Editori:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Director editorial:
Magdalena Mărculescu
Redactare:
Ondine-Cristina Dascălița
Director producţie:
Cristian Claudiu Coban
Dtp:
Gabriela Anghel
Corectură:
Irina Botezatu
Andreea-Lavinia Dădârlat
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Text copyright © John Freely 1999
Original English language edition first published by Penguin Books Ltd, London
The author has asserted his moral rights
All rights reserved
Titlul original: INSIDE THE SERAGLIO. Private Lives of Sultans in Istanbul
Autor: John Freely
Copyright © Editura Trei, 2021, pentru prezenta ediţie
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-0767-4
ISBN (epub): 978-606-40-1526-6
Autorul dorește să-i mulțumească lui Anthony E. Baker pentru fotografiile destinate acestei cărți. Dorește, de asemenea, să-i mulțumească pentru sprijinul plin de amabilitate lui Anthony Greenwood, director al Centrului American de Cercetare din Istanbul; lui Köksal Seyhan, custode al cărților rare la Biblioteca Universității Bosforului; și lui Tunç Üstünel, pentru ajutorul la traducerile din limba turcă. Ar dori, de asemenea, să le mulțumească lui Eleo Gordon și lui Sarah Day pentru ajutorul lor în pregătirea manuscrisului pentru publicare.
Lista reproducerilor color și credite pentru ilustrații
Reproduceri color
1. Mehmed al II-lea Cuceritorul (1451–1481); portret de Gentile Bellini, 1480
2. Soliman Magnificul (1520–1566)
3. (stânga): Ofițer al Corpului de Gardă Regal
4. (dreapta): Marele-eunuc negru, trezorierul Haremului
5. Ahmed al III-lea, Regele Lalelei (1703–1730)
6. Selim al III-lea (1789–1807)
7. (stânga): Scrib al șefului Gărzilor Palatului
8. (dreapta): Marele-eunuc alb, șeful gărzii Porții Fericirii
9. Mustafa al IV-lea (1807–1808)
10. (stânga): Șeful Infanteriștilor Regali
11. (dreapta): Degustătorul-șef la curtea sultanului
12. Breasla manufacturierilor de bomboane de zahăr în Procesiunea Breslelor
13. Sultanul și alaiul său în Palatul Interior
14. Caicuri imperiale pe Bosfor
15. Mahmud al II-lea (1808–1839)
17. Mehmed al V-lea Reșad (1909–1918)
18. „Femeie în harem“, pictură de califul Abdul-Medjid
19. Divanul sau Camera Consiliului Imperial
20. Arz Odası, Sala Tronului
Color: numerele 2, 5, 6, 9, 12, 13, 15, 16 și 17 sunt din Muzeul Topkapı Sarayı, Istanbul; nr. 1 este de la Galeria Națională, Londra; nr. 14 este de la Muzeul Naval, Istanbul; nr. 18 este din Arhiva Çelik Gülersoy; nr. 3, 4, 7, 8, 10 și 11 sunt din R.P. Koleksyion din Türk Kültürüne Hizmet Vakfi; nr. 19 și 20 sunt de Anthony E. Baker.
