Legendă

Am solicitat fiecărei participante anumite detalii despre ele și am inclus răspunsurile la finalul fiecărei scrisori. Unele participante nu au răspuns la toate întrebările, iar în aceste cazuri apare NA de la not available, fără date disponibile.

• Grup etnic și naționalitate
• Religie
• Venit anual
• Orientare sexuală
• Stare civilă
• Copii

Introducere

Eu abia împlinisem cinci ani în 1973 când cartea, devenită deja cult, a romancierei Nancy Friday My Secret Garden: Women’s Sexual Fantasies [tradusă în limba română de Ruxandra Comșa cu titlul Fantas­mele erotice ale femeilor, Trei, 2008], a ajuns pe rafturile librăriilor și în poșetele femeilor din SUA; aveam doar șapte ani când a ajuns la femeile engleze din clasa de mijloc. Fantasmele erotice ale femeilor era dovada că femeile aveau o viață erotică lăuntrică la fel de bogată și diversă ca bărbații. În sfârșit, iată o carte în care femei obișnuite, tinere și în vârstă — „tu, eu și vecina noastră de alături“ — vorbeau onest despre excitare, masturbare, fantezii și dorințe sexuale. În mințile lor, nimic nu era interzis.

Ceea ce dezvăluia cartea lui Friday era faptul că, pentru unele dintre noi, sexul de care avem parte în imaginația noastră poate fi mai stimulant decât aspectele fizice ale oricărei acuplări, indiferent cât de pasională ar fi. Neconstrânse de normele sociale impuse, de propria conștiință sau, poate, de teama de a ne face partenerii să se simtă incomod, în imaginația noastră ne putem răsfăța cu cele mai adânci și mai transgresive dorințe. La început, cartea a fost provocatoare, chiar revoluționară, apoi a devenit o lectură obligatorie, un bestseller internațional cu milioane de exemplare vândute.

Nu știu dacă mama mea, care lucra ca analist de sisteme, avea vreun exemplar al cărții lui Friday. Cu siguranță casa noastră nu era vreun loc puritan, în care astfel de lecturi să fi fost privite cu dezaprobare — dar, oricât de liberală a fost copilăria mea, nu era genul de carte pe care mama să fi lăsat-o deschisă pe măsuța de cafea. Odată, când eram adolescentă, am găsit în casa vecinilor noștri un exemplar al cărții Povestea lui O, infamul roman erotic al lui Anne Desclos, ascuns în spatele unei perne de canapea, și evident că am răsfoit câteva pagini. Și, când eram mult mai mică, îmi amintesc că am intrat din întâmplare într-un living unde cineva lăsase televizorul pornit și am rămas paralizată de fascinație privind cuplul de pe ecran angrenat în niște activități destul de caste, dar în mod evident ilicite. Încă îmi amintesc obrajii înfierbântați, inima luând-o la galop și rușinea intensă care m-a cuprins.

Am citit prima dată Fantasmele erotice ale femeilor când mă pregăteam să joc rolul terapeutei specializate în probleme sexuale, Dr. Jean Milburn, în serialul TV Sex Education (Educație sexuală). Scrisorile și interviurile din acea carte erau incredibil de intime și extrem de viscerale. Onestitatea lor nefiltrată și dureroasă m-a cutremurat. Nu erau finisate și nici nu aveau pretenții literare; păreau să vină direct din miezul misterios al celor mai profunde dorințe ale femeilor. Imaginația umană are puține limite, iar dorințele și fanteziile noastre sexuale nu fac excepție, deși sunt încă tratate ca un subiect tabu. Friday a conceput cartea ca răspuns la obiecția formulată de un editor bărbat cu privire la o fantezie erotică dintr-unul dintre romanele ei, un răspuns considerat atât de periculos, încât a fost interzis în Irlanda. În egală măsură, plasarea în prim-plan a fanteziilor femeilor a iscat întrebări controversate — oare își doreau femeile să transforme aceste închipuiri în realitate? Ce însemna să ai o fantezie neobișnuită, interzisă sau chiar ilegală? Ce ne-ar putea spune asta despre rolurile de gen standard, care le-au fost impuse femeilor?

S-au schimbat atât de multe în relațiile noastre sociale și sexuale în cei cincizeci de ani care au trecut de la prima publicare a cărții Fantasmele erotice ale femeilor. Oare s-au schimbat și cele mai profunde dorințe lăuntrice ale femeilor? Sunt o femeie, cu propria mea viață sexuală și propriile mele fantezii, și eram curioasă să aflu în ce fel fanteziile unui grup format din diverse femei erau asemănătoare sau diferite de ale mele.

