Editori:

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Silviu Dragomir

Fondator:

Ion Mărculescu, 1994

Redactare:

Virginia Lupulescu

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Mihaela Gavriloiu

Corectură:

Irina Mușătoiu

Rodica Crețu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: Who Were The Brothers Grimm?

Text: Avery Reed

Ilustraţii: John O’Brien

This edition published by arrangement with Penguin Workshop, an imprint of Penguin Young Readers Group, a division of Penguin Random House LLC.

Who HQ® and all related logos are trademarks owned by Penguin Random House LLC.

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

W: www.pandoram.ro

ISBN (print) 978-606-978-335-1

ISBN (epub) 978-606-978-470-9

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

Cine au fost Frații Grimm?

„A fost odată ca niciodată o regină al cărei soț murise de mulți ani și care avea o fiică frumoasă.“ Așa a început bătrâna țărancă.

Un tânăr pe nume Wilhelm Grimm a ascultat cu atenție povestea femeii. Era posibil ca aceasta să o fi auzit de la propria mamă, când era copil.

Era un basm german intitulat Fata gâscă. În el era vorba despre un talisman vrăjit, un cal care putea să vorbească, un servitor malefic și o prințesă ce părea sortită unei vieți în care nu urma decât să aibă grijă de gâște pentru un rege care credea că fata era doar o țărancă.

Wilhelm se dusese tocmai în zona rurală a Germaniei pentru a o cunoaște pe Dorothea Viehmann, ca să-i asculte poveștile. Aceasta i-a spus nu mai puțin de treizeci și cinci, iar Wilhelm le-a notat pe toate, cuvânt cu cuvânt.

Era anul 1813, iar Wilhelm și fratele lui mai mare, Jacob, erau acaparați de un proiect important. Celor doi frați tocmai le fusese publicată prima carte, o culegere de basme germane, și lucrau la cel de-al doilea volum.

Jacob și Wilhelm Grimm erau savanți serioși, dar le plăcea la nebunie să asculte basme. Cei doi considerau că poveștile pentru copii erau o parte importantă din istoria Germaniei.

Dat fiind că fuseseră povestite și repovestite de sute de ani, aceste basme ilustrau modul în care se dezvoltaseră limba și cultura germană. Dar în 1813, din ce în ce mai puțini oameni le spuneau basme copiilor. Cei doi frați Grimm se temeau că în curând nimeni nu avea să-și mai amintească toate acele povești.

Pentru Jacob și Wilhelm era foarte dificil să adune basme, pentru că nu existau în cărți. Înainte de ei, foarte puțini fuseseră cei care puneau basmele pe hârtie. Oamenii știau un anumit basm pentru că îl auziseră de la altcineva. Singurul mod în care puteau strânge poveștile era să-i asculte pe povestitorii precum Dorothea, care le știau pe dinafară.

Cum ajunge o istorioară basm? Un basm este o poveste în care un erou norocos învinge răul. De obicei, un basm este plin de magie. Personajele sunt creaturi imaginare: zâne, uriași, balauri și spiriduși. Uneori apar chiar și animale cu darul vorbirii. Basmul se petrece în vremuri îndepărtate și într-un tărâm aflat la capătul lumii. De cele mai multe ori începe cu „A fost odată ca niciodată“.

Nimeni nu știe de cine au fost inventate basmele. Aceste povești pur și simplu s-au născut în timp. S-a întâmplat ca povestitorii să facă mici schimbări în firul narativ și să adauge propriile detalii. Versiuni diferite ale aceleiași povești au apărut în țări diferite. În Germania, Albă-ca-Zăpada locuia cu șapte pitici. Însă în Albania aceasta își ducea traiul cu patruzeci de balauri.

Mamele și doicile le spuneau copiilor povești cum ar fi Albă-ca-Zăpada în timp ce pregăteau cina, stăteau la gura sobei ori înainte de culcare. Bărbații și femeile își spuneau unii altora aceste povești cât munceau, când torceau lâna sau aveau grijă de turmele de vite.