Alb-negru: paginile 25, 36, 42, 60, 75, 80, 128, 175, 217 și 235 gravuri de W.H. Bartlett din Julia Pardoe, Beauties of the Bosphorus, 1839; paginile 31, 45, 52, 70, 83, 93, 104, 106, 111, 116, 134, 137, 141, 143, 150, 169, 172, 183, 191, 197, 200, 202, 210, 214, 222, 225, 230 și 245 Muzeul Topkapı Sarayı; paginile 56, 86, 193 și 205 R.P. Koleksiyon din Türk Kültürüne Hizmet Vakfi; paginile 147, 317 și 319 fotografii de Anthony E. Baker; pagina 24, Institutul German de Arheologie; paginile 239, 249, 253, 271, 273, 281, 286, 288, 300, 308 și 310 Arhiva Çelik Gülersoy; pagina 153 Fazil Yildiz, Zanan-name, Biblioteca Universității din Istanbul; paginile 58, 123, 165, 196, 255 și 318 Thomas Allom și Robert Walsh, Constantinopole and the Scenery of Asia Minor, 1838; paginile 151, 173, 180 și 256 A.-I. Melling, Voyage pittoresque de Constantinople et des rives du Bosphore, 1839; paginile 89 și 127 Les quatre premiers livres des navigations et pérégrinations orientales de Nicolas de Nicolay, Lyon, 1567; pagina 113 Contele de Choiseul-Gouffier, Voyage pittoresque de la Grèce, Paris, 1782–1809; paginile 55 și 95 M.I. d’Ohsson, Tableau général de l’empire Othoman, Paris 1787–1824; pagina 48 S.H. Eldem și F. Akozan, Topkapı Sarayı: Bir Mimari Araștırma, Istanbul, 1972; paginile 63 și 74 Lokman, Hünername, c. 1584–5, Muzeul Topkapı Sarayı; paginile 79 și 81 Lokman, Tarih-i Sultan Süleyman, 1579, Biblioteca Chester Beatty, Dublin; pagina 84 Lokman, Shahanshahname, 1581–2; pagina 118 C. Vecellio, Costumi antichi, 1859, Biblioteca Nazionale Marciana din Veneția; paginile 29 și 161 Foggie Diverse del Vestire de Turchi, Biblioteca Nazionale Marciana din Veneția.
Legenda
(A) A Doua Curte
(B) A Treia Curte
(D) A Patra Curte
(1) Orta Kapı (Poarta Salutului)
(2) Bucătăriile
(3) Grajdurile
(4) Divanul
(5) Turnul Divanului (Adalet Kulesi/Turnul Justiției)
(6) Tezaurul (Fatih Köșkü/Pavilionul Cuceritorului)
(7) Bab-üs Saadet (Poarta Fericirii)
(8) Arz Odasi (Sala de Audiențe)
(9) Moscheea Agilor
(10) Biblioteca lui Ahmed al III-lea
(11) Camera pajilor corpului expediționar
(12) Tezaurul imperial
(13) Camera pajilor comisarilor
(14) Camera pajilor tezaurului
(15) Camera Privată și Pavilionul Sfintei Mantii
(16) Bazin de marmură
(17) Terasă de marmură
(18) Sünnet Odası (Pavilionul Circumciziilor)
(19) Pavilionul Revanului
(20) Pavilionul Bagdadului
(21) Pavilionul lui Medjid
(22) Altın Yol (Calea de Aur)
(23) Terasa de marmură din fața Sălii Favoritelor; locul de adunare al djinnilor duce în colțul său de sud-vest pe lângă Pavilioanele Gemene
(24) Bazin de marmură
(25) Salonul lui Murad al III-lea
(26) Pavilioanele Gemene, despre care se credea inițial că ar fi Cușca, care se găsea, probabil, în complexul nerestaurat de camere de la sud
(28) Sala Imperială
(29) Băile imperiale
(30) Apartamentele mamei sultanului
(31) Curtea mamei sultanului
(32) Curtea concubinelor
(33) Locuințele eunucilor negri
(34) Spitalul Haremului
Aceasta este povestea Casei lui Osman, dinastia imperială care a condus Imperiul Otoman timp de mai bine de șapte secole. Cunoscuți turcilor drept Osmanlı, aceștia au domnit peste un imperiu musulman care odată se întindea din Europa Centrală până în Africa de Nord și din Persia până la Adriatică. Capitala acestui imperiu în ultimii săi patru sute șaptezeci de ani de existență a fost Istanbulul, anticul Bizanț cunoscut grecilor drept Constantinopol, orașul imperial care se întinde pe malurile european și asiatic ale Bosforului. În timpul primelor patru secole de domnie otomană în Istanbul, sultanii au locuit acolo în marele palat Topkapı, ale cărui grădini și pavilioane împodobesc și astăzi colina care tronează deasupra confluenței Bosforului cu Cornul de Aur, locul unde apele lor se întâlnesc și de unde curg împreună în Marea Marmara. Acesta era amplasamentul domului plăcerilor unde sultanii se desfătau atunci când nu erau în campanii, izolați de lumea exterioară în Palatul Interior din Topkapı Sarayı, rezidența imperială cunoscută ca Dar-üs Saadet, Casa Fericirii.
