Dezvoltare personală
< Dezvoltare personală
50 de mari mituri ale psihologiei populare. Înlăturarea concepţiilor greşite despre comportamentul uman

50 de mari mituri ale psihologiei populare. Înlăturarea concepţiilor greşite despre comportamentul uman

Autor: Scott O. Lilienfeld, Steven Jay Lynn, John Ruscio, Barry L. Beyerstein

ISBN: 978-973-707-433-1


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior
Publicată de: Wiley-Blackwell Publishing, 2010
Limba originală: engleză
Traducere de: Ilinca Halichias
Anul apariției: 2010




Ne folosim doar 10% din capacitatea creierului? Suntem atraşi de parteneri diferiţi de noi, care ne completează? Majoritatea oamenilor bolnavi mental sunt violenţi? Hipnoza ajută la reamintirea unor evenimente uitate? În fiecare zi, ştirile de presă, programele de televiziune, filmele şi internetul ne bombardează cu afirmaţii în ceea ce priveşte o mulţime de subiecte psihologice – funcţionare cerebrală, amintiri recuperate, testarea cu poligraf, relaţii romantice, relaţii copil–parinte, tulburări mentale şi psihoterapie, pentru a numi doar câteva dintre ele. Deşi disponibile cu promptitudine în librării şi pe internet, sursele de psihologie populară abundă în mituri şi concepţii greşite, dezinformarea referitoare la psihologie fiind cel puţin la fel de răspândită ca informaţia corectă. Fără un ghid călăuzitor, demn de încredere, pentru a face distincţia între mitul psihologic şi realitate, suntem expuşi riscului de a ne pierde într-o junglă de concepţii greşite.

Cartea de faţă sondează 50 de mituri larg răspândite ale psihologiei populare, convingeri menţinute pe scară largă care contrazic ostentativ cercetarea psihologică sau exagerări sau distorsionări ale unor afirmaţii care conţin un sâmbure de adevăr şi înarmează cititorii cu cunoştinţe exacte, pe care le pot utiliza pentru a lua decizii mai bune în lumea reală. Tonul informal, antrenant, limbajul non/tehnic fac accesibilă cartea, în mod egal, specialiştilor şi nespecialiştilor.

"Deseori ne aflăm la mila unor guru ai autoperfecţionării ce împart sfaturi psihologice care constituie un amestec confuz de adevăruri, adevăruri înjumătăţite şi erori indiscutabile.[...]
Pe cât de mult sperăm ca această carte să reprezinte un ghid pentru evaluarea psihomitologiei, ne dorim din tot sufletul ca ea să vă fie de asemenea un bun ghid pentru întreaga viaţă în vederea distrugerii altor mituri din domenii diferite, dar de o importanţă crucială, inclusiv din medicină, mediul înconjurător, politică, economie şi educaţie."
Autorii

"Este adevărat că psihologia ţine în mare parte de bunul simţ? Oricine îşi pune această întrebare va găsi răspunsuri convingătoare în această carte uimitoare, care pune la pământ 50 de mituri ale psihologiei populare şi decapitează scurt alte 250. Mai mult, veţi găsi exemple fascinante ale felului în care ştiinţa funcţionează şi susţine gândirea critică. Pentru profesori, studenţi, scriitori şi oricine doreşte să devină mai isteţ, această carte, pe cale să devină o lucrare de referinţă, reprezintă o sursă valoroasă de informaţii şi un prilej pentru o lectură captivantă."
David G. Myers, profesor de psihologie socială la Hope College (Michigan)

Cuprins:


Prefaţă
Introducere
Lumea vastă a psihomitologiei

1 Capacitatea cerebrală
Mituri despre creier şi percepţie
Mitul 1 Majoritatea oamenilor îşi folosesc numai 10% din capacitatea cerebrală
Mitul 2 Unii oameni se află sub dominanţa emisferei stângi, alţii sub dominanţa emisferei drepte
Mitul 3 Percepţia extrasenzorială (PES) este un fenomen ştiinţific dovedit
Mitul 4 Percepţiile vizuale sunt însoţite de mici radiaţii ieşite din ochi
Mitul 5 Mesajele subliminale pot convinge oamenii să cumpere anumite produse

2 Din leagăn pană in mormânt

Mituri despre dezvoltare şi îmbătrânire
Mitul 6 Muzica lui Mozart creşte inteligenţa sugarilor
Mitul 7 Adolescenţa este, inevitabil, o perioadă a frământărilor psihice
Mitul 8 Majoritatea oamenilor trec printr-o criză la mijlocul vieţii (pe la 40-50 de ani)
Mitul 9 Bătrâneţea este in mod tipic asociată cu creşterea insatisfacţiei şi cu senilitatea
Mitul 10 Atunci când află că sunt pe moarte, oamenii trec cu toţii printr-o serie de stadii psihologice

