|
 |
 |
Jurnalist suedez, Stieg Larsson a murit în 2004, în mod neaşteptat, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 50
de ani, imediat după ce i-a predat editorului său Millennium‚ seria de
trei romane însumând aproape 2000 de pagini. Această moarte subită a ridicat
semne de întrebare, deocamdată fără răspuns. Cartea sa face
referire la personaje controversate din viaţa politică şi economică. Având o intrigă irezistibilă și extrem de complexă, seria Millennium –
care ar fi trebuit să aibă de fapt 10 volume – atacă teme sensibile din punct de
vedere politic, precum corupţia, traficul de influenţă, prostituţia. S-a spus că
moartea lui Larsson s-a datorat îndrăznelii sale de a dezvălui în roman
informaţii incomode, pe care el le deţinea ca jurnalist, dar care ar fi trebuit
să rămână secrete.
Un al doilea
scandal se naşte în 2008: tribunalele suedeze nu recunosc testamentul autorului
din 1977, redactat cu mulţi ani înaintea succesului. Motivul? Stieg Larsson lasă
toată averea sa Partidului Comunist Suedez! Testamentul se dovedește a fi
o glumă de tinereţe a autorului. Moștenitorii de drept devin tatăl și fratele
lui Stieg Larsson, adică familia care l-a abadonat în adolescenţă. Marea
nedreptăţită în acest joc devine Eva Gabrielsson, tovarășă de viaţă a
scriitorului, care – neavând nicio legătură oficializată cu acesta – este
exclusă din rândul celor care au drept de moștenire. Averea estimată din
vânzarea cărţilor şi drepturilor de autor se ridică la peste 20 de milioane de
euro!
În paralel,
apare presupoziţia că există o continuare a minunatei trilogii Millennium,
un al patrulea volum închis la sertar. Eva Gabrielsson susţine că ar deţine
primele 200 de pagini, lucru contestat de fratele şi tatăl autorului.
Înainte de a-și
începe cariera ca scriitor, Stieg Larsson era cunoscut în calitate de jurnalist
combatant al rasismului și luptător împotriva orientărilor extremiste de
dreapta. Începând cu anul 1971, a combinat munca de designer cu aceea de
conferenţiar pe tema extremismului de dreapta pentru Scotland Yard. În 1995,
atunci când în Suedia 8 persoane au fost ucise de un grup neo-nazist, Stieg
Larsson a fost principala forţă care a contribuit la înfiinţarea Fundaţiei Expo,
grup ce avea misiunea de a demasca activitatea neo-nazistă în Suedia. Din 1999,
a fost directorul rexistei Expo (care în Trilogie se numește Millennium).
Pe perioada
ultimilor 15 ani ai vieţii, pe care Stieg Larsson i-a trăit în compania Evei
Gabrielsson, autorul s-a simţit în mod constant ţinta ameninţărilor și
presiunilor venite din partea orientărilor de extremă dreaptă. A declarat
de mai multe ori că este urmărit și că viaţa îi este în pericol.
|
|
| |
 |
"Spune adio nopţilor tale de somn! Millennium este
un drog." Le Point
Cartea cea mai vândută în Suedia, după Biblie, cu un tiraj de peste 3 milioane
de exemplare, devine un bestseller internaţional, intrând în topurile de vânzări
din Franţa, Anglia, Italia, Germania, Olanda, Spania, USA etc.
Ceea ce a făcut posibil marele succes al
Trilogiei Millennium este stilul extrem de captivant al intrigii și două
personaje absolut irezistibile: Lisbeth
Salander – o tânără hackeriţă genială, dar și puţin stranie – și Mikael
Blomkvist – jurnalist seducător care reușește să scoată întotdeauna la iveală
subiecte încinse (un fel de alter-ego al autorului).
" Millennium de
Stieg Larsson a detronat thrillerul anglo-saxon. Este o trilogie extraordinară
din toate punctele de vedere: dimensiune, personaje inedite, intrigă complexă ce
punctează teme ale lumii contemporane. Millennium este unul dintre
rarele romane poliţiste care m-au făcut să mă trezesc în miezul nopţii pentru a
continua lectura. Există un înainte şi un după Millennium: îţi va fi
absolut imposibil să nu aderi la clubul cititorilor împătimiţi de această serie! " Pascal Bruckner
"Corupţie, trafic de influenţă,
prostituţie: intraţi în lumea lui Stieg Larsson și veţi deveni captivi." Le
Nouvel Observateur
"O carte pasionantă și irezistibilă. Recomandată
100%!" The Literary Review
"Lisbeth Salander este cea mai
captivantă eroină de roman poliţist." The Independent
"Un titlu menit să spargă topurile... O poveste fascinantă,
credibilă şi, mai presus de toate, o eroină de o extraordinară originalitate!" Literary Review
" Unul dintre cele mai
bune romane poliţiste pe care le-am citit vreodată... Mikael Blomkvist şi
partenera lui, enigmatica şi paradoxala Lisbeth Salander, se vor alătura curând
panteonului celor mai mari personaje din literatura de mistere. " Shots Magazine
"... mai mult decât un thriller. Un mister ce te ţine cu sufletul la gură." Harlan Coben " Toată reclama este pe deplin justificată... Romanul este desăvârșit din toate punctele de vedere – personaje, poveste, atmosferă. " The Times

Pascal
Bruckner:"La noi, Millennium nu mai este un simplu succes, a devenit o epidemie!"
