Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlu original: MORAL. DIE ERFINDUNG VON GUT UND BÖSE

Autor: Hanno Sauer

Published by arrangement with Michael Gaeb Literary Agency, Berlin in conjunction with Agentia Literara LIVIA STOIA

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ;

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2606-4

ISBN (EPUB): 978-606-40-2723-8

EDITORI: Silviu Dragomir
Magdalena Mărculescu
Vasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL NONFICTION: Victor Popescu

DESIGN: Alexe Popescu

IMAGINE COPERTĂ: Getty Images/©Robert Delaunay

DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

DTP: Mihaela Gavriloiu

CORECTURĂ: Irina Botezatu

Introducere.

Lucrurile care au contat pentru noi

Dați-mi voie să vă spun o poveste. Oare o să ne mai putem iubi pe când se va sfârși?

E o poveste lungă, pentru că e despre tot ce era important pentru noi: despre valorile noastre, principiile noastre, sursele identității noastre, fundamentele societății noastre; despre concordie și discordie, despre cele două fețe ale lui a judeca și a fi judecat, și despre cum nu ne trezim mereu pe aceeași parte pe care ne-am așternut la somn.

După ce am putea să ne ghidăm? Cum vrem să trăim? Cum putem să ne înțelegem cu toții? Cum am reușit înainte și cum am putea reuși în viitor? Toate acestea sunt probleme morale, iar povestea pe care vreau să o spun este o istorie a moralității. Morala — asta sună a limitare și constrângere, îngrădire și sacrificiu; a inchiziție, mărturisire și conștiință vinovată, a castitate și catehism: ceva trist, lipsit de orice bucurie, claustrofobic și vindicativ.

Și impresia aceasta nici măcar nu-i falsă — doar că-i incompletă. Povestea mea urmărește transformările morale fundamentale ale umanității, de la strămoșii noștri din Estul Africii, care încă nu deveniseră pe de-a-ntregul oameni, până la cele mai recente conflicte în privința identității, inegalității, oprimării și a îndreptățirii de a judeca prezentul, dispute care se poartă online în metropolele lumii moderne. Cartea de față spune povestea modului în care s-a schimbat societatea noastră de-a lungul epocilor, cum s-au dezvoltat noi instituții, tehnologii, cunoștințe și forme economice în paralel cu valorile și normele noastre, dar și cum fiecare dintre aceste schimbări are mai mult decât o fațetă: pentru că cine trăiește într-o societate îi limitează pe alții; cine înțelege regulile vrea să le controleze; cine acordă încredere devine dependent de cel în care-și pune încrederea; cine produce prosperitate creează inegalitate și exploatare; cine vrea pace trebuie uneori să se războiască.

Orice schimbare are o dialectică, orice evoluție bine-venită are o latură dură, întunecată și rece, orice progres are un preț. Evoluția noastră timpurie ne-a făcut cooperanți, dar și ostili față de toți cei care nu aparțineau grupului nostru — cine spune „noi“ va spune îndată și „ei“. Apariția și dezvoltarea pedepsei ne-au domesticit, ne-au făcut prietenoși și pașnici, dar ne-au dotat și cu puternice instincte punitive, cu care supraveghem respectarea regulilor noastre; cultura noastră ne-a dat noi cunoștințe și abilități, pe care le-am deprins de la alții — și ne-a făcut astfel dependenți de acești alții. Apariția inegalității și a dominației a adus bogății nemaivăzute și o nouă dimensiune a ierarhiei și oprimării; modernitatea a eliberat individul, care a supus apoi natura cu ajutorul științei și tehnologiei; așa ne-am dezvrăjit lumea în care am ajuns astăzi apatrizi și am creat condițiile pentru colonialism și sclavagism. Secolul XX a vrut să creeze, cu ajutorul unor instituții globale, o societate pașnică, în care toți se bucură de același statut moral, ne-a adus cele mai îngrozitoare crime din istoria umanității și ne-a condus către limita colapsului ecologic. În anii din urmă căutăm să eliminăm definitiv moștenirea domniei forței și discriminării, a rasismului și sexismului, a homofobiei și excluziunii; dar, chiar dacă merită, și pentru aceasta va fi un preț de plătit.

Morala noastră e un palimpsest: un pergament scris și rescris, adesea ilizibil, greu de descifrat. Dar ce e morala? Cum se definește? Cel mai bine ar fi să nu o definim, căci „definibil este numai ceea ce n-are istorie“. Iar morala noastră are o istorie și ea e prea complexă și dificilă pentru formulele sterile la care ne putem gândi din fotoliu. Că nu se poate defini decât prost ce e morala nu înseamnă însă că nu se poate spune clar ce este ea. Doar că nu se poate spune pe scurt.

O istorie a moralității nu e o istorie a filosofiei morale. Reflectăm de mult asupra valorilor noastre, dar abia de puțină vreme am și pus pe hârtie aceste reflecții. Codul lui Hammurabi și Decalogul, predica de pe munte, imperativul categoric al lui Kant și vălul ignoranței al lui Rawls joacă un rol în povestea mea, dar un rol mai degrabă minor. Povestea mea este despre istoria valorilor, normelor, instituțiilor și practicilor noastre. Morala noastră nu e în capetele noastre, ci stă în orașele și zidurile noastre, în legile și obișnuințele noastre, în sărbătorile și războaiele noastre.

