Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: HISTOIRE DE LA SEXUALITE I. La volonté de savoir

Autor: Michel FOUCAULT

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ;

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2649-1

ISBN (EPUB): 978-606-40-2764-1

EDITORI: Silviu Dragomir
Magdalena Mărculescu
Vasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL NONFICTION: Victor Popescu

REDACTARE: Cezar Petrilă

DESIGN: Alexe Popescu

IMAGINE COPERTĂ: Getty Images/©Otto Freundlich

DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

DTP: Mihaela Gavriloiu

CORECTURĂ: Irina Botezatu

Notă asupra ediției și a traducerii

După două încercări sau două etape, una mai „așezată“, cealaltă mai „aventuroasă“1, în încercarea de a „prinde“ și în limba română un ultim proiect rămas, din păcate, neterminat, adică în stadiul de șantier deschis — dar deja în mișcare și în devenire, aventuros (la propriu) pentru însuși autorul său încă din momentul conceperii sale (așa cum a fost întreaga sa operă și cum ar trebui să începem, în sfârșit, s-o citim) —, și după transformarea lui dintr-o trilogie într-o tetralogie (prin adăugarea unui al patrulea volum, nepublicat antum, rămas la propriu în stadiul de manuscris sau de „dosar“ de cercetare2), venise timpul ca pentru marele proiect înșelător și ironic intitulat, așadar, Istoria sexualității, al lui Michel Foucault, să se încerce o „redare“ editorială matură, adusă la zi, și în limba română.

Cu atât mai mult cu cât, între timp, în Franța (dar nu numai), continuă descoperirea și publicarea atent comentată de inedite (și nu mă refer la seria — încheiată, deja retipărită în colecție de buzunar — de cursuri ținute de Foucault la Collège de France3 sau la puzderia de interviuri și conferințe care, după monumentala ediție în patru tomuri din 1994 de Spuse și scrise4, nu încetează să răsară de pe întreg mapamondul5, cărora li se adaugă laturi încă necunoscute ale furtunoasei și polimorfei activități a lui Foucault precum, de exemplu, realizările sale radiofonice — ca realizator, tocmai, de emisiuni, nu doar în calitate de frecvent invitat și colaborator6 —, ci la surprize mult mai consistente, ca manuscrisul unei întregi cărți abandonate precum Discursul filosofic, publicat imediat și în limba română de Editura Trei7), proces care a culminat (fără a se și încheia) cu cele două ample volume „canonizatoare“ de Opere consacrate marelui gânditor francez de celebra colecție Bibliothèque de la Pléiade a Editurii Gallimard8. Pasionat scotocitor de arhive și inovator teoretician al arhivei, Michel Foucault constituie la rândul său o arhivă în plină mișcare și devenire.

Este meritul Editurii Trei de a se „înhăma“ la constituirea unui corpus de maturitate (editorială și de receptare) în reprezentarea gândirii lui Michel Foucault în limba română.

Publicarea tetralogiei pe care o constituie Istoria sexualității a lui Michel Foucault se va desfășura pe parcursul a doi ani. După două versiuni care, în sincronie (așa cum spuneam mai sus) cu însăși istoria editării și a receptării gândirii lui Michel Foucault, au tradus exclusiv textul, ediția de față, de maturitate, își propune să fie chiar o ediție. În acest sens, ea preia în integralitate aparatul critic dedicat acestui ciclu în ediția „Pléiade“, aparat realizat de excepționali specialiști francezi în pletorica și enigmatica, baroca la propriu operă a lui Foucault. Prezenta ediție română încearcă, de asemenea, să restituie, în măsura posibilităților (și păstrând și o justă măsură între necesitățile de înțelegere prin context și evitarea supraîncărcării sau a „înecării“ mesajului principal), și microcorpusurile, „norii“ de texte care au însoțit, în timpul vieții autorului, publicarea fiecărui volum, știut fiind faptul că Michel Foucault era solicitat și se exprima abundent și în permanență. În cazul acestui prim volum din Istoria sexualității, în anexă restituim prefața lui Michel Foucault la traducerea lui în limba germană.