3 O reamintire a lucrurilor trecute

Mituri despre memorie
Mitul 11 Memoria umană funcţionează ca un casetofon sau o cameră video şi înregistrează cu acurateţe evenimentele pe care le trăim
Mitul 12 Hipnoza este folositoare pentru recuperarea amintirilor unor evenimente uitate
Mitul 13 Indivizii refulează in mod obişnuit amintirile experienţelor traumatizante
Mitul 14 Majoritatea oamenilor afectaţi de amnezie uită toate detaliile vieţilor lor anterioare

4 Să-nveţi un cal bătrân in buiestru
Mituri despre inteligenţă şi învăţare
Mitul 15 Testele de inteligenţă (IQ) sunt nereprezentative pentru anumite grupuri de oameni
Mitul 16 Dacă sunteţi nesigur de răspunsul dumneavoastră atunci când daţi un test, este mai bine să rămâneţi la bănuiala dumneavoastră iniţială
Mitul 17 Trăsătura definitorie a dislexiei o reprezintă inversarea literelor
Mitul 18 Studenţii şi elevii învaţă cel mai bine atunci când stilurile de predare se potrivesc cu stilurile lor de învăţare

5 Stări alterate
Mituri despre conştiinţă
Mitul 19 Hipnoza este o stare aparte de „transă", ce diferă de starea de veghe
Mitul 20 Cercetătorii au demonstrat că visele au un înţeles simbolic
Mitul 21 Oamenii pot învăţa diverse lucruri, cum ar fi o limbă străină, in timp ce dorm
Mitul 22 In timpul experienţelor „in afara corpului", conştiinţa oamenilor părăseşte corpurile acestora

6 Am sentimentul că...
Mituri despre emoţie şi motivaţie
Mitul 23 Testul poligraf („detectorul de minciuni") reprezintă un mijloc precis de detectare a scornelilor
Mitul 24 Fericirea este determinată, in mare parte, de circumstanţele externe
Mitul 25 Ulcerele sunt cauzate in principal sau in întregime de stres
Mitul 26 O atitudine pozitivă poate opri cancerul

7 Animalul social
Mituri despre comportamentul interpersonal
Mitul 27 Opusele se atrag: cel mai repede ne îndrăgostim de oamenii care sunt diferiţi de noi
Mitul 28 Unde-s mulţi, puterea creşte: cu cat asistă mai mulţi oameni la un incident, cu atât este mai mare şansa ca cineva să intervină
Mitul 29 Bărbaţii şi femeile comunică in modalităţi complet diferite
Mitul 30 Este mai bine să ne exprimăm furia faţă de alţii, decât să o ţinem in noi

8 Cunoaşte-te pe tine însuţi
Mituri despre personalitate
Mitul 31 Copiii crescuţi in acelaşi fel vor avea, la maturitate, personalităţi asemănătoare
Mitul 32 Faptul că o trăsătură poate fi moştenită genetic înseamnă că nu o putem schimba
Mitul 33 Stima de sine scăzută reprezintă o cauză majoră a problemelor psihice
Mitul 34 Majoritatea oamenilor care au fost abuzaţi sexual in copilărie dezvoltă tulburări de personalitate severe la vârsta adultă
Mitul 35 Reacţiile oamenilor la petele de cerneală ne spun foarte multe despre personalităţile lor
Mitul 36 Scrisul de mană dezvăluie trăsăturile noastre de personalitate

9 Trist, nebun şi rău
Mituri referitoare la boala mentală
Mitul 37 Etichetările psihiatrice provoacă rău pentru că stigmatizează oamenii
Mitul 38 Doar oamenii cu depresii majore se sinucid
Mitul 39 Oamenii cu schizofrenie au o personalitate multiplă
Mitul 40 Indivizii crescuţi de părinţi alcoolici prezintă un set distinct de simptome
Mitul 41 De curând, americanii au trecut printr-o epidemie masivă de autism infantil
Mitul 42 Când e lună plină, creşte numărul internărilor la psihiatrie, dar şi cel al infracţiunilor

10 Cu mintea la tribunal
Mituri despre psihologie şi lege
Mitul 43 Majoritatea oamenilor bolnavi mental sunt violenţi
Mitul 44 Realizarea profilului psihologic al criminalului ajută la rezolvarea cazurilor
Mitul 45 Un mare procent de infractori folosesc cu succes, in procese, apărarea bazată pe alienarea mentală
Mitul 46 In mod normal toţi oamenii care mărturisesc o infracţiune sunt vinovaţi de ea

11 Capacităţi şi pastile
Mituri despre tratamentul psihologic
Mitul 47 Judecata expertului şi intuiţia sunt cele mai bune mijloace de luare a deciziilor clinice
Mitul 48 Abstinenţa reprezintă singurul scop realist In tratamentul alcoolicilor
Mitul 49 Toate psihoterapiile eficiente forţează oamenii să caute "cauzele" profunde ale problemelor lor In copilărie
Mitul 50 Terapia electroconvulsivă ("prin şocuri") reprezintă un tratament periculos şi brutal

Post-scriptum Adevărul este mai straniu decât ficţiunea
Apendice
Site-uri recomandate pentru explorarea psihomitologiei
Bibliografie


   

   
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA