1.png

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing House SRL.

Titlu original: LEVEL UP: How to Get Focused, Stop Procrastinating, and Upgrade Your Life

Autor: Rob Dial

Copyright © 2023 by Rob Dial

Copyright © Lifestyle Publishing, 2025

pentru prezenta ediție

Lifestyle Publishing face parte

din Grupul Editorial Trei

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90;

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN (print): 978-606-789-444-8

ISBN (EPUB): 978-606-789-468-4

EDITORI: Silviu Dragomir, Magdalena Mărculescu

DIRECTOR: Crina Drăghici

REDACTARE: Raluca Hurduc

DESIGN: Alexe Popescu

DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

DTP: Ofelia Coșman

CORECTURĂ: Cristina Spătărelu

Dedicată mamei mele. Îți mulțumesc că m-ai încurajat întotdeauna să-mi ascult inima și să nu renunț niciodată, indiferent cât de grea este viața. Și, mai presus de toate, îți mulțumesc că ești eroina mea.

Introducere

Tu ești cel mai mare dușman al tău?

Majoritatea oamenilor spun că au obiective. Unii își doresc mai mulți bani, alții, un loc de muncă mai bun, iar alții urmăresc mai multă fericire în relațiile lor. În ciuda acestor bune intenții și a eforturilor oamenilor de a face alegeri care să le îmbunătățească viața, cel mai mare obstacol rămân ei înșiși. Vor să devină mai buni, vor să treacă la nivelul următor, însă puțini sunt cei care ating succesul și fericirea pe care și le doresc, pur și simplu pentru că nu reușesc să se descurce singuri și nici nu înțeleg de ce.

Când aveam 24 de ani, exact aceasta era problema mea. Eram unul dintre cei mai buni reprezentanți de vânzări din firmă și făcusem saltul la ceea ce credeam eu că este o slujbă de vis, la conducerea unui nou punct de lucru. Am făcut ceea ce credeam că ar trebui să fac — să mă apuc de muncă și să produc bani. Și, o vreme, lucrurile au mers bine. Aduceam mulți bani în firmă, dar după ce am lucrat 110 ore pe săptămână câțiva ani la rând, m-am epuizat și am avut o cădere. În oc­tombrie 2010, pierdusem toți banii pe care îi investisem în compania pe care încercam să o construiesc. Și, deși am văzut cum se întâmpla totul în timp real, m-am simțit neputincios în încercarea de a-mi schimba comportamentul.

Am căutat mult în mine și mi-am dat seama că la baza comportamentului meu se afla frica de a nu fi suficient. Această convingere limitativă era înrădăcinată în trecutul meu. Am crescut cu un tată alcoolic, a cărui boală l-a făcut să mă pună în situații periculoase de mai multe ori. Chiar și atunci când nu eram în pericol imediat, am simțit întotdeauna că mă aflam pe locul doi în viața lui, după alcool. A murit când aveam 15 ani și mi-a luat ani buni să realizez cât de mult m-a afectat emoțional alcoolismul lui. Abia mai târziu am înțeles că încercam să am succes nu pentru mine, ci pentru a putea dovedi în sfârșit că sunt demn de dragostea pe care nu am simțit-o niciodată din partea lui. Dacă era să obțin vreodată ceea ce înțelegeam eu prin succes sau fericire, trebuia să intru în contact cu pasiunea mea și să înțeleg mai bine ce îmi doream de la viață.

O parte a muncii mele în vânzări îmi plăcea la nebunie, și anume faptul că puteam să am un impact asupra angajaților mai tineri pe care îi formam. Asta îmi oferea cea mai mare satisfacție. Știam că sunt un ascultător excelent. Mi-am dorit mult timp să fiu psiholog, iar părțile din meseria mea care îmi plăceau cel mai mult erau cele care semănau cu munca de psiholog. Chiar dacă pierdusem bani pe care îi câștigasem cu greu, nimeni nu-mi putea lua cunoștințele pe care le acumulasem de-a lungul anilor. Mi-am dat seama că puteam să le spun oamenilor povestea mea, iar ei puteau găsi inspirație în ea și puteau face același lucru.

Așa a luat naștere podcastul meu, The Mindset Mentor. Nu știam ce fac sau dacă tot acest experiment avea să funcționeze, dar nu-mi păsa. Nu mă străduiam să devin viral și nu urmăream să monetizez conținutul produs. M-am concentrat doar pe încercarea de a-i ajuta pe oameni, vorbind despre toate lucrurile care m-au ajutat pe mine. La început, l-am tratat ca pe un jurnal. Îmi spuneam ce aveam nevoie să-mi spun. Am fost ca o carte deschisă. Niciun subiect nu era interzis și am fost cât se poate de vulnerabil. Învățasem că vindecarea era posibilă doar atunci când lăsam emoțiile să iasă la suprafață. Nu a fost ușor la început și am făcut greșeli, dar nu am renunțat. M-am ținut tare, m-am adaptat și m-am perfecționat. De atunci, am în­registrat peste 1 300 de podcasturi care au peste 200 de milioane de descărcări.

În prezent, conduc două companii: o școală care îi ajută pe antreprenori să crească și să își extindă afacerile și Mindset Mentor, care include podcastul și cursurile de dezvoltare personală. Clienții și ascultătorii mei caută cu toții înțelepciune, instrumente și strategii care îi vor ajuta să găsească succesul în cele mai importante domenii ale vieții lor: afaceri, relații, sănătate, bani, familie și multe altele.

