Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Design și ilustrație copertă:

Faber Studio (Adelina Butnaru)

Consultant de specialitate:

Bogdan Ionuț Mera

Redactare:

Sofia-Manuela Nicolae

Director producție:

Cristian ClauDiu Coban

Dtp:

RĂZVAN NASEA

Corectură:

Irina Mușătoiu

DANA ANGHELESCU

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: 15 cas cliniques en psychopathologie du traumatisme

Autor: Khadija CHAHRAOUI

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-2474-9

ISBN (EPUB): 978-606-40-2576-0

Introducere

Trauma psihică a constituit întotdeauna o problematică centrală în psihopatologie, obligându-ne să gândim legăturile complexe dintre mediu și subiect într-o relație non-cauzală dar constant interactivă. Capacitatea traumei de a transforma radical echilibrul somato-psihic al individului, convingerile, identitatea, relațiile sale cu ceilalți, pune fundamental în discuție problema vulnerabilității psihice și a sensului pe care fiecare îl atribuie experienței traumatice. La această întrebare încercăm să răspundem în acest volum, prin prezentarea a 15 cazuri clinice care ilustrează diferite situații traumatice; pentru fiecare încercăm să reconstituim dimensiunile vulnerabilității și ale sensului traumei.

Acest volum este împărțit în 7 capitole, fiecare abordând o dimensiune psihopatologică sau o situație clinică specifică în legătură cu trauma psihică. Fiecare capitol începe cu un scurt text teoretico-clinic care permite o mai bună înțelegere a observațiilor clinice ce îi urmează.

Primul capitol prezintă principalele dimensiuni psihopatologice ale sindroamelor de traumă psihică și o discuție despre criteriile DSM și despre contribuțiile psihanalizei. Trei cazuri ilustrează și examinează aceste diferite dimensiuni clinice, cu extrase din interviuri.

Capitolul 2 pune în discuție semnificația sindromului de repetiție în relație cu groaza în trauma psihică. Sensul traumei este abordat în cadrul unei dinamici de construire în comun care implică pacientul și angajamentul clinicianului, ca rezultat al unei activități narative partajate și comunicabile. Două cazuri de stări de stres posttraumatic acut ilustrează aceste afirmații.

Capitolul 3 propune ca sindroamele psihotraumatice să fie considerate situații de criză psihică, ceea ce introduce o dimensiune psihodinamică în înțelegerea traumei. Problema cronicității acestor sindroame este abordată din perspectiva unei întrebări esențiale, care nu se referă la motivele pentru care pacienții decompensează după o traumă, ci la motivele pentru care ei nu reușesc să se refacă psihic după mai mulți ani. Formulăm ipoteza unei redundanțe între criza traumatică și criza de viață care împiedică rezolvarea traumei, redundanță pe care o vom ilustra cu două cazuri.

Capitolul 4 se concentrează pe o situație clinică și psihopatologică destul de puțin cunoscută, și anume dezvoltarea sindroamelor de traumă psihică în mediul medical. O scurtă trecere în revistă a literaturii de specialitate și câteva clarificări teoretice și clinice vor permite abordarea traumelor specifice, în special în reanimarea medicală și chirurgicală. Trei cazuri clinice vor fi apoi dezvoltate pentru a înțelege semnificația individuală a acestor traume.

Capitolul 5 dezvoltă problema legăturilor dintre doliul traumatic și sindromul de traumă psihică, precum și exprimarea lor clinică și psihopatologică. Vulnerabilitatea este examinată în raportul său cu absența unor contexte culturale suportive, în special cu importanța acordată ritualurilor de doliu, aspecte subliniate în cele două cazuri prezentate.

Capitolul 6 abordează trăsăturile specifice traumei psihice în situația de exil și prezintă psihopatologia situațiilor extreme trăite de populațiile refugiate, apoi este tratată problema proceselor interne legate de exil la migrant, în relație cu dificultățile doliului, ale pierderii și ale schimbării domiciliului. Două cazuri clinice vor permite ilustrarea acestor aspecte.

În fine, capitolul 7 acordă un loc central modalităților de ascultare a pacienților cu traumă psihică de către psihologul clinician. Vom discuta în special despre atitudine tehnică și contratransfer la clinician, precum și despre aspectele sensibilității empatice și ale conținerii terapeutice. Un caz de hărțuire sexuală traumatică va ilustra aceste diferite aspecte.

Pe parcursul lucrării vom pune accentul pe avantajul adoptării unei abordări clinice care să permită resituarea și reconstituirea interacțiunii dintre diferitele niveluri pentru a înțelege vulnerabilitatea psihică: dimensiunile singulare și subiective, dimensiunile contextuale și colective (sociale, familiale, medicale, culturale), și, în final, dimensiunile intersubiective în relația cu psihologul clinician.

