Carl G. Jung

M.-L. von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi, Aniela Jaffé

Omul și simbolurile sale

Traducere din engleză de

Mirela Foghianu

TREI

2017

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Silviu Dragomir

Prefață

John Freeman

Originile acestei cărți sunt suficient de neobișnuite, pentru a prezenta interes, ele fiind în relație directă cu conținutul și intențiile ei. Să vă povestesc cum s-a ajuns la forma actuală.

Într-o zi, în primăvara anului 1959, televiziunea britanică BBC mi-a solicitat să realizez un interviu cu dr. Carl Gustav Jung. Interviul urma să fie unul amplu. La momentul respectiv, știam prea puțin despre Jung și opera lui, așa că m-am dus imediat să fac cunoștință cu el, în frumoasa casă de pe malul lacului din Zürich. Acesta a fost începutul unei prietenii care a însemnat foarte mult pentru mine și de care sper că s-a bucurat și Jung, în ultimii ani ai vieții sale. Interviul televizat nu joacă un rol în povestea cărții, exceptând faptul că a fost considerat un succes și că această scriere a apărut în urma unui straniu concurs de împrejurări ivite după acest succes.

Unul dintre oamenii care au văzut interviul televizat al lui Jung a fost Wolfgang Foges, managerul editurii londoneze Aldus Books. Încă din copilărie, de când locuia în apropierea locuinței lui Freud, din Viena, Foges a fost deosebit de interesat de evoluția psihologiei moderne. În timp ce îl urmărea pe Jung povestind despre viața, opera și ideile lui, Foges a realizat subit, cu regret, că, deși ideile generale ale teoriei lui Freud erau bine-cunoscute publicului educat din Occident, cele ale lui Jung nu au reușit aceeași performanță, fiind considerate prea dificile pentru accesul general al cititorilor.

Foges este, de fapt, creatorul Omului și simbolurilor sale. Remarcând din interviu relația caldă dintre mine și Jung, Forges m-a întrebat dacă aș putea să mă alătur lui în încercările de a-l convinge pe Jung să-și exprime, într-un text sintetic, câteva dintre ideile sale esențiale, folosind un limbaj inteligibil și atractiv pentru publicul adult neavizat. Am fost foarte încântat de idee, așa că m-am îmbarcat încă o dată spre Zürich, hotărât să îl conving pe Jung de valoarea și importanța unui asemenea demers. M-a ascultat în grădina lui, timp de două ore, aproape fără întrerupere, după care a zis: „Nu“. A spus-o în cel mai frumos fel posibil, însă deosebit de ferm; nu a încercat niciodată să își popularizeze munca și era sigur că nu ar putea-o face cu succes în acel moment; în tot cazul, era în vârstă și mai degrabă obosit — un asemenea angajament de lungă durată și asupra căruia avea atâtea dubii nu îl atrăgea în niciun fel.

Prietenii lui vor fi de acord cu mine când afirm că Jung era un om care lua deciziile în mod categoric. Analiza problema cu atenție și fără grabă; iar în momentul în care oferea răspunsul, de obicei era cel final. M-am întors la Londra extrem de dezamăgit, fiind convins că refuzul lui Jung era unul definitiv. Și așa ar fi fost, dacă nu ar fi intervenit doi factori pe care nu îi luasem în calcul.

Unul era încăpățânarea lui Foges, care a insistat pentru o nouă încercare, înainte de a accepta înfrângerea. Celălalt a fost un eveniment care, atunci când privesc în urmă, încă mă uimește.

Emisiunea televizată fusese, după cum am zis, considerată un succes. În urma ei, Jung a primit o multitudine de scrisori de la diferite categorii de oameni, mulți dintre aceștia neavând educație psihologică sau medicală, dar fiind captivați de prezența lui impunătoare, de umorul și șarmul modest al acestui om măreț, în a cărui viziune despre viață și despre personalitatea umană au întrezărit ceva folositor. Jung a fost deosebit de încântat nu numai de primirea scrisorilor (căsuța lui poștală era plină mereu), cât și de faptul că erau de la persoane cu care în mod obișnuit nu ar fi avut contact.

Acela a fost momentul în care a avut un vis de o importanță covârșitoare. (Pe măsură ce veți citi cartea, veți înțelege cu adevărat însemnătatea acestuia.) A visat că, în loc să stea în biroul lui împreună cu psihiatri și doctori celebri care îl vizitau din toate colțurile lumii, se afla într-un spațiu public, adresându-se unei mulțimi de oameni care îl ascultau fascinați, înțelegând ceea ce el le zicea...

Atunci când, peste două săptămâni, Foges și-a reînnoit cererea către Jung, de a accepta să publice o carte destinată publicului larg, de nespecialiști, deci o scriere care să nu fie destinată cercetării clinice sau filosofice, el s-a lăsat convins. A pus însă două condiții. Prima, ca acest volum să nu fie realizat individual, ci să fie efortul colectiv al lui, împreună cu câțiva dintre cei mai apropiați discipoli, prin care el a încercat perpetuarea metodelor și a teoriilor sale. A doua condiție era ca eu să fiu însărcinat cu coordonarea activității, precum și cu rezolvarea eventualelor probleme apărute între autori și editori.