După ce am consiliat mii de oameni, am învățat că majoritatea știu exact ce trebuie să facă pentru a-și atinge obiectivele și a avea succes. Indiferent dacă vor să slăbească, să câștige mai mulți bani sau să aibă relații mai bune, problema nu este să își dea seama ce anume trebuie să facă. Acele informații sunt acolo și ușor de găsit, dar ei nu le pun în aplicare. De ce? Pentru că nu știu cum să acționeze pentru a începe. Nu acțiunea le dă bătăi de cap, acțiunea le rezolvă. Nu cunosc pe nimeni care să aibă mai multe probleme pentru că a făcut ce trebuia cu scopul de a obține viața pe care și-o dorește. Realitatea crudă este că nu îți poți schimba viața decât dacă te dedici, hotărăști care este primul pas și îl faci.

Această carte se adresează oamenilor care știu că au potențial, dar nu-și realizează acest potențial sau nu au impactul pe care știu că îl pot avea asupra lumii. Aceasta este o carte pentru cei care au încercat de mai multe ori să pornească la drum și probabil că au făcut progrese excelente încă de la început, dar care, dintr-odată, s-au trezit că se străduiesc din răsputeri să găsească motivația necesară pentru a continua. Regimul alimentar și rutina de antrenament nu au ținut sau poate că acel plan de afaceri nu s-a materializat niciodată. După ce s-au simțit atât de bine la început, au deraiat, s-au descurajat și au rămas cu impresia că este imposibil să obțină ceea ce își doreau.

Problema este că cei mai mulți oameni caută o cheie care va debloca succesul, dar ea nu există. Nu există niciun cuvânt magic care să îți facă toate visele să devină realitate. Succesul nu este un eveniment important care îți schimbă viața. Succesul vine din acumularea multor acțiuni mici — ceea ce eu numesc microacțiuni — pe care le faci în fiecare zi. Situația relațiilor tale, suma de bani pe care o ai în bancă și traiectoria carierei tale sunt toate rezultatul microacțiunilor pe care le-ai întreprins în trecut. Asta înseamnă că viitorul tău va fi determinat de microacțiunile pe care le vei face de acum încolo. Nu este vorba să fii cel mai bun; este vorba să fii mai bun decât ai fost ieri. Nu te poți compara cu alte persoane. Când te duci la culcare seara, singurul lucru care contează este dacă te-ai perfecționat în acea zi. Ideea este să te evidențiezi prin acțiunile pe care le faci astăzi.

Din fericire, ziua de ieri a trecut, iar tu ai de ales între a-ți fi greu acum și ușor mai târziu sau ușor acum și greu mai târziu. Alege una dintre ele, pentru că nimeni nu trece prin viață fără câteva lovituri, vânătăi și cicatrici. Să faci ce este greu poate fi dureros, atât fizic, cât și emoțional, dar ghici ce? E de bine, pentru că durerea ta este un stimulent pentru dezvoltare. Când mergi la sală, trebuie să-ți rupi fibrele musculare pentru ca acestea să poată crește la loc mai puternice; creierul tău funcționează la fel. Trebuie să treci peste neplăcere, adică să ieși din zona de confort, pentru a te dezvolta și a te schimba. Trucul este să nu-ți dai de ales.

În Arta războiului, Sun Tzu a scris despre necesitatea ca armatele să își ardă bărcile și podurile după ce ajung pe țărmurile inamice, deoarece soldații care nu au posibilitatea de a se retrage sunt mai înclinați să lupte până la victorie. Aceasta a fost o tehnică folosită și de Alexandru cel Mare, de căpitanul spaniol Hernán Cortés și de alți câțiva lideri militari care au recunoscut importanța faptului de a merge până la capăt. Și tu vrei același lucru. Dedică-te complet!

Când accepți asta, procesul începe prin identificarea motivelor pentru care nu ai acționat și prin curățarea pistei. După ce afli ce te ține pe loc, poți elimina obstacolele ce-ți stau în cale pentru a începe să implementezi microacțiuni, ritualuri și obiceiuri care te vor face să te miști în direcția în care vrei să mergi. De asemenea, este important și să înțelegi cum funcționează creierul. Este aproape incredibil că, pe măsură ce acționezi, creierul tău începe de fapt să se schimbe. Creierul are ceea ce se numește neuroplasticitate, capacitatea de a se adapta prin formarea și reorganizarea conexiunilor sinaptice, iar cu munca pe care o depui la început, aceste noi conexiuni din creierul tău vor face ca acțiunea consecventă să fie mai ușoară, astfel încât schimbarea să fie una de durată.

Am descoperit că acțiunea se rezumă la șase pași, iar dacă urmezi acești șase pași atunci când urmărești un obiectiv, vei vedea într-adevăr rezultatele. Cei șase pași sunt următorii:

1. Concentrare

2. Muncă

3. Perseverență

4. Odihnă

5. Recompensă

6. Repetare

Vom parcurge împreună fiecare pas în capitolele următoare și îi vom trece în revistă în epilog.

Prin încercare și eroare, am învățat ce funcționează și ce nu, dar aceasta nu este o carte doar despre mine și nu mă bazez doar pe dovezi anecdotice. Ea spune povestea clienților pe care i-am consiliat pentru aceleași probleme cu care te confrunți și tu acum. Cele mai frecvente provocări sunt legate de alimentație, fitness, bani, afaceri și relații, așa că acestea sunt exemplele principale pe care le ofer, dar abordarea poate funcționa indiferent de dificultățile pe care încerci să le depășești sau de obiectivul pe care speri să îl atingi. Pe lângă strategiile și sfaturile despre cum să încorporezi aceste concepte în viața ta de zi cu zi, citez observațiile științifice care susțin ceea ce am învățat de la experții pe care i-am intervievat în podcastul meu.