CASTELUL DIN NORI S-A SFĂRÂMAT. Millennium 3 (Luftslottet som sprängdes)
Ultimul volum al Trilogiei
MILLENNIUM. O trilogie explozivă despre corupţie, jurnalism, lumea financiară și
culisele serviciilor secrete.
"Abia în ultima
carte se leagă toate aceste fire şi poţi înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, fiecare volum este o poveste în
sine, una completă. Si mai e ceva. Într-un roman poliţist obişnuit nu ai să
descoperi niciodată consecinţele întâmplărilor dintr-o poveste, dezvăluite în
următoarea carte. În romanul meu însă lucrurile stau
altfel. " STIEG LARSSON
S-a împlinit ceea ce speraţi la sfârșitul celui de-al
doilea volum: Lisbeth Salander nu a murit. Dar nu vă bucuraţi întru totul:
rănită, ea rămâne prizonieră câteva săptămâni bune în spital, neputând nici să
se miște, nici să acţioneze cumva. Este încolţită din toate părţile, acuzaţii
grave apasă asupra ei. Mai este o problemă: tatăl ei, fostul spion Zalachenko,
pe care ea are toate motivele să-l urască de moarte și pe care l-a rănit cu o
lovitură de secure în cap, se află la același spital, în camera vecină.
Totul se trage de la o secţie ilegală a serviciilor
secrete, care a luat naștere cu ani în urmă și care avea drept scop să ascundă
existenţa lui Zalacenko. De ce? Pentru că Zalachenko fusese spion rus. La un
moment dat însă a dezertat și a trecut de partea "dușmanului", adică a cerut azil chiar
în rândul SAPO (Serviciilor Secrete Suedeze). Lucru inconceptibil din punct de
vedere oficial. S-a creat atunci un departament de elită ultrasecret – scopul
fiind acela de a spiona Uniunea sovietică cu unul dintre cei mai buni agenţi de
care aceasta dispunea, în speţă Zalachenko. Ca să poată rămâne în umbră, oamenii
acestui departament au tot interesul să-i elimine pe cei care le-au ghicit
existenţa, printre care pe Lisbeth, care a pus în pericol acest secret de stat,
atacându-și tatăl în plină stradă. Dorea să se răzbune pentru tot răul pe care
acesta i-l făcuse mamei ei.
De partea binelui, putem conta pe Mikael Blomkvist care, pe
de-o parte ţine foarte mult la Lisbeth, deși nu are voie să o vadă în starea în
care ea se află, pe de altă parte, încearcă să aducă la lumină o conspiraţie și
un secret de stat care, odată revelate, ar dovedi nevinovăţia acesteia.
Întrebarea este: mai poate Mikael conta pe prietena lui, Erika Berger, acum când
aceasta devine redactor-șef al unei publicaţii concurente?

MICHAEL CONNELY: "... un roman extraordinar. Am fost pe deplin captivat."
FATA CARE S-A JUCAT CU FOCUL. Millennium 2 (Flickan som lekte med elden)
SWEDISH ACADEMY AWARD FOR
DETECTIVE NOVELS
LISBETH SALANDER se întoarce în
Suedia după o lungă vacanţă petrecută în Caraibe. A pus mâna pe o mare sumă de
bani şi este, pentru prima dată în viaţă, independentă financiar. Dar ea nu mai
are nici familie, nici prieteni şi realizează că este complet singură.
În acelaşi timp, MIKAEL
BLOMKVIST, de la revista Millennium, a dat de un nou subiect fierbinte.
Jurnalistul Dag Svensson şi prietena lui Mia Bergman au dovezi despre existenţa
unei filiere de prostituţie care activează între Europa de Est şi Suedia şi
care, mai mult, este muşamalizată de serviciile secrete. Multe dintre persoanele
implicate în traficul cu femei au poziţii importante în societate.
Întâmplări din trecutul
întunecat al lui Lisbeth Salander încep să iasă la iveală. Atunci când Dag şi
Mia sunt brutal asasinaţi, bănuielile se îndreaptă spre Salander, iar poliţia va
declanșa o adevărată vânătoare împotriva ei. Salander se decide să pună capăt
pentru totdeauna trecutului şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Drumurile lui
Blomkvist şi Salander se întretaie din nou.

Michael Ondaatje: "Stieg Larsson a scris o carte remarcabilă...".
