EDITORI:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

REDACTARE:

Sofia-Manuela Nicolae

Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț

DIRECTOR PRODUCȚIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Ofelia Coșman

CORECTURĂ:

Irina Mușătoiu

Dana Anghelescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: THE CASE FOR THE ONLY CHILD: Your Essential Guide

Autor: Susan Newman, Ph.D.

pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2614-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-2866-2

Nota autoarei

La câteva luni după ce s-a născut fiul meu, prietenii au început să mă întrebe când aveam de gând să am un al doilea copil; m-am simțit asediată de întrebările lor și nici întrebările pe care mi le adresam singură nu-mi dădeau pace. Ca mamă „mai în vârstă“, mă gândeam la posibilele riscuri pentru sănătate ale unei noi sarcini. Ar fi mai bine să adoptăm, în schimb? Ce impact ar avea asupra fiului nostru o eventuală decizie de a avea un singur copil? Cum ar fi pentru el să crească fără frați sau surori? Eram egoiști? Bănuiesc că v-ați adresat și singuri unele dintre aceste întrebări.

Fiul meu s-a născut în timpul celei de-a doua căsătorii ale mele și am reflectat de multe ori la aceste chestiuni. Îndoiala de sine, indecizia și îngrijorările legate de luarea deciziei de a avea un singur copil m-au urmărit constant timp de mulți ani. Prima mea căsătorie a fost cu un bărbat care avea custodia deplină a celor patru copii ai săi. Ca mamă vitregă a acestor copii care au crescut în aceeași casă, am avut privilegiul unic de a compara dinamica din familiile cu mai mulți copii cu cea din familiile cu un singur copil. Am analizat comportamentul fiului meu căutând semnele stereotipice ale copilului singur la părinți: era singuratic, alintat, nemanierat, egocentric, ciudat în vreun fel? Am căutat apoi modalități prin care să mă asigur că nu va cădea pradă acestor stereotipuri neplăcute. Povestea asta se întâmpla acum mai bine de 20 de ani.

Pe parcursul acelor ani, am coordonat trei proiecte de cercetare în cadrul cărora am luat interviuri „copiilor unici“ și părinților lor pentru a găsi răspunsuri la propriile mele întrebări — studiile au fost realizate la aproximativ 10 ani distanță unele de altele. Ce este diferit acum față de momentul studiilor anterioare este că acum există mult mai multe persoane care au un singur copil. Chiar înainte de a fi publicate rezultatele recensământului din 2010, era evident că numărul persoanelor cu un singur copil a continuat să crească nu numai în Statele Unite, ci și la nivel mondial.

De această dată, când am început să caut participanți, s-a pornit un adevărat potop; căsuța de e-mail mi-a fost inundată de solicitări de la persoane care doreau să vorbească despre ce înseamnă să crești un copil singur la părinți sau să fii un astfel de copil. Aproape fără niciun efort din partea mea, cercetarea a beneficiat din plin de contribuția rețelei părinților cu copii unici și a copiilor unici înșiși. Din Florida până în Seattle, am vorbit cu astfel de părinți, provenind din diverse grupuri economice și având profesii dintre cele mai diverse. Interviurile mergeau pe bandă rulantă. Am oprit procesul de luare a interviurilor la 100, la fel cum făcusem cu interviurile din 1990 și 2000. Cum toată lumea pare să știe pe cineva care fie este, fie are un copil singur la părinți, fără nicio îndoială această cercetare s-ar fi putut întinde pe mult mai multe luni.

Pentru a le proteja identitatea, am schimbat numele persoanelor intervievate, însă nu am modificat nimic din cuvintele lor sau din sentimentele ce transpar din declarațiile lor. Confesiunile persoanelor intervievate vor decoda multe dintre aspectele și emoțiile complexe care joacă un rol în decizia de a avea un singur copil. De trei ani scriu pe un blog pentru revista Psychology Today denumit „Singletons“ (copiii unici), unde analizez conflictele și alegerile cu care se confruntă familiile și copiii singuri la părinți. Și pentru că tot suntem la capitolul denumiri, prin copii unici (singletons) și copii singuri la părinți (onlies) mă refer la denumirile ce au început să fie atribuite copiilor singuri la părinți. Uneori, când apăr cauza familiilor cu un sigur copil sau încerc să lămuresc chestiunea aducerii pe lume a unui copil după vârsta de 35 de ani, de exemplu, reacția cititorilor se simte ca o biciuire în piața publică. Atunci când am publicat articole cum ar fi „40 Is the New 20 for Having Babies“ sau „When Will the Duggars Stop?“, cititorii au venit cu răspunsuri tranșante, iar comentariile lor reflectă sensibilitatea și controversele legate de dimensiunea unei familii.

Atunci când am publicat articole în încercarea de a corecta un anumit tip de gândire și a demistifica stereotipurile legate de copiii singuri la părinți, unele persoane și-au manifestat revolta, inclusiv copiii singuri la părinți înșiși care au avut copilării nefericite. De la copiii cu frați — care, de asemenea, și-au exprimat opinia —, am auzit păreri pozitive, dar și negative despre frații lor. Această carte include toate perspectivele întâlnite, inclusiv comentarii din partea experților cu care am discutat direct, precum și ultimele constatări și descoperiri ale unor psihologi și cercetători de renume.

