Editori

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Redactare

Alin Croitoru

Lector

Michi Lucescu

Copertă

Andrei Gamarț

Director producţie

Cristian Claudiu Coban

Corectură

Oana Aanei

DTP

Dan Crăciun

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2580-7

ISBN (EPUB): 978-606-40-2762-7

Cuvânt-înainte

Întâlniri zilnice cu inconștientul

Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul În căutarea sinelui. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor.

Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin. Întrucât analiza personală reprezintă elementul central al formării psihanalistului, după 1989, anul care a marcat căderea comunismului și totodată legalizarea psihanalizei ca un corpus ideatic și practică de clinică, m-am numărat printre membrii fondatori ai Societății Române de Psihanaliză (1990). În noul context, mi-am completat formarea cu noi orizonturi teoretice și numeroase supervizări oferite de psihanaliștii din Occident, care ne vizitau cu regularitate în anii ’90.

În 1999, am devenit membru direct al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), fondată de însuși Freud în 1910. Sintagma „membru direct“ se referă la modalitatea evaluării: cele două cazuri clinice prezentate de candidat sunt apreciate de doi psihanaliști formatori și supervizori, desemnați în acest scop. În cazul meu, Peter Blos Jr și Michael Rotmann. Apartenența la IPA, una dintre cele mai importante asociații psihanalitice din lume, poate fi realizată și indirect, fără evaluare, prin simpla afiliere la o asociație națională componentă IPA.

Treptat, pe măsură ce numărul orelor petrecute în cabinet a crescut constant, întâlnirile cu inconștientul au devenit zilnice, timp de mai multe ore, fapt care mi-a permis să-i cunosc noi fațete și conținuturi, din ce în ce mai profunde și mai neașteptate.

Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri“). Cu alte cuvinte, am redat vise, acte ratate, transferuri (proiectarea tiparelor inconștiente ale analizandului asupra analistului), reacția mea inconștientă ca psihanalist la proiecțiile analizanților (contratransferul) — toate, modalități privilegiate de manifestare a inconștientului în ora de psihanaliză — precum și interpretarea lor, ceea ce face inconștientul conștient, extinde Eul și crește forța sa în câmpul psihic dar, mai ales, generează schimbarea psihică.

Dintre umbrele Hadesului psihic, primele care m-au întâmpinat au fost dorințele oedipiene refulate, cu toate nuanțele cunoscute mie (oedipul pozitiv, negativ sau inversat, complet sau nedezvoltat). Am fost tentat atunci să-mi spun că mi s-a revelat cel mai important aspect al inconștientului românilor. Însă destul de repede, doar la câțiva ani de la începerea activității de psihanalist, peisajul inconștientului autohton a început să se schimbe: din spatele oedipului, influențându-l considerabil, s-a conturat tot mai clar o altă dimensiune a inconștientului meu și conaționalilor mei, și anume deficitul narcisic, care avea să devină precumpănitor. La începutul vieții, insuficienta empatie din partea părinților poate lăsa nesatisfăcute necesități psihice vitale, cum ar fi aceea de a fi oglindit, care se cufundă în inconștient ca un gol al sinelui. Surpriza pe care mi-a oferit-o autoanaliza care a însoțit permanent analizele conduse de mine tocmai aceasta a fost, de a constata că oedipul meu s-a grefat pe un fond de deficit narcisic. De aceea, o psihanaliză reușită nu se poate limita la oedip, ci trebuie să coboare spre curenții adânci ai filonului narcisic, însoțitor constant al dezvoltării pulsionale, la a cărei modulare contribuie permanent.

Deși imaginea despre inconștient oferită de Jurnal este inevitabil incompletă și fragmentară, câteva dintre liniile sale de forță se conturează clar, ceea ce ar putea răspunde curiozității studenților la psihologie, psihoterapeuților și oricărui cititor interesat de profunzimile vieții psihice și dinamica sa.

⁂

Respectarea principiului confidențialității am realizat-o în felul următor: realitatea psihanalizelor pe care le-am condus a constituit doar punctul de plecare; materialul brut a trecut printr-un proces de anonimizare și ficționalizare, iar rezultatul a fost supus aprobării analizandului din a cărui analiză a fost extras. Când nu a fost posibil să identific sursa unei notații importante, pentru că în momentul inițial nu a fost personalizată, am ficționalizat-o complet, reținând doar procesul inconștient, nu și detaliile concrete prin care s-a manifestat, înlocuite cu altele adecvate.

17 aprilie 1999

Autoanaliză: un coșmar
cu sens neașteptat

Am visat că țin din nou un curs la Facultatea de Medicină, unde, în anii comunismului (anii ’70), la adăpostul unui curs de etică, vorbeam despre psihanaliză unor studenți inteligenți, interesați și informați. În vis, mai mulți studenți mă bruiau citind un text. La început am ignorat zgomotul, pentru ca apoi să declar: „Îmi dau seama că nu mă mai agreați și că trebuie să plec“.