BĂRBAŢI CARE URĂSC FEMEILE. Millennium 1 (Man sӧm hatar kvinnor)
Un scenariu fascinant care combină misterul unei crime,
saga unei familii, o poveste de dragoste şi o intrigă financiară.
Mikael Blomkvist, un jurnalist
căzut în dizgraţie, este angajat să facă investigaţii asupra unui caz neobișnuit.
Însă când acesta face legătura între dispariţia Harrietei şi un lanţ de crime
terifiante, săvârşite cu 40 de ani înainte, misiunea lui devine imposibil de
finalizat fără ajutorul unui asistent. Lisbeth Salander, o tânără de 24 de ani,
cu o înfăţişare de hacker şi o inteligenţă de geniu, pare a fi candidatul
perfect pentru această poziţie. Neobişnuiţii parteneri descoperă un fir ce îi
conduce spre un secret incredibil, care îi aruncă în plasa corupţiei de la cel
mai înalt nivel.
|
|
| |
 |
Fragmente din ULTIMUL
INTERVIU AL LUI STIEG LARSSON !
Acestea sunt fragmente din primul și ultimul
interviu dat de Stieg Larsson înaintea apariţiei primului volum din Trilogia
Millennium (interviu luat de Lasse Winkler, pentru Svensk Bokhandel, pe 27
octombrie 2004).
Cum aţi ajuns la ideea de a scrie acest roman?
"Povestea a
început în 2001. Am scris MILLENNIUM de dragul de a scrie.
Era o idee mai veche de-a mea, de prin anii ’90. Stăteam degeaba cu
Kenneth A. de la TT (Agenţia de Stiri Centrală Suedeză), aşa că ne-am apucat să
facem un text despre vechii detectivi Twin. Ne-am distrat de minune şi am
început să discutăm ce anume să scriem, acum că ei au 45 de ani şi se confruntă
cu ultimul mister al carierei lor. Atunci mi-a venit ideea, dar n-a ieşit cum
voiam eu iniţial.
Mi-am
imaginat-o mai întâi pe Pippi Șoseţica [Personaj fictiv celebru
dintr-o serie de cărţi pentru copii, semnate de scriitoarea suedeză, Astrid
Lindgren. Povestea a fost transpusă în diverse filme şi seriale de televiziune.
Pippi, în vârstă de nouă ani, este originală, ambiţioasă şi extrem de puternică.
Adeseori, ia peste picior adulţii care îi ies în cale, imitându-i şi râzând de
ei.] M-am întrebat cum ar fi ea astăzi?
Cum i-ar sta în ipostaza de adult? Ce-ar spune lumea despre ea? Că e sociopată?
Copil cu deficienţe de atenţie şi percepţie şi cu deficienţe motorii? Este clar
că ar fi un personaj cu o altă perspectivă asupra societăţii decât ceilalţi
oameni. (Sau, mai bine spus, nu ar privi societatea cu aceiaşi ochi ca
majoritatea oamenilor.) Am transformat-o în Lisbeth Salander, tânăra de 25 de
ani, care este în întregime o paria a societăţii. Nu cunoaşte pe nimeni şi nu
are nici cea mai mică înclinaţie socială.
Apoi, am avut nevoie de cineva
care să contrasteze cu un astfel de personaj. Se pare că acesta avea să fie
Mikael "Kalle" Blomkvist, un jurnalist de
45 de ani. Un tip de treabă, extrem de capabil şi foarte
muncitor, care lucrează la propria sa revistă, intitulată Millennium.
Sunt multe
persoane implicate, un vast registru personal. Lucrez cu trei grupuri disctincte. Unul care evoluează în jurul revistei Millennium care are şase angajaţi. Personajele secundare au un rol
mai important decât acela de a interveni pentru a spune ceva; ele acţionează
astfel încât influenţează desfăşurarea evenimentelor. Nu este un univers închis.
Apoi, mai este un cerc de personaje ce fac parte din compania Milton Security, o
firmă privată de servicii de ordine şi siguranţă, condusă un croat. Si, în fine,
avem de-a face cu personajul-grup care include poliţiştii – şi ei, la rândul lor,
sunt personaje principale. Abia în ultima carte se leagă toate aceste fire şi
poţi înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, fiecare volum este
o poveste în sine, una completă. Si mai e ceva. Într-un roman poliţist obişnuit
nu ai să afli niciodată consecinţele întâmplărilor dintr-o poveste, dezvăluite
în următoarea carte. În romanul meu însă lucrurile stau altfel."
Despre activitatea la revista Expo şi ameninţările
primite
"Expo este o fundaţie de cercetare privată, cu o platformă simplă: aceea de a apăra
democraţia şi dreptul la opinie de mişcările rasiste, antisemite, de extremă
dreaptă sau totalitariste ale societăţii. Nu susţine niciun partid politic.