Pentru a marca în mod real această etapă de maturitate a traducerii și editării lui Michel Foucault, după o îndelungată și neîntreruptă frecventare „traductivă“ a scrisului său, am început să fiu mai atent, și mai atent, mult mai atent la scriitorul Foucault, deoarece este clar că el a scris atât și nu a publicat pe cât a scris deoarece gândea scriind, își verifica gândirea exprimând-o insistent în scris, re-reformulând de mai multe ori (cel puțin trei!) până la versiunea finală, „bună pentru tipar“.

Am încercat, de asemenea, nu să rezolv, ci să înțeleg, în sfârșit, cât mai documentat dificultatea pe care o prezintă redarea în limba română, dar deja și înțelegerea lui în „franceză“, a conceptului de savoir, central, transversal și (începe să se întrevadă) decisiv la Foucault, în distincția lui față de connaissance, ambele traductibile în română (dar și în engleză, de pildă) prin cunoaștere (și, respectiv, knowledge), și în asocierea lui, devenită celebru loc comun, cu pouvoir, sub forma perechii pouvoir–savoir (putere–cunoaștere). Foucault a revenit neîncetat asupra conceptului (instabil și destabilizator: critic) de savoir, iar spre sfârșitul vieții, la începutul anilor 1980, începuse chiar (acesta fiind preluat de toată lumea) să se sature de el, exprimându-și prin urmare dorința nu de a-l „depăși“, ci de a-l „deplasa“.

Fără să intru în detalii și nuanțe care nu își au locul aici (dar care vor face obiectul unei cercetări aparte, aflate în curs), voi spune despre cunoașterea–connaissance că ține propriu-zis de filosofie și, pe linia ei genealogică, de știință, ajungând însă (sau permițând), de-a lungul contingențelor istoriei, să fie dublată, simulată, „instrumentalizată“ politic, adică din rațiuni de putere, ca savoir: ansambluri de cunoştinţe „interesate“ (fals, pretins dezinteresate, adică filosofice — în măsura în care, desigur, reciproc, filosofia este ea însăși dezinteresată), para- sau periștiințifice, prin care, sub acoperirea adevărului, umanul (individul și societatea, persoana și populația — iar azi, prin extensie, am spune chiar viul) este obiectivat pentru a fi supus, de fapt întrebuințat. Prin savoir, Foucault denunță implicit, operațional, pretențiile științifico-filosofice de adevăr ale politicului, mai exact, ale unei puteri pe care el o definește nonsubstanțialist, ca verb al disputei și al unei circulații pe care tocmai pretenția și voința de adevăr urmărește să o oprească, să o „înghețe“, transformând puterea, dintr-o activitate și un exercițiu relațional, într-un monolog și într-o posesie. Sabie cu două tăișuri acționând simultan în direcții (aparent) opuse, critica bifacială exercitată și declarat, dar și implicit prin ridicarea la rang a banalului savoir vizează atât puterea, cât și filosofia: complicitatea lor sub masca adevărului.

Lingvistic (adică lexical), savoir este un substantiv provenit (fără modificări) dintr-un infinitiv lung, așa cum se întâmplă curent și în limba română, în spiritul căreia ar fi trebuit să traduc, prin urmare, savoir, între cunoaștere și știință, prin „știre“, infinitivul lung, substantival, al verbului a ști. Dar această variantă nu este, evident, admisibilă.