Cartea pe care o ții în mâini s-a născut în urma unei invitații formulate femeilor din întreaga lume. „Dragă Gillian“ a fost un apel adresat femeilor pentru a-și împărtăși fanteziile sexuale, gândurile și sentimentele pe care multe dintre noi le avem în minte, dar pe care le verbalizăm atât de rar. O șansă de a aduna laolaltă vocile femeilor din întreaga lume într-o nouă carte a fanteziilor, pentru o nouă generație. Editorii mei au creat un portal unde scrisorile puteau fi trimise anonim. Și am așteptat… Aveam atât de multe întrebări: oare femeile vor găsi ceva interesant sau erotic în propunerea noastră de a-și așterne pe hârtie și a-și împărtăși gândurile intime cu restul lumii? De fapt, ce s-ar schimba atunci când transformăm ceea ce este, prin natura sa, privat în ceva public? Cum vor răspunde oamenii? La încheierea termenului de predare a scrisorilor, acestea însumau 800 000 de cuvinte — primisem suficient material pentru cel puțin opt volume. Era limpede că exista o nevoie.

Apelul formulat pentru trimiterea scrisorilor a declanșat un val de mărturisiri directe, sincere, sfâșietoare, amuzante și, uneori, de-a dreptul licențioase, care au scos la lumină fantezii la fel de intense și de diverse precum autoarele lor. Scrisori de la femei care nu și-au mai exprimat niciodată în fața cuiva — nici cu voce tare, nici în scris — secretele lor sexuale, cu excepția unor frânturi dezvăluite accidental, la un pahar, cu o prietenă apropiată sau, în toiul pasiunii, cu un partener. Era evident că participarea la „Dragă Gillian“ a fost pentru ele un proces în egală măsură eliberator și ilicit. Erau scrisori de la adolescente care încă nu avuseseră prima lor experiență sexuală; de la femei singure prinse în ciclul nesfârșit al combinațiilor online și al aventurilor de o noapte; de la femei epuizate, cu copii mici; de la femei căsătorite sau aflate în relații de lungă durată, frustrate de rutina de zi cu zi; femei transgender și persoane care se identifică drept nonbinare; și femei în vârstă de 60 sau 70 de ani, care descoperă că există încă multe de explorat în viața sexuală post-menopauză. Erau scrisori de la femei din toată lumea — din Columbia până în China, din Irlanda până în Islanda, din Lituania până în Libia, din Noua Zeelandă până în Nigeria, din România până în Rusia. Scrisori de la femei pansexuale, bisexuale, asexuale, aromantice, lesbiene, heterosexuale și queer.

Ca societate, avem obiceiul de a încadra femeile în diferite categorii, limitându-le și restrângându-le identitățile și rolurile — partenera sexuală seducătoare, mama grijulie, femeia inteligentă de carieră. Cu toate acestea, fanteziile demonstrează că nicio femeie nu are o singură identitate. Am vrut să contest aceste categorisiri în care femeile sunt forțate să se încadreze; și totuși! O carte trebuie să aibă structură și organizare! Acest lucru a făcut ca procesul de realizare a cărții să fie în egală măsură provocator și fascinant: am găsit o plăcere imensă în procesul de alăturare a scrisorilor, creând un sistem și observând cum cartea prinde formă într-un ritm aparte care, pe alocuri, părea poetic. Textele primite m-au făcut, de asemenea, să reflectez asupra propriei identități: etichetele de actriță, mamă, parteneră, activistă, femeie americano-britanică. Și astfel, având acest lucru în minte și respectând natura acestui proiect, mi-am trimis și eu propria scrisoare pentru carte. Eram curioasă să văd cum s-ar încadra; s-ar integra natural și — deși nu vom ști niciodată! — ar corespunde oare așteptărilor și presupunerilor oamenilor cu privire la mine?

Pentru mine, sexul nu a fost niciodată un concept static, ci mai degrabă ceva care se adaptează și se schimbă pe măsură ce cresc și mă transform cu fiecare nouă etapă a vieții. O parte importantă din acest proces a fost întotdeauna legată de gândire și de sentimente, nu doar de acțiune. Ca actriță, există o permisiune inerentă în miezul meseriei mele de a mă abandona unei realități alternative, ceea ce este chiar definiția fanteziei. Femeile pe care le întruchipez, ale căror lumi le explorez au, de asemenea, vieți interioare, dorințe și fantezii care sunt esențiale pentru a înțelege ce le motivează. Și o bună parte dintre ele m-a învățat despre sex și sexualitate.

Când am citit pentru prima dată Fantasmele erotice ale femeilor, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost sentimentul copleșitor de rușine resimțit de femei. Pentru femeile din 1973, recunoașterea dorințelor lor sexuale lăuntrice — față de ele însele, ca să nu mai vorbim de alții — era însoțită de o jenă profundă. Sigur că m-am întrebat — oare lucrurile stau altfel în secolul douăzeci și unu? Având în vedere vizibilitatea tot mai mare a comunităților LGBTQIA+, industria porno de miliarde de dolari și serialele dramatice de televiziune precum Sex Education (Educație sexuală), Euphoria (Euforia) și Normal People (Oameni normali), care atrag zeci de milioane de spectatori, ai putea crede că aceste gânduri și conversații fac parte zilnic din viața femeilor, nu-i așa? Ei bine, nu chiar.

Am fost surprinsă să descopăr că un număr mare de femei din zilele noastre continuă să își păstreze fanteziile doar pentru ele.