Oamenii care lucrează pentru Expo sunt extrem de diverşi ca indivizi,
acoperind un spectru destul de variat, de la tineri conservatori până la
comunişti reformaţi; atunci când se alătură fundaţiei Expo, aceştia
trebuie să lase în urmă bagajul lor politic.
Am început în
1995, când zece oameni au fost ucişi de nazişti. De la bun început, cei care au
lucrat la revistă au fost tineri, care au muncit cu atâta dedicaţie încât, după
un an şi jumătate – doi ani, au clacat. Eu lucram noaptea, străduindu-mă să
menţin în viaţă ce începusem. Nu am primit niciun fel de susţinere din partea
societăţii, astfel că, în 1998, revista a dat faliment. La vremea aceea, mai
erau în jur de trei – maxim cinci persoane – în comitetul de bord şi nouă ni
s-a dat misiunea de a repune pe picioare întreaga activitate şi de a plăti
datoriile. Ne-am reorganizat în 2001, alegând o nouă
conducere.
Din când în
când, primeam ameninţări. Dar asta se întâmpla oricărei
persoane care scria despre astfel de lucruri. Mereu apăreau alte și alte
ameninţări. Se putea întâmpla asta chiar şi în cazul celor mai «inocente» texte. Dacă lucrurile deveneau prea serioase, atunci anunţam
poliţia. De exemplu, în 1999, prietenul meu Kurdo Baksi a
fost împuşcat în picior de un individ care a tras prin fereastră; textele
pregătite pentru print au fost vandalizate, iar distribuitorii Expo au
fost atacaţi. Dar nu cred să fi chemat poliţia mai mult de trei ori."
|
|
 |
Evenimentul Zilei
22/10/2008
Dan C. Mihăilescu, pe marginea unei cărţi de Stieg Larsson
Un talent teribil: Stieg Larsson
Oricât de antipatic mi-ar fi Pascal Bruckner, pentru o dată sunt obligat să-i dau dreptate.
"Unul dintre rarele romane poliţiste care m-au făcut să mă trezesc în miezul nopţii pentru a continua lectura" – scrie el pe coperta noii apariţii de la Editura Trei, Millenium I: Bărbaţi care urăsc femeile (traducere de Elena-Maria Morogan).
În ce mă priveşte, n-am fost nevoit să mă trezesc în toiul nopţii din bunul motiv că nici n-am apucat să adorm. Am citit acest prim volum din trilogia Millennium de-a lungul unei duminici, iar în pauza de prânz, când soţia m-a înălţat la rangul de supraveghetor de tigaie, ştiţi ce am făcut? Cu o mână întorceam şniţelele şi cu cealaltă ţineam cartea, continuând lectura.
Aşa priză la suspansul unei cărţi nu am avut decât de trei ori în viaţă: pe la 18-20 de ani, când i-am descoperit pe Conan Doyle, Agatha Christie şi Simenon, apoi spre 30, când m-au zăpăcit John Le Carré şi Chandler, după care, în anii \'90, când la Nemira a explodat Stephen King, m-am trezit literalmente sorbit (între altele) de Christine, nărăvaşa maşină de lux care-şi devoră şoferii.
Bărbaţi care urăsc femeile nu vasăzică banalul misoginism cultivat de donjuanii macho pentru care feminitatea nu-i decât un pretext de etalare a virilităţii. Şi nici un ieftin eufemism pentru homosexualitate. Nu. Este ambalajul unei suite de orori în care tată l – violator sadic şi asasin în serie – îşi abuzează sexual fiul şi fiica, după care-l iniţiază pe cel dintâi în ororile sado-criminale, îndemnându- l la incest întru barbara continuitate a blestemului. Totul petrecându-se (cu buna ştiinţă a mamei, o ţâfnă acră) în sfera unei rămuroase familii din high-life, unde, cum ne învaţă tradiţia, aproape fiecare urăşte pe fiecare, unelteşte, dezbină şi ascunde vinovăţiile gunoiului moral sub paturile niciodată inocente.
Evident că ziaristul Mikael Blomkvist – noul nostru Marlowe – este angajat, ca la Chandler et Comp., de bătrânul şef al clanului, obsedat cale de patru decenii de misterioasa dispariţie a nepoatei (fetiţa siluită de tată şi frate şi care nu se putuse salva decât prin paricidul urmat de fuga din ţară), urmând să rătăcească prin labirintul familial duhnind a sânge, pornind pe piste false, sabotat de pânzăria relaţiilor vinovate ş.a.m.d.
Nu vă speriaţi de divulgarea merchezului, fiindcă trama – chit că te înnebuneşte prin tensiune şi complicaţii sentimentale – este moft faţă de frumuseţea şi complexitatea relaţiei profesional- afective din cadrul cuplului detectiv.