Astfel încât nu mi-a rămas decât soluția, singura, după părerea mea, onestă, de a dubla de fiecare dată traducerea cu originalul, pentru a marca precis și la vedere diferența: cunoaștere–savoir și cunoaștere–connaissance, așa cum propune un confrate american, Graham Burchell, traducător al lui Foucault, intervenție pe însăși suprafața textului lui Foucault căreia mult mai corect mi se pare să-i prefer redarea originalului între parantezele proprii (pentru mine, în practica mea) traducătorului, acoladele: „cunoaștere {savoir}“, respectiv „cunoaștere {connaissance}“. Asta după ce, pe parcursul unor anterioare traduceri din Foucault, încercasem să rezolv problema lui savoir neexpunând-o însă, prin redarea lui prin pluralul cunoștințe sau forțând limba română (așa cum procedează și Ciprian Mihali în Discursul filosofic, și cum încercasem și eu în Arheologia cunoașterii) prin inventarea cuvântului cunoștință.

O altă, dar mult mai mică, problemă, tipică limbii franceze în genere, nu doar francezei filosofice a lui Foucault, o reprezintă cuvântul répression, care în română se traduce fie prin represiune (mai curând exterioară, politico-polițienească, dar și psihiatrică), fie prin reprimare (concept mai degrabă psihanalitic și vizând preponderent interioritatea). Având în vedere contextul, am ales, evident, a doua variantă.

În sfârșit, deoarece, în cazul unor asemenea ediții cu mai multe straturi de text și mai mulți „autori“, parantezele rotunde îi aparțin de facto autorului, iar parantezele drepte editorului prim (în cazul de față, francez), traducătorului nu-i rămân decât acoladele. În cazul notelor de subsol, cele marcate cu cifre arabe sunt ale autorului, cele cu cifre romane, ale editorului francez, iar cele cu asterisc, ale traducătorului.

Fie ca, sub acoperământul și prin intermediul discuției despre sex și sexualitate (tipice Occidentului, însă nu doar modern) din acest prim volum al Istoriei sexualității, grila nonrepresivă, pozitiv-productivă, de analiză și înțelegere a puterii (și, deci, a politicului), ca și posibila extindere (încă, după știința mea, neîncercată) a analizei guvernării (asupra) vieții și a morții de la om la întregul viu, să convingă și să cucerească (și) publicul român.

Bogdan Ghiu

1 Michel Foucault, Istoria sexualității, traducere de Beatrice Stanciu și Alexandru Onete, Editura de Vest, Timișoara, 1995; Istoria sexualității, traducere de Cătălina Vasile, Univers, București, 2004.

2 Michel Foucault, Histoire de la sexualité, vol. 4: Les aveux de la chair, ed. Frédéric Gros, Gallimard, „Bibliothèque des histoires“, Paris, 2018.

3 Traducerea seriei de cursuri ținute de Michel Foucault la Collège de France a fost inițiată și se află în curs de împlinire, sub coordonarea lui Ciprian Mihali și a mea, la Editura Idea.

4 Michel Foucault, Dits et écrits, 4 vol., édition établie sous la direction de Daniel Defert et François Ewald avec la collaboration de Jacques Lagrange, Gallimard, „Bibliothèque des sciences humaines“, Paris, 1994; reed. 2 vol., Gallimard, „Quarto“, Paris, 2001.

5 Vezi, de exemplu, volumele publicate în colecția „Foucault inédit“ a editurii pariziene Vrin.

6 Michel Foucault, Entretiens radiophoniques. 1961–1983, ed. Henri-Paul Fruchaud, Flammarion/Vrin/INA, Paris, 2024.

7 Michel Foucault, Le discours philosophique, éditions établie, sous la responsabilité de François Ewald, par Orazio Irrera et Daniele Lorenzini, EHESS/Gallimard/Seuil, „Hautes études“, Paris, 2023; Discursul filosofic, traducere de Ciprian Mihali, Trei, București, 2024.

8 Michel Foucault, Œuvres, 2 vol., édition publiée sous la direction de Frédéric Gros, avec la collaboration de Jean-François Bert, Daniel Defert, François Delaporte et Philippe Sabot (vol. I), et de Philippe Chevallier, Daniel Defert, Bernard E. Harcourt, Martin Rueff, Philippe Sabot et Michel Senellart (vol. II), Gallimard, „Bibliothèque de la Pléiade“, Paris, 2015.