În timp ce asculta poveștile spuse de Dorothea, Wilhelm nu și-a imaginat vreo secundă că el și fratele lui aveau să devină faimoși. Tot ce știa era că voia să pună pe hârtie acele povești. Dorea ca generațiile viitoare de copii să știe și să adore la fel de mult ca el povești precum Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Tom Degețel și Scufița Roșie.

Capitolul 1. Cei mai buni prieteni

Jacob Ludwig Carl Grimm s-a născut pe 4 ianuarie 1785. La doar treisprezece luni după aceea, pe 24 februarie 1786, a venit pe lume fratele acestuia, Wilhelm Carl Grimm. Părinții celor doi băieți, Philipp și Dorothea Grimm, au fost încântați.

La vremea respectivă nu exista țara numită în prezent Germania, ci doar multe state vorbitoare de limba germană, care făceau parte din Sfântul Imperiu Roman. Familia Grimm locuia într-un orășel din statul Hesse-Kassel.

Philipp Grimm era avocat, dar și funcționar administrativ al orașului. Dorothea avea grijă de gospodărie.

Aceștia mai aveau patru copii: Carl, Ferdinand, Ludwig și Charlotte, care era alintată Lotte. Două servitoare, Gretchen și Marie, o ajutau pe Dorothea să gătească și să aibă grijă de copii. Uneori, Gretchen le fura băieților pâinea și brânza când nu erau atenți, apoi le spunea basme.

De mici copii, Jacob și Wilhelm au fost nedespărțiți. Dormeau în același pat și învățau la același birou. Se prefăceau că vânează curcani și își spionau vecinii de la fereastra biroului tatălui lor.

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN

FRANȚA

MAREA
NORDULUI

HESSE-

KASSEL

HANOVRA

BAVARIA

SAXONIA

BOEMIA

MAREA BALTICĂ

PRUSIA

UNGARIA

ÎNTRE ANII 800 ȘI 1806, SUTE DE ORAȘE ȘI STATE DIN EUROPA AU FĂCUT PARTE DIN AȘA-NUMITUL SFÂNT IMPERIU ROMAN. ACESTA ERA O COMBINAȚIE CIUDATĂ DE STATE DIFERITE CA MĂRIME ȘI AUTORITATE. UNELE NU ERAU MAI MARI DECÂT UN ORAȘ. CEA MAI MARE PARTE DIN SFÂNTUL IMPERIU ROMAN ERA REGATUL GERMANIEI.

LA MOMENTUL NAȘTERII FRAȚILOR GRIMM EXISTAU 360 DE STATE DIFERITE. UNELE ERAU CONDUSE DE REGI ȘI PRINȚESE, ALTELE, DE CONȚI ȘI LORZI. DE MULTE ORI, ACEȘTIA ERAU AVIZI DUPĂ PUTERE ȘI SE RĂZBOIAU UNII CU ALȚII. DIN ACEST MOTIV, NU ERA UN IMPERIU PUTERNIC. ÎN 1806, NAPOLEON BONAPARTE, ÎMPĂRATUL FRANȚEI, L-A FORȚAT PE ÎMPĂRATUL GERMAN FRANCISC AL II-LEA SĂ DEZMEMBREZE SFÂNTUL IMPERIU ROMAN.

Jacob era mic și slab, dar avea o voință puternică. Wilhelm era mai înalt decât Jacob și mult mai sensibil; adora poezia și arta. Ambii erau isteți și foarte muncitori.

În ciuda faptului că erau deștepți și curioși, lui Jacob și lui Wilhelm nu le plăcea școala. Lui Jacob, care citea articole întregi de ziar încă de la cinci ani, lecțiile i se păreau foarte plicticoase. Profesorul lor, Herr Zinckhan, era și foarte sever. Dacă un elev își uita acasă cartea de gramatică, Zinckhan îl bătea.

Membrii familiei Grimm erau foarte apropiați. Jacob și Wilhelm ajutau la creșterea fraților mai mici. Julianne, mătușa copiilor, i-a învățat pe cei doi frați să scrie și să citească. Părinții lor i-au învățat să fie mândri că sunt germani și să aibă încredere în Dumnezeu în vremuri potrivnice.