Mikael, ziarist de investigaţii financiare, bărbat frumos, cincuagenar iubit, soţ nereuşit, dar amant împlinit, ins onest la modul păgubos, cu un savoir vivre de necontestat, însă devastat de un scandal soldat cu un proces definitiv compromiţător pentru cariera lui, se trezeşte angajat de bătrânul şi bogatul bunic, dar are nevoie de asistenţă calificată. Astfel apare în scenă Lisbeth Salander, farmecul contrariant şi hipnotic al cărţii, o hackeriţă genială de 24 de ani, 40 de kilograme şi cu sâni de puberă, fiinţă nesupusă, haioasă şi hachiţoasă, care, spre stupoarea ei, se vede atrasă de şarmul comprehensiv, tandru-patern şi îndelung ezitant al gazetarului detectiv de ocazie. Talentul autorului tocmai aici izbucneşte: încet, încet, ajungi oarecum să te dezinteresezi de intriga poliţistă şi detaliile sumbre, pentru a fi captat în manejul erotic, când suav odihnitor, când picant surprinzător, al protagoniştilor.
Din acest unghi, finalul propriu-zis m-a necăjit. Nu vi-l divulg, dar e frustrant. Mă alin cu gândul că abia suntem la primul volum dintr-o trilogie de aproape două mii de pagini (apropo, sper ca traducătoarea şi editorii să nu ne ţină flămânzi prea multă vreme), astfel încât cei doi să mai aibă şanse de reacomodare.
Stieg Larsson, gazetar suedez, a murit de inimă la 50 de ani, în 2004, imediat după ce şi-a predat cele trei volume. S-au vândut două milioane de exemplare în Suedia, în Norvegia prima sută de mii s-a epuizat în două zile, iar în Franţa cică se vând în medie 3.000 de exemplare zilnic. Păi, atunci, de mine ce să mai zic?
Jurnalul National
13/08/2008
“Bărbaţi care urăsc femeile” este primul volum al deja celebrei trilogii a lui Stieg Larsson — “Trilogia Millenniului”, una dintre creaţiile literare cel mai intens mediatizate pe plan internaţional din ultimii ani şi care va apărea la sfîrşitul lunii august şi în România. (Editura Trei)
BESTSELLER. Numai în Suedia s-au vîndut 2 milioane de exemplare din acest titlu, care, după ultimele statistici, monopolizează de ceva vreme topul vînzărilor din Danemarca şi Norvegia. În Danemarka, ediţia cartonată a volumului III din trilogie a fost publicată în 110.000 exemplare, care au fost vîndute în întregime în doar două zile. Reprezentanţii Editurii Modtryk au declarat că nu au mai înregistrat vînzări de o asemenea amploare pe un titlu decît în cazul Bibliei.
DEBUT.Volumul constituie un debut literar memorabil, cartea fiind catalogată drept cel mai bun roman poliţist din literatura scandinavă pe anul 2006. Nucleul narativ îl constituie dispariţia Harrietei Vanger, tînăra moştenitoare a uneia dintre cele mai puternice familii din Suedia. În urmă cu 40 de ani, Herrieta se pierdea fără urmă pe o insulă izolată, proprietate a putenicului clan Vanger. Nu s-a descoperit nici un cadavru, nu a existat nici un martor şi nu au fost identificate nici un fel de dovezi. Dar unchiul ei, Henrik, este convins ca Harriet a fost ucisă de unul dintre membrii acestei familii disfuncţionale. Mikael Blomqvist, un jurnalist căzut în dizgraţie, este angajat să facă investigaţii în jurul acestui caz. Însă cînd acesta face legătura între dispariţia Harrietei şi un lanţ de crime terifiante, săvîrşite cu 40 de ani înainte, misiunea lui devine imposibil de finalizat fără ajutorul unui asistent. Lisbeth Salander, o tînără de 24 de ani, cu o înfăţişare de hacker şi o inteligenţă de geniu, pare a fi candidatul perfect pentru această poziţie. Neobişnuiţii parteneri descoperă un fir ce îi conduce spre un secret incredibil, menit să pună sub semnul întrebării moralitatea familiei Vanger…
Ziarul Financiar / Ziarul de Duminica
Comoara din PC
Autor: Daniel Nicolescu | Data: 20 Iun 2008
Stieg Larsson a murit de infarct, la varsta de 50 de ani, in 2004, dupa ce i-a pus in brate editorului sau trilogia Millennium, prima sa productie literara. Legenda spune ca Stieg Larsson a murit tocmai din pricina efortului epuizant la care l-a constrans alcatuirea trilogiei. Volumele The Girl With the Dragon Tatoo, The Girl Who Played With Fire si Castles in the Sky au strans cohorte de cititori (sase milioane de exemplare tiparite) si au contrariat numeroase tabieturi de lectura: in Marea Britanie, unde cititorii sunt dependenti de formula anglosaxona a thrillerului si refuza cu imbufnare superioara tentativele venite din alte zari literare, trilogia a