Pentru a nu părea că această introducere depășește granițele unei modestii rezonabile, trebuie să zic că am fost impresionat de această a doua condiție — însă cu măsură. Aceasta pentru că foarte rapid am aflat că motivele lui Jung de a mă alege pe mine au fost că mă considera ca având o inteligență suficientă, dar nu excepțională și că îmi lipseau noțiunile serioase de psihologie. Astfel încât, pentru Jung, am fost modelul de „cititor neavizat“ al acestei cărți; ceea ce eu aș fi putut înțelege urma să fie accesibil oricărei persoane interesate de carte; iar acolo unde aș fi ezitat, însemna că abordarea era prea dificilă sau obscură pentru publicul neofit. Deși m-am simțit flatat, nu pe nedrept, de rolul acordat mie, asta nu m-a făcut să renunț (uneori spre disperarea autorilor) la scrierea și rescrierea fiecărui paragraf, acolo unde a fost necesar, până când acesta își căpăta claritatea și limpezimea necesară cititorului neavizat. La fel, am insistat ca tratarea subiectelor complexe să fie făcută cu o simplitate rară și încurajantă pentru cititor.

După multe discuții, s-a ajuns la decizia ca subiectul descris să fie Omul și simbolurile sale; însuși Jung și-a ales colaboratorii: dr. Marie-Louise von Franz, din Zürich, poate cea mai apropiată prietenă și confidentă profesională a lui Jung; dr. Joseph L. Henderson, din San Francisco, unul dintre cei mai importanți și de încredere analiști jungieni; doamna Aniela Jaffé, din Zürich, care, în afară de a fi un analist experimentat, îi era secretară și biografă; și dr. Jolande Jacobi care, după Jung, era cea mai experimentată autoare din cadrul cercului din Zürich. Aceste patru persoane au fost alese, pe de o parte, datorită abilităților și experienței cu privire la subiectele care le-au fost alocate și, pe de altă parte, pentru că Jung le-a acordat încredere absolută în capacitatea de a urma în mod dezinteresat instrucțiunile sale, ca membri ai unei echipe. Responsabilitatea individuală a lui Jung era de a planifica structura întregii cărți, de a superviza și direcționa munca colaboratorilor lui, precum și de a scrie capitolul-cheie, „Abordarea inconștientului“.

Ultimul an al vieții sale a fost dedicat aproape în întregime acestei cărți, iar în momentul morții sale, în 1961, propriul său capitol era gata (mai precis, îl încheiase cu numai 10 zile înainte ca boala să-i pună capăt vieții), iar capitolele colegilor săi fuseseră aprobate de către el în faza de proiect. După moartea sa, dr. von Franz și-a asumat întreaga responsabilitate pentru definitivarea cărții, în concordanță cu indicațiile precise ale lui Jung. Subiectul principal din Omul și simbolurile lui, precum și descrierea acestuia au fost planificate — în amănunt — de către Jung. Capitolul semnat de el a suferit modificări editoriale minore, menite să sporească înțelegerea din partea cititorului neavizat. Întâmplător, a fost scris în engleză. Celelalte capitole au fost scrise de către restul autorilor, la indicațiile lui Jung și sub supervizarea acestuia. Finalizarea redactării a fost realizată după moartea lui Jung de către dr. von Franz, cu înțelegere, răbdare și bună-dispoziție, fapt pentru care eu și editorii îi suntem îndatorați.

În cele din urmă, iată cum a fost structurat conținutul cărții:

Gândirea lui Jung a definit lumea psihologiei moderne mai mult decât își dau seama cei care au doar o cunoaștere vagă a operei sale. Noțiuni familiare, cum ar fi „introvert“, „extravert“ și „arhetip“, sunt toate concepte jungiene — împrumutate și uneori folosite necorespunzător de către alții. Contribuția sa definitorie la teoria psihologică se leagă de conceptul său de „inconștient“ — și aici nu ne referim la acel „inconștient“ freudian, care este doar o groapă în care ne aruncăm dorințele refulate, ci ne referim la un univers care are la fel de multă vitalitate și realitate în viața omului pe cât are și lumea conștientă, „cogitantă“, a Eului său. Această lume a inconștientului jungian este infinit mai largă și mai bogată. Limbajul și ființele care „populează“ acest inconștient sunt simbolurile, iar modalitatea de comunicare a acestora stă în vise.

Astfel, explorarea Omului și simbolurilor sale reprezintă de fapt o examinare a relației omului cu propriul său inconștient. Și pentru că, în viziunea lui Jung, inconștientul este marele ghid, prieten și sfătuitor al conștientului, această carte se referă în cel mai direct mod la studiul ființei umane, cu problemele sale spirituale.