M-am trezit cu o intensă senzație de neplăcere narcisică, indiciu al coșmarului. Prima mea reacție a fost de a respinge ideea „din cărți“ că și coșmarul exprimă o dorință. Dacă medicina simbolizează în vis psihanaliza, o disciplină paramedicală, atunci cum să-mi doresc să abandonez domeniul meu de suflet?

În seara dinaintea visului am primit pentru o întrevedere preliminară pe studenta cea mai bună de la Psihologie, care mi-a cerut o analiză de formare. În timpul orei a domnit o „chimie“ evidentă. Încă o situație în care transferul pozitiv colorat erotic, în viața reală trăit ca iubire, este sublimat sub forma unei analize. Însă inconștientul meu și-ar fi dorit iubirea reală. De aceea a inițiat visul în care eram silit să renunț la psihanaliză, ceea ce ar fi deschis drumul pentru iubirea reală. Supraeul, cenzura, nu a fost de acord și a transformat totul în coșmar!

5 februarie 2000

„Mi-am cam mutat analiza acasă, la soț“, mă anunță Amalia, înainte de a-mi povesti visul din noaptea trecută.

Făceam dragoste dimineața cu Barbu. La un moment dat, a încercat să mă penetreze anal. M-am ridicat brusc din pat și am fugit la baie, unde am închis ușa. Barbu m-a urmat ca să vadă ce s-a întâmplat, dar nu l-am lăsat să intre. Repetam într-una: „uite ce mi-ai făcut!“ Apoi m-am prelins pe lângă ușă și n-am mai știut de mine.

Prima asociere este o scenă de familie în care tatăl, după ce s-au mutat, a refuzat să monteze un sistem de închidere la baie pe motiv că mama ar putea leșina acolo, iar ceilalți membri ai familiei n-ar avea cum să intre s-o ajute.

— În vis păreți să fiți în rolul mamei. Ca și ea, leșinați în baie. Una dintre dorințele visului ar putea fi tocmai aceasta, de a ocupa poziția mamei pe lângă tata.

— Asta ar însemna că Barbu, soțul meu, îl simbolizează pe tata. Nu înțeleg din ce motiv, ca regizor al visului, cum spuneți dumneavoastră, am creat secvența cu sexul anal. Nu pot să cred că am avut o astfel de dorință față de tata.

— Nici eu nu cred! Dar visul poate exprima printr-o dorință o altă dorință, cu totul inacceptabilă pentru cenzură. În cazul visului dumneavoastră, cenzura impune o dublă deformare: mai întâi, dorința nu vă aparține, ci vine de la soț; apoi, dorința interzisă este înlocuită de alta, tot nepermisă, dar mai puțin periculoasă.

— Nu-mi dau seama ce ar putea fi.

— Este o dorință pe care orice fetiță o are în prima copilărie față de tatăl ei.

— Oedipul despre care vorbeați la cursul de psihanaliză?!!

— Întocmai. Ceea ce visul exprimă și interzice drastic este dorința inconștientă a copilului față de tată. De aceea, ea nici nu apare nemijlocit, ci mascat, ca o dorință a soțului, care nu poate avea ca urmare procrearea.

— Reconstrucția dumneavoastră mi se pare pe cât de ingenioasă și coerentă, pe atât de artificială. Nu simt nimic! Singurul lucru pe care-l pot spune este că relația cu tata mi-a inspirat o anumită frică față de dorința de a avea copii. Dar asta poate avea mai multe cauze.

Toată ora s-a consumat cu interpretarea visului, din care am transcris fragmente semnificative.

16 mai 2000

Mesaje din inconștientul colectiv?

Jung asemăna psihicul omului cu o clădire cu mai multe niveluri. La etajul întâi s-ar afla conștiința, la parter, preconștientul, la subsol, inconștientul personal. Tripartiția aceasta, pe care Jung o preia de la Freud, este completată de el cu încă un nivel: inconștientul colectiv, metaforizat ca o peșteră neștiută, depozitar de oseminte preistorice, aflată sub pivniță.

Uneori răzbat, într-o analiză freudiană dedicată inconștientului personal, ecouri din peștera preistorică. Astfel, Felicia, care a venit la analiză pentru un doliu după tată care nu se mai încheia, mi-a transmis în timp mai multe astfel de ecouri. Mai întâi a apărut o manifestare teriomorfă a arhetipului spiritului, un câine-lup care le comunica mamei, întreținătoare a doliului, și fiicei că soluția este „uitarea“. În alte două vise succesive, același arhetip se manifestă doar ca o voce care găsește soluții și oferă cunoștințe utile pentru extinderea Eului. În primul, vocea arhetipală dă soluția: elevul T., care perturbă grav orele, să nu mai vină la școală. În al doilea, îi sunt aduse la cunoștință dorințe uitate de la patru ani, din timpul oedipului: să-i moară rivalele, atât mama, cât și sora.