detronat, in topul vanzarilor, politistele locului; in Franta, la inceputul toamnei 2007, cand toata suflarea astepta sa vada ce a mai scris Amelie Nothomb, Houellebecq sau Dantec, Millennium ajunsese cea mai cautata si mai prizata carte “de la rentree litteraire”. In Suedia, tara de bastina a autorului, cu o populatie de 9 milioane de locuitori, detonante sunt cifrele care consemneaza exemplarele vandute: in doar cateva zile de la aparitia in standuri a trilogiei, au fost epuizate 500.000 de exemplare. Un succes de public normal, cata vreme aventurile te absorb irepresibil, iar promisiunea fiecarei noi pagini are tensiunea asteptarii unui nou episod din, sa zicem, Clanul Soprano. Mai putin obisnuita, pentru cititorii de romane politiste, este incarcatura lor aditionala, greu digerabila indeobste: politica, mondializare, pericolul fascist, retele de prostitutie, servicii secrete, probleme economice, istorie… Si, cu toate acestea, Millennium se citeste cu disperare, fanii sai se organizeaza in cluburi, iar vocile care il numesc “opera politista a deceniului” sunt din ce in ce mai numeroase. Eroul aventurilor, Blomquist, este ziarist (aceasta fusese si profesia de baza a lui Larsson) si isi incepe prima ancheta atunci cand un mare industrias ii solicita scrierea unei biografii. El este intotdeauna ajutat de bizara Lisbeth Salander, o juna punk, cu aparente de sociopata, mester inegalabil in probleme de informatica. Firele se incalcesc si se descurca sub ochii nostri, trecem din lumea justitiei in cea spitalelor psihiatrice, din cea a politiei in spatiul masinatiunilor interlope. Un intreg univers – portret intens evocator al societatii moderne, sub toate unghiurile ei -, coerent si colorat, viu, dens si fascinant, care starneste apetitul violent al cititorilor, atinsi de sindromul foiletonului, pentru o continuare a trilogiei. Daca pana acum asteptarile in acest sens erau blocate de evidenta disparitiei lumesti a autorului, recent s-a ivit o raza de speranta. Eva Gabrielsson, tovarasa de viata a scriitorului din ultimii sai ani, a marturisit ca PC-ul pe care Stieg isi scria Millennium-ul ar contine pe hard disk volumul numarul 4. La auzul vestii, lesinurile si crizele de isterie ale cititorilor pofticiosi au fost insa palide pe langa tremurul familiei, pentru care o continuare a sagai ar insemna un plus de cateva milioane bune de euro in cont. Pana sa intram insa in Mileniul IV, justitia suedeza va avea serios de lucru. Eva refuza sa predea familiei (cu care Stieg incetase orice fel de relatie cu multi ani in urma) calculatorul, ea insasi nu are niciun fel de drept legal, iar singurul testament al autorului (redactat in 1997 si dat la iveala de catre jurnalul Svenska Dagbladet, la inceputul lunii iunie a.c.), anunta drept unic mostenitor (Larsson era un stangist fervent), PC din Suedia. Mai precis, partidul comunist lapon (chiar nu e o gluma!).
http://www.zf.ro/articol_176678/comoara_din_pc.html
Evenimentul Zilei
Barbati care urasc
femeile
Simona Chitan
Miercuri, 27 august 2008
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/818135/Barbati-care-urasc-femeile/
Prima parte din trilogia „Millenium“ aduce un nou cuplu
senzational pentru literatura thriller, pe detectivul Mikael Blomkvist si pe
Lisbeth Salander.
Primul volum din trilogia „Millenium“, „Barbati care
urasc femeile“, un thriller politist care a facut furori în occident, a fost
editat de curând de Editura Trei.
Jurnalistul suedez Stieg Larsson a murit, în 2004, în
mod neasteptat, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 50 de ani, imediat
dupa ce a predat editorului sau „Millenium“, seria de trei romane cu nu mai
putin de 1.935 de pagini. Stieg Larson era cunoscut ca jurnalist si pentru
lupta lui împotriva rasismului.
El si Ea, detectivi parteneri
Mikael Blomkvist, un jurnalist cazut în dizgratie, este
angajat sa faca investigatii asupra unui caz neobisnuit. Însa când acesta face
legatura între disparitia Harrietei si un lant de crime terifiante, savârsite
cu 40 de ani în urma, misiunea lui devine imposibil de finalizat fara ajutorul
unui asistent.
O alege pe Lisbeth Salander, o tânara de 24 de ani, cu o
înfatisare de hacker si cu o inteligenta ascutita. Neobisnuitii parteneri
descopera un fir ce îi conduce spre un secret incredibil, care îi arunca în
plasa coruptiei de la cel mai înalt nivel.
