Cartea roşie

liber novus

C.G.JUNG

EDITATĂ DE SONU SHAMDASANI

INTRODUCERE DE SONU SHAMDASANI

PREFAŢĂ DE ULRICH HOERNI

TRADUCERE DIN GERMANĂ

(LIBER PRIMUS, LIBER SECUNDUS, ÎNCERCĂRI, EPILOG, ANEXELE B ŞI C)

DE VIORICA NIŞCOV

TRADUCERILE DIN ENGLEZĂ

(PREFAŢĂ, MULŢUMIRI, INTRODUCERE, NOTA EDITORULUI ŞI ANEXA A)
DE SIMONA REGHINTOVSCHI

Cuprins

Prefaţă

Abrevieri şi Notă privind numerotarea paginilor

Mulţumiri

Cartea Roşie – Facsimilul

Liber Novus: „Cartea Roşie“ a lui C.G. Jung. Introducere de
Sonu Shamdasani

Nota traducătorului

Nota editorului, de Sonu Shamdasani

Liber Primus

Prolog Calea a ceea-ce-va-să-vină

Capitolul I Regăsirea sufletului

Capitolul II Suflet şi zeu

Capitolul III Despre slujirea sufletului

Capitolul IV Deşertul

Experienţe în deşert

Capitolul V Călătorie infernală în viitor

Capitolul VI Scindarea duhului

Capitolul VII Uciderea eroului

Capitolul VIII Zămislirea zeului

Capitolul IX Mister dramatic. Întâlnire

Capitolu X Instruire

Capitolul XIDezlegare

Liber Secundus

Imaginile peregrinului

Capitolul I, Roşul

Capitolul II Castelul din pădure

Capitolul III Unul din cei de jos

Capitolul IV Anahoretul. Dies I [Prima zi]

Capitolul V Dies II [A doua zi]

Capitolul VI Moartea

Capitolul VII Rămăşiţele unor temple de odinioară

Capitolul VIII Prima zi

Capitolul IX A doua zi

Capitolul X Incantaţiile

Capitolul XI Deschiderea oului

Capitolul XII Iadul

Capitolul XIII Omorul sacrificial

Capitolul XIV Nebunia divină

Capitolul XV Nox secunda

Capitolul XVI Nox tertia

Capitolul XVII Nox quarta

Capitolul XVIII Cele trei profeţii

Capitolul XIX Darul magiei

Capitolul XX Drumul crucii

Capitolul XXI Magicianul

Încercări

Epilog

Anexa A Mandale

Anexa B Explicaţii

Anexa C Însemnare din 16 ianuarie 1916, în Cartea neagră

„Anii în care m-am ocupat de
imaginile interioare
au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele,
în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale.
Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat
sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate
ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani
din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise.
A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.“

C.G. Jung, 1957

Introducere

Din 1962, s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa Cărţii Roşii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecţii, a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o voi schiţa aici doar pe scurt.

Anul 1913 a fost crucial în viaţa lui Jung. El a început un experiment cu sine însuşi, care a devenit cunoscut drept „confruntarea cu inconştientul“ şi a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru „a ajunge la baza proceselor sale interioare“, „pentru a traduce emoţiile în imagini“ şi „pentru a sesiza fantasmele care acţionau... «subteran»“. Mai târziu a numit această metodă „imaginaţie activă“. Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în Cărţile Negre. Apoi şi-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecţii şi le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită Liber Novus, legată în piele roşie şi însoţită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept Cartea Roşie.

Jung a împărtăşit experienţele sale interioare soţiei şi altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală şi profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menţionat şi metoda imaginaţiei active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informaţi despre acest experiment cu sine însuşi şi nu sesizaseră nimic neobişnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenţii lui Jung, Cartea Roşie a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister.

Introducere

Există puţine lucrări nepublicate care au exercitat deja asemenea efecte extinse asupra istoriei intelectuale și sociale a secolului XX ca Liber Novus (Cartea Nouă) sau Cartea Roșie. Jung declara că ea conţine nucleul scrierilor sale ulterioare; de mult timp a fost recunoscută drept cheia către înţelegerea genezei acestora. Însă, dincolo de câteva licăriri amăgitor provocatoare, nu a fost disponibilă studiului. […]