În 1791, când Jacob avea șase ani, iar Wilhelm cinci, tatăl lor a fost numit magistrat (adică judecător) într-un oraș din apropiere. Așa se face că familia Grimm s-a mutat într-o casă frumoasă, cu un lămâi uriaș în față.

În 1792, în Franța a izbucnit războiul și toate țările vecine au intrat în acest conflict. Soldații francezi mărșăluiau pe străzile din apropierea casei familiei Grimm. Când erau aceștia prin preajmă, Dorothea nu-i lăsa afară pe Jacob și pe Wilhelm. Locuitorii din oraș se plângeau că soldații aveau un comportament nepotrivit. Acest lucru îi îngreuna munca lui Philipp, astfel că stătea deseori departe de familie.

Cu toate acestea, era prezent în viața băieților, rugându-se alături de ei dimineața și punându-le diverse întrebări seara, la cină. Jacob și Wilhelm erau mândri de tatăl lor, mai ales când purta ținuta de judecător.

Apoi, pe 10 ianuarie 1796, la doar șase zile după cea de-a unsprezecea aniversare a lui Jacob, tatăl lor a murit pe neașteptate. Familia Grimm a fost devastată.

În afara faptului că erau extrem de triști, rămăseseră cu foarte puțini bani. Dorothea nu putea să muncească și să aibă grijă de șase copii, în același timp. Una dintre mătușile băieților a început s-o ajute pe Dorothea cu treburile casnice. În plus, tot ea a fost cea care i-a ajutat pe Jacob și pe Wilhelm să intre la o școală din vecinătatea casei sale, în orașul Kassel.

Băieții au fost foarte triști să-și părăsească mama și frații. Dar Dorothea a insistat să plece, era singura lor șansă la o educație bună.

Capitolul 2. O educație ca la carte

Jacob a început școala imediat, în timp ce Wilhelm a avut nevoie un an întreg de lecții în particular, pentru a fi pregătit. La școala cea nouă, cei doi frați s-au simțit străini. Erau cu mult în urma celorlalți elevi, dintre care cei mai mulți erau copii de nobili. Colegii de clasă glumeau pe seama lor, iar profesorii nu erau foarte amabili. Dar Jacob și Wilhelm au muncit din greu. În fiecare dimineață, înainte de școală, făceau patru ore de lecții particulare la latină și franceză. În plus, studiau geografie, istorie naturală și alte materii, câte șase ore în fiecare zi.

Nu a trecut mult și efortul lor a fost răsplătit. În mod special Jacob a excelat la școală. La momentul absolvirii a fost primul din clasă.

În primăvara anului 1802, Jacob a fost admis la Universitatea din Marburg. Avea să fie prima dată când cei doi frați stăteau departe unul de celălalt.

Marburg era un oraș fascinant, construit chiar pe versantul unui deal. În vârful acestui deal se afla un castel, iar sub acesta, universitatea. Jacob s-a hotărât să studieze Dreptul, la fel ca tatăl lui, deși nu era foarte pasionat de acest domeniu. Mai târziu avea să spună că ar fi trebuit să aleagă botanica, adică știința care se ocupă cu studiul plantelor. Jacob petrecea ore în șir cutreierând dealurile din jurul orașului Marburg, desenând plante în creion și admirând florile și copacii.

În toamna anului 1803, Wilhelm l-a urmat pe fratele său la Marburg. Și el s-a hotărât să urmeze Dreptul. Ambii considerau că aveau să ajungă judecători, exact ca tatăl lor.

Dar dragostea celor doi băieți pentru literatură creștea. În timp ce colegii lor își petreceau timpul liber bând bere și jucând jocuri de noroc, Jacob și Wilhelm discutau despre cărți, dans și uneori chiar jucau în piese de teatru.

Una dintre piesele lor preferate era Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare. Nu uitau nici de costume. Celor doi le mai plăcea să-i învețe pe copii povești: mituri, fabule și basme. Amândoi erau mult mai săraci decât colegii lor, dar în ciuda acestui fapt Wilhelm și Jacob nu se plângeau decât când nu aveau bani destui pentru cărți.