Pentru cele mai înțelepte femei pe care le cunosc,
V (cunoscută anterior ca Eve Ensler) și Dorothy Byrne

Introducere

Sfântul Graal

În iarna anului 2022, pandemia părea să dispară, în sfârșit, așa că pentru prima oară după doi ani, m-am dus la o petrecere. Mă simțeam cam dolofan și un pic jenat, fiindcă mă îngrășasem zece kilograme de când ne închiseserăm în case. Unii oameni spuneau că motivul principal pentru care supraviețuiserăm pandemiei era vaccinul; pentru mine, era Uber Eats. Petrecerea era organizată de un actor laureat al premiului Oscar și, deși nu mă așteptam ca vedetele de la Hollywood să se fi împlinit la fel de mult ca noi ceilalți, m-am gândit că se vor vedea câteva rotunjimi pe ici, pe colo.

Pe măsură ce mă plimbam printre ei, mă simțeam descumpănit. Nu doar că nimeni nu se îngrășase. Erau chiar slabi. Aveau pomeții mai înalți, burțile mai plate. Acest lucru nu se întâmplase doar cu actorii. Producătorii executivi de vârstă mijlocie de la diverse televiziuni, soții, soțiile și copiii actorilor, agenții — toți cei pe care nu îi mai văzusem de câțiva ani arătau deodată precum propriul lor filtru de Snapchat, mai luminoși, mai slabi și mai definiți.

Am dat peste o veche prietenă și i-am spus, mormăind rușinat, că se pare că toată lumea s-a apucat de Pilates în carantină. A râs. După care, văzând că eu nu râd, s-a uitat lung la mine. „Știi că n-a fost vorba de Pilates, nu?“ M-am holbat la ea uimit, așa că a continuat: „Chiar nu știi?“

Cum stătea ea pe marginea ringului de dans, mi-a arătat o imagine pe telefonul său.

Am mijit ochii la ecran în întuneric, pe măsură ce petrecăreții intrați la apă din jurul nostru își zbânțuiau fundurile plate și refuzau discret aperitivele oferite.

Am văzut pe ecran un tub de plastic albastru-deschis, terminat la un capăt cu un ac subțirel.

Mai târziu, aveam să mă întreb dacă nu cumva așteptasem toată viața momentul acela.

În 2009, în după-amiaza din Ajunul Crăciunului, m-am dus la restaurantul KFC din zona mea, în estul Londrei.1 Am comandat ca de obicei — o găleată plină de grăsimi și zgârciuri, atât de mare încât mi-e rușine să enumăr aici tot ce conținea. Bărbatul din spatele tejghelei mi-a spus: „Johann! Avem ceva pentru tine“. S-a dus în spate, unde prăjesc puiul, și s-a întors cu toți ceilalți membri ai personalului care lucrau în ziua aceea. Împreună, mi-au dat o felicitare de Crăciun uriașă. Am deschis-o. O adresaseră „Celui mai bun client al nostru“ și contribuiseră cu toții la ea cu mesaje personale.

Am simțit un nod în gât, fiindcă mă gândeam: Nici măcar nu e restaurantul cu pui prăjit la care merg cel mai des.

Și, mai târziu, aveam să mă întreb dacă nu cumva cultura noastră aștepta momentul acela de mai bine de două mii de ani.

Am aflat de la experta în tulburări alimentare Hilde Bruch că, în Grecia Antică, se credea că existase cândva un medicament care făcea posibil ca oamenii să rămână slabi, dar formula se pierduse undeva pe drum și nu mai fusese găsită niciodată. De atunci, oamenii au tot încercat să transforme acest vis în realitate — să găsească o modalitate de a decoda biologia umană și de a contracara creșterea în greutate. Titlul „UN NOU MEDICAMENT MINUNE PENTRU SLĂBIT“ este la fel de vechi ca titlurile în sine.

Dar, când am discutat cu experții în obezitate din întreaga lume, mi-au spus că, de data aceasta, cu medicamentul acesta, chiar era ceva diferit. Studii științifice riguroase au demonstrat că există o nouă generație de medicamente — care funcționează într-o manieră complet inedită — ce ajută oamenii care le iau să scape de un procent între 5 și 24 la sută din greutatea lor corporală. Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King’s College din Londra, mi-a spus că, pentru persoanele cu un grad ridicat de obezitate: „Este Sfântul Graal pe care îl căutau oamenii“. Dr. Clemence Blouet, cercetător în domeniul obezității la Universitatea Cambridge, a spus: „Este prima dată când avem un medicament sigur împotriva obezității“, iar acum, că a fost spart codul, descoperirile privind modul în care le putem face mai bune și mai eficace „sunt super rapide“ și „în fiecare zi apare ceva nou“. Emily Field, o analistă pragmatică de la Barclays Bank, care a studiat posibila valoare a acestor medicamente pentru investitori, a scris un raport în care mărturisește că, după părerea sa, impactul pe care îl vor avea aceste medicamente asupra societății se poate compara cu inventarea telefonului inteligent.

