Editura Trei

Dotat cu un excepţional geniu clinic, acest mare pediatru, considerat de colegi un copil teribil şi deseori comparat în Franţa cu Françoise Dolto, a fost înainte de venirea lui Melanie Klein la Londra părintele fondator al psihanalizei copilului în Marea Britanie.Winnicott avea o adevărată pasiune pentru copilărie, după cum o arată relatarea tratamentului "micuţei Piggle" publicată după moartea sa. Aceasta avea doi ani când Winnicott s-a ocupat de ea. A văzut-o timp de trei ani, la cerere, şi a făcut şaisprezece şedinţe memorabile. Îi plăcea să se joace cu copiii, cu cuvintele lor, cu jucăriile lor de pluş. Totuşi, nu făcea dovada nici unei îngăduinţe faţă de copilărie. Compara sugarul cu o "povară purtată de părinţi" şi când a găzduit un băiat fugar de 9 ani, a scris aceste cuvinte: "Trei luni de iad [...] Ceea ce contează, după părerea mea, este modul în care evoluţia personalităţii băiatului mi-a provocat ura şi ceea ce am făcut cu ea."Prin importanţa pe care o atribuie mamei şi relaţiei cu mama, Winnicott se înscrie în logica freudismului dintre cele două războaie mondiale în care interesul purtat tatălui, patriarhatului şi Oedip-ului clasic fuseseră abandonate în favoarea redefinirii maternului şi femininului. În această perspectivă, good-enough mother este o mamă ideală: atentă la toate formele de dialog şi de joc creativ, ea trebuie să se arate capabilă să inspire copilului o frustrare necesară ca să-i dezvolte dorinţa şi capacitatea de individuare. Această relaţie, care reduce locul tatălui la un minimum, apare ca exclusivă şi non-erotizată.Élisabeth Roudinesco, Dicţionar de psihanaliză