În memoria bunicului meu iubitor,
cu toată dragostea

PARTEA ÎNTÂI

1

28 de zile până la nuntă

Ieșiseră să sărbătorească în seara dinainte să se întâmple. Masa lor, un altar neintenționat închinat zeului „Să moară capra vecinului“, era plină de pahare de șampanie înalte și aurite, golite, și sticle goale, întoarse cu gâtul în jos în frapiere. O pereche fericită care toasta, fără să știe, pentru începutul sfârșitului.

Locul era slab luminat, aerul era sărat de transpirația petrecăreților cu pielea lipicioasă. Trecuse de nouă seara, așa că zona barului se transformase într-un ring de dans improvizat, în care elita creativă a Londrei, îmbrăcată într-un stil neglijent studiat, își potrivea trupurile unul într-altul ca pe niște piese de Tetris. Michael supraveghea scena, așezat în colțul unui separeu decorat într-un roșu-sângeriu, cu picioarele lungi ale viitoarei sale soții întinse în poală. Se simțea rege. Ola, într-o stare de beție somnolentă, căscă precum o felină din junglă, pe sub claia de codițe de un albastru-închis. Apoi se clătină puțin, în încercarea de a se îndrepta de spate, pentru a începe a treia ceartă prefăcută din seara aceea.

— Dar N-AM CUM să te cred, insistă ea, fals bosumflată, țuguind buza de jos cu o expresie care o făcea să pară cu ani buni mai tânără.

Nu ajuta nici faptul că rujul mov-închis îi era întins la colțurile gurii și îi făcea fața de fetiță să arate ca a unui copilaș care de-abia merge de-a bușilea și care a dat iama în trusa de machiaj a mamei.

— Și chiar nu ești în stare să spui asta? continuă ea.

Michael se întinse peste picioarele ei, să-și mai ia un pahar.

— De unde să știu ce să spun, frate? întrebă el.

Era amețit, dar nu băuse chiar atât de mult și își dădea seama că avea să mai dureze până s-o prindă din urmă. Trecuseră la vin, instalați într-un club cu acces doar pentru membri, al cărui nume nu-i venea în minte; nici măcar nu știa sigur cum intraseră. O muzică ștearsă, dance-electronică, răcnea de undeva din sala aglomerată, iar el simțea cum merlotul i se amestecă în sânge și-l încălzește. Toate se topeau într-o ceață fericită: a doua zi n-avea să-și amintească mai nimic, dar detaliile mărunte aveau să-i rămână în minte. Ținuta Olei — o bustieră de dantelă neagră, cu blazer gri și pantaloni pană. Râsul lor înăbușit la vederea mulțimii care umplea ochi sala și dansa pe lângă ritm, ca un tată de vârsta a doua la petrecerea copiilor. Mirosul gâtului ei, catifelarea pielii și a buzelor ei. Își petrecuseră o bună parte din seară sărutându-se prin colțuri întunecoase, ca adolescenții.

— Iubitu’, e o întrebare simplă.

Ola își țuguie și mai mult buza, într-o încercare neconvingătoare de a părea serioasă și ofensată.

— Sinceră să fiu, faptul că nu răspunzi e un răspuns în sine.

Ola își descâlci neîndemânatic picioarele de ale lui și îi întoarse spatele, cu brațele încrucișate. Trase cu ochiul peste umăr, în mod foarte evident, să vadă dacă o privește.

— Dacă n-o să plângi cu lacrimi de băiat de cartier la nunta noastră, nici nu mă mai mărit, continuă ea cu limba împleticită.

Michael s-a prefăcut că oftează gânditor, știind că asta avea s-o scoată din sărite.

— Bine, stai un minut, să mă gândesc.

Ola întoarse fulgerător capul.

— UN MINUT? Șaizeci de secunde încheiate, ca să te gândești dacă 8 iunie o să fie sau nu cea mai fericită zi din viața ta? Ziua pe care tu cu gura ta ai zis c-o aștepți de când ai dat ochii cu mine prima dată? Și te mai miri când zic că bărbații sunt mincinoși!

— Păi, na, a mai fost și ziua când l-am văzut pe Thierry Henry pe aeroport, la Gatwick, în 2008, sugeră el viclean. Și a și dat din cap spre mine, ți-am povestit, nu?

— Ce bou ești…

— Așteaptă și tu măcar să ajung la biserică, să văd ce zice acolo, chicoti Michael. Știi că nu-mi plac nunțile de genul ăsta.

Ola țâțâi din buze.

— Mda, mă rog, dacă o mai ții mult așa, nici nu ajungem la nuntă. Dacă tu spui că n-o să fii fericit în ziua nunții tale…

— Ola! Când am spus eu asta, te rog frumos?

— … e ceva de neimaginat. Și ce e pe locul întâi la ora actuală? Luminează-mă.

Michael își mângâie barba.

— Și să NU spui „prima oară când m-ai lăsat să ți-o trag“, Michael! zise ea, scuturând paharul din mâna dreaptă și dându-i un pumn în braț cu stânga.

El îi aruncă o privire prefăcut uluită, cu sprâncenele ridicate a mirare.

— Vorbesc serios! Că să vezi cum fac ca-n Real Housewives of Streatham și dau cu ăsta după tine.

Râzând, Michael îi trase fața mai aproape de el. O clipă, o sorbi din ochi, cu pleoapele pe jumătate închise, apoi o sărută pe frunte.

Ola se trase din îmbrățișare și se șterse pe frunte, hohotind isteric.

— Du-te, domne, de-aici! Încerci să-mi distragi atenția, dar n-o să-ți meargă. Vreau răspunsuri, Michael. RĂSPUNSURI!

