Pentru Louise,

„tirana“ mea preferată

M.R.

Ochii săi nepăsători au, iată, duritatea unui tiran nărăvit în rele încă din copilărie.

Racine, Britannicus

Tirania în Evul Mediu a început cu libertatea. Nimic nu începe fără ea.

Michelet, Istoria Franței

Dragul meu Philippe,

Propunerea mea îți va stârni cu siguranță curiozitatea: am nevoie de ajutorul tău pentru a analiza, într-un mod critic, disciplina noastră: psihiatria copilului și a adolescentului. De ce?

Timp de câteva decenii, lucrările lui Serge Lebovici, Michel Soulé, René Diatkine, Roger Misès și Didier Duché, printre alții, ne-au arătat că simptomele la copii au o semnificație pe care este important să o înțelegem. Françoise Dolto, cu talentul ei de popularizatoare a acestor idei, a reușit să inculce unui număr mare de persoane dorința de a interpreta toate aceste comportamente. Ca rezultat, în zilele noastre, trebuie să-i înțelegi pe copii și să negociezi cu ei, mai ales atunci când se împotrivesc. Și am observat că mulți dintre copiii pe care îi întâlnesc în cadrul consultațiilor mele au devenit adevărați tirani.

La rândul său, Terry Brazelton ne-a învățat că bebelușul nu este doar receptor al mesajelor pe care i le trimitem, ci și emițător. Chiar și cei mai mici dintre ei, departe de a fi reduși la un tract digestiv, sunt acum considerați ca deținători de abilități. Prin urmare, dezvoltarea armonioasă a copiilor depinde de interacțiunea dintre părinți și copii. Astfel, progresul copiilor de astăzi este mai mare decât în trecut, datorită contactului îmbunătățit care s-a stabilit cu aceștia. Tații sunt implicați în sarcinile de îngrijire și îi felicităm pentru acest lucru. Dar am uitat mesajul fundamental al lui René Spitz despre faza de opoziție, care se dezvoltă în jurul lunii a 18-a, și care este un organizator fundamental al dezvoltării copiilor. Cu sfaturile noastre privind ascultarea și toleranța, le-am deschis un nou spațiu: prin extinderea acestei faze de opoziție, ei pot acum să-și persecute părinții după bunul lor plac. Își duc părinții de nas, să nu mai vorbim de bunici! Când încercăm să-i sancționăm pentru acest lucru, le spunem întotdeauna: „Gata, ajunge acum… te iubesc“. Copiii aud doar a doua parte a propoziției.

Domnesc, atotputernici, subminând momentele vieții de zi cu zi: ora de culcare, mesele, jocurile, curățenia etc. Cu bunele lor abilități de limbaj, nu sunt departe de a adopta un comportament de preadolescenți, chiar dacă au doar 3 ani! Din fericire, grădinița îi va sprijini pe acești părinți rătăciți care au abandonat orice poziție de autoritate. Dacă și-ar putea certa odraslele un pic mai mult! Palmele la fund — nici să n-auzim de ele! — sunt emblematice pentru această schimbare de epocă. Trebuie excluse din domeniul educației, pentru că arată o mare neputință, mai ales atunci când copilul, privind direct în ochii părintelui care i-a aplicat o pălmuță, declară: „Nu mă doare, nu mă doare, c-am mâncat fasole tare!“

Evident, tirania se regăsește și la alte vârste. În școala primară, de exemplu, copilul encopretic, care face pe el, își tiranizează grav familia și pe cei din jurul său. Și cum să nu menționăm apoi tirania exercitată prin comportamentele de dependență în rândul adolescenților: dependența de jocurile video, refuzul de a merge la școală, fuga de acasă sau automutilările? Toate aceste comportamente pun în pericol organizarea și armonia familiei.

Așadar, Philippe, crezi că am putea explica acest fenomen prin cazuri clinice?