„Millenium a detronat thrillerul anglo-saxon. Este o
trilogie extraordinara din toate punctele de vedere: dimensiune, personaje
inedite, intriga complexa ce puncteaza teme ale lumii contemporane“, a afirmat
Pascal Bruckner. „Este unul dintre rarele romane poli- tiste care m-au facut sa
ma trezesc în miezul noptii pentru a continua lectura. Exista un înainte si un
dupa «Millenium »: vei deveni împatimit!“, a adaugat Bruckner. „Un titlu menit
sa sparga topurile, cu o eroina de o extraordinara originalitate!“, a scris
Literary Review. „Mikael Blomkvist si partenera lui, enigmatica si paradoxala
Lisbeth Salander, se vor alatura curând panteonului celor mai mari personaje
din literatura de mistere“, a descris Shots Magazine personajele.
În Franta, vânzari peste „Codul lui Da Vinci“ si „Harry Potter“
În Statele Unite si Marea Britanie, achizitionarea
drepturilor de publicare a generat, la licitatii, o lupta acerba între edituri.
În Suedia, s-au vândut doua milioane de exemplare din aceasta serie, în
Norvegia, primele 100.000 de exemplare au fost epuizate în doua zile, iar în
Franta se vând 3.000-4.000 de exemplare pe zi, depasind „Codul lui Da Vinci“ si
„Harry Potter“.
În tarile nordice, „nici o carte în afara de Biblie nu
a mai înregistrat astfel de vânzari!“. „Este un roman despre jurnalism,
coruptie si lumea financiara scris de un jurnalist îndraznet. Este o lectura
irezistibila si un fenomen editorial“, spune Magda Marculescu, director
editorial la Trei, care si-a propus sa vânda 50.000 de exemplare.
ECRANIZARE
„The Girl With The Dragoon Tattoo“
Regizorul danez Niels Arden Oplev filmeaza prima parte
din serie, „Barbati care urasc femeile“, ce va avea premiera anul viitor.
Filmele vor fi produse de compania Yellow Bird si vor avea un buget de 80
de milioane de coroane daneze. Yellow Bird a mai regizat „Wallanzder“, precum
si seria de televiziune „Lasermannen“. Actorii Michael Nyqvist si Noomi Rapace
îi vor juca pe eroii cartii, Mikael Blomkvist si Lisbeth Salander. Ecranizarea
seriei a început în primavara acestui an, cu titlurile de lucru ale autorului
Stieg Larsson: „The Girl With The Dragoon Tattoo“, „The Girl Who Played With
Fire“, „Castle In The Sky“.
Jurnalul National
Trilogia Millennium –
Bestseller: "Barbati care urasc femeile"
http://www.jurnalul.ro/articole/131354/trilogia-mileniului---bestseller:-barbatii-care-urasc-femeile
"Barbati care urasc femeile" este primul volum al deja celebrei trilogii
a lui Stieg Larsson — "Trilogia Millenniului", una dintre creatiile
literare cel mai intens mediatizate pe plan international din ultimii ani si
care va aparea la sfîrsitul lunii august si în România. (Editura Trei)
BESTSELLER. Numai în Suedia s-au vîndut 2 milioane de
exemplare din acest titlu, care, dupa ultimele statistici, monopolizeaza de
ceva vreme topul vînzarilor din Danemarca si Norvegia. În Danemarka, editia
cartonata a volumului III din trilogie a fost publicata în 110.000 exemplare,
care au fost vîndute în întregime în doar doua zile. Reprezentantii Editurii
Modtryk au declarat ca nu au mai înregistrat vînzari de o asemenea amploare pe
un titlu decît în cazul Bibliei.
DEBUT. Volumul constituie un debut literar memorabil,
cartea fiind catalogata drept cel mai bun roman politist din literatura scandinava pe anul 2006. Nucleul narativ îl
constituie disparitia Harrietei Vanger, tînara mostenitoare a uneia dintre cele
mai puternice familii din Suedia. În urma cu 40 de ani, Herrieta se pierdea
fara urma pe o insula izolata, proprietate a putenicului clan Vanger. Nu s-a
descoperit nici un cadavru, nu a existat nici un martor si nu au fost
identificate nici un fel de dovezi. Dar unchiul ei, Henrik, este convins ca
Harriet a fost ucisa de unul dintre membrii acestei familii disfunctionale.
Mikael Blomqvist, un jurnalist cazut în dizgratie, este angajat sa faca
investigatii în jurul acestui caz. Însa cînd acesta face legatura între
disparitia Harrietei si un lant de crime terifiante, savîrsite cu 40 de ani
înainte, misiunea lui devine imposibil de finalizat fara ajutorul unui
asistent. Lisbeth Salander, o tînara de 24 de ani, cu o înfatisare de hacker si
o inteligenta de geniu, pare a fi candidatul perfect pentru aceasta pozitie.
Neobisnuitii parteneri descopera un fir ce îi conduce spre un secret
incredibil, menit sa puna sub semnul întrebarii moralitatea familiei Vanger...
VIVA
http://www.viva.ro/Timp-liber/Carti/Stieg-Larsson-Barbati-care-urasc-femeile-Millenium-1.html?a=3999/417947
Editura Trei
publica in colectia Fiction Connection primul volum din trilogia Millenium,
semnata de Stieg Larsson.
Toti oamenii au secrete.
Important este sa le afli!
Acesta este mesajul pe care Stieg Larsson, un celebru jurnalist suedez, il
transmite in Millennium, o trilogie exploziva despre coruptie, jurnalism si
lumea financiara. Am vrut initial sa va spun ca este cartea cea mai vanduta in
Suedia, dupa Biblie, cu un tiraj de peste 2 milioane de exemplare, ca a devenit
un best-seller international, ca in Franta a inregistrat vanzari de 3000-4000 de
exemplare pe zi, depasind Codul lui Da Vinci si Harry Potter. Dar realizez ca
toate acestea nu mai inseamna nimic intr-o piata suprasaturata de titluri
aproape toate purtand stampila de bestseller si unde singurele metode de
promovare sunt cifrele de vanzare si formularile cliseizate.
Pot in schimb sa va spun pe scurt povestea cartii si a celui care a provocat
acest fenomen literar. In rest, sunt convinsa ca romanul isi va face singur
datoria fata de cititorii sai.
Stieg Larsson a
murit in 2004, in mod neasteptat, in urma unei crize cardiace, la varsta de 50
de ani, imediat dupa i-a predat editorului sau Millennium, seria de trei romane
insumand 1935 de pagini. Moartea sa a ridicat semne de intrebare, ramase
deocamdata fara raspuns. Cartea sa ataca subiecte actuale si, mai ales, face
referinta la personaje politice si economice controversate. Globalizare,
santaje economice, coruptie, miscari fasciste, servicii secrete, trafic de
carne vie, prostitutie, spionaj, politica si psihiatrie – Millennium realizeaza
un adevarat portret al societatii contemporane, asa cum nu a mai facut-o pana
acum nici un alt roman politist.
Personajul principal, Mikael Blomkvist, un jurnalist cazut in dizgratie din
cauza unui scandal financiar, este angajat sa faca investigatii asupra unui caz
neobisnuit. Cand acesta face legatura intre disparitia unei fete si un lant de
crime terifiante, savarsite cu 40 de ani inainte, misiunea lui devine imposibil
de finalizat fara ajutorul unui asistent. Lisbeth Salander, o tanara de 24 de
ani, hackerita adepta a unui stil de viata punk si cu o inteligenta de geniu,
pare a fi candidatul perfect pentru aceasta pozitie. Neobisnuitii parteneri
descopera un fir ce ii conduce spre un secret incredibil, care ii arunca in
plasa marii coruptii financiare din tarile scandinave.
Millennium a devenit un fenomen editorial chiar daca autorul sau, singurul care
ar putea dezlega misterul romanului, a murit. Victoria sa este in schimb una de
termen lung: depasirea cinismului intr-o lume hipercapitalista si credinta ca o
ancheta jurnalistica serioasa poate zdruncina orice secret si va contribui la
apararea unei societati deschise.
Pret: 44.90 lei
http://www.stilfeminin.ro/timp-liber/Barbati-care-urasc-femeile-de-Stieg-Larsson-la-editura.html
http://www.observatorcultural.ro/Barbati-care-urasc-femeile*articleID_20312-articles_details.html
|
|
 |
Am citit o trilogie care mi-a plăcut atât de
mult, încât nu pot să nu scriu despre ea. Cum am început să o citesc? Făceam un
curs la distanţă şi în curs era inclus să merg la Stockholm de patru ori câte
trei zile. Mă gândeam ce să fac pe tren patru ore de la Malmö la Stockholm.
Întreb la lucru dacă cineva are un tips de carte sau ceva. Propunerea
lor: Män som hatâr kvinnor, adică Bărbaţi care urăsc femeile, de
Stieg Larsson. Hmm, prejudecata mea se face prezentă şi mă gândesc că nu prea
sunt eu curioasă de acest subiect. Dar prima seară, când să plec înapoi din
Stockholm, aştept trenul în gară – o gară ca un orăşel în miniatură. Mă plimb
pe acolo, când văd un chioşc care vinde cărţi mai ieftine, gen pocket book.
Intru şi întreb de carte, vânzătorul râde şi îmi arată cartea. Mă gândesc că
ceva trebuie să citesc, timpul trece încet pe tren, aşa că o cumpăr.
Încep să citesc cartea câteva minute după
ieşirea din Stockholm – reacţia mea directă: Wow, ce carte!!!... pe
scurt, timpul a trecut cu viteza luminii până la Malmö. Şi de atunci nu am mai
putut să o las jos.
Aflu că mai sunt încă două cărţi şi bineînţeles
sar şi pe ele...
Concluzie:
o trilogie fantastică cu de toate – de la critica societăţii până la crimă,
hackeri, jurnalism, abuz sexual, relaţii.
Pentru a citi mai multe reacţii ale cititorilor din lumea
întreagă intră pe www.stieglarsson.com
|
|
|