aderare strictă la toate interpretările teoretice ale lui Freud implică riscul de a ajunge să descoperim despre nevroze ceea ce teoriile lui Freud ne fac să ne așteptăm să descoperim, iar acest lucru ne pune în pericolul de a stagna. Consider că respectul față de realizările uriașe ale lui Freud ar trebui să se manifeste prin construirea pe fundamentele pe care le-a stabilit și că astfel putem contribui la împlinirea promisiunilor psihanalizei, atât ca teorie, cât și ca terapie.

Aceste remarci răspund unei alte posibile întrebări: dacă interpretarea mea este întrucâtva adleriană. Există anumite similarități cu unele puncte subliniate de Adler însă fundamental, interpretarea mea se bazează pe teoriile freudiene. Adler este, de fapt, un bun exemplu de situație în care până și o înțelegere profundă și productivă a proceselor psihologice poate deveni sterilă dacă este urmată unilateral și fără a se sprijini pe descoperirile de bază ale lui Freud.

Deoarece scopul principal al acestei cărți nu a fost de a defini în ce privințe sunt eu de acord sau nu cu alți autori din domeniul psihanalizei, în general am limitat comentariile asupra punctelor polemice la anumite aspecte față de care opiniile mele diferă în mod evident de cele ale lui Freud.

Am prezentat aici părerile pe care mi le-am format în urma studiului îndelungat al nevrozelor din perspectivă psihanalitică. Pentru a prezenta materialul pe care se bazează interpretările mele ar fi fost necesar să includ numeroase studii de caz detaliate, procedură care ar fi fost inutil de greoaie într-o carte destinată să ofere o prezentare generală a problemelor legate de nevroze. Însă, chiar și fără acest material, specialiștii și profanii pot testa validitatea afirmațiilor mele. Un observator atent poate compara presupunerile mele cu propriile observații și experiențe și, pe această bază, poate să le respingă sau să le accepte, să le modifice sau să le susțină.

Cartea este scrisă într-un limbaj simplu și, pentru claritate, am evitat să intru în prea multe detalii. Termenii tehnici au fost evitați pe cât posibil, deoarece există întotdeauna pericolul ca aceștia să înlocuiască gândirea clară. Astfel, mulți cititori, în special cei neavizați, ar putea avea impresia că problemele personalității nevrotice sunt ușor de înțeles. Însă aceasta ar fi o concluzie greșită și chiar periculoasă. Nu putem evita faptul că toate problemele psihologice sunt, în mod necesar, profund complexe și subtile. Dacă cineva nu este dispus să accepte acest fapt, este avertizat să nu citească această carte, pentru a nu se trezi prins într-un labirint și a nu fi dezamăgit în căutarea sa de formule gata făcute.

Cartea se adresează atât profanului interesat de subiect, cât și celor care interacționează profesional cu persoane nevrotice și sunt familiarizați cu problemele prezentate. Ea este destinată nu numai psihiatrilor, ci și asistenților sociali și profesorilor, precum și grupurilor de antropologi și sociologi care au devenit conștienți de importanța factorilor psihici în studiul diferitelor culturi. În cele din urmă, sper că această carte va avea o importanță și pentru însăși persoana nevrotică. Dacă nu respinge din principiu orice gândire psihologică considerând-o invazivă și constrângătoare, ea are deseori, pe baza propriilor suferințe, o înțelegere mai ascuțită și mai profundă a complexităților psihologice decât apropiații cu un psihic mai robust. Din păcate, cititul despre situația sa nu o va vindeca; în ceea ce citește ar putea să îi recunoască mai ușor pe alții decât pe sine.

Profit de această ocazie pentru a exprima mulțumirile mele domnișoarei Elizabeth Todd, care a redactat cartea. Autorii cărora le sunt îndatorată sunt menționați în text. Recunoștința mea principală se îndreaptă către Freud, deoarece el ne-a oferit baza și instrumentele cu care să lucrăm, și pacienților mei, deoarece tot ce am înțeles a rezultat din munca noastră împreună.

Implicații culturale și psihologice ale nevrozelor

Utilizăm astăzi termenul de „nevrotic“ destul de liber, fără însă a avea întotdeauna o idee clară despre ce desemnează acesta. Adesea el este numai un mod mai sofisticat de a exprima dezaprobarea: dacă în trecut ne-am fi mulțumit să spunem „leneș“, „sensibil“, „exigent“ sau „suspicios“, acum probabil spunem „nevrotic“. Cu toate acestea, avem în minte ceva anume când utilizăm termenul și, fără să fim pe deplin conștienți, aplicăm anumite criterii pentru a decide alegerea lui.

În primul rând, persoanele nevrotice se deosebesc de indivizii obișnuiți prin reacțiile lor. Am fi înclinați să considerăm nevrotică, de exemplu, o fată care preferă să rămână pe un post modest, refuză să accepte o creștere de salariu și nu dorește să fie asociată cu superiorii ei. La fel, un artist care câștigă treizeci de dolari pe săptămână, dar care ar putea câștiga mai mult dacă ar acorda mai mult timp muncii sale și care preferă, în schimb, să se bucure de viață atât cât îi permite această sumă, să-și petreacă ore întregi în compania femeilor sau afundându-se în hobbyuri bizare, ar putea fi considerat nevrotic. Motivul pentru care ajungem să numim nevrotice astfel de persoane este faptul că noi, în majoritate, suntem familiarizați, chiar exclusiv familiarizați, cu modelul comportamental care presupune dorința de a urca în societate, de a-i depăși pe ceilalți și de a câștiga mai mulți bani decât minimum necesar pentru existență.

Aceste exemple arată că un criteriu pe care îl aplicăm pentru a desemna o persoană drept nevrotică este dacă modul său de viață coincide cu unul dintre modelele de comportament recunoscute ale timpului nostru. De exemplu, fata fără impulsuri competitive sau cel puțin fără impulsuri competitive vizibile ar fi considerată complet normală dacă ar trăi în cultura indienilor Pueblo.