Acest entuziasm științific a provocat panică în masă. Într-un sondaj, 47% dintre americani au spus că sunt dispuși să plătească pentru a lua aceste medicamente. Graham McGregor, care este profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea Queen Mary din Londra, mi-a spus că, în Marea Britanie, „în următorii zece ani, douăzeci sau treizeci la sută din populație va lua medicamente împotriva obezității. [...] Nici nu încape discuție.“ Unii analiști financiari consideră că piața acestora ar putea ajunge să valoreze până la două sute de milioane de dolari la nivel mondial într-un deceniu.2 Drept urmare, Novo Nordisk — corporația daneză care produce unul dintre aceste medicamente, Ozempic — a devenit dintr-o singură lovitură cea mai valoroasă companie din Europa.

Ozempic și succesorii săi par să fie pe cale de a deveni unele dintre cele mai cunoscute și mai definitorii medicamente ale vremurilor noastre, la egalitate cu pilula contraceptivă și Prozacul.

Cum stăteam eu acolo pe marginea ringului de dans, nu țin minte să mă fi simțit vreodată atât de rapid și de intens contrariat cu privire la un anumit subiect.

După ce am căutat informațiile esențiale despre aceste medicamente pe telefonul meu, mi-am dat seama imediat că aș putea susține cu ardoare administrarea lor. Calculele numărului exact de oameni care au fost uciși de obezitate și de o dietă inadecvată variază. Cel mai mic calcul credibil pentru Statele Unite spune că se încheie astfel 112 000 de vieți pe an — mai mult decât dublul numărului de oameni uciși în crime, sinucideri și accidente care implică arme, luate împreună.3 La polul opus, Jerold Mande — profesor asociat de nutriție la Harvard, cunoscut cel mai bine pentru că a proiectat eticheta nutrițională afișată pe toate alimentele din Statele Unite — avertizează că, potrivit estimărilor, „bolile legate de alimentație“ omoară până la 678 000 oameni în fiecare an.4 Mi-a spus că aceasta este „de departe principala cauză a mortalității“.

Așadar, iată o șansă de a întrerupe în sfârșit relația noastră cu mâncarea proastă și de a o transforma. Nimic din tot ce am încercat până acum nu a funcționat. Ne înfometăm prin diete de decenii întregi, dar chiar și cele mai optimiste studii descoperă că doar aproximativ douăzeci la sută dintre noi reușesc să rămână la greutatea nou obținută mai mult de un an.5 Doctorii ne avertizează că obezitatea contribuie la două sute de boli și complicații cunoscute, explicându-ne că ne băgăm singuri în mormânt prin mâncare — iar noi aprobăm din cap solemn și deschidem aplicația KFC. Mulți dintre noi susțin înfruntarea companiilor alimentare, pentru a le împiedica să mai producă alte porcării ce provoacă dependență, dar nici măcar o figură populară precum Michelle Obama nu a reușit să obțină suficientă susținere pentru această cauză.

Adepții noilor medicamente pentru slăbit spun că ceața disperării începe în sfârșit să se risipească. Obezitatea este o problemă biologică, iar acum avem, în sfârșit, o soluție biologică. A sosit momentul eliberării de o boală îngrozitoare, obezitatea, care, potrivit unor studii, ne dublează riscul de moarte.6 Avem ocazia să influențăm decisiv incidența cazurilor de diabet, demență și cancer, despre care ne avertizează toate organismele majore ce se ocupă de sănătatea publică din întreaga lume. Iată un medicament care ar putea să le redea șansa la viață unor milioane de oameni.

Înțelegeam puterea acestor argumente. Le simțeam forța. Atunci, de ce eram atât de neliniștit?

Am avut de îndată câteva îndoieli serioase.

În 1960, când părinții mei erau adolescenți, nu cunoșteau aproape nicio persoană obeză. Nu erau copii obezi la școala lor și nu prea locuiau adulți obezi prin apropierea lor. Astăzi, în două dintre țările unde îmi petrec majoritatea timpului, nivelurile obezității la adulți au atins 26% în Marea Britanie și 42.5% în Statele Unite. Această transformare — fără precedent în istoria umană — nu a avut loc fiindcă ne-am pricopsit toți cu o boală. Nu s-a întâmplat fiindcă a luat ceva o întorsătură greșită în biologia noastră. A survenit fiindcă ceva a luat o întorsătură extrem de greșită în societatea noastră. Sistemul de furnizare a hranei s-a transformat astfel încât nici nu mai poate fi recunoscut acum. Am început să mâncăm lucruri care nu existau înainte — proiectate de către industria alimentară să producă dependență, burdușite cu proporțiile ideale de zahăr, sare și amidon ca să ne facă să ne îmbuibăm în continuare. Am construit orașe în care este adesea imposibil să te plimbi pe jos sau să mergi cu bicicleta. Am devenit mult mai stresați, ceea ce ne determină să căutăm alinarea în mâncare.

Din această perspectivă, Ozempic și medicamentele care au urmat reprezintă un moment de nebunie. Am clădit un sistem alimentar care ne otrăvește — iar apoi, ca să ne protejăm de avalanșa de mâncare proastă, am hotărât să ne injectăm cu altă potențială otravă, una care ne ține departe de orice fel de mâncare.

Am început să luăm aceste medicamente, deși știm surprinzător de puține lucruri despre ele.