Fiecare caz a fost tratat cu atenție deosebită pentru a respecta anonimatul, păstrând în același timp aspectele psihopatologice și clinice cele mai specifice.

Sperăm că această lucrare va constitui un instrument valoros în înțelegerea psihopatologiilor traumatice, atât pentru studenți, cât și pentru clinicienii implicați în tratarea acestor persoane.

Capitolul 1

Psihopatologia clinică a sindroamelor de traumă psihică

Cuprins

1. Introducere

2. Sindroame de traumă psihică, stări de stres posttraumatic, nevroze traumatice

3. Dimensiuni psihopatologice și clinice ale sindroamelor psihotraumatice

4. Trei cazuri clinice

1. Introducere

Sindroamele de traumă psihică prezintă dimensiuni clinice și psihopatologice foarte specifice, în număr de trei: 1) etiologia traumatică, 2) simptomele de repetiție și 3) modificarea personalității. Abordarea psihodinamică a propus o teorie coerentă a traumei și a diferitelor sale efecte, care rămâne o referință majoră astăzi pentru înțelegerea acestor sindroame.

2. Sindroame de traumă psihică, stări de stres posttraumatic, nevroze traumatice

„Sindroamele de traumă psihică“ desemnează ansamblul stărilor sechelare consecutive unei traume psihice (Barrois, 1988; Crocq, 1998). Descrierea lor clasică menționează că apar în urma unei catastrofe colective (bombardamente în război, atentate, cutremure, catastrofe naturale sau tehnologice, deportări) sau individuale (accidente și agresiuni fizice sau sexuale). Aceste sindroame au fost desemnate prin diferite terminologii, în funcție de epoci și de clasificările nosografice. „Stările de stres posttraumatic“ au fost introduse în 1980 în DSM sub impulsul veteranilor americani din Vietnam care doreau să li se recunoască suferința și să dezvolte sistemul de îngrijire a numeroaselor psihopatologii de după război. Dar sindroamele de traumă psihică sunt cunoscute de mult timp sub diferiți termeni: nevroză de teroare (Pinel, 1809), nevroze traumatice (noțiune creată de Oppenheim în 1889), nevroze de război în timpul războaielor din secolul al XX-lea, nevroze posttraumatice în anii șaizeci. În special noțiunea de nevroză traumatică a făcut obiectul numeroaselor lucrări ale primilor psihanaliști care au contribuit la fundamentele înțelegerii clinice și psihodinamice a traumelor psihice și a efectelor lor.

2.1. Avantaje și limite ale descrierii stării de stres posttraumatic în DSM

Criterii de diagnostic ale stării de stres posttraumatic — DSM-IV-TR: 309.81 (APA, 2000)

A. Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic în care ambele dintre cele care urmează sunt prezente:

1. persoana a experimentat, a fost martoră ori a fost confruntată cu un eveniment sau evenimente care au implicat moartea efectivă, amenințarea cu moartea ori o vătămare serioasă sau o periclitare a integrității corporale proprii ori a altora;

2. răspunsul persoanei a implicat o frică intensă, neputință sau oroare.

B. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent într-unul (sau mai multe) dintre următoarele moduri:

1. amintiri recurente și intruzive ale evenimentului, incluzând imagini, gânduri sau percepții, și provocând un sentiment de detresă;

2. vise recurente ale evenimentului ce provoacă un sentiment de detresă;

3. acțiune și simțire ca și cum evenimentul traumatic ar fi recurent (include sentimentul retrăirii experienței, iluzii, halucinații și episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la deșteptarea din somn sau când este intoxicată);

4. detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic;

5. reactivitate fiziologică la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic.

C. Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității generale (care nu era prezentă înaintea traumei), după cum este indicat de trei (sau mai multe) dintre următoarele:

1. eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau conversațiile asociate cu trauma;

2. eforturi de a evita activități, locuri sau persoane care deșteaptă amintiri ale traumei;

3. incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;

4. diminuare marcată a interesului sau a participării la activități semnificative;

5. sentiment de detașare sau de înstrăinare de alții;

6. gamă restrânsă a afectului (de exemplu, este incapabil să aibă sentimente de amor);

7. sentiment de viitor îngustat (de exemplu, nu speră să-și facă o carieră, să se căsătorească, să aibă copii ori o durată de viață normală).

D. Simptome persistente de excitație crescută (care nu erau prezente înainte de traumă), după cum este indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele:

1. dificultate în adormire sau în a rămâne adormit;

2. iritabilitate sau accese de furie;

3. dificultate în concentrare;

4. hipervigilență;

5. răspuns de tresărire exagerat.

E. Durata perturbării (simptomele de la criteriile B, C și D) este de mai mult de o lună.

F. Perturbarea cauzează un sentiment de detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Acut: dacă durata simptomelor este mai scurtă de 3 luni.

Cronic: dacă durata simptomelor este de 3 luni sau mai mare.