Eveniment

La aproape 57 de ani, Pascal Bruckner este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori francezi contemporani, succesul primelor sale romane (Luna de fiere, Hotii de frumusete) fiind dublat de volume de eseistica in care pune in discutie ipocriziile si tabuurile lumii occidentale. Bruckner a venit la Bucuresti pentru a lansa traducerea in limba romana a romanului Iubirea fata de aproapele, aparut la Editura Trei. Desi este cunoscut drept un critic acid al societatii de consum, scriitorul s-a aratat foarte amabil cu cititorii din Romania, producind intirzieri in programul sau pentru a da autografe si a raspunde la intrebarile celor interesati. De altfel, la aceasta a sasea vizita in Romania, Bruckner a inceput sa fie vinat de tot ce inseamna presa mondena sau cotidiana la noi – de la fetele ce se imbujorau in fata „vedetei" pe care o aveau de intervievat, pina la tot felul de redactori de la revistele lucioase, nimeni nu a vrut sa-l scape pe autorul Euforiei perpetue

Ati fost profesor invitat la Universitati din Statele Unite pentru o lunga perioada de timp. Cum vedeti rivalitatea dintre cultura franceza si cea americana

Cred ca ne confruntam cu sfirsitul gindirii franceze. Pe rind, Derrida, Barthes, Foucault, Deleuze au fost populari in Statele Unite. Aceasta se intimpla in anii '80, dar acum sintem in plin declin al acestui fenomen. Cind predam eu, studentii puneau intrebari foarte clar directionate. Erau interesati de „noul roman", chestiuni de literatura comparata...

Ii interesa „noul roman" in anii '80? Nu era cam tirziu?

E adevarat, dar asta era tot ce stiau despre Franta si asta intrebau. In ziua de azi nu mai avem in Statele Unite decit conferinte pe teme politice. In luna septembrie m-au invitat pentru cinci conferinte in New York si in Texas. Temele care ii intereseaza sint, mai degraba, politice si culturale. Cam la asta se reduce comunicarea intre cultura franceza si cea americana. Exista si un curent antiamerican foarte puternic in Franta. Pericolul pentru francezi este ca americanii sint tot mai dezinteresati de cultura franceza. Pentru cei mai multi americani, Franta este numai o tara mica. Cultura franceza nu mai are impactul pe care il avea cu douazeci de ani in urma.

Cultura franceza a pierdut aceasta competitie?

Da, si-a pierdut avintul. Mai sint citiva scriitori francezi tradusi in Statele Unite, dar foarte putine filme frantuzesti trec oceanul; multi americani vin sa viziteze Franta, insa evenimente de felul razboiului din Irak au separat cele doua culturi. A aparut o falie intre Franta si America. Cei citiva francezi carora America inca le mai place incearca sa anuleze aceasta falie.

De ce credeti ca a pierdut Franta aceasta competitie culturala cu Statele Unite?

Pentru ca sintem o tara in declin. In Statele Unite nu poate fi perceput un asemenea fenomen. Ei au o cultura foarte dinamica. Franta traieste din gloria trecutului. Sintem ca vechile familii aristocratice care au saracit, dar inca mai maninca folosind tacimuri de aur. Franta isi pierde rolul pe care il avea pe plan international. Chiar si in Europa, Franta devine o tara mica. Combinam o aroganta imensa cu o influenta din ce in ce mai redusa. Nici macar din punct de vedere economic Franta nu mai este forta de altadata. Pe vremuri, era o putere importanta. Acum, economia franceza este abia a saptea din lume. De aceea s-au activat toate impulsurile sovine chiar si fata de vecinii nostri europeni. Fata de polonezi, portughezi si, mai ales, fata de est-europeni.

„Islamul face parte din peisajul francez", ati afirmat intr-un interviu, accentuind faptul ca in Franta este necesar un respect reciproc intre traditii. Cum vedeti acest raport la scara intregii Europe?

Sigur ca trebuie sa respecti o cultura. Dar, ca sa o poti respecta, trebuie sa fii la rindul tau respectat. Cind explodeaza bombe, apar amenintari la Turnul Eiffel sau atentate la Gemenii din New York... nu se poate vorbi despre respect, este razboi. Trebuie sa se inteleaga si faptul ca islamul insusi este astazi divizat intre moderati si radicali. Ca democrati si reprezentanti ai unei societati laice, trebuie sa ii sprijinim pe moderatii islamisti. Trebuie sa luam parte la un razboi al ideilor. Nu trebuie sa fim toleranti fata de cele mai flagrante manifestari de intoleranta din lumea islamica. Voalul, segregatia, situatia femeii... Renuntarea la purtarea voalului in scoli e unul dintre putinele lucruri bune despre care se poate vorbi in Franta ultimilor ani. Nu ar fi trebuit sa fie vorba despre o lege, ci despre o circulara data directorilor de scoli. Cred ca trebuie sa fim cit mai stricti cu radicalii si sa inlaturam pornirile teroriste din Franta sau Statele Unite. Trebuie sa le ingaduim credinciosilor sa construiasca moschee, sa isi practice credinta, trebuie sa incurajam dialogul dintre crestini, evrei si musulmani. La ora actuala, islamul este a doua religie in Franta. Cu alte cuvinte, peisajul politic trebuie sa nu aiba nici o mila pentru criminali, dar trebuie sa aiba respect absolut pentru predicatori si credinciosi.

