Personaje

Paul Kirschhofer — tatăl lui Elli

Margaretha Kirschhofer — mama lui Elli

Elli, Elisabeth Maria Kirschhofer — mama Alexandrei

Ursel, Ursula Kirschhofer — sora lui Elli

Peter — iubitul din tinerețe al lui Ursel

Alexander Adam — soțul lui Elli, tatăl Alexandrei

Alexandra Adam — fiica lui Elli și a lui Alexander, mama Evei

Erich Maurer — primul soț al Alexandrei

Milan — al doilea soț al Alexandrei, tatăl Evei

Hannes — iubitul din tinerețe al Alexandrei

Liane — soția lui Hannes

„Cârnul“, Konrad — fiul lui Hannes și al lui Liane, cel mai bun prieten al Evei

Eva — fiica Alexandrei și a lui Milan

Eclipsa de soare 1999

E ziua eclipsei de soare și în așezarea din sudul Salzburgului se simte puțin sfârșit de lume planând peste oraș, teamă de orbire și în general nu știe nimeni, nici măcar Eva, care stă întinsă pe pajiște sub muri și ține în aer un aparat de fotografiat greu, cum vor izbuti în curând calculatoarele să sară de la o mie nouă sute nouăzeci și nouă la cele două zerouri, iar asta fără să explodeze.

Eva, unde ești, răsună o voce în grădină și Eva lasă vocea să plutească pe deasupra ei, ca norii de pe cer. În urmă cu câteva zile, ca întotdeauna în vacanța de vară, bunica își împărțise ziarul cu Eva. Ea l-a deschis ca de obicei la ultima pagină și a căutat știrile scurte de la rubrica Fapte diverse din lumea întreagă. Era doar un text minuscul, care însă nu i-a mai dat pace de atunci, despre un bărbat din Idaho care-și notase într-un carnet numele tuturor oamenilor pe care-i întâlnise în viață. Și, în timp ce bunica ședea lângă ea, amestecând în cafea, apoi tăind bucăți din ziar și comentând anunțurile mortuare de parcă ar fi fost o treabă care se cerea făcută, Eva s-a hotărât ca de-acum înainte să-i fotografieze pe toți oamenii pe care-i va întâlni în viața ei. Și s-a nimerit bine ca taman astăzi să fie anunțată eclipsa de soare și ca întreaga familie să se adune pentru a căsca împreună ochii la cer. Eva le-a spus și părinților ei ce avea de gând să facă și amândoi au zis, unul independent de celălalt, e ceva ce ți se potrivește, numai că Milan a rostit propoziția zâmbind, în vreme ce mamei ei i-au apărut câteva riduri pe față.

Privește prin obiectiv, printre lujerii subțiri și spinoși de mur, se întoarce pe-o parte, lasă aparatul puțin mai jos, își scutură brațul și-l privește pe băiatul care stă întins lângă ea. Brațele și picioarele lui s-au lungit în asemenea hal încât par să fie un corp aparte, de parcă piciorul n-ar mai avea nimic de-a face cu capul, de parcă mâna n-ar mai aparține degetelor. Doar ochii lui, de care Eva e sigură că sunt tot albaștri, sunt închiși, buzele liliachii de la murele mâncate și obrazul îi sunt brăzdate de o cicatrice pe care Eva o mângâie în gând.

Cârnule, întoarce puțin capul, vreau să-ți fac o poză.

Băiatul murmură ceva și nu dă semne că i-ar îndeplini rugămintea.

Haide, măi Konrad, spune Eva și-i folosește numele real, ca de fiecare dată când vorbește foarte serios și, ca de fiecare dată când ea vorbește serios, el face ce-l roagă. Ce mai contează că are deja șaisprezece ani și ea, abia treisprezece, că el, spre deosebire de Eva, are un telefon mobil deasupra căruia își pleacă întruna capul și că mai nou gura îi miroase a fum și Eva își face griji, stă noaptea trează cu orele și se roagă să nu nimerească, te rog, țigara aia, țigara de la care faci cancer.

Prostuțo, nu așa se face cancer, nu e ca la loto, mormăie Cârnul și întoarce capul spre ea, smulge un fir de iarbă din pământ și și-l vâră între dinți.

Hai să-l întrebăm pe taică-tu, e medic, o fi știind el mai bine, zice Eva și privește prin obiectivul greu, focalizând foarte aproape, între ochii lui.

Cârnul răspunde că medicii sunt cei mai răi dintre toți și pe urmă mai mormăie că Hannes oricum știe că fumează, ce să zică și el, și că, în afară de asta, e va­­­canța de vară și acum nu se cuvine să pui nimănui întrebări, ci pur și simplu să nu faci nimic și Eva spune că în orașul ăsta, în Salzburg, nici nu-i greu să nu faci nimic și Cârnul zice, aiurea, hai că ieșim mai târziu, o să vezi tu, și, când o privește o clipă pieziș de jos, cum face uneori, ea apasă pe declanșator. Când vrei să ieși? întreabă Eva și Cârnul zice după opt, deși știe foarte bine când trebuie să fie Eva în casă. Dar, când iese cu Cârnul, părinții ei n-au ce să zică, deși chiar ieri a lăudat Milan râzând, cu o privire la Eva, sistemul natural de alarmă al casei, vechea scară de lemn, care trădează orice pas și face să se audă orice întârziere. De unde să fi știut el că Eva și Cârnul au inspectat treptele în lungile seri în care au fost singuri, au pus piciorul ba pe una, ba pe alta, până când au reușit să le traverseze în tăcere și cu ochii închiși.

