Eveniment

French Beauty

Fiecare scriitor are coconul lui de aur pe care-l devorează apoi la nesfârşit, îl recompune din fărâme ca pe o creatură nouă, ce poartă, însă, prea la vedere, chipul celei ce-a fost. Pentru Pascal Bruckner există Luni de fiere, aşa cum pentru Gabriel Garcia Marquez există Un veac de singurătate sau pentru Mircea Cărtărescu, Nostalgia. Ologul condamnat la perversiune din romanul notoriu al eseistului francez, Franz, îşi dezvăluie istoria infernală cu Rebecca, postulând că, pentru a-l iubi pe celălalt, acesta trebuie să întrunească toate trăsăturile celor la care a renunţat pentru că l-a ales. Celălalt, ca o sinteză a universului, ca un mecanism multiform cu infinite chipuri, trebuie să te ajute să te oglindeşti în el, la fel de infinit. Proiecţia, evident utopică, a celuilalt ca imago mundi şi, implicit, a sinelui capătă accente misticoide în noul roman a lui Bruckner, Iubirea faţă de aproapele, apărut la Editura Trei anul acesta şi susţinut de o campanie media bine articulată. Dacă în Noua dezordine amoroasă, un soi de preambul teoretic al ficţiunii de faţă, eseistul discută, la nivel parodico-pragmatic, chestiunea prostituţiei feminine, în roman, prostituţia masculină se plasează în prim-plan prin mijlocirea lui Sebastian, naratorul-personaj, cel care, acum, rememorează docil decalogul abandonului său, cel dintre vârsta de treizeci şi patruzeci de ani. Însă nu cazul paradoxal al unui diplomat francez al secolului XX, cu o familie fericită (sau nu), gustând din confortul mic-burghez al vieţii capitaliste şi care, lipsit în aparenţă de vreo justificare, alege să se vândă constituie declicul istoriei povestite, ci istoria din spatele istoriei personale, istoria noastră a tuturor, a lumii sufocate de ipocrizie şi tabuuri în care trebuie să ne asigurăm succesul. Iubirea faţă de aproapele poate fi citită în cheie mistică apocrifă (militează pentru un fel de tantrism de stânga adaptat la capitalism), lăsând la suprafaţă, comercial, urme de M. Tournier sau J. Saramago, apoi în cheie erotică, parodică, dar mai ales în cheie socială, deşi aceasta le implică pe toate! Romanul lui Bruckner trenează pe anumite porţiuni, de pildă atunci când Sebastian, în calitate de novice în industria sexului, aşteaptă îndelung să fie solicitat. Este artificial în alte locuri, ca în scena copulării demente cu Dora în biserică, festin la care este invitată şi o călugăriţă aflată prin preajmă, sau cea a racolării viitorului gigolo de către naşa sa într-ale prostituţiei, Florence. Facil (numai o lectură a titlurilor de capitole l-ar transforma pe autor în cel mai puţin inspirat scriitor în viaţă, pentru că alege să ne „atragă“ prin Nonşalanţa necunoscutei, Rugăciuni împlinite, Bumerang, Spre eliberare), dar şi ofertant, mai ales prin suculentele descrieri erotice eliberate de pornografia implicită a anatomiei, povestea supliciului şi a eliberării lui Sebastian rămâne, în primul rând, un manifest social. Un protest de stânga împotriva stângii şaizecişiopto-sorboniste, acum clasicizate. Un protest care are toate şansele să se transforme într-un film de top pentru că american beauty a devenit french sau chiar universal beauty, aşa cum într-o limbă de fiere se confesează protagonistul, împingându-ne la identificare: „Eram prezentat drept un tată model. Ne răsuna casa de ţipete, cavalcade, lacrimi. Acesta era chiar zgomotul vieţii, îmi spunea soacră-mea Irène, cu un aer exaltat, atunci când mă găsea închis în toaletă, citind o bandă desenată ca să scap de vacarmul făcut de progeniturile mele. Da, asta era existenţa: o soţie frumoasă, energică şi nişte mucoşi care după aceea te vor detesta, vor avea nevoie de douăzeci de ani ca să scape de sub influenţa ta înainte de a face aceleaşi greşeli cu vlăstarele lor... Munca mea era simplă: primeam ordinele superiorilor mei şi le transmiteam subordonaţilor mei, garnisite cu câteva fraze. Devenisem maestru în arta pastişei, mă pliam exact după limba, moravurile cu care eram în contact. La birou eram popular, manifestam o voie bună constantă, îmi înmulţeam surâsurile către fiecare...“ Sau vorba altui film scottish sa, de ce nu, iar, universal: „aş putea să dau o mulţime de răspunsuri de ce am făcut-o, toate false, adevărul este că sunt o persoană rea, dar mă voi schimba... voi fi ca tine, voi alege viaţa, sănătatea, colesterolul mic, televizorul cu ecran mare, maşina de spălat,... asigurările de sănătate… trăind, uitându-mă înainte până mor!“

de Alina SPÎNU