Oricine arunca o privire pe bibliografia lui Pascal Bruckner, isi da seama ca alterneaza lucrarile de fictiune cu volume teoretice ori eseistice. Este o strategie sau este un lucru care tine de ritmul dumneavoastra interior?

Este cite putin din fiecare. Imi place filosofia in aceeasi masura in care imi place literatura. Nu vad de ce as sacrifica vreuna dintre ele. De altfel, cred ca ultimii cincizeci de ani de traditie literara arata ca se pot combina poezia si teatrul, eseurile filosofice sau politice. Cred ca sint in continuarea unei traditii care are radacini adinci in Franta.

Cartile dumneavoastra nu sint straine de succesul imediat... V-ati simtit vreodata tradate intentiile sau ideile de succesul la publicul larg?

Nu toate cartile au un impact imediat. Unele au succes dupa cinci ani sau dupa zece. Tentatia inocentei sau Euforia perpetua s-au vindut foarte bine. Altele au fost descoperite mai tirziu. Imi place sa iau mitologiile moderne, stabilite in anii '60 (ca dragostea, fericirea, victimizarea), si incerc sa arat cum miscarile liberale le-au transformat in contrariul a ceea ce reprezentau initial.

Sinteti considerat unul dintre cei mai lucizi critici ai democratiei. Cum vede Pascal Bruckner opozitia dintre lumea vestica si cea orientala, ca opozitie intre lumea democratica si cea a traditiilor?

Dezbaterea este foarte aprinsa. Nu neaparat pentru Europa, mai degraba pentru Vestul Europei, unde se considera ca linia se trage intre bogatie si saracie, terorismul fiind vazut numai ca o consecinta a acestei demarcatii. Se poate vorbi despre o diferenta intre viziunea americana sau britanica asupra acestei probleme si cea franceza. Franta a pierdut conceptia traditionala a libertatii... Anglia si Statele Unite apara aceasta viziune traditionala asupra libertatii. E foarte trist, pentru ca francezii se pricep la demontarea retelelor teroriste. Dar discursul lor este concentrat mai mult pe dialog, toleranta, pace. Mai ales in probleme ca Irakul!

Dar, in Irak, occidentalii sint toti la fel. Au existat ostatici americani, insa si francezi...

Este adevarat... Nu e deloc bine sa fii ostatic francez in Irak. In timp ce alte nationalitati (jurnalistii romani sau italieni) sint eliberati dupa citeva saptamini, francezii sint tinuti luni intregi... Inca se mai discuta despre stabilirea unei limite intre democratie si totalitarism. Pina si Bush a inteles ca trebuie mers in ambele directii: negocierea si oferta de solutii pentru Orientul Apropiat, dar si interventia in forta.

Pentru irakieni insa, aceasta impartire nu conteaza...

Unul dintre talentele democratiei este sa se predea inamicilor. S-a intimplat la München in 1936: democratiile occidentale au incercat mereu sa isi transforme inamicii in parteneri. Pot sa critic democratia pentru lipsa ei de curaj. Din dorinta de a pastra prosperitatea si conditiile existentei imediate, se pierd multe lucruri importante si devenim in mod spontan lasi. Alexis de Tocqueville si Benjamin Constant au fost primii care au remarcat acest lucru... Acestia au sustinut ca un cetatean democratic este interesat numai de afacerea si de familia sa si nu ii pasa de starea natiunii. Nimanui nu ii pasa ca zece tari vor intra in Uniunea Europeana. Este nevoie de o trezire a oamenilor. Trebuie sa li se aminteasca si faptul ca pacea si stabilitatea sint foarte fragile. Sa li se aminteasca si faptul ca Europa sta pe un vulcan. N-as spune ca Putin este chiar democrat! Europenii nu ar trebui sa adoarma, inchipuindu-si ca viata se reduce la pensii, viata amoroasa si diplome. Este nevoie de o constiinta mai acuta a lucrurilor care se petrec in lume.

Ati fost numit un „filosof al actualitatii". Cum s-a impacat ironia dumneavoastra cu aceasta eticheta?

Nu mi-a placut deloc! Sper ca fac ceva mai mult...

De ce va deranjeaza?

E clar ca ma eticheteaza mai mult ca jurnalist decit ca filosof. Am scris citeva carti care se refera la evenimente recente... In Franta, intelectualii sint obligati de media sa se implice in dezbateri publice. Poate de aceea s-ar putea sa existe o confuzie intre jurnalism si filosofie. S-a intimplat mereu. A fost cazul lui Sartre... Chiar si cu Voltaire a fost la fel. Uneori scrii articole ca o reactie la ceva ce tocmai s-a intimplat. Dar sa scrii carti implica un alt exercitiu.

Interviu de Razvan Tupa