Deja ridica vocea; câteva capete de la bar se întorseseră și începuseră să se uite spre ei. Lui Michael nu-i venea să creadă cât se bucura să-i facă pe plac, chiar și când făcea o scenă. Azi simțea că poate spune fără ezitare c-o iubește din cap până-n picioare, până în cel mai mic detaliu. De fapt, chiar în clipa aceea era convins că o iubește mai mult decât pe oricine și orice pe lume.

Nu-și amintea vreo zi în care să fi fost mai fericiți împreună. Și nici n-avea să-și amintească. Avea să reviziteze în minte seara aceasta, în săptămânile următoare, și avea să se gândească la toate lucrurile pe care le-ar fi spus și le-ar fi făcut altfel, dacă ar fi știut ce urma să se întâmple. Avea să-și spună că, dacă ar fi știut ce-i aștepta în ziua următoare, n-ar fi îndrăznit să riște să glumească despre viitorul lor împreună. I-ar fi spus că-i era greu să aleagă cea mai fericită zi din viața lui, pentru că nu se putea hotărî între ziua în care acceptase să fie soția lui sau ziua în care îi spusese că și ea îl iubește. Că știa că cea mai fericită zi avea să devină ziua nunții lor, dar că într-o zi și aceea avea să fie depășită de ziua în care li se năștea primul copil.

Lăsă să-i scape un zâmbet strâmb, apoi o mai sărută o dată pe frunte, tandru.

— Și, zi, când m-ai lăsat prima dată să ți-o trag? întrebă, tresărind când pumnul ei îi rată brațul și ateriză în pernuța de pe scaun cu o bufnitură.

2

27 de zile până la nuntă

Pe Ola o trezi alarma la opt și jumătate, într-o luni de mai mohorâtă, în acompaniamentul piuitului mesajelor WhatsApp. Bipurile ascuțite nu o ajutau să iasă din starea tulbure de dimineață, încețoșată și mai tare de sticlele de șampanie comandate pentru două persoane (și golite mai mult de una dintre ele) în seara dinainte.

— Căcat, se auzi șoptind, fără să-și miște altă parte a corpului, în afară de buze.

Nu avea cum să fi dormit mai mult de patru ore. Rămase întinsă, savurând ultimele câteva secunde în care mai putea sta cu fața îngropată în pernă, înainte să intre oficial în întârziere. Își întinse leneș brațele deasupra capului și se întoarse cu fața la perete, unde un iPhone stătea la încărcat alături de ea, ca un iubit neglijat. Își trecu un deget lungit de o unghie falsă vernil peste ecranul crăpat, ca să-l reducă la tăcere, și se uită cu ochi mijiți la șirul de notificări.

139 de mesaje, să-mi bag. Ola putea ghici de la cine și despre ce erau — în seara dinainte se lansase ultimul episod al noului sezon din Urzeala tronurilor și își imagina deja comentariile exaltate de pe chatul grupului.

RUTH: Neah, pare rau, fetele, dar Dany e un simbol. NU AVEM DE ALES, TREBUIE SA FACEM GALERIE PENTRU KHALEESI

CELIE: Pardon, eu am de ales. Nu fac nicio galerie.

Bla, bla, bla, Lannister. Bla, bla, bla, „Zidul“. Ruth, toată numai majuscule, cu gifuri și paragrafe încâlcite, și Celie, care puncta tiradele emfatice ale prietenei ei cu câte un „fată…“ solitar sau doar cu un șir tăcut de semne de întrebare. Cu cât mai tare se aprindea discuția, cu atât mai sigură era Ola că nu vrea să aibă nimic de-a face cu o poveste care ei îi suna ca Stăpânul inelelor, cu o doză de violență sexuală sumbră și un strop de discriminare nonșalantă în favoarea persoanelor fără handicapuri.

În mod sigur, câteva zeci de mesaje aveau să fie de la florărie, cerând detalii despre un lucru sau altul pe care Ola îl solicitase cu o zi înainte. S-ar fi simțit mai puțin deranjată de întrebările nesfârșite despre raportul dintre numărul de bujori și numărul de trandafiri din buchet, dacă nu ar fi cheltuit atâția bani tocmai în speranța de a evita să fie deranjată tot timpul. Se întreba dacă tipa de la florărie se străduia astfel să-și justifice onorariul de jaf la drumul mare, prefăcându-se cât mai ocupată, sau dacă avea cu adevărat nevoie de răspunsuri. Ola nu era sigură care variantă ar fi fost mai rea.

Se strâmbă când telefonul bâzâi de încă două ori. Treptat, i se contură gândul că sursa probabilă a majorității mesajelor (care acum ajunseseră la 141) era șefa ei, Frankie. Ola îi promisese să-i trimită prima versiune pentru o postare sponsorizată până la 7:30 în dimineața respectivă, „în cel mai și cel mai rău caz“. Termenul-limită fusese izgonit la coada gândurilor ei de pregătirile pentru nuntă: scaunele speciale, masa înaltă, șervetele, fețele de masă, mobilierul de lounge, ringul de dans demontabil, luminile. Apoi, de calculul cheltuielilor totale: însumau mai mult decât împrumutul ei pentru universitate. Cu o săptămână în urmă ceruse o amânare a termenului de predare pentru articol, fiindcă nu găsea timp să se ocupe de textul destul de scurt. Primise sarcina de a găsi o legătură care să nu pară forțată între fondatorii de sex masculin ai unei mărci daneze de jucării sexuale infuzate cu CBD, numită „Kalmte Kut“, și perspectiva pozitivă asupra imaginii corporale.