Pentru a analiza informațiile din multiple surse, am apelat la așa-numita „teorie fundamentată pe date“ (grounded theory). Această metodă de cercetare oferă o imagine de ansamblu asupra problematicii prin integrarea lucrărilor altor cercetători și prezintă perspectivele sociale și psihologice acurate ale persoanelor intervievate. Principalele „date“ provin din poveștile participanților; acestea au fost triate pentru a identifica tendințe, modele și teme recurente care să conducă la o teorie — în cazul de față — legată de a avea sau de a fi un copil unic. Din rațiuni de simplificare, textul se referă la părinți la modul generic. În aproape toate cazurile, faptele și comentariile se aplică și familiilor cu un singur părinte.

Indiferent de credințele pe care le aveți atunci când deschideți această carte, veți descoperi că nu este, cu siguranță, nimic „greșit“ în avea un singur copil sau a fi un copil singur la părinți și că, de fapt, aceasta vine la pachet cu multe „avantaje“. Fără îndoială, unii dintre voi nu veți fi de acord cu poziția fermă din Copilul unic. Un pariu ce poate fi câștigător sau o veți combate cu înverșunare.

Opțiunile legate de aducerea pe lume a unui copil, definiția familiei și atitudinea parentală s-au schimbat dramatic în ultimii 10 ani. Într-un anume fel și pentru unele persoane, schimbările fac ca decizia de a avea un singur copil să fie mai ușoară; pentru altele, alegerile fac ca decizia să fie chiar și mai destabilizantă și mai dificilă. Speranța mea este să aduc o oarecare claritate prin fapte concrete, informații și perspective interesante despre copilul singur la părinți și să vă ajut să luați o decizie informată în ceea ce privește mărirea familiei voastre.

Introducere:
O casă plină de copii,
dar totuși cât de plină?

Parentajul nu ar trebui privit ca o ecuație binară — fericire sau nefericire —, la fel cum nici alegerea de „a avea copii“ sau de „a nu avea copii“ nu ar trebui discutată fără a lua în considerare varianta intermediară, și anume de a avea un singur copil.1

Lauren Sandler, 35 de ani, mama unui copil de doi ani

Când v-ați gândit să deveniți părinți, probabil ați fost foarte fermi și categorici în legătură cu numărul de copii dorit. Poate ați decis că nu vă doriți copii deloc și acum vă întrebați dacă nu vă doriți, totuși, un copil. Pe de altă parte, poate v-ați gândit că vă doriți doi copii și nu a existat nimic care să vă zdruncine încrederea, până la primul copil. Dintr-odată, decizia n-a mai părut atât de evidentă sau absolută.

Poate ați decis că un copil este perfect pentru voi, dar toți ceilalți, de la părinți la persoane complet străine, au altă părere, pe care se bucură să o ofere, indiferent dacă le-a fost cerută sau nu. În noianul de „ce-ar fi dacă“, convingerea vă slăbește și nu mai sunteți complet siguri de dorința voastră. V-ați putea teme că nu vă veți simți ca o familie având un singur copil sau ați putea cădea pradă prejudecăților negative persistente asociate cu copiii singuri la părinți. Vă imaginați că, în cele din urmă, un copil unic ar putea deveni un singuratic ori ar putea căpăta apucături autoritare sau chiar mai rău. De prea multe ori auziți „Are nevoie de un frate sau de o soră“. Așa să fie? Începeți să vă pierdeți siguranța.

Aproape toată lumea este de acord că un al doilea copil vă schimbă în mod dramatic și pentru totdeauna viața, dar și viața primului născut. Chiar dacă decizia de a avea sau a adopta un al doilea copil este importantă, decizia contrară este un angajament pe care se poate să nu fiți pregătiți să vi-l asumați. Aruncați o privire în garaj sau în zona de depozitare și vă întrebați: Oare să păstrez leagănul, scaunul de bebeluș și toate celelalte accesorii roz (sau albastre) de bebeluș sau să le pun etichete cu preț și să le scot la vânzare? Vânzarea pare a fi alegerea logică, dar poate vi s-ar părea mai liniștitor dacă ați lăsa amintirile din perioada de pruncie să mobileze subsolul încă vreun an, în timp luați o decizie.

Cum puteți lua decizia de a vă mări sau nu familia când presiunea socială și atitudinile pesimiste legate de copiii singuri la părinți vă fac să inclinați către un al doilea copil? Ce este greșit în a avea doar unul? Pentru voi un copil este suficient? Dar pentru partener(ă)? În ce anume constă o familie completă, fericită?

Patricia, medic stomatolog, mama unui copil de trei ani, nu e sigură. M-a contactat pentru a discuta și a afla dacă își dorește sau nu-și dorește cu adevărat un al doilea copil. Nu este singurul părinte care se îndoiește de sine.

Soțul unei femei în vârstă de aproape 40 de ani dorește să-i ofere un frate copilului lor de cinci ani. Inițial de neclintit împotriva ideii, soția sa a fost de acord să consulte un specialist în fertilitate, dar nu e sigură că poate face față încă unui copil.