Istoria pe care o voi povesti vrea să contribuie la înțelegerea prezentului. Societățile moderne se află actualmente sub presiunea morală de a împăca propria lor supraviețuire cu cele mai neplăcute adevăruri ale existenței lor. Cum am putea să cartografiem transformările actuale ale infrastructurii noastre morale, în așa fel încât să aruncăm lumină asupra întregului? De unde vine caracterul ireconciliabil al polarizărilor pe care le observăm astăzi? Care e legătura dintre identitatea culturală și inegalitatea socială? La sfârșit, aceste elemente vor fi puse în legătură, în așa fel încât va rezulta o diagnoză istorică a crizei morale a prezentului. Diagnoza pe care o propun se ivește din istoria moralității noastre, pe care o povestesc de-a lungul cărții. Pentru a înțelege prezentul, trebuie să ne adresăm trecutului. Pe scurt, evoluția moralității noastre ne-a făcut, într-adevăr, mai capabili să cooperăm unii cu ceilalți, dar a limitat dispozițiile noastre morale la cele pe care le atribuim grupului „nostru“ (vezi Capitolul I, „5 000 000 de ani“). O nevoie crescută de cooperare, apărută datorită transformărilor mediului, nu poate fi satisfăcută decât prin conviețuirea în grupuri din ce în ce mai mari. Practica pedepsirii ne-a dat, pe de-o parte, autocontrolul social și toleranța socială necesare pentru asta, dar, pe de altă parte, ne-a dotat și cu o psihologie care supraveghează cu mare vigilență respectarea normelor grupului nostru (v. Capitolul II, „500 000 de ani“). Coevoluția genetică și culturală ne-a făcut ființe dependente de învățarea de la ceilalți și de capacitatea de a absorbi, cât mai bine cu putință, capitalul cultural acumulat de informații și abilități. În același timp, era nevoie, în acel stadiu, să se poată decide de la cine era dezirabil să se învețe — adică în cine te puteai încrede. Această investiție de încredere este mijlocită de valori împărtășite (v. Capitolul III, „50 000 de ani“). Specia noastră de ființe cooperative, punitive și capabile să învețe a reușit în cele din urmă să construiască societăți din ce în ce mai mari, care amenințau să se prăbușească sub presiunea propriului număr. Egalitarismul inițial a început să fie înlocuit cu forme de organizare strict ierarhizate, care a separat societățile umane în elite socio-economice și o majoritate dezavantajată politic și material. Inegalitatea socială a crescut, la fel ca aversiunea noastră față de ea (Capitolul IV, „5 000 de ani“). Era doar o chestiune de timp până ce istoria moralității avea să aducă o constelație culturală care va înlocui relațiile de rudenie și ierarhia, ca principii structurale ale societății, cu relații de cooperare realizate autonom de către indivizi. Această nouă treaptă a evoluției a descătușat forțe nemaivăzute până atunci de creștere economică, progres științific și emancipare politică, care s-au contopit în societatea modernă în care încă trăim (Capitolul V, „500 de ani“). În același timp, s-au ascuțit tensiunile între aversiunea noastră mentală față de inegalitatea socială și avantajele economice pe care le face posibile o societate structurată de libertățile civile individuale. Odată cu sporirea bunăstării s-a făcut încă și mai tare auzită cererea de a realiza, în sfârșit, promisiunea egalității între oameni. Statusul sociopolitic al minorităților dezavantajate a devenit o prioritate morală (cf. Capitolul VI, „50 de ani“). Faptul că această problemă nu s-a lăsat rezolvată cu rapiditatea dorită caracterizează situația noastră actuală, în care elementele principale ale istoriei moralității noastre s-au aglutinat într-o mixtură toxică. Psihologia noastră de grup, marcată moral, ne face susceptibili la scindare socială. Dificultățile în a depăși până și cele mai puțin grave inegalități sociale au condus la suspiciune față de toți cei care nu luptă cu vehemența considerată necesară pentru una și aceeași cauză. Acest lucru întărește divizarea societății în „noi“ și „ei“, ceea ce sporește susceptibilitatea noastră la dezinformare, căci noi facem ca decizia cu privire la cine poate fi investit cu încredere să depindă preponderent de semnale de apartenență morală. Și atunci psihologia noastră punitivă începe să verifice cu tot mai multă suspiciune indicatorii simbolici ai apartenenței noastre la grup și să sancționeze din ce în ce mai excesiv nerespectarea normelor adoptate de membrii grupului. Conflictele identitare — de stânga și de dreapta — ale prezentului sunt rezultatul acestei dinamici (v. Capitolul VII, „5 ani“). Dar lucrurile nu trebuie să se încheie așa, căci diferențele noastre de opinie politică sunt în general foarte superficiale, iar sub această suprafață există valori morale profunde și universale, pe care le împărtășesc toți oamenii, și care pot să constituie fundamentul unei noi concilieri (v. „Încheierea“).

Cum spuneam: e o poveste lungă. Începe cu mult timp în urmă și se sfârșește în viitor.