Tema globală a cărţii este modul în care Jung și-a recâștigat sufletul și a depășit boala contemporană a alienării spirituale. În cele din urmă, a realizat acest lucru permiţând renașterea unei noi imagini a lui Dumnezeu în sufletul lui și construind o nouă perspectivă asupra lumii sub forma unei cosmologii psihologice și teologice. Liber Novus prezintă prototipul concepţiei lui Jung despre procesul de individuaţie, despre care el susţine că este o formă universală a dezvoltării psihice individuale. Chiar Liber Novus se poate înţelege, pe de o parte, ca ilustrând procesul individuaţiei lui Jung și, pe de altă parte, ca fiind elaborarea acestui proces într-o schemă psihologică generală. La începutul cărţii, Jung își regăsește sufletul și pornește apoi într-o secvenţă de aventuri fantastice, care alcătuiesc naraţiunea ulterioară. Realizează că până atunci a servit spiritul vremii, caracterizat prin utilitate și valoare. Pe lângă acesta, exista un spirit al profunzimilor, care conducea la lucrurile ce ţineau de suflet. În termenii amintirilor biografice de mai târziu ale lui Jung, spiritul vremii corespunde personalităţii nr. 1 și spiritul profunzimilor corespunde personalităţii nr. 2. Prin urmare, această perioadă poate fi văzută ca o întoarcere la valorile personalităţii nr. 2.

Deşertul

Cea de a șasea noapte. Sufletul meu mă duce în deșert, în deșertul propriului meu Sine. Nu mă gândeam că Sinele meu e un deșert, un deșert uscat, fierbinte, colbuit și fără apă. Călătoria duce prin nisip fierbinte, îmi croiesc drum încet, fără ţintă vizibilă, fără speranţă. Ce înfiorătoare e această pustietate. Am impresia că drumul duce atât de departe de oameni. Merg pe drumul meu, pas după pas, și nu știu cât va mai dura călătoria.

De ce Sinele meu e un deșert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni și în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi? Dar am evitat locul sufletului meu. Am fost propriile mele idei, după ce am încetat să fiu celelalte lucruri și ceilalţi oameni. Dar nu am fost propriul Sine, faţă în faţă cu gândurile mele. Trebuie să mă ridic și deasupra gândurilor ca să ajung la Sinele meu. Într-acolo se îndreaptă drumul meu și de aceea el duce la singurătate, departe de oameni și de lucruri. Este oare singurătate să fii cu tine însuţi? Singurătate este doar atunci când Sinele e un deșert. Să fac din deșert o grădină? Să populez o ţară pustie? Să deschid deșertului străvezia grădină fermecată? Ce anume mă duce în deșert, și ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viaţa, și doar viaţa mă duce în deșert, într-adevăr nu gândirea, care ar vrea să se întoarcă iarăși la gânduri, la oameni, la lucruri, căci deșertul o înspăimântă. Suflete al meu, ce să caut aici? Sufletul meu mi-a vorbit și a zis: „Așteaptă.“ Aud cuvântul necruţător. De pustiu se leagă chinul.

Uciderea eroului

În noaptea următoare am avut însă o viziune: Mă aflam cu un tânăr pe un munte înalt. Se crăpa de ziuă, spre răsărit cerul era deja luminat. În clipa aceea s-a auzit peste munţi sunetul jubilant al cornului lui Siegfried. Am știut atunci că dușmanul nostru de moarte se apropie. Eram înarmaţi și, pe o cărare îngustă tăiată în stâncă, pândeam ca să-l ucidem. L-am văzut sus, deasupra munţilor, venind într-un car făcut din oseminte. Cobora semeţ și superb peste stâncile abrupte și ajunse pe cărarea îngustă pe care îl așteptam ascunși. Când a dat colţul spre noi, am tras deodată și s-a prăbușit, atins mortal. M-am întors înapoi să fug, și o ploaie torenţială a început să cadă vâjâind. Apoi am trecut printr-un chin de moarte, având certitudinea că trebuie să mă sinucid dacă nu sunt în stare să dezleg enigma uciderii eroului.

Atunci s-a apropiat de mine duhul adâncului și a rostit aceste cuvinte:

„Adevărul suprem e totuna cu contrasensul.“ Aceste cuvinte m-au eliberat și, ca o ploaie urmând unei arșiţe îndelungate, le-am auzit susurând în mine și ducând cu ele prea marea încordare.

Apoi am avut o a doua viziune: Am văzut o grădină splendidă, prin ea se preumblau figuri înveșmântate în mătase albă, înconjurate fiecare de văluri luminescent colorate, unele roșietice, celelalte albăstrii și verzui.

Știu că am trecut peste adânc. Prin vină, am devenit un nou-născut.