Capitolele care urmează nu sunt o istorie a Imperiului Otoman. Ele sunt, mai degrabă, o biografie a familiei și dinastiei Osmanlı, a Casei lui Osman, a celor treizeci și șase de sultani care au condus pe rând Imperiul Otoman timp de douăzeci și una de generații. Cartea deapănă povestea acestei familii, a sultanilor, femeilor și copiilor lor, și a celor care au format curtea lor la Topkapı Sarayı și, mai târziu, în celelalte palate imperiale de pe malul Bosforului, până la sfârșitul imperiului, în 1923. Aceste palate sunt acum muzee, dar camerele în care au trăit sultanii sunt în continuare îmbibate de prezența lor, revenind la viață pentru cei care știu povestea vieților lor private în Casa Fericirii.
Ortografia și pronunția turcă*
Pe tot cuprinsul acestei cărți a fost folosită scrierea turcă modernă pentru numele proprii și pentru lucrurile care sunt specific turcești, cu excepția acelor nume sau cuvinte turcești care au intrat în uzul comun al limbii române. Turca modernă este riguros logică și fonetică, iar cele câteva litere care sunt pronunțate diferit sunt indicate mai jos. Turca este foarte ușor accentuată, cel mai adesea pe ultima silabă, dar toate silabele trebuie să fie clare și accentuate aproape egal.
Vocalele — a, e, i, o, u — se pronunță ca în română. În plus există:
ı (i fără punct) care se pronunță ca î/â din română
ö care se pronunță ca în germană, sau ca eu în franceză
ü care se pronunță ca în germană, sau ca u în franceză.
Consoanele se pronunță normal, cu excepția:
c se pronunță dj, ca în geam, girafă, ex. cami (geamie, moschee)
ç se pronunță tș, ca în ceașcă, cimpoi, ex. çorba (supă, ciorbă)
g se pronunță g, ca în ghete, niciodată ca în gem, gimnaziu
ğ este aproape mut și tinde să prelungească vocala precedentă
ș ca în română, ex. çeșme (fântână, cișmea).
* Textul cu privire la ortografie și pronunție a fost adaptat pentru a corespunde cerințelor limbii române. (N.red.)
Istanbulul se întinde pe două continente, Asia și Europa, într-un echilibru precar între două lumi, Est și Vest. Cel mai bătrân dintre marile orașe ale lumii, cunoscut anticilor drept Bizanț și grecilor drept Constantinopol, a fost capitală pe rând a Imperiului Bizantin creștin și a Imperiului Otoman musulman. Monumentele acestor imperii ornează și astăzi cerul de deasupra Bosforului, Cornului de Aur și a Mării Marmara, apele care împart și înconjoară orașul.
Orașul se află la capătul sudic al Bosforului, strâmtoarea istorică, lungă de treizeci de kilometri, care desparte continentele, ale cărei ape curg de la Marea Neagră la Marea Marmara. Către capătul sudic i se alătură Cornul de Aur, un golf în formă de iatagan ale cărui ape se contopesc cu cele ale Bosforului și se varsă împreună în Marmara.
Cea mai veche parte a orașului, vechiul Bizanț, este situată pe partea europeană a Bosforului, un promontoriu triunghiular imens mărginit înspre nord de Cornul de Aur, înspre sud, de Marmara, și în partea vestică, de zidurile romane târzii ale Constantinopolului bizantin. Este un oraș compus din șapte coline, șase dintre ele ridicându-se în succesiune de-a lungul Cornului de Aur, a șaptea, aflată mai spre sud, înălțându-se deasupra malului Mării Marmara chiar în interiorul zidurilor terestre.
Prima dintre cele șapte coline se găsește la capătul dinspre mare al promontoriului.
Prima Colină a fost locul pe care se ridica Marele Palat al împăraților bizantini, din care s-au păstrat fragmente de ruine pe malul Mării Marmara.