Eva! se aude iar, de data aceasta o voce de bărbat.

Venim, strigă Eva, se rostogolește pe-o parte și sare în picioare.

Cârnul se ridică și el din iarbă și, când a ajuns în sfârșit în picioare, își trage în sus pantalonii lui baggy, își desface cureaua și o încheie la loc. Împreună se îndreaptă spre casa veche, năpădită de o iederă sălbatică deasă, iar Eva își amintește cum alergau mereu cu fețele încinse pe vremea când erau copii și făceau totul mai repede și totuși toate treceau mai încet și vara i se părea că durează o veșnicie.

Cum e aparatul? Milan, tatăl ei, stă pe terasă cu mâinile îndesate în buzunare și-i zâmbește. Eva îi zâmbește la rândul ei, mult mai bine decât cu polaroidul, pe care vrea oricum să-l păstreze, dar pentru care un film costă acum în jur de douăzeci de mărci. Milan dă aprobator din cap, până când iese mama pe ușa de la terasă și-i întinde șervețelele lui tanti Ursel, care șade la masă, cu spatele drept. Mulțumesc, Alexandra, spune tanti și ia șervețelele din mâna mamei, să le pună pe masă, fără a uita să comenteze către Cârnul că poartă niște pantaloni prea largi și că se știe că pantalonii sunt prea largi când atârnă la glezne. Cârnul se așază iute pe scaunul verde de grădină și Eva se hlizește. Îți place? o întreabă mama pe Eva și Eva dă iar din cap, apoi îi înștiințează, o să vă fotografiez pe toți. Sună aproape ca o amenințare. Alexandra dispare iute în casă. Vai, Doamne, zice și tanti și-și duce o mână la față, pentru orice eventualitate.

Cu tine o să încep, spune Eva și se prăbușește lângă ea pe scaun.

Eva îi îndepărtează cu blândețe lui tanti Ursel mâna de pe față, mâna aceea care se simte ca hârtia veche la pipăit, doar o poză, tanti, zice, și tanti o privește cu ochi bănuitori. Oricum are mereu privirea asta când o vede pe Eva. E severă, mai severă decât bunica, în general sunt atât de diferite în toate privințele, încât Evei parcă nu-i vine uneori să creadă că sunt surori. Tanti poate să fie rece și cu toate acestea să iubească cu ardoare, ea, care scutură uneori dezaprobator din cap la adresa Evei, dar tot ea îi e alături și o ține de mână, ca acum, cu degete reci, uscate, care lovesc cu nerăbdare în podul palmei Evei.

Nu durează mult, ok? zice Eva, apoi îi dă drumul la mână și lărgește cadrul, în vreme ce tanti mormăie ursuză ok, ok. Ok nu face parte din vocabularul ei. Eva mai lărgește puțin cadrul, până când leandrul roz încadrează capul lui tanti, cu părul șaten recent tuns și vopsit la coafor, iar în momentul în care fața lui tanti capătă o expresie blândă și Eva tocmai are de gând să apese pe declanșator, Ursel își răsucește indignată capul. Te-ai apucat și tu de fumat? îl întreabă pe Cârnul și ridică bărbia de parcă așa l-ar vedea mai bine, iar Cârnul, deși e cu două capete mai înalt decât ea, chiar și când stă așezat, își îndeasă capul între umeri ca o țestoasă. Hai, dă-i pace, zice Alexandra, care reapare pe terasă și de data asta pune pe masă tacâmuri și un cuțit mare. Nu suntem nici noi uși de biserică, zice și-i împinge Cârnului scrumiera mai aproape.

Voi, poate nu — bunica iese pe terasă cu avânt și cu farfurii pline în mâini —, nu-i așa, Cârnule? zice și intră iar, pentru ca o clipă mai târziu să revină cu o tavă mare, argintie, pe care se află un enorm tort Linzer, cu sirop de rozinchine, ce lasă pete roșii, aburinde pe hârtia albă dantelată. Cârnul rânjește pe șest, cu țigara în gură, către Eva. Noi n-am fumat niciodată, nu-i așa, Ursel? întreabă bunica pe tonul ei cântat și necruțător, care face ca până și cele mai crunte adevăruri să sune în așa fel încât cu greu poți să-i faci vreun reproș. În timp ce Alexandra își dă ochii peste cap, nimănui nu-i vine ideea s-o privească pe tanti rugător, așa că Ursel oftează aproape pe neobservate. Tanti Ursel a fost întotdeauna o apărătoare a adevărului și, dacă i se ivește ocazia s-o contrazică pe soră-sa, nu poate s-o lase să-i scape, Eva știe foarte bine. A asistat deja la ore de discuții în care una susținea că emisiunea preferată începe sâmbăta la ora 20:15, în vreme ce cealaltă insista: ba nu, vinerea la 21:50; și nici măcar o privire a Evei în program, însoțită de precizarea că se înșală amândouă sau că au amândouă dreptate, în funcție de perspectivă, fiindcă e într-adevăr vinerea, dar la 20:15, nu le-a putut împăca pe surori. Ce prostie, Elli, vei fi fumat și tu o dată, spune Ursel acum calmă și-și tamponează cu șervețelul transpirația de pe tâmple. Elli încremenește în timp ce împarte tortul. Ba nu, n-am fumat niciodată, niciodată, oi fi știind eu mai bine. Ursel încearcă să obiecteze, dar n-are spor cu Elli, care-i pune pe farfurie, drept pedeapsă, cea mai mare felie.