Dedic această carte generațiilor viitoare,
în particular copiilor mei, Dan și Andreea,
și nepoților Sam, Luke, Ben, Cate și Ana

Cuvânt-înainte

Dezbaterea privind schimbarea climei a intrat

în ceea ce am putea numi „Faza focului de tabără”,

în care scopul este de a spune cea mai înfricoșătoare poveste.

Oren Cass1

În ceea ce privește tema cărții de față, am devenit o voce în pustiu – expresie inspirată de titlul unui articol publicat de Ioan Buduca în Cotidianul – încă din 2014, când a apărut primul meu articol pe platforma Contributors.ro – „Gasland sau puterea manipulării“ –, urmat de multe altele și de o primă carte: Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate.2

La vremea respectivă eram singurul profesionist care a susținut tehnologia de fracturare – cea mai spectaculoasă revoluție tehnologică de la începutul acestui secol. O voce singulară în pustiul media-informatic, dominat de dezinformări și manipulări multiple. Astăzi, după zece ani de la acele contribuții unice în literatura de specialitate românească, păstrez drept concluzie un citat tolstoian care rezumă impecabil situația de atunci:

Cele mai dificile subiecte pot fi explicate celui mai nătâng om, dacă nu și-a creat deja nicio idee despre ele; dar cel mai simplu lucru nu poate fi explicat deloc celui mai inteligent om, dacă el este ferm convins că știe deja, fără nicio umbră de îndoială, ceea ce i se spune.3

După ce isteria fracturării hidraulice a ajuns în coșul de gunoi al istoriei, am început să public pe Contributors.ro perspective și analize cantitative despre o altă emoție colectivă – schimbarea climei. O primă colecție din aceste lucrări a fost publicată în volumul Schimbările climatice. Un ghid (uneori) incorect politic, Ed. Integral, 2022. Ca și în cazul precedent, am așteptat cu interes discuții/dezbateri deschise pentru o mai bună informare și educare a opiniei publice. Nu s-au realizat (și nu din vina mea). Cu alte cuvinte, am rămas o voce (și) în pustiul climatic. Poate că această nouă carte va schimba situația singularității.

Titlul Clima în schimbare reprezintă o despărțire de formula unică utilizată în mass-media – „schimbări climatice“. Pluralul este ambiguu, pentru că invocă întrebarea simplă: despre câte schimbări vorbim – 2, 20, 200 etc.? O expresie acceptabilă până la un punct ar fi schimbarea climei. Dar și acest termen este ambiguu, pentru că clima terestră s-a schimbat de-a lungul eonilor geologici, se schimbă în prezent și se va schimba și în viitor.

Clima în schimbare reflectă o realitate intrinsecă a istoriei planetei noastre din ultimele 4,6 miliarde de ani. Variațiile naturale (temperatură, gaze cu efect de seră ș.a.) se manifestă în intervale care se întind de la decenii la milioane de ani și ele sunt controlate de o multitudine de factori: geometria sistemului solar, luminozitatea solară, distribuția globală a continentelor și oceanelor, variabilitatea orbitală și solară, oscilațiile oceanografice la scară largă, ciclurile lungi ale mareelor oceanice, oscilațiile El Niño și La Niña, activitatea vulcanică, descompunerea rocilor și mineralelor, tectonica regională, ciclurile scurte ale mareelor oceanice, furtunile și erupțiile solare, ciclurile orbitale mai mici, topirea hidraților de metan, impacturi cu meteoriți.

Apariția speciei umane pe Pământ a însemnat activități care pot influența clima prin schimbarea modului de utilizare a terenurilor și acoperirii lor, prin emisii de CO2 și alte gaze cu efect de seră și prin modificarea concentrațiilor de aerosoli din atmosferă.

Dar, în ultimele decenii, definiția schimbării climei s-a îndepărtat de la această interpretare largă. Articolul 1 al Convenției-Cadru a Națiunilor Unite asupra schimbării climei (UNFCCC), adoptată la nivel global in 1992 (ratificată și de România în 1994), impune următoarea definiție:

„Schimbare climatică“ înseamnă o schimbare a climei care este atribuită direct sau indirect activității umane, care alterează compoziția atmosferei globale și care se adaugă la variabilitatea naturală a climei observată în perioade comparabile.4

Această definiție exclude în mod explicit schimbările naturale care apar în sistemul climatic, așa că „schimbare climatică“ (sau „schimbări climatice” à la România) se referă doar la influențele antropogene, pe când „variabilitatea climatică“ este rezervată cauzelor naturale.

Clima în schimbare menține cele două componente, fără a executa un „reducționism climatic”5 prin care orice schimbare observată în ultimul secol se presupune acum, în mod implicit, că este cauzată de emisiile umane în atmosferă. Această presupunere duce la conectarea fiecărui eveniment meteorologic sau climatic neobișnuit la schimbările climatice cauzate de om, ca urmare a emisiilor de combustibili fosili.6

Prima regulă a șahului climatic este următoarea: tabla de joc este mai mare decât credem noi și include mai multe piese decât combustibilii fosili.7

Este posibilă decuplarea dintre climă și energie?

Auzim adesea argumentul că, pentru a evita o „catastrofă“, o „urgență“ ori o „criză“ climatică, știința ne cere sau chiar ne obligă să reducem rapid și masiv emisiile de gaze cu efect de seră, în primul rând dioxidul de carbon. Ce înseamnă asta, concret, în sens cantitativ? Răspunsul poate fi obținut printr-o analiză a graficelor din Fig. 1.

Net Zero până în 2050 „pentru a evita cea mai catastrofică schimbare climatică“

Fig. 1. Emisiile de gaze cu efect de seră între 1970 și 2020 (stânga) și reducerile propuse pentru a atinge Net Zero în 2050 (dreapta)
(Sursa: UNEP, 2021)

Din 1970, emisiile au crescut constant, cu aproximativ 1,5% pe an, dacă nu luăm în considerare efectele pandemiei și ale marii recesiuni de acum 15 ani. Reducerea rapidă a acestor emisii, conform IPCC, înseamnă că trebuie să ajungem la zero emisii în următorii 30 de ani. Numai așa, afirmă același IPCC, mai avem vreo speranță de a menține temperatura planetei sub 1,5 °C încălzire față de temperatura epocii preindustriale.

Inversarea sensului curbelor crescătoare din partea stângă a Fig. 1 pentru a ajunge la cele descrescătoare din partea dreaptă ar fi o realizare eroică. Răspunsurile noastre la influențele umane asupra climei necesită realizarea unui echilibru între certitudinile și incertitudinile pe care ni le oferă știința climei, ponderate cu pericolele și cu riscurile unei clime în schimbare, pe de o parte. Pe de altă parte, avem cererea tot mai mare de energie fiabilă, ieftină și „curată“. Iar pentru obținerea acestui echilibru trebuie să înțelegem și să considerăm valorile și prioritățile societale, toleranța noastră la risc, în funcție de generații și de zonele geografice (țările dezvoltate vs. cele în curs de dezvoltare). Și, bineînțeles, este important să evaluăm eficacitatea și costurile diferitelor răspunsuri pentru a constata dacă și care dintre ele introduce vreo diferență semnificativă (Fig. 2).

• Certitudini și incertitudini ale climatologiei
• Pericole și riscuri ale unei clime în schimbare
• Valori și priorități
• Toleranța la risc
• Echități intergeneraționale și geografice
• Eficacitatea și costurile diferitelor răspunsuri
• Cererea tot mai mare de energie fiabilă/ieftină/ „curată“

  Fig. 2. Decuplarea dintre climă și energie
  trebuie să realizeze un echilibru fiabil și acceptabil.

Trei întrebări esențiale ne-ar putea ajuta să găsim răspunsurile adecvate pentru a ști dacă și în ce condiții decuplarea climei de energie ar fi posibilă.

1. Sunt justificate reduceri mari și rapide ale emisiilor?

Planeta va continua să se încălzească într-un anumit ritm. Ce se va întâmpla atunci? Ne putem face o idee în acest sens dacă ne uităm la trecut.

Fig. 3 reprezintă un grafic al evoluției temperaturii globale începând cu 1850, de pe când am început să avem valori măsurate rezonabil. Se poate observa că, începând cu 1900, globul pământesc s-a încălzit cu aproximativ 1,3 °C. IPCC, organismul ONU care evaluează știința climei la aproximativ fiecare șapte ani, a declarat, pe baza unor diverse modele, că ne putem aștepta la o încălzire comparabilă până în 2100.

Fig. 3. Variația temperaturii globale în perioada 1850–2022. Actualul gradient de încălzire, începând din 1980, este similar celui din perioada 1920–1945, când populația planetei era mai mică, iar emisiile de gaze cu efect de seră erau și ele mai scăzute.