Eveniment

Nu ştiu dacă ultima carte de psihanaliză a lui Vasile Dem. Zamfirescu ar fi trebuit să apară sau nu înaintea altor lucrări de gen ale sale, mai complexe şi cu miză filosofică, precum Între logica inimii şi logica minţii ori Filosofia inconştientului. Introducere… reprezintă în fapt un curs universitar iniţiat în 1991. Vor fi fost poate necesare, pentru o primă formare a gustului, o sumă de abordări aplicate / culturale ale fenomenelor inconştientului pentru a putea trece, în cele din urmă, la enunţarea unor adevăruri elementare.
Cele zece teme ale cărţii denotă caracterul sistemic şi riguros al unui autor care a tradus odinioară Critica facultăţii de judecare. Mi-a reţinut atenţia îndeosebi schiţa unei istorii a psihanalizei în România, urmărind o preocupare mai veche, constant asumată, cât priveşte condiţiile involuţiei psihanalizei sub comunism. Autorul chiar schematizează diferenţele dintre ideologia comunistă şi doctrina psihanalizei pe două coloane, subliniind, ca idee cadru, antipatia totalitarismelor de dreapta şi de stânga faţă de ştiinţa născută la 1895. Se cartografiază totuşi un interes mai degrabă timid al interbelicilor (când nu o negare violentă) – sau unul reprimat, după 1945, de interdicţiile oficiale. Cititorul masochist poate contabiliza şi numărul actual al psihanaliştilor din SUA (20 000), ori pe cel din Franţa (6 000; să nu mai spunem că Le Figaro număra recent peste 3 milioane de francezi pe canapea!), fracţionaţi sau nu în diferite şcoli, dar preocupaţi toţi în a-şi obţine accesul la inconştient. Sunt interesante de asemeni secvenţele de dialog al profesorului cu studenţii pe tema actelor ratate, alese multe din domeniul politic, interpretarea psihanalitică funcţionând în acest caz cu atât mai ingenios. După o sintetică trecere în revistă a principalelor concepte freudiene, ca şi a celor mai importante mijloace (sau mecanisme) de apărare, autorul abordează, cu ultimele trei teme, teoria primei desexualizări a inconştientului (Alfred Adler), pe cea de-a doua (Jung), cât şi pe cele contemporane, cu o particulară privire asupra lui Heinz Kohut.
Că acest curs este cât se poate de util, îmi confirmă şi o prietenă psihopedagog care se iniţiază în psihanaliză: cele câteva lecturi din operele lui Freud i-au fost mult limpezite de sistematizările Introducerii… Personal, îmi amintesc cu mare plăcere de un curs similar susţinut începând cu 1990 la Facultatea de Filosofie de către Vasile Dem. Zamfirescu, la iniţiativa studenţilor (să ne amintim de atmosfera acelor ani!). Întâlneam atunci un profesor de o factură cu totul nouă, cu o morgă teutonică la catedră, dar de o disponibilitate şi un simţ al firescului cu mult peste medie cât priveşte seminarele. Ne simţeam (scuzaţi patetismul integrării!) chiar europeni, drept care ne purtam adesea la curs prieteni (francezi, belgieni, chinezi etc.), aproximând astfel, simbolic, o anume deschidere.

Vasile Dem. Zamfirescu, Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană, Editura Trei, Bucureşti, 2003, 358 p. Sursa: Cultura, anul I, 17-23 martie 2004 < inapoi