Eveniment

Cine este „Belle de Jour”? – e întrebarea care a înfierbântat minţile multor cititori, jurnalişti, critici şi agenţi literari britanici. Sub acest pseudonim (ce trimite la un celebru film al lui Buñuel din anii ’60, în care Catherine Deneuve interpreta rolul unei soţii plictisite care devine prostituată) a fost publicat în volum un jurnal al unei prostituate de lux londoneze. Cartea, care a ajuns rapid pe lista best-seller-urilor britanice şi americane, fiind tradusă deja în 25 de ţări, inclusiv în România, de Editura Trei, nu are deloc o poveste simplă, ceea ce în mod sigur a contribuit la succesul său internaţional. Un prim amănunt remarcabil este acela că, înainte de a fi carte, jurnalul intim al prostituatei de lux a fost publicat sub forma unui blog pe internet, începând cu luna octombrie 2003. El dezvăluie o persoană în jurul a 28 de ani, care trăieşte undeva în Londra, are un iubit şi era pusă în legătură cu clienţii de o „matroană” de origine est-europeană, după ce aceştia o comandau în urma vizitării unei pagini de Internet unde vedeau pozele şi descrierea mai multor fete.

Ceea ce impresionează însă este multitudinea de referinţe culturale presărate cu mult umor, tonul detaşat şi ironic, care dovedesc că în spatele misteriosului pseudonim se ascunde cu certitudine o persoană cultă. Prostituata îi citeşte pe clasicii literaturii italiene şi franceze chiar în original, a studiat arta la universitate şi îşi surprinde clienţii sesizând şi comentând referinţele culturale pe care uneori aceştia le fac. Iar dacă un client se dovedeşte a fi din mediul universitar, şansele ca întâlnirea profesională să se transforme şi într-o discuţie pe marginea vreunei cărţi sau scriitor precum Iris Murdoch sau Martin Amis sunt destul de mari. Când nu-şi surprinde clienţii îşi poate surprinde cititorii cu câte o minidisertaţie despre teoria traducerii sau cu explicarea etimologiei vreunui termen din argou.

Asta nu înseamnă însă că avem de a face cu un pseudo-jurnal preţios şi doct, pentru că umorul şi perspectiva insolită din care sunt introduse referinţele culturale salvează totdeauna cititorul de plictiseală. Mai mult, paginile sunt totodată o descriere minuţioasă a „ritualurilor” zilnice ale unei prostituate: aflăm în ce constă o şedinţă foto pentru imaginile de prezentare, aflăm cu ce se îmbracă înaintea unei vizite la un client, cu ce se rujează, ce nu trebuie să lipsească din geanta unei profesioniste sau tot tipicul unei întâlniri – de la momentul primirii comenzii până la telefonul pe care fata îl dă după, din taxi, matroanei, pentru a o asigura că totul este în regulă. În ciuda multitudinii de amănunte legate de practicile întâlnite la diverşii clienţi, paginile de jurnal nu par a fi scrise cu scopul de a excita, având mai degrabă tonul profesional al descrierii unei operaţii de către un chirurg. De asemenea, cititorii britanici nu au parte de „scandaluri” politice sau de altă natură, identităţile nefiind dezvăluite, clienţii neavând nume, iar prietenii autoarei fiind desemnaţi printr-o literă a alfabetului.

Drumul celebrităţii a fost deschis pentru „Belle de Jour” de premiul primit din partea cotidianului „The Guardian”, care a desemnat jurnalul on-line al prostituatei drept cel mai bun blog al anului. Ulterior, Belle caută o modalitate să fie publicată şi are norocul să atragă atenţia unui agent literar considerat un maestru al marketingului inteligent, Patrick Walsh, renumit pentru contractele substanţiale încheiate în favoarea unor autori cvasinecunoscuţi. Acesta convinge editura Weidenfeld & Nicolson să publice cartea, nu înainte de a semna un contract de confidenţialitate privind identitatea autorului. Mai mult, chiar detaliile contului bancar al lui Belle au fost schimbate, pentru ca nimeni să nu-i dea de urmă.

Deşi agentul său literar susţine că autoarea chiar este o prostituată, iar „matroanele” care au fost intervievate de tabloide au susţinut că aceasta cunoaşte foarte bine lumea sexului plătit, misterul identităţii acesteia a stârnit numeroase speculaţii. O adevărată bursă a pariurilor a fost creată, încercând să se descopere cine se ascunde de fapt în spatele pseudonimului „Belle de Jour”, plecându-se de la premisa că autorul sau autoarea este un profesionist, dar al scrisului. Printre suspectaţi s-au numărat diverşi scriitori sau scriitoare (Isabel Wolff), jurnalişti sau editori legaţi de publicaţii de specialitate (Toby Young, Rowan Pelling), un politician (Alastair Campbell), un distins profesor sau chiar o fiică a unor foarte bisericoşi părinţi. Subiectul a pasionat în aşa măsură presa britanică, încât au fost angajaţi detectivi literari să descopere identitatea lui Belle. Chiar prestigiosul „The Times” l-a angajat pe Don Foster, un celebru detectiv literar (specialist care, pe baza unei aşa-numite amprente literare – folosirea aceloraşi cuvinte în aceleaşi combinaţii, a unei punctuaţii specifice - , identifică autorul unor texte controversate. Toate rezultatele însă au fost negate până acum atât de cei „incriminaţi”, cât şi de „Belle de Jour” pe blog-ul său.

În prezent, cronici literare scrise de Belle de Jour despre alte cărţi pot fi citite în „The Times”, după ce în perioada noiembrie 2005 – mai 2006 a deţinut o rubrică în The Sunday Telegraph. Autoarea, la fel de misterioasă, îşi completează jurnalul în continuare, la adresa http://belledejour-uk.blogspot.com/, ultima notaţie datând din 6 iunie 2006.

Un articol